Infractiuni silvice Spete. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 157/
Ședința publică din 19 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 332/A din 08.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-recurent, asistat de avocat ales din cadrul Baroului S, nereprezentată partea civilă "Romsilva" Sa.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatului-recurent depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat solicită admiterea recursului, încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b Cpp, rap. la art. 10 lit. g pentru C.P.P. fapta inculpatului din luna martie 1999. Mai solicită că, dacă se consideră că nu sunt întrunite elementele pentru încetarea procesului penal, să se observe că în mod greșit tribunalul a dispus revocarea suspendării executării pedepsei aplicată de judecătoria Lugoj și să se constate că față de această condamnare a intervenit reabilitarea de drept și prescripția executării pedepsei. Mai precizează că nu sunt întrunite elementele stării de recidivă, deoarece în mod greșit s-a considerat că această condiție ține loc de primul termen al recidivei. De asemenea, arată că inculpatului nu i s-a comunicat copia rechizitoriului; în apel, Tribunalul Timiș, prin decizia pronunțată, condamnă inculpatul la 7 luni închisoare și în mod greșit dispunerevocarea suspendării pedepsei, soluția pronunțată fiind greșită, întrucât instanța de apel nu a reținut că sunt motive pentru încetarea procesului penal, deoarece prin cererea de extrădare s-ar fi întrerupt termenul de prescripție; dispozițiile invocate de instanța de apel se referă la extrădarea pasivă, în timp ce la extrădarea activă se aplică art. 76.Cod Penal; termenul de prescripție s-a împlinit la data de 27.03.2007. Mai arată că, fiind aplicată o pedeapsă cu suspendarea, condamnatul este considerat reabilitat de drept și nu s-ar mai putea reține starea de recidivă. Depune concluzii scrise.
Procurorul solicită respingerea recursului ca nefundat și menține hotărârilor pronunțate anterior ca legale și temeinice, instanța greșind doar prin faptul că nu trebuia să facă aplicarea art. 136.Cod Penal, ci a art. 86.Cod Penal Solicită a se avea în vedere că față de cea de-a doua faptă, din 27.03.1999, termenul ss-a împlinit în decembrie 2000 și în mod corect s-a dispus revocarea liberării condiționate, iar noua faptă a fost săvârșită în termenul de încercare. Cu privire la prescripție, aceasta s-a întrerupt la începerea urmăririi penale.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, în replică, arată că parchetul era obligat să comunice actul de inculpare, iar instanța era obligată să comunice sentința, fapt ce nu s-a întâmplat și că până în data de 08.12.2008 inculpatul nu a fost condamnat, în acest interval intervenind prescripția.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că a executat 8 luni și 10 zile din pedeapsa aplicată și a se lua în considerare prescripția, precum și faptul că are doi copii în întreținere.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.380/14.11.2007 pronunțată de judecătoria Lugoj în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul, fiul lui și ia, născut la 23.06.1978 în L, domiciliat în com. sat, nr. 29, posesor al CI seria - nr. - din 20.03.2007, CNP -, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, faptă prev. de art. 97 al. 3, 4 lit. a din Legea nr. 26/1996, cu aplic. art. 37 lit. a, art. 31 și art. 13.Cod Penal, la 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1496 din 16.12.1997 a Judecătoriei Lugoj, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 lit. a și Cod Penal executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 al. 2 Cp, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
În baza art. 88.Cod Penal s-a dispus deducerea din pedeapsă a perioadei de detenție din data de 13.04.2006 până la data de 22.12.2006, în baza mandatului nr. 1806/1999 emis de judecătoria Lugoj.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă RA Romsilva SA - Ocolul Silvic
Conform art. 346 rap. la art. 14 al. 3, lit. b C.P.P. cu referire la art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 6.473.259 lei vechi, cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 23.03.1999 inculpatul i-a solicitat numitului să-l ajute la tăierea a 3 arbori esență, iar din cercetările efectuate s-a constatat că numitul nu a cunoscut faptul că inculpatul nu a deținut aprobare pentru tăierea arborilor, l-a însoțit pe inculpat în locul numit "", com. care face parte din amenajamentul Ocolului Silvic L de unde a tăiat, la indicația inculpatului, 3 arbori esență, primind pentru munca prestată suma de 150.000 lei vechi.
