Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 867/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1246/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.867
Ședința publică de la 9 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniel Grădinaru
JUDECĂTOR 2: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 3: Francisca Maria
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul împotriva sentinței penale nr.338/13.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B și a decizie penale nr.230A/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal asistat de avocat ales împuternicire avocațială nr.02/9.06.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se procedează la legitimarea inculpatului, - seria - nr.-, CNP -.
Apărătorul recurentului inculpat, depune motivele de recurs.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită în temeiul art.385/15 pct.2 lit.a C.P.P. rap. la art.385/9 pct.18 C.P.P. admiterea recursului, declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, casarea decizie penale nr.230A/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală și menținerea hotărârii de la fond de condamnare, pe care apreciază ca fiind temeinic și legală.
Arată că instanța în mod corect a apreciat că fapta comisă de inculpat întrunește gradul de pericol social al infr.prev. de art. 79 alin.1 OUG 195/2002.
Critică decizia de apel dat fiind că apreciază că aceasta are la bază o gravă eroare de fapt, prin faptul că s- concluzionat că fapta adus o atingere minimă relațiilor sociale ocrotite de lege.
Consideră că în mod eronat s- apreciat că inculpatul circula pe drumurile publice în condiții de trafic redus, că a circulat regulamentar cu viteza moderată și că nu dădea semne că ar fi fost în stare de ebrietate, elemente care au dus la concluzia că fapta comisă nu a dus atingere esențială valorilor ocrotite de lege.
Din probele administrate, respectiv buletinul de examinare medicala aflat în dosar de urmărire penal fila 9, rezultă că inculpatul părea sub influența băuturilor alcoolice, mai mult din procesul verbal de constatare nu reiese că acesta ar fi circulat cu o viteză redusă sau că ar fi circulat regulamentar și nici că traficul ar fi fost redus, aspect pe carte nu îl consideră relevant în cauză.
Menționează că din probele administrate rezultă că inculpatul avea o alcoolemie peste limita legală potrivit ambelor probe prelevate legal inculpatului atât la ora 4,10 respectiv 1,15 gr. la mie cât și la ora 5,10 respectiv 1 gr. la mie.
Apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii iar circumstanțele favorabile inculpatului, cele personale au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei minime aplicate acestuia, solicită admiterea recursului, casarea decizie penale și menținerea hotărârii de la fond de condamnare.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, consideră că nu au fost avute în vedere datele concrete ala speței deduse judecății.
Referitor la recursul inculpatului, arată că în recursul declarat de parte s-a casat decizia de apel cu obligația de a se stabili echivalentul alcoolemiei la valoarea de 0,57 ml alcool la litru în aer respirat.
Instanța de apel, la solicitarea inculpatului, a cerut Institutul Național de Medicină Legală să se pronunțe, însă respectiva instituție s-a eschivat comunicând aceleași date și consideră că nu s-a demonstrat că în data de 20.08.2008 la orele 3,05 inculpatul avea alcoolemie în sânge mai mare de 0,80 gr. la mie.
Consideră că faptul că faptul că nu s-a putut demonstra vinovăția inculpatului, de organele care l-au trimis în judecată nu poate fi imputabilă acestuia.
Apreciază că atât timp cât instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de apel ale inculpatului, au fost încălcate prev.art.378 alin.3 rap.C.P.P. la art.385/9 pct.10
C.P.P.Solicită a se constata că Institutul Național de Medicină Legală, prin răspunsurile date a demonstrat, că din punct de vedere științific nu poate să lămurească problema, situație în care consideră că există un dubiu privind vinovăția inculpatului, motiv pentru care solicită achitarea acestuia pentru lipsa vinovăției.
Referitor la recursul parchetului, arată că la fila 9 dosar de urmărire penală se află buletinul de examinare clinică în care medicul legist de gardă a consemnat că inculpatul avea aparența unui om care nu consumase alcool dat fiind că era coerent în exprimare, era orientat în timp și spațiu, era atent avea o comportare ordonată.
Consideră că recursul parchetului are menirea de a contrabalansa ceea ce solicită apărarea, respectiv achitarea inculpatului pentru lipsa de vinovăție.
Precizează că din conținutul expertizei medico-legale rezultă că interpretarea retroactivă a alcoolemiei oferă valori teoretice aproximative, astfel că apreciază că nu poate avea caracter probator din punct de vedere medico-legal.
