Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 871/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - nr.OUG 195/2002 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 871
Ședința publică de la 24 2009
PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu
JUDECĂTOR 3: Ștefan Făurar
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror a, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 136 din data de 03 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, asistat de avocat desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Constatându-se dosarul în stare de judecată, instanța de control judiciar a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat, având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, înlăturarea dispozițiilor prev.de art.861Cod penal și aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, avându-se în vedere recunoașterea inculpatului, lipsa antecedentelor penale și că acesta a recunoscut și regretat fapta săvârșită.
Procurorul solicită să se pronunțe respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, reiterează concluziile apărătorului său, declarând că lasă soluția la apreciere.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 222 din 12.03.2009 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 (R), a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 861.Cod Penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condițiile art. 862.
Cod PenalÎn baza art. 863alin. 1.Cod Penal, pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care să fie aduse la îndeplinire de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l t: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l t; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
In baza art 863alin. 3 lit e Cod Penal, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să nu conducă nici un tip de vehicul.
În baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864.
Cod PenalÎn baza art. 191 alin 1.C.P.P. s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 99/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 18.12.2008, în jurul orelor 4.00, după ce anterior consumase băuturi alcoolice, inculpatul a condus autoturismul proprietate personală cu numărul de înmatriculare -, pe strada - - din municipiul S, fiind urmărit de către un echipaj de poliție pentru că nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire, pe traseul Bd. -, str. -, str. -, str. -, reușindu-se în cele din urmă blocarea acestuia la intersecția str. -. -, cu Prelungirea Tunari.
Cu ocazia controlului, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se o valoare de 1,04 mg/l (conform înscrisului atașat la fila 7), iar ulterior a fost condus la Spitalul Județean S, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând valorile de 1,80 %o alcool pur în sânge la ora 4,25, respectiv 1,65 %o la ora 05,25.
Instanța de fond a apreciat astfel că, în drept, fapta inculpatului - așa cum a fost descrisă mai sus - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG195/2002, faptă pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut săvârșirea faptei cu intenție, în sensul art. 19.p, fiind indubitabil că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale și a acceptat producerea acestora.
Constatând existența faptei și vinovăția inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 345.C.P.P. prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, iar la stabilirea pedepsei a avut în vedere criteriile oferite de art. 72.Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și atitudinea procesuală sinceră a inculpatului - care a recunoscut săvârșirea faptei atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul judecății, precum și conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, din fișa de cazier rezultând că nu este cunoscut cu antecedente penale.
În funcție de toate aceste elemente, instanța de fond a apreciat că prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, stabilită la minimul special prevăzut de lege, se va atinge scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52.
Cod PenalCu privire la modalitatea de executare, date fiind circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia după săvârșirea faptei, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă în regim de detenție, însă, având în vedere necesitatea asigurării unui control mai eficient asupra conduitei ulterioare a inculpatului, pentru stabilirea unor minime garanții că acesta nu va mai adopta comportamente similare și în viitor, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condițiile art. 862.
Cod PenalTotodată, în baza art. 71.Cod Penal cu referire la cauza Sabou și Pîrcălab vs România, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a si b Cod Penal, pedeapsa accesorie ce a fost suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, in condițiile art. 71 alin. 5.Cod Penal
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul, care nu a depus motivele la dosar, însă, cu ocazia dezbaterii, prin apărătorul din oficiu, a criticat sentința primei instanțe pentru netemeinicie, susținând că pedeapsa aplicată, dar mai ales modalitatea de individualizare judiciară a executării acesteia, sunt mult prea aspre în raport cu persoana sa, care nu este cunoscut cu antecedente penale și, în plus, a recunoscut săvârșirea faptei,
Prin decizia penală nr. 136 de la 03 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, în dosarul nr-, s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpatul, ca nefondat, iar conform art. 192 al. 2.C.P.P. a fost obligat apelantul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 50 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a constatat că actele și lucrările cauzei au confirmat împrejurarea că prima instanță a reținut în cauză o situație de fapt exactă, sens în care a valorificat un probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat,pe baza căruia activitatea infracțională a inculpatului a primit o justă încadrare legală, acesta săvârșind infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având o alcoolemie peste limita legală, faptă prevăzută de art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002.