Ulterior, materialul lemnos a fost transportat la domiciliul inculpatului, în loc., iar de aici la L cu un autovehicul condus de martorul.
S-a reținut că în faza de cercetare penală martorii, și au arătat că au ajutat la încărcarea celor 22 bușteni, lemn, în autovehicul, iar inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că numitul nu a cunoscut împrejurarea că lemnele aparțin Ocolului Silvic și că nu deține aprobare de tăiere, iar cu prilejul cercetărilor la fața locului a indicat, în prezența martorului R, cei 3 arbori tăiați ilegal.
După începerea urmăririi penale, inculpatul a plecat în străinătate, ulterior fiind emis mandatul de arestare nr. 1809/22.12.1999 de către judecătoria Lugoj, pentru executarea pedepsei de 4 ani pronunțată prin sentința penală nr. 900/30.11.1999, iar în baza mandatului de arestare provizorie nr. 7/06 din 13.04.2006 emis de Parchetul Curții de Apel, a fost arestat, iar prin hotărârea din 25.09.2005 s-a dispus predarea acestuia către autoritățile române, fiind pus în libertate prin hotărârea penală nr. 6469/30 din 22.12.2006 a Tribunalului Timiș.
Fiind reaudiat în fața primei instanțe, inculpatul a arătat că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, ci doar pentru faptul că a luat 2 arbori din pădure, dar pe care nu i-a tăiat acesta, iar faptele nu s-au petrecut așa cum au fost consemnate în rechizitoriul Parchetului de pe lângă judecătoria Lugoj.
Inculpatul a susținut că nu a tăiat el lemnele de esență de, ci doar că a observat un număr de 3 arbori tăiați și a transportat acasă doar doi din aceștia, iar declarațiile din fața de cercetare penală au fost date fiind obligat de către organele de poliție să declare că ar fi tăiat respectivii arbori.
S-a mai precizat că aceste declarații au fost dictate de către lucrătorii de poliție, fiind indicate numele de, și, iar declarațiile de la filele 8-9 dosar de cercetare penală au fost semnate în alb de către inculpat, necunoscând cine le-a completat ulterior.
Având în vedere aceste afirmații, instanța de fond a dispus audierea lucrătorilor de poliție care au instrumentat cazul, respectiv numiții G și, care au arătat că declarațiile pe care le-a dat inculpatul la sediul poliției nu au fost dictate de aceștia, ci, dimpotrivă, au fost scrise de inculpat, acesta din urmă chiar a recunoscut săvârșirea faptelor în prezența pădurarului.
S-a reținut că la fila 53, martorul a arătat că, deși au trecut aproximativ 10 ani, știe că inculpatul a tăiat ilegal niște arbori din pădurea Ocolului Silvic L, fără a avea aprobările necesare, dar nu își amintește numărul și nici esența acestora, iar martorul a declarat că își amintește că în vara anului 1999 fost rugat de inculpat să transporte niște lemne din localitatea, de la domiciliul inculpatului, la un gater din L și a încărcat aproximativ 12-13 fire de lemn, cu lungimea de aproximativ 2, pentru care a efectuat două transporturi, ce au fost plătite de inculpat.
Instanța de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, iar susținerile acestuia că a fost obligat să recunoască săvârșirea infracțiunii în declarațiile date în faza de cercetare penală și că ar fi semnat în alb o serie de alte declarații, au fost considerate de prima instanță ca nereale, întrucât nu au fost dovedite cu nici o probă de la dosar, mai mult susținerile inculpatului au fost combătute prin declarațiile celorlalți martori audiați.
De asemenea, s-a reținut că inculpatul a contestat valoarea prejudiciului, însă nu s-a solicitat efectuarea unei expertize pentru evaluarea acestuia, mulțumindu-se doar cu adresa nr. 2677/13.06.2007 emisă de Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic T, prin care s-a încercat combaterea evaluării efectuate de către Ocolul Silvic L, în care s-a stabilit că valoarea prejudiciului este de 6.473.259 lei.