În ipoteza în care nu se va împărtăși punctul de vedere al apărării, consideră că soluția în sensul lipsei de pericol se impune cu atât mai mult.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Consideră că vinovăția inculpatului a fost în mod corect stabilită, din probele recoltate la intervalul regulamentar de 2 ori au stabilit o concentrație de alcool în sânge peste limita legală.
Mai mult din interpretarea retroactivă a alcoolemiei, efectuată la cererea inculpatului a stabilit că la momentul ipotetic al depistării acesta avea alcoolemie de 1,3 gr. la mie. Arată că într-adevăr L-ul comunicat că expertiza nu are caracter probator din punct de vedere medico-legal însă concluziile acestui înscris sunt certe și au fost stabilite cu respectarea dispozițiilor legale.
Consideră că nu se poate susține că nu au fost administrate probe din care să rezulte vinovăția inculpatului, în sensul că acesta nu ar fi avut o alcoolemie peste limita legală.
Referitor la corespondența privind valoarea stabilită cu aparatul etilo-test, respectiv concentrația de alcool în aerul expirat și alcoolemia în sânge aceasta consideră că aceasta nu este relevantă din punct de vedre medico-legal.
Apărătorul recurenților inculpați, având cuvântul în replică, arată că ceea ce a decis instanța de recurs inițial, este obligatoriu, respectiv se stabili echivalența, solicită respingerea recursului parchetului ca neîntemeiat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile depuse de apărătorul său. Arată că în ziua respectivă a fost deosebit de cald astfel că ar fi fost imposibil să consume o cantitate mare de alcool.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prinsentința penală nr. 338/13.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 6 Bad ispus următoarele:
În baza art. 79 al.1 din OUG 195/2002 a condamnat pe inculpatul, la 1 an închisoare.
A făcut aplicarea art.71-64 lit.a, b Cod penal.
În baza art. 81-82 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 3 ani termen de încercare.
A făcut aplicarea art. 359 Cod procedură penală. În baza art. 71 al.5 Cod penal a dispus suspendarea pedepselor accesorii.
A obligat inculpatul la plata sumei de 300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 20.08.2006, inculpatul a condus pe str. - din B autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B-10- sub influența băuturilor alcoolice, respectiv având o alcoolemie de circa 1,30 g%
Actul de inculpare se probează cu: proces-verbal de depistare din care rezultă că inculpatul a condus autoturismul B-10- sub influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul seria - 0219, ce a indicat o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 0,57 mg/l la poziția 00262 și că a declarat că între orele 20-2.30 consumat 400 ml vin, buletin de analiză alcoolemie, expertiza medico-legală A -, din care rezultă că la ora 3.00 când a fost surprins de organele de poliție, avea o alcoolemie în descreștere de 1,30 g%o, concentrație ce nu putea proveni numai din consumul declarat.
Fapta inculpatului a rezultat din expertiza medio-legală efectuată, din care reiese că din cele două probe de sânge recoltate de la inculpat, la ora 4.10 avea 1,15 g%o, iar la ora 5.10 avea 1,00 g%o, față de ora 3.00 când a fost surprins de organele de poliție, deci alcoolul se afla în organismul inculpatului în faza de eliminare, ceea ce presupune o alcoolemie în descreștere de cea 1,30 g%o, depășind limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, prevăzută de art. 79 al.1 din OUG 195/2002, probă ce se coroborează cu procesul-verbal de depistare, buletinul de analiză a alcoolemiei, declarațiile martorului.
Pentru fapta săvârșită, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii orientată către minimul special al acesteia, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa iar în temeiul art. 81-82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, apreciind că rolul educativ al pedepsei putea fi atins față de inculpat și fără privarea sa de libertate în executarea pedepsei.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 Cod penal, că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, pericolul social al faptei săvârșite, gravitatea acesteia, declarațiile oscilante cu privire la cantitatea de alcool consumată, actele în circumstanțiere depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpatul, care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul a susținut că aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 65.Cod Penal este nelegală întrucât, conform textului de lege menționat, o atare pedeapsă poate fi aplicată numai atunci când sancțiunea este mai mare de 2 ani închisoare, situație ce nu este incidentă în speță. Totodată, inculpatul a arătat că pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare este extrem de în raport de circumstanțele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, desfășurarea unei activități remunerate, vârsta și starea sa de sănătate.