Relevante sub aspectul vinovăției inculpatului sunt: procesul-verbal de depistare, precum și buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei și mențiunile existente în buletinul de examinare clinică, din care a rezultat că, la momentul la care a fost condus la unitatea sanitară, inculpatul "se afla în stare avansată de beție, adresând injurii personalului medical și organelor de poliție".
Cât privește pedeapsa principală de 1 an aplicată inculpatului, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia în condițiile art. 861și urm. Cod Penal, aceasta s-a apreciat de către tribunal ca fiind just individualizată, reflectând corespunzător aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72.Cod Penal avute în vedere de prima instanță, respectiv gradul concret de pericol social al faptei comise, împrejurările săvârșirii acesteia, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, iar conduita bună a inculpatului în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești, se regăsesc pe deplin în cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, materializată în chiar minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
Aceleași împrejurări favorabile inculpatului, au fost avute în vedere de prima instanță și la momentul individualizării modalității de executare, apreciindu-se că vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale și conduita adoptată în instanță constituie tot atâtea garanții că scopul pedepsei va fi atins și fără executare efectivă, în regim de detenție.
Supravegherea dispusă de prima instanță cu privire la persoana inculpatului, rezultând din măsurile de supraveghere impuse acestuia conform art. 863alin. 1.Cod Penal, ca și obligația instituită în temeiul art. 86/3 alin. 3 lit. e Cod Penal, pe durata termenului de încercare, sunt pe deplin justificate în raport cu natura infracțiunii comise, iar pe de altă parte, cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită aceasta.
S-a reținut astfel că inculpatul, deși avea o alcoolemie ridicată de 1,80 și respectiv 1,65 gr. %o, a înțeles să conducă pe drumurile publice un autoturism și, mai mult decât atât, a ignorat semnalul agentului de poliție și nu a oprit, impunându-se urmărirea acestuia pe raza municipiului S, în vederea imobilizării, fiind cert că un astfel de comportament reclamă o reacție fermă din partea autorității, de natură a împiedica pe viitor adoptarea unui comportament similar, în condițiile în care pedeapsa aplicată inculpatului se execută în stare de libertate.
In raport cu aceste considerente, nu s-au putut primi criticile inculpatului referitoare la reindividualizarea modalității de executare a pedepsei, incidența art. 861și urm. fiind Cod Penal în mod legal și temeinic reținută de prima instanță.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru netemeinicie, susținând că pedeapsa aplicată, cât și mai ales modalitatea de individualizare judiciară a executării acesteia este prea aspră, astfel că în raport de datele ce caracterizează pozitiv persoana sa, se putea dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal și înlăturarea dispozițiilor prev.de art.861Cod penal.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
În mod corect, cele două instanțe pe baza probatoriilor administrate, au reținut că în dimineața zilei de 18 decembrie 2008, în jurul orelor 4, inculpatul a condus pe strada - - din municipiul S, fiind urmărit de un echipaj de poliție, iar la semnalul acestora nu a oprit, a fost urmărit, blocat în trafic, după care, s-a constatat că avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,65 gr%0.
Tot în mod corect cele două instanțe la individualizarea pedepsei și a modalității de executare, pe lângă datele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, au avut în vedere gradul de alcoolemie avut de inculpat avut în sânge, 1,65 gr%0, cât și faptul că la semnalul organelor de poliție, acesta nu a oprit.
Față de considerentele mai sus arătate, urmează să se pronunțe respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat ce se apreciază la 210 lei, din care 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu ce va fi suportat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Avocați
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 136 din data de 03 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul cu nr-.
Obligă recurentul - inculpat la 210 lei cheltuieli judiciare statului, din care, 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce va fi suportat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
G - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud.: Șt. -
Jud. apel:
Dact. 2 ex./ 5 octombrie 2009
-24 2009 -
- S, va încasa de la recurentul - inculpat suma de 560 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu, Ștefan Făurar