Față de cele reținute, instanța de fond a constatat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 al. 3, 4 lit. a din Legea nr. 26/1996, cu aplic. art. 37lit. a, art. 31 și art. 13.Cod Penal, aplicându-i pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă judecătoria Lugoj și inculpatul apelant, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului scris, parchetul a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, deoarece a intervenit reabilitarea judecătorească sau chiar de drept a inculpatului din pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei, fiind împlinit termenul prev. de art. 137 lit.a și Cod Penal în cauză sunt aplicabile disp. art. 38 alin. 2.
Cod PenalÎn motivarea apelului, inculpatul a susținut că răspunderea penală pentru infracțiunea de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 97 al. 3, 4 lit. a din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal, pentru care a fost trimis în judecată este prescrisă, excepție pe care a invocat-o și în fața primei instanțe, apreciindu-se greșit că termenul de prescripție a fost întrerupt.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, inculpatul a apreciat că aceasta este absurdă și deci greșită, dar și așa în dosar nu există probe care să confirme fără dubiu săvârșirea infracțiunii de către acesta, instanța trebuind să facă aplicarea principiului "in dubio pro reo" în favoarea inculpatului.
În fața instanței de apel inculpatul a susținut că valoarea prejudiciului nu este cea stabilită de partea civilă, astfel că s-a efectuat o expertiză care a stabilit care era valoarea celor trei cireși tăiați, la data comiterii faptei.
După efectuarea expertizei și răspunsurilor la obiecțiunile formulate, reprezentanta parchetului a precizat că nu înțelege să susțină oral motivul indicat în scris, dar își extinde motivele de apel în sensul că solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului, din infracțiunea prev. de art. 97 alin. 3 și 4 lit. a din Legea nr.26/1996 cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal, în aceea prev. de art. 97alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. a
Cod PenalLa termenul de judecată din 24.11.2008, inculpatul prin apărătorul ales, a solicitat a se constata că inculpatul nu este recidivist, deoarece a intervenit reabilitarea de drept după 2 ani și J și sunt incidente disp. art. 38 alin. 2 Cp, și constatând care este valoarea prejudiciului stabilit prin expertiză, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 alin. 3 și 4 lit. a din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal, în cea prev. de art. 97 al. 2 din Legea nr. 26/1996, iar la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului să se aibe în vedere situația acestuia, faptul că este căsătorit și are un copil minor, astfel încât amendă ar fi pedeapsa ce realizează scopul pedepsei.
Prin decizia penală nr. 332/A din 08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă judecătoria Lugoj și inculpatul apelant, fiul lui și ia, născut la 23.06.1978 în L, domiciliat în com. sat, nr. 29, posesor al CI seria - nr. - din 20.03.2007, CNP -, recidivist, împotriva sentinței penale nr. 380 din 14.11.2007, pronunțată de judecătoria Lugoj în dosar nr-.
A fost desființată sentința penală apelată și rejudecând cauza:
În baza art. 334.C.P.P. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de tăiere ilegală de arbori, prev. de art. 97 alin. 3 și 4 lit. a din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. app entru care a fost trimis în judecată în infracțiunea de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 97 alin. 1 și alin. 4 lit. a din Legea nrf. 26/1996 cu aplic. art. 37 lit.a, art. 31 și art. 13.
Cod PenalÎn baza art. 122 alin. 1 lit. c Cod Penal, art. 123.Cod Penal și art. 124.Cod Penal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de prescripție a răspunderii penale invocate de inculpat.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de Parchetul de pe lângă judecătoria Lugoj și însușită de inculpat, pentru constatarea reabilitării de drept a inculpatului de sub efectele pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1496 din 16.12.1997 pronunțată de judecătoria Lugoj.
În baza art. 97 alin. 1 și alin. 4 lit. a din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 37 lit.a, art. 31 și art. 13 Cp, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și ia, născut la 23.06.1978 în L, domiciliat în com. sat, nr. 29, posesor al CI seria - nr. - din 20.03.2007, CNP -, recidivist, la 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.