Prin decizia penală nr. 542/A/01.09.2008, Tribunalul București -Secția a II-a Penală a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală și pe fond a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a, b Cod Penal, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Tribunalul a reținut că sentința apelată legală și temeinică, stabilind în mod corect situația de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză.
Instanța de fond a făcut si o corectă individualizare a pedepsei, folosind si aplicând in mod corect criteriile prev.de art.72 Cod penal și anume: gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmând ca celelalte două criterii, persoana făptuitorului și circumstanțele atenuante sau agravante, ca și criterii de individualizare alăturate si distincte, să fie avute in vedere numai după ce instanța de judecată și-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale.
Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana infractorului se află și criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului și conduita sa, luată in considerare, desigur, in ansamblul ei, așa cum s-a manifestat nu numai înainte, dar și după săvârșirea faptei, până în momentul soluționării cauzei de către organul judiciar.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul, care au criticat soluția instanței de apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs,Parchetula invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14.C.P.P. criticând greșita înlăturare în apel a pedepsei accesorii aplicate inculpatului conform art. 71.Cod Penal și a cărei executare a fost suspendată prin hotărârea primei instanțe, conform art. 71 alin. 5.
Cod PenalInculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 9, 10, 14 și 18.C.P.P. arătând, sub un prim aspect, că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța limitându-se la afirmații de ordin general, fără a indica în concret motivele pentru care a reținut situația de fapt descrisă.
Recurentul-inculpat a mai arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului pentru care a criticat sentința primei instanțe, referitor la necesitatea stabilirii unui corespondent între valoarea de 0,57 ml alcool/L aer expirat, evidențiată de etilotest la data de 20.08.2006 ora 305și alcoolemia inculpatului.
Or, în condițiile în care, pe de o parte, calculul retroactiv al alcoolemiei oferă valori teoretice aproximative și nu poate avea caracter probatoriu din punct de vedere medico-legal iar, pe de altă parte, analizele de sânge au stabilit valoarea alcoolemiei nu la ora depistării inculpatului, ci la ora prelevării probelor de sânge, recurentul a apreciat că numai o corespondență între rezultatul etilotestului și alcoolemie poate permite stabilirea certă a acesteia din urmă la data și ora săvârșirii faptei, în caz contrar condamnarea inculpatului fiind determinată de o gravă eroare de fapt.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate prin reținerea în beneficiul său a unor circumstanțe atenuante, având în vedere datele ce caracterizează persoana sa.
Examinând actele dosarului și decizia penală atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. 3.C.P.P. Curtea a constatat că recursurile formulate sunt fondate.
Deși instanța de apel a apreciat fondat apelul declarat în cauză de către inculpatul numai sub aspectul aplicării pedepsei accesorii, desființând în acest sens sentința penală, din examinarea considerentelor ce au stat la baza deciziei pronunțate rezultă că tribunalul a omis să analizeze toate motivele de apel invocate de inculpat.
Astfel, motivarea deciziei atacate s-a limitat la aprecieri de ordin general cu privire la concordanța dintre probatoriul administrat și soluția dispusă de către instanța de fond, precum și la considerații de ordin pur teoretic cu privire la elementele avute în vedere la individualizarea pedepsei.
Decizia apelată nu cuprinde însă o examinare a criticii formulate de către inculpat cu privire la dubiul ce ar plana asupra alcoolemiei sale la data și ora depistării în trafic, respectiv 20.08.2006 ora 3.
Această critică a inculpatului prezintă, în mod evident, relevanță asupra măsurii în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 185/2002 (actual art. 87 alin. 1 din același act normativ) și se impunea a fi examinată prin prisma tuturor elementelor cu caracter probatoriu existente la dosar.
Omisiunea totală a tribunalului dea analiza aspectele invocate de către inculpat în apel, relevată de inexistența unei expuneri a motivelor pentru care această critică a fost apreciată nefondată, echivalează cu nerespectarea dispozițiilor art. 378 alin. 3.C.P.P. care consacră în mod expres obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate.
