Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 764/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 764
Ședința publică din data de 25.09.2008
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu Aida Liliana
- -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul G, fiul lui G si, născut la 25 martie 1979, domiciliat in P,-, jud. P si l in P,-, jud. P, împotriva deciziei penale nr.85/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.268/31.10.2008 pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte, prin care in baza art. 79 al.l din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 al.1 lit. baf ost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. Cu aplic. art. 71 al.2 si art. 64 al.l lit. a,b,c
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsit recurentul inculpat G, pentru care a răspuns avocat in substituire avocat potrivit împuternicirii avocațiale nr. 74/10.08.2008 din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care,
Avocat pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat in cauză, solicitând acordarea cuvântului in dezbaterea recursului.
Curtea față de susținerile părților în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul in dezbaterea recursului.
Avocat pentru recurentul inculpat critică atât sentința pronunțată de Judecătoria Vălenii d e M, cât si decizia dată de Tribunalul Prahova pentru motive de nelegalitate si netemeinicie in ceea ce privește individualizarea pedepsei.
Apreciază că față de poziția pe care a avut-o inculpatul atât in faza de urmărire penală, cât si in faza de judecată când a recunoscut fapta, precum si față de circumstanțele reale si personale ale acestuia se impunea aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special, motiv pentru care solicită să se dea o eficiență maximă prevederilor art. 74 si 76 si pe cale de consecință să se admită recursul in temeiul art. 385/15 al.2 C.P.P. să se caseze ambele hotărâri, iar pe fond să se dispună redozarea pedepsei in sensul reducerii acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține că motivul de recurs al inculpatului este neîntemeiat, întrucât instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, orientându-se către minimul prevăzut de lege.
Insă, apreciază hotărârile atacate ca fiind nelegale in ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, motiv pentru care pune concluzii de admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, iar pe fond aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a cu excepția dreptului de a alege si lit. b și
CURTEA:
Asupra recursului penal de fața reține următoarele:
Prin sentința penala nr. 268/31.10.2007, Judecătoria Vălenii d Munte în baza art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic.art.37 alin.1 lit.b Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului G, fiul lui G si, născut la 25.05.1979 in P, cetățenie română, studii 6 clase, domiciliat in P,-, jud. P I seria - nr.-, CNP- -, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de: 1 an și 6 luni închisoare.
In baza art.71 alin.2 Cod penal au fost interzise inculpatului drepturile prev.de art.64 alin.1, lit.a,b,c Cod penal.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate, că la data de 19 decembrie 2005, inculpatul a condus pe raza orașului V de M autoturismul marca Ford Oreon si fiind oprit pentru control de către organele de politie a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la Spitalul orașului V de M, unde i s-au recoltat doua probe de sânge la nivel de o ora, stabilindu-se că acesta avea o alcoolemie de 1,30 gr %0 la ora 18,15 si de 1,20 gr %0 la ora 19,15 prin buletinul de analiza toxicologică alcoolemie nr- emis de Serviciul de Medicină Legală
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, criticând-o ca nelegala si netemeinica, susținând ca pedeapsa aplicata de instanța de fond este prea in raport de circumstanțele reale ale faptei si de circumstanțele sale personale, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei,apelantul inculpat a arătat ca instanța de fond a nesocotit circumstanțele atenuante si personale, aplicându-i o pedeapsa cu executare in regim privativ de libertate.
Apelantul -inculpat a solicitat desființarea sentinței pronunțata de prima instanța si pe fond, redozarea pedepsei si aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționata a executării pedepsei prevăzute de art. 81
Tribunalul Prahova prin decizia penală nr. 85/31.03.2008 a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat.
Pentru hotărî astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect reținuta de instanța de fond, care a realizat o justa interpretare si apreciere a probelor administrate in cauza, în toate fazele procesului penal, din acestea rezultând atât existenta faptei, cât si săvârșirea acesteia de către inculpat cu forma de vinovăție ceruta de lege.
S-a mai reținut de tribunal că și încadrarea juridica data de instanța de fond este corecta,iar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut o corecta aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72, fiind avute in vedere atât starea de recidivă a inculpatului, cât și pericolul social concret al faptei, stabilindu-se astfel, o pedeapsă situată către limita minimă specială.
Totodată, in raport de starea de recidiva in care se afla inculpatul, tribunalul a apreciat ca in cauza nu se poate dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei,nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul G, criticându-le pentru nelegalitate si netemeinicie, susținând că pedeapsa aplicată este excesiv de aspră față de circumstanțele sale personale,astfel că se impunea aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special, motiv pentru care a solicitat să se dea o eficiență maximă prevederilor art. 74 si 76 si pe cale de consecință să se admită recursul in temeiul art. 385/15 al.2 C.P.P. să se caseze ambele hotărâri, iar pe fond să se dispună redozarea pedepsei in sensul reducerii acesteia, sub limita minimă specială.
Curtea, examinând hotărârile recurate, in raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar si din oficiu in limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 al.3 C.P.P. constată că recursul este fondat după cum se va arăta in continuare:
Instanțele au reținut in mod corect si complet situația de fapt și au realizat o justă interpretare si apreciere a mijloacelor de probă administrate in cele două faze ale procesului penal din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecată, cât si săvârșirea acesteia cu vinovăție in forma cerută de lege, de către inculpat.
In acest sens, au fost avute in vedere procesul verbal de depistare încheiat de lucrătorii de poliție, procesul verbal de recoltare a probelor biologice și buletinele de analiză toxicologică alcoolemie nr. 3958 și nr. 3959/12.12.2005 întocmite de SML P, depoziția martorului, care se coroborează cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei.