În baza art. 83.Cod Penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința nr. 1496 din 16.12.1997 pronunțată de judecătoria Lugoj, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208, 209 lit. a și Cod Penal executarea acesteia în întregime, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, urmând ca pedeapsa pe care o va executa inculpatul să fie de 1 an și 7 luni închisoare.
Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata prev. de art. 71 al. 2.
Cod PenalÎn baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada detenției din data de 13.04.2006 până la data de 22.12.2006, în baza mandatului de executare a închisorii nr. 1806/1999 emis de judecătoria Lugoj.
În baza art. 14, 346.p Cod Penal, rap. la art. 998 și urm. civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile RA Romsilva SA Ocolul Silvic L, suma de 95,57 lei cu titlu de despăgubiri civile, respingând în rest pretențiile civile formulate ca fiind neîntemeiate.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate, ce nu contravin acestei hotărâri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că inculpatul apelant a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, dispunându-se suspendarea executării acesteia, prin sentința penală nr. 1496/16.12.1997 pronunțată de judecătoria Lugoj, iar fapta pentru care este judecat a fost săvârșită la data de 27.03.1999.
Conform art. 134 Cp, " reabilitarea persoanei fizice are loc de drept în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune", iar conform art. 136.Cod Penal "Termenele de reabilitare prevăzute de art. 134 li 135 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris".
S-a reținut că pentru pedeapsa de un an închisoare aceasta se putea considera executată la expirarea termenului de încercare de 3 ani, adică în decembrie 2000, dată de la care începea să curgă termenul de reabilitare de drept de 3 ani, care expira în decembrie 2003.
S-a apreciat că constatarea împlinirii termenului de reabilitare nu se face în raport de data condamnării inculpatului pentru infracțiunea de tăiere ilegală de arbori, ci în raport de data la care a săvârșit-o, adică 7.03.1999, dată la care nu se putea considera executată pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea executării acesteia aplicată pentru furt, astfel că în mod corect s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a Cod Penal, atât la momentul sesizării instanței de judecată, cât și la data condamnării inculpatului.
A mai rezultat din analiza făcută, că nu a intervenit reabilitarea și nici nu s-a împlinit termenul de reabilitare pentru inculpat, astfel încât s-a apreciat că nu sunt aplicabile disp. art. 38 alin. 2.Cod Penal și că, atât susținerile scrise din apelul Parchetului de pe lângă judecătoria Lugoj, cât și cele ale inculpatului cu privire la împlinirea termenului de reabilitare, sunt neîntemeiate.
Analizând cererile ce au ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei, tribunalul a constatat că prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit valoarea pagubei produse prin tăierea celor trei arbori în sumă de 94,57 lei azi, la data săvârșirii faptei 945.700 lei, iar prețul mediu al unui cub de masă lemnoasă era de 65.000 lei, valoarea pagubei cauzate prin infracțiune fiind de 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui cub de masă lemnoasă la data săvârșirii faptei și mai mică decât 20 de ori a acestui preț.
Astfel, s-a apreciat că atât parchetul cât și inculpatul au susținut corect că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece prin efectuarea expertizei s-a stabilit exact care este paguba produsă, aceasta fiind mult mai mică decât ea avută în vedere de prima instanță, astfel că la data judecării apelului paguba reprezenta mai puțin decât peste 50 ori prețul mediu al unui cub de masă lemnoasă, nemafiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 97 alin. 3 din Legea nr.26/1999.
În ceea ce privește susținerile inculpatului cu privire la încadrarea juridică greșită a faptei, au fost considerate de instanța de apel ca neîntemeiate, deoarece pentru aplicarea tezei a I-a, a alin. 1 art. 97 alin. 1 din Legea nr. 26/1999, a art. 97 alin. 1 din Legea nr.26/1996 nu este necesar ca fapta să fi fost săvârșită cel puțin de două ori în interval de 2 ani, deoarece această condiție este necesară tezei a II-a, atunci când valoarea pagubei este mai mică de 5 ori prețul mediu al unui cub de masă lemnoasă.