Or, în condițiile în care criticile inculpatului-apelant au caracterul unor cereri esențiale, de natură a garanta drepturile acestuia și a influența hotărâtor soluția dispusă, Curtea constată că nerespectarea dispozițiilor legale enunțate atrage nulitatea hotărârii în condițiile prevăzute de art. 197 alin. 1, 4.C.P.P. și, subsumându-se cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 10.C.P.P. reclamă casarea deciziei cu rejudecarea apelului de către aceeași instanță.
Totodată, și critica recurentului-inculpat referitoare la nemotivarea hotărârii este fondată sub aspectul modalității în care instanța de apel a înțeles să expună argumentele pentru care a apreciat corect individualizată pedeapsa aplicată în cauză.
În acest sens, s-a constatat că decizia recurată nu cuprinde referiri concrete la circumstanțele personale ale inculpatului care, în opinia acestuia din urmă, justificau reducerea pedepsei aplicate.
Considerațiile de ordin teoretic referitoare la raportul dintre gradul de pericol social al faptei și persoana inculpatului, precum și la scopul pedepsei nu au fost transpuse, în decizie, în planul concret al cauzei deduse judecății și al datelor individuale ce circumstanțiază persoana inculpatului, deși o atare particularizare s-ar fi impus conform art. 72.Cod Penal Drept urmare, motivarea instanței de apel cu privire la individualizarea pedepsei aplicate nu satisface exigențele textului de lege invocat și nu corespunde unei individualizăriin concretoa pedepsei, justificându-se casarea deciziei și pentru acest motiv.
Pentru aceste considerente, prin decizia penală nr. 1381/R/03.XI.2008 Curtea de Apel București Secția a II-a Penală a admis recursul inculpatului, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, respectiv, Tribunalul București.
Cauza fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3. 12. 2008, sub nr-.
Prin decizia penală nr. 230/A pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală din 06.04.2009 s-a admis apelul declarat deinculpatulîmpotriva sentinței penale nr. 338/13.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, de Judecătoria Sectorului 6
S-a desființat sentința și pe fond, rejudecând:
In baza art. 11 pct. 2 lit a rap la art. 10 lit b/1 C.P.P. a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
In baza art. 18/1 Cod Penal rap la art. 91 Cod Penal a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative de 1000 lei.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului stat în cont IBAN -Z-XXX-; Cod fiscal -, deschis la Trezoreria sector 4 B, beneficiar Tribunalul București.
Cheltuielile judiciare pentru apel au rămas în sarcina statului.
Examinând legalitatea si temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul-inculpat, cit si din oficiu sub toate aspectele, potrivit disp.art.371 al.2 C.P.P. tribunalul a apreciat ca apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, inculpatul din punct de vedere al persoanei sale, critică învederată si ca motiv de apel în primul ciclu procesual, este un om în vârstă de 60 ani, care pe parcursul întregii sale vieți nu a încălcat niciodată legea penală având studii superioare și deținând o funcție publică în Camera Deputaților astfel că, instanța va avea în vedere la individualizarea sancțiunii penale aceste aspecte care circumstanțiază din punct de vedere subiectiv pe inculpat.
De asemenea, instanța a ținut cont că fapta s- săvârșit la ora 3.00, deci când circulația pe drumurile publice era foarte redusă, motiv pentru care probabilitatea de a perturba în mod semnificativ relațiile sociale ocrotite de norma încriminatoare era foarte mică.
In plus, inculpatul a circulat regulamentar, cu viteză moderată și nu dădea semne că s-ar fi aflat în stare de ebrietate.
Faptul că concentrația de alcool din sânge era totuși peste limita legală nu este în sine un motiv suficient, în opinia instanței, de considera că fapta în concret prezintă un grad suficient pe pericol social pentru ordinea publică în sensul întrunirii condițiilor referitoare la existența vinovăției astfel cum este ea definitivă în disp art. 19 Cod penal, la pericolul social al faptei și la urmarea imediată, ca elemente ce compun latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii.
Văzând lezarea minimă a relațiilor sociale ce reglementează circulația pe drumurile publice, instanța a apreciat că in concret faptei îi lipsește pericolul social prevăzut de lege pentru ca fapta să constituie infracțiune, fiind aplicabile disp. art. 18/1 Cod penal.
Împotriva deciziei penalenr. 230/A(06.04.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.
