Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 84/A/2008
Ședința publică de la 27 iunie 2008
lnstanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan Judecător
JUDECĂTOR 2: Livia Mango
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, este reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat în examinare pentru pronunțare apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 188/D din data de 1 aprilie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 25 mai 2006 din dosar nr. 896/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, prev. de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 17 iunie 2008, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 24 iunie 2008, iar apoi pentru data de 27 iunie 2008.
CURTEA
Prin sentința penală nr.188 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, n temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu arte 10 lit. d pr.pen. a achitat pe inculpatul - CNP -, fiul lui
și, născut la data de 20.10.1968 în localitatea județul M, cetățean român, studii 12 clase + 2 ani facultate, subofițer la Penitenciarul d e Maximă Siguranță B M, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 1 copil minor, domiciliat în B M,-,
județul M, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG - modificată și republicată (art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002).
În temeiul art.192 alin.3 proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 20.04.2005, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu prietenul său, inculpatul, motivând că trebuia să-și aducă soția de la piață, a urcat la volanul autoturismului marca Solenza cu nr. de înmatriculare -. S-a deplasat, de la locuința prietenului său de pe str. -, iar când a ajuns în dreptul imobilului nr. 58 de pe str. - - a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare -, proprietatea martorului, parcat regulamentar. Impactul între cele două autovehicule a fost puternic, mașina inculpatului s-a răsturnat, i s-a deschis portbagajul, iar un scaun pliant care se afla în interior a fost proiectat în autoturismul martorului -, parcat de asemenea înafara părții carosabile. Accidentul a avut loc în jurul orei 17,30, iar la ora 18,03 inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Județean B M, i s-au recoltat probe biologice, iar la ora recoltării - 18,15 - îmbibația alcoolică în sânge a fost de 1,20 gr%
Audiat la termenul din 29 ianuarie 2008, inculpatul a arătat că își menține
toate declarațiile date în dosar, că a consumat băuturi alcoolice, că i s-a recoltat o singură probă biologică, fără să i se pună în vedere că, la interval de o oră, urma să i se recolteze oad oua probă. În sprijinul afirmației inculpatului este și declarația martorului care l-a însoțit pe acesta la prelevarea de probe biologice. Depoziția sa confirmă lipsa vreunor discuții legate de necesitatea prelevării ambelor probe. In acest sens, inculpatul a făcut trimitere la procesul verbal de recoltare a probelor biologice întocmit la data de 8.04.2005 și la buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 132, din aceeași dată. Acest din urmă înscris nu relevă respectarea dispozițiilor art. 7 din Ordinul nr. 376/2006 care instituie obligativitatea menționării motivului neprelevării în cadrul rubricii " observații" a buletinului de examinare clinică.
Potrivit art. 7 din Anexa 1 Normelor Metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice și a stării de influență a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule și tramvaie (1) în situațiile medicale speciale, în care nu poate fi efectuată cea de-a doua prelevare, precum și în cazul refuzului de prelevare, se menționează acest fapt în mod expres în cadrul rubricii "observații" a buletinului de examinare clinică, precizându-se motivul neprelevării.
(2) în situațiile prevăzute la alin. (1), cu excepția refuzului de prelevare, se prelevează 10 ml urină, sub supraveghere, în flacon spălat, care ulterior va fi supus procedurii de sigilare prevăzute la art.13, cu excepția refuzului de prelevare.
Din aceeași perspectivă, dispozițiile art.33 alin. 4 din Ordinul nr. 1134/C/2000 stabilesc că expertiza de recalculare a alcoolemiei se efectuează numai în cazurile în care s-au recoltat două probe de sânge la un interval de o oră între ele, precum și, în mod excepțional, în cazul persoanelor aflate în stare clinică gravă: comă, șoc traumatic, și/sau hemoragic, intervenții chirurgicale de urgență, dovedite prin documente medicale și de la care nu s-a putut preleva a doua probă de sânge. Calculul retroactiv nu poate fi efectuat numai pe baza declarațiilor existente la dosar. Sunt relevante asupra implicațiilor în plan probator ale acestor dispoziții legale și prevederile art. 194 din actualul Regulament de aplicare a OUG nr. 195/2002, conform cărora pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două probe biologice la interval de o oră între prelevări.
Așadar, în absența unui refuz explicit al inculpatului, prelevarea celei de a doua probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei constituia o obligație a organelor implicate, fără a depinde de o solicitare expresă a persoanei examinate.
În speță, date fiind circumstanțele existente, instanța a constatat că faptul prelevării unei unice probe de sânge de la inculpat, în condițiile în care acesta nu a refuzat cea de a doua probă, este de natură a lipsi de valoare doveditoare buletinul de analiză întocmit. De asemenea, este posibil ca la momentul în care inculpatul a condus efectiv pe drumurile publice, îmbibația alcoolică din organismul său să nu fi depășit limita legală, depinzând și de împrejurarea dacă alcoolul se afla în faza de absorbție sau de eliminare.