De asemenea, s-a considerat că inculpatul susține în mod greșit că în cauză nu s-a făcut dovada că fapta ar fi fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună și că nu sunt incidente disp. art. 97 alin. 4 din Legea nr. 26/1996, întrucât din probele administrate în cauză s-a reținut contrariul.
Astfel, din declarațiile inculpatului date în timpul urmăririi penale, s-a reținut că acesta împreună cu au tăiat trei bucăți, tăierea făcându-se de cu drujba acestuia, neștiind că inculpatul nu are autorizație pentru tăierea arborilor, iar inculpatul i-a plătit pentru această activitate suma de 150.000 lei. Totodată, s-a reținut că după tăierea arborilor, inculpatul a fost ajutat de să care acasă cireșii, fapt ce a rezultat din declarația martorului ce a susținut că în 27.03.1999, fiind acasă la unchiul său, l-a auzit pe inculpat care discuta cu fratele său, propunându-i să meargă în pădure pentru a-l ajuta să încarce lemne pe care el împreună cu o altă persoană le-a tăiat și i-a văzut pe cei doi plecând pe la orele 21-21,30 și întorcându-se la ora 2,00.
Tribunalul a apreciat că aceste declarații se coroborează și cu declarația martorului care a efectuat două transporturi cu materialul lemnos aflat la domiciliul inculpatului, pe care l-a dus la L în vederea comercializării.
Instanța de apel a înlăturat apărarea inculpatului ce a revenit asupra declarațiilor inițiale, susținând că o declarație i-a fost dictată și că a lăsat două declarații semnate în alb la poliție și că acestea au fost completate ulterior de alte persoane, nerecunoscând conținutul acestora, susținerile acestuia fiind contrazise de declarațiile date în instanță de G și - agenți de poliție, persoanele la care se susține că i-au fost lăsate hârtii semnate în alb.
Nici susținerile inculpatului că a plecat din țară deoarece știa că va primi o amendă nu au fost considerate de tribunal ca verosimile, deoarece acesta și-a manifestat intenția de a pleca din țară deoarece are probleme cu poliția, aspect confirmat de declarațiile numitului și a mamei inculpatului.
Instanța de apel a înlăturat și susținerea inculpatului că i s-ar fi promis aplicarea unei amenzi, având în vedere fișa de cazier a acestuia, care confirmă activitatea infracțională, săvârșirea unor fapte similare și starea de recidivă a inculpatului.
Prin urmare, s-a apreciat că fapta inculpatului, care fără a avea autorizație de la Ocolul Silvic în data de 27.03.1999 l-a solicitat pe făptuitorul să-l ajute să taie cei trei arbori de, acesta posedând un ferăstrău mecanic, din locul numit "", comuna, iar pentru această activitate i-a plătit suma de 150.000 lei Rol, paguba produsă depășind de 5 ori valoarea prețului mediu al unui cub de masă lemnoasă, la data săvârșirii faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 97 alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal, cu aplic. art. 13 Cp și 31.
Cod PenalTribunalul a considerat că prima instanță a apreciat corect că nu este prescrisă răspunderea penală a inculpatului pentru faptele săvârșite de acesta și având în vedere încadrarea juridică din rechizitoriu.
Analizând excepția de prescripție a răspunderii penale în raport cu noua încadrare juridică, s-a reținut că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev.d e art. 97 al. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13 Cp și art. 31 Cp este de 6 luni - la 7 ani, sau amendă, întrucât s-a mărit limita maximă a pedepsei prevăzută la alin 1 cu trei ani, conform disp. alin. 4; conform art. 122 alin. 1 lit. c Cod Penal, termenul de prescripție a răspunderii penale a inculpatului este de 8 ani, având în vedere limita maximă a pedepsei care nu depășește 10 ani și s-ar fi împlinit la data de 26.03.1997 conform disp. art. 122 alin.2
Cod PenalS-a considerat că acest termen este aplicabil în situația în care termenul nu a fost întrerupt conform disp. art. 123.Cod Penal,d ar înainte de împlinirea acestui termen s-a solicitat extrădarea inculpatului din, în vederea executării sentinței penale nr. 900/30.11.1999 pronunțată de judecătoria Lugoj.