Parchetul susține că instanța de apel a comis "o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare" în sensul art. 385/9 alin.1 pct.18 pr. pen. Se arată că în mod greșit a apreciat instanța că fapta inculpatului "a produs doar o lezare minimă a relațiilor sociale ce reglementează circulația pe drumurile publice ce ar justifica în concret că faptei îi lipsește pericolul social prevăzut de lege" și că se impune pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385/10 alin.2 pr. pen. depunând motivele de recurs cu ocazia dezbaterilor asupra căii de atac. Acesta a susținut atât în scris cât și oral că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 378 alin.3 pr. pen. întrucât nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate, mai exact a omis să se pronunțe asupra criticii referitoare la nestabilirea cu certitudine a gradului de alcoolemie, ceea ce face să existe un puternic dubiu cu privire la existența infracțiunii ce i s-a reținut în sarcină.
Inculpatul își întemeiază recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 alin.9 pct.10 pr. pen.
Examinând decizia penală atacată prin prisma criticilor formulate de către recurenți - deși inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de lege, cazurile invocate de acesta se iau în considerare și din oficiu conform art. 385/9 alin.3 pr. pen. - Curtea constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin.1 pct.10 pr. pen.
Astfel, atât în motivele scrise de apel cât și în concluziile orale inculpatul a solicitat achitarea sa pe motiv că nu s-a stabilit cu certitudine alcoolemia la ora la care a fost surprins de către organele de poliție, susținând că valorile teoretice stabilite prin calculul retroactiv al alcoolemiei nu au valoare probatorie și nu pot constitui un corespondent al valorii de 0,57 ml alcool/L în aerul expirat, evidențiată de etilotest.
Cu toate că prin decizia nr. decizia penală nr. 1381/R/03.XI.2008 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală s-a admis recursul inculpatului, s-a casat decizia penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță întrucât s-a constatat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii inculpatului referitoare la împrejurarea că nu s-a stabilit în mod cert alcoolemia, rejudecând apelul, tribunalul a omis din nou să analizeze această critică a inculpatului prin prisma probatoriului administrat și a relevanței sale asupra conținutului constitutiv al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea constată că la termenul de judecată de la data de 15.12.2008 instanța de apel a încuviințat cererea inculpatului de a se efectua o expertiză medico-legală care "să stabilească alcoolemia acestuia în sânge la data și ora opririi în trafic raportată la valoarea de 0,5%o alcool în aerul expirat evidențiată de etilotest", fiind depus la dosarul cauzei Raportul de expertiză medico-legală nr. A 12/9801/06 din 30.03.2009 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei întocmit de Institutul Național de Medicină legală " Minovici" B (filele 18-19 dosar fond).
Cu toate acestea instanța de apel nu face nicio referire la această probă administrată în cauză și nu analizează critica principală formulată în apelul inculpatului, deși aceasta prezintă relevanță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 185/2002 (actual art. 87 alin. 1 din același act normativ) și se impunea a fi examinată prin prisma tuturor elementelor cu caracter probatoriu existente la dosar.
Cu ocazia rejudecării apelului instanța a luat în considerare exclusiv critica inculpatului referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, încălcând dispozițiile art. 378 alin. 3.C.P.P. care consacră în mod expres obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate dar și dispozițiile art. 385/18 pr. pen care obligau instanța să se conformeze hotărârii instanței de recurs.
Prin neluarea în considerare a motivului principal de apel invocat de către inculpat Tribunalul a omis, practic, să se pronunțe asupra unei cereri esențiale pentru acesta de natură a-i garanta drepturile și a influența soluția dispusă, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin.1 pct.10 pr. pen. care, potrivit art. 385/15 pct.2 lit.c pr. pen atrage casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a pronunțat hotărârea.
Cum motivul de recurs apreciat ca având aplicabilitate în cauză face parte din motivele formale ce prevalează în analiză în raport cu motivul substanțial de recurs invocat de către Parchet (eroarea gravă de fapt care a condus la pronunțarea unei soluții de achitare în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 1o lit.b/1 pr. pen), acestea nu vor mai fi examinate astfel că, pentru considerentele expuse Curtea va admite ambele recursuri, va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului inculpatului la aceeași instanță.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin.3 pr. pen cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 230/A din 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Casează decizia penală recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului inculpatului la aceeași instanță.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-03.07.2009
06 Iulie 2009
Președinte:Daniel GrădinaruJudecători:Daniel Grădinaru, Niculina Alexandru, Francisca Maria