Pe baza acestor mijloace de probă, in mod corect s-a reținut si rezultă că la data de 10 decembrie 2005 in jurul orelor 18,00 inculpatul a condus pe drumurile publice din localitatea V de M autoturismul cu nr. de înmatriculare 9975.TW.88 având in sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, stabilită de probele de sânge ca fiind de 1.30g%0 la prima recoltare de la orele 18,15 și de 1.20g%0 la a doua recoltare de la orele 19,15.
Incadrarea juridică dată faptei este corectă și se observă că in mod judicios instanțele au reținut comiterea infracțiunii într-o pluralitate infracțională sub forma recidivei postexecutorii al cărui prim termen este reprezentat de pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr. 1718/25.06.1999 a Judecătoriei Ploiești.
In executarea acestei pedepse, inculpatul a fost arestat la 3.08.2001 și liberat condiționat la 4.07.2003 având un rest neexecutat de pedeapsă de 395 zile închisoare ( fișa de cazier judiciar de la fila 8 dosar urmărire penală), care a fost împlinit până la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății, fără insă să fie împlinit si termenul de reabilitare prevăzut de lege, fiind astfel întrunite toate condițiile pentru a se reține incidența in cauză a disp. art. 37 lit. b, așa cum corect a procedat instanța de fond.
Hotărârile atacate sunt insă nelegale, în ceea ce privește întinderea aplicării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, așa cum această pedeapsă a căpătat conținut concret in urma interpretărilor date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului in jurisprudența sa.
In concret, s-a stabilit sub acest aspect că interzicerea drepturilor ca pedeapsa accesorie operează in condițiile unor limitări ce țin de persoana inculpatului, avându-se in vedere că interzicerea drepturilor electorale nu devine aplicabilă prin efectul legii, ci trebuie motivată in raport de consecințele faptei și de considerentele ce au condus instanțele la concluzia că aplicarea acesteia devine in mod imperios necesară.
Așa fiind, curtea observă că instanța de fond a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a,b,c, pedeapsă menținută de instanța de apel, fără insă a se motiva in concret, care au fost considerentele ce au condus la concluzia că pedeapsa prevăzută de art. 64 al.1 lit. a trebuie aplicată in totalitate inculpatului, deci că este necesară interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau in funcții elective publice, dar si a dreptului inculpatului de a alege. Această ultimă interdicție, potrivit jurisprudenței invocate,operează numai atunci când motive bine întemeiate conduc la necesitatea aplicării acesteia.
Or, in cauză, raportat la natura infracțiunii comise, care este o infracțiune privitoare la regimul circulației pe drumurile publice, aplicarea acestei pedepse accesorii prevăzute in teza a II-a a art. 64 al.1 lit. a, cât si ținând seama de persoana inculpatului, nu se justifică.
Sub acest aspect, hotărârile instanțelor sunt nelegale, urmând deci ca recursul să fie admis si constatându-se incidența cazului de casare prevăzut de art. 385/15 al.1 pct.18 C.P.P. acestea vor fi casate in parte, în sensul că se va limita conținutul pedepselor accesorii, excluzându-se interdicția dreptului de a alege pentru inculpat.
In ceea ce privește criticile inculpatului vizând greșita individualizare a pedepsei, curtea observă că acestea sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a stabilit in sarcina inculpatului o pedeapsă situată puțin peste limita minimă specială, ținând seama de pericolul social concret al infracțiunii, dar si de persoana inculpatului care a comis fapta dedusă judecății in condițiile incidenței pluralității infracționale sub forma recidivei postexecutorii, prev. de art. 37 lit. b
S-a omis insă a se observa, că primul termen al acestei recidive este reprezentat de o singură pedeapsă cu închisoarea, aplicată pentru o infracțiune de altă natură decât cea care face obiectul prezentei cauze și anume pentru o infracțiune de furt calificat.
In aceste condiții, dar si ținându-se seama de valoarea îmbibației alcoolice in sânge la momentul depistării, cât si de conduita procesuală sinceră a inculpatului și de atitudinea acestuia, posterior comiterii faptei, de regret manifestat in raport de fapta comisă, curtea apreciază că in concret scopul preventiv educativ si sancționator avut in vedere de legiuitor, așa cum este inserat in conținutul art. 52 si art. 72, poate fi atins in privința inculpatului prin aplicarea unei pedepse situate chiar la limita minimă specială prevăzută de textul legal incriminator.
O reducere mai accentuată a pedepsei, sub această limită minimă specială, prin aplicarea disp. art. 74 si 76, așa cum a solicitat recurentul in motivele sale de recurs, nu se impune in cauză, deoarece nu ar face decât să lipsească sancțiunea penală de eficiență.
In raport de aceste considerente, curtea admițând recursul, va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 1 an si 6 luni închisoare la 1 an închisoare, cuantum apreciat ca îndestulător, atât ținând seama de pericolul social concret al infracțiunii, cât si de circumstanțele personale ale inculpatului așa cum acestea au fost relevate mai sus.
Se vor menține restul dispozițiilor hotărârilor.
Vazand si disp.art. 192
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul G,fiul lui G si, născut la 25.05.1979,CNP - domiciliat in P,str. - nr. 7, jud. P, l in P,-, jud. și in P,-, jud. P, împotriva deciziei penale nr. 85/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr. 268/31.10.2007 pronunțată de Judecătoria Vălenii d Munte, casează in parte hotărârile si in consecință:
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 1 an si 6 luni închisoare la 1(un) an închisoare și limitează conținutul pedepselor accesorii la disp. art. 64 al.1 lit. a, cu excepția dreptului de a alege, și literele și
Menține restul dispozițiilor hotărârilor.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu Aida Liliana
Grefier,
Red. GC/
4ex/2.10.2008
f-- Jud. V de
jud. fond
dosar apel -
jud. apel -
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
.
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Cristina Georgescu Aida Liliana