Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 762/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - OUG nr.195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.762
Ședința publică de la 6 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Mihai Marin
- - JUDECĂTOR 3: George
- judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.90 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat, apărător din oficiu pentru recurentul inculpat lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, și întrucât nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispoz.art.38513Cod pr.penală, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului în baza dispoz.art.10 lit.a Cod pr.penală, pentru infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și redozarea pedepsei, pentru infracțiunea prev.de art.293 Cod pr.penală.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat, ca fiind nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
În aplicarea dispoz.art.38514Cod pr.penală, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.995 din 10 decembrie 2007, Judecătoria Slatina, în baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal și înlăturarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la 23 noiembrie 1975, în S, domiciliat în S,-, județul O, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.239 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal și înlăturarea art.37 lit.a Cod penal, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.33-34 Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, în regim de detenție conform art.57 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a-b Cod penal, iar în baza art.192 Cod pr.penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că în ziua de 29 aprilie 2006, inculpatul, a condus autoturismul 1300 cu nr. de înmatriculare -, pe ruta S- M și fiind oprit în trafic pentru control de către un echipaj de poliție, s-a constatat că nu poseda permis de conducere, iar pentru a se sustrage de la consecințele acestea, s-a prezentat acestora sub o identitate falsă, respectiv că se numește, însă în urma verificării la ofițerul de serviciu a rezultat că datele de stare civilă sunt false, motiv pentru care a fost condus la sediul poliției, unde s-a prezentat sub altă identitate falsă, ca fiind, deși în realitate, acesta se numește.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplicarea dispoz.art.72 și urm. Cod penal, instanța de fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care au fost săvârșite faptele, gradul de pericol social al acestora, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o poziție nesinceră în cursul procesului și se află în starea de recidivă postexecutorie, prev.de art.37 lit.b Cod penal.
Probatoriile administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare a infracțiunilor, adresa Serviciului poliției rutiere din care rezultă că inculpatul nu posedă permis de conducere, copia actelor de identificare a inculpatului și a autoturismului condus, depoziția martorilor G, și, fișa privind cazierul judiciar al inculpatului și declarațiile acestuia date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești, le-a avut în vedere instanța de fond, la stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică și la individualizarea pedepselor aplicate în condițiile arătate mai sus.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de faptul că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, iar infracțiunea prev.de art.89 din OUG nr.195/2002, nu ar prezenta gradul de pericol social caracteristic.
Prin decizia penală nr.90 din 23 aprilie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul O l t, a respins ca fiind nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.995 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Slatina și l-a obligat la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare, cu motivarea că în speță s-a făcut dovada săvârșirii celor două infracțiuni de către inculpat și ambele prezintă gradul de pericol social caracteristic, iar starea de recidivă postexecutorie prev.de art.37 lit.b Cod penal, nu permite o nouă individualizare a pedepselor.
Împotriva acestei decizii și a sentinței a declarat recurs în termen inculpatul, invocând incidența cazurilor de casare prev.de art.3859pct.14 și 17 Cod pr.penală, în sensul că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de fals în declarații este prea aspră, iar în ceea ce privește infracțiunea prev.de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002, instanța s-ar fi aflat într-o gravă eroare de fapt, întrucât inculpatul nu ar fi condus autoturismul.
Recursul este nefondat.
Analizând probatoriile administrate în cauză și hotărârile pronunțate, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea reține că instanța de fond a încadrat corect faptele și a stabilit în mod indubitabil vinovăția inculpatului, sub forma intenției directe pentru faptele comise, cu aceste probatorii care se coroborează de altfel în parte și cu declarațiile date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești.
Astfel, s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a condus autoturismul, acesta semnând de fapt și procesul-verbal întocmit de către organele de poliție cu ocazia constatării infracțiunii și în care se menționează că a fost oprit în trafic de către echipajul de poliție și coborând de la volanul autoturismului a declarat că nu are asupra sa actele și că se numește - fiul lui și și este născut la 5 mai 1971 în S, deși în realitate se numește, apoi la sediul SPR O și-a dat o nouă identitate falsă, anume.
În ceea ce privește greșita individualizare a pedepsei, pentru infracțiunea de fals în declarații, având în vedere poziția procesuală a inculpatului, precum și starea de recidivă postexecutorie, prev.de art.37 lit.b Cod penal, pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată, la limita mimului special prevăzut de lege respectă întrutotul dispozițiile prev.de art.72 și urm. Cod penal, raportate la speță și este în măsură să realizeze finalitatea dispozițiilor prev.de art.52 Cod penal, fiind evidentă perseverența infracțională a inculpatului.
De altfel și pentru cealaltă infracțiune, s-a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege.
Față de aceste considerente, cum susținerile inculpatului recurent nu dau conținut celor două cazuri de casare invocate și arătate mai sus, iar la examinarea din oficiu în limitele prevăzute de art.3859Cod pr.penală, nu se constată alte cazuri, în temeiul dispozițiilor prev.de art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins recursul declarat, iar în baza dispoz.art.192 Cod pr.penală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 340 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev.de art.199 alin.3 Cod pr.penală, va admite cererea formulată de avocat V și va dispune scutirea de plata amenzii, în cuantum de 500 lei, dispusă prin încheierea din 4 septembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca fiind nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.90 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 340 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Avocați
Dispune scutirea avocatului V de plata amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin încheierea din 4 septembrie 2008.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 6 noiembrie 2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.MM
MC.
PS/7.11.2008
6 noiembrie 2008.
- Emis extras penal.
- Administrația Finanțelor Publice S va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 810 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mirela Ciurezu GhergheJudecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Mihai Marin, George