Însuși legiuitorul a folosit terminologia "pentru determinarea alcoolemiei se prelevează două probe de sânge "exprimare ce fundamentează concluzia că este vorba de o cerință ce interesează direct valoarea probatorie, nerespectarea ei atrage o nedeterminare a alcoolemiei. Din această perspectivă, instanța a reținut că o soluție de condamnare a unei persoane se poate întemeia doar pe probe certe de vinovăție.
Nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la prelevarea a două probe biologice atrage imposibilitatea efectuării expertizei de recalcuIare a alcoolemiei, situație în care inculpatul este în imposibilitate de a contesta dovezile și de a combate prin probe învinuirea ce i se aduce, cunoscut fiind faptul că nivelul alcoolemiei depinde nu doar de cantitatea de alcool ingerată, ci și de o serie de factori personali, a căror incidență și influență pot fi determinate doar prin analize medicale de specialitate care, in situația dată, nu mai pot fi efectuate.
În concluzie, prin neprelevarea a două probe, inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare, unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal român, garantat de Constituția României și de art. 6 al CEDO, care prevede că, persoana căreia i se impută săvârșirea unei infracțiuni trebuie să dispună de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării. Aceste facilități cuprind o gamă variată de fapte și acțiuni, precum accesul la dosar, posibilitatea unei expertize, posibilitatea de a comunica liber cu avocatul său, etc.
În absența unei asemenea expertize de natură să stabilească fără echivoc alcoolemia avută în sânge de inculpat la momentul producerii accidentului, instanța a constatat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG - modificată și republicată (art. 79 alin. 1 din OUG -), motiv pentru care soluția ce a fost pronunțată în cauză a fost acea de achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. d pr.pen.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, solicitând desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din nr.OUG195/2002, întrucât probele dosarului dovedesc faptul că acesta a condus autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, iar împrejurarea că nu i s-au recoltat două probe de sânge nu are relevanță sub aspectul comiterii acestei infracțiuni.
Analizând sentința atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de apel invocate precum și din oficiu, Curtea apreciază ca întemeiat apelul formulat.
Astfel, în cauză s-a dovedit faptul că inculpatul la data de 8 aprilie 2005 după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorul s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală pe care l-a condus pe drumurile din B Pe strada - a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, aparținând martorului, cu aceeași ocazie fiind lovită și mașina martorului -.Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat,apoi la spital i s-au recoltat probe biologice și a rezultat o alcoolemie de 1,20 gr%o la ora 18,15.
Tribunalul Maramureșa dispus achitarea inculpatului cu motivarea că nu i s-au recoltat două probe de sânge la un interval de o oră așa cum se prevede în Ordinul 376/2006 și astfel buletinul de analiză întocmit este lipsit de valoare doveditoare. De asemenea, se arată în motivarea sentinței este posibil ca la momentul la care a condus efectiv pe drumurile publice, îmbibația alcoolică din organismul său să nu fi depășit limita legală, depinzând și de împrejurarea dacă alcoolul se afla în faza de absorbție sau de eliminare.
Curtea apreciază această argumentație ca fiind neconvingătoare, raportat la probele dosarului. Astfel, este dovedit că inculpatul a consumat alcool înainte de a conduce (a se vedea declarațiile martorului și declarația inculpatului), este dovedit că a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, de altfel din acest motiv a și pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu mașina martorului. Acesta a declarat că după ce inculpatul a coborât din mașină a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, aspect relatat și de martorul - care se afla împreună cu martorul, în curtea casei acestuia (21,24 dos.urm. pen.). doi martori nu fost audiați de către instanță întrucât primul martor a refuzat să se prezinte la instanță (24) iar cel de-al doilea este plecat din țară (28). Mai mult aceștia au declarat în faza de urmărire penală că atât inculpatul cât și martorul emanau miros de alcool și abia se țineau pe picioare. O altă probă este desigur aparatul etilotest care s-a înverzit și a arătat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a și fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. De asemenea, buletinul de analiză toxicologică a relevat o alcoolemie de 1,20 gr.%. Și procesul verbal de constatare a infracțiunii (6) confirmă aceleași aspecte.
Curtea apreciază că față de aceste probe infracțiunea este dovedită. Împrejurarea că nu i s-au recoltat două probe de sânge la interval de o oră nu poate înlătura toate aceste probe astfel încât să se ajungă la achitarea inculpatului. Aceste două probe prelevate sunt necesare doar pentru calcularea retroactivă a alcoolemiei,în cazul în care este contestat rezultatul buletinului. Se constată însă că inculpatul la momentul luării declarației imediat după accident respectiv la data de 8 aprilie 2005 (13) nu a contestat în nici un fel rezultatul buletinului de analiză, iar în procesul verbal de recoltare a probelor biologice din aceeași dată ( 16) semnat și de inculpat rezultă că acesta a consumat 500 ml bere de la orele 17 la 17,30,fără consum de alimente și că accidentul a avut loc la ora 17,50 iar recoltarea probelor a avut loc la ora 18,15. Ulterior, inculpatul a revenit asupra acestor detalii (10) spunând că a consumat 100 ml și 0,5 bere cu aport alimentar și că a consumat alcool în jurul orelor 16,15-17,15. De asemenea din procesul verbal de la 7 încheiat de subinspectorul care a făcut parte din echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului după accident, rezultă că inculpatul după recoltarea de probe biologice "nu a mai solicitat recoltarea celei de-a doua probe spunând că nu-i cazul ".
În acest context Curtea apreciază că modificarea ulterioară a declarației date inițial cu privire la cantitățile de alcool ingerate și ora la care a consumat băuturile alcoolice, precum și contestarea ulterioară a buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, nu sunt decât metode prin care inculpatul încearcă să scape de răspunderea penală.
Pe de altă parte instanța fondului invocă în motivarea sentinței încălcarea art.7 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.376/2006, omițând faptul că la data comiterii infracțiunii, respectiv 8 aprilie 2005 acest ordin nu era în vigoare (publicat în la data de 26.04.2006).
În concluzie, împrejurarea că în cauză nu a fost recoltată cea de-a doua probă în vederea stabilirii alcoolemiei, nu poate duce la concluzia că în cauză nu există probe certe care să permită lămurirea cauzei sub aspectul existenței elementului material al infracțiunii. Consecința nerecoltării celei de-a două probe o constituie imposibilitatea efectuării expertizei de recalculare a alcoolemiei însă este de reținut că în dosarul cauzei vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002 rezultă cu prisosință din ansamblul probelor administrate.
Raportat la aceste considerente, Curtea va admite apelul parchetului,va desființa sentința atacată în întregime și va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002 (modif.) cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și c pen. cu aplic art.76 lit.d pen. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art.71 al.2 pen.va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b pen.
În baza art.81 pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.82 pen. acela de 2 ani și 4 luni.
În baza art.71 al.5 pen. pe durata suspendării condiționate se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 pr.pen. va atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate prev. de art.83 pen.
În baza art.191 pr.pen.va obliga inculpatul să plătească 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului pentru fondul cauzei,cele din apel rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.2 lit.a pr.pen. admite apelul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva sentinței penale nr.188/1.04.2008 a Tribunalului Maramureș, pe care o desființează în întregime.
Pronunțând o nouă hotărâre, în baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 modif. cu aplicarea art.74 lit.a, c, art.76 lit.d pr.pen. condamnă pe inculpatul:
- fiul lui și, născut la data de 20.10.1968, în localitatea județul M CNP -, la o pedeapsă de:
-4 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drum public a unui autoturism având o concentrație alcoolică în sânge peste limita legală.
În baza art.71 alin.2 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și b pen.
În baza art.81 pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit conform art.82 pen.
În baza art.71 alin.5 pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În baza art.359 pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra prevederilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.191 pr.pen obligă inculpatul să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, pentru fond.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.IM
Dact./4ex.
01.07.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința Camerei de Consiliu din 2 iulie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: - -, judecător
JUDECĂTORI: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat în examinare din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul deciziei penale nr. 84/A din 27 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, cu privire la greșita consemnare a numelui inculpatului, în sensul că s-a trecut, în loc de.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile nefiind citate.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta Ministerului Public solicită îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei și dispozitivului deciziei penale nr. 84/A/2008, în sensul de a se trece în loc de.
CURTEA
Examinând din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul Deciziei penale nr. 84/A din data de 27 iunie 2008 a Curții de Apel, cu privire la greșita consemnare a numelui inculpatului, în sensul că, în loc de s-a trecut, constată că aceasta este întemeiată.
Prin urmare, prin prezenta încheiere, Curtea costatând că numele inculpatului este, în baza art.195 proc.pen. va dispune îndreptarea erorii materiale evidente din cuprinsul minutei și dispozitivului deciziei penale nr. 84/A/2008, în sensul că în loc de va fi trecut.
Prezenta încheiere va face parte integrantă din decizia respectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.195 proc.pen. îndreaptă eroarea materială evidentă din cuprinsul minutei și dispozitivului Deciziei penale nr.84/A din data de 27 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, în ceea ce privește numele inculpatului, în sensul că în loc de va fi trecut.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Livia Mango