Tribunalul a apreciat că, întrucât conform disp. art. 35 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neîmplinită anterior, termenul de prescripție a fost întrerupt și sunt aplicabile disp. art. 124.Cod Penal care reglementează prescripția specială și conform căruia "Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă J".
Astfel, s-a reținut că termenul pentru aplicarea termenului de prescripție specială pentru inculpat este de 12 ani și se va împlini la data de 26.03.2011, excepția invocată de inculpat fiind considerată de către instanța de apel ca neîntemeiată și în consecință, respinsă.
De asemenea, având în vedere că a fost stabilită o nouă valoare a prejudiciului cauzat, instanța de apel a reanalizat acțiunea civilă formulată în cauză.
Împotriva deciziei penale nr. 332/A/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- din 20.12.2007 a declarat recurs în termenul legal inculpatul, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr- din 08.01.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar cu ocazia dezbaterii recursului apărătorul ales al inculpatului a depus la dosar și concluzii scrise.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor analizate din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. Curtea constată că recursul este fondat sub aspectul aplicării de către prima instanță a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege.
Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul recurent a comis infracțiunea de tăiere de arbori fără drept reținută în sarcina sa.
Astfel, declarațiile sale din faza de urmărire penală se coroborează cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii ( 10 dosar urmărire penală), cu declarațiile martorilor ( 12, 13, 14, 15, 19 dosar urmărire penală, 53, 54, 68, 69 dosar nr- din 20.02.2007 al Judecătoriei Lugoj ).
Așa cum s-a statuat și în practica judiciară a instanței supreme, negarea de către inculpat a realității declarațiilor de recunoaștere a săvârșirii faptei date în cursul urmăririi penale nu poate fi luată în considerare dacă s-au administrat în cursul procesului penal alte probe, neîndoielnice, de vinovăție.
Referitor la încadrarea juridică a faptei în art. 97 alin. 1 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplic. art. 13, art. 31 și art. 37 alin. 1 lit. a pen. Curtea observă că instanța de apel în mod just a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuată în faza de apel ( 62-65 și 83-84 dosar nr- din 20.12.2007 al Tribunalului Timiș ), a considerat că la săvârșirea infracțiunii inculpatul a avut o contribuție sub forma participației improprii (numitul acționând fără vinovăție) și a constatat că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în termenul de încercare al suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1496/1997 a Judecătoriei Lugoj.
În privința sancțiunii, se observă că pedeapsa a fost aplicată în cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege, în condițiile în care a inculpatul mai suferit trei condamnări anterioare pentru infracțiuni de aceeași natură (a se vedea fișa de cazier judiciar a inculpatului - 5 dosar de urmărire penală) și conduita procesuală a acestuia a fost necorespunzătoare: după ce inițial a recunoscut săvârșirea faptei, în faza de judecată din al doilea ciclu procesual a negat comiterea infracțiunii ( 20-21 dosar nr- din 20.02.2007 al Judecătoriei Lugoj ), încercând să inducă în instanța de judecată; după ce i s-au luat declarații de învinuit ( 7, 8 dosar de urmărire penală), inculpatul a părăsit România cu intenția de a se sustrage de la urmărire penală și de la judecată (a se vedea declarația numitului - 17 dosar urmărire penală), fiind readus în țară doar în urma derulării procedurii de extrădare).
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii, instanța de recurs constată că instanța de apel în mod corect a dispus ca pedeapsa totală de 1 an și 7 luni închisoare, compusă din pedeapsa 7 luni închisoare aplicată în prezenta cauză și, în urma revocării suspendării condiționate, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1496/1997 a Judecătoriei Lugoj, să fie executată în regim privativ de libertate. Astfel, conform art. 83 alin. 1.Cod Penal dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Așadar, în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de judecată nu are vreo opțiune cu privire la modul de individualizare a executării pedepsei rezultate în urma cumulului aritmetic, trebuind să dispună executarea în întregime a pedepsei aplicată anterior, care nu se contopește cu pedeapsa rezultantă aplicată prezenta cauză.
În mod corect a fost soluționată și acțiunea civilă, constatându-se că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului și că pretențiile formulate sunt întemeiate în parte, așa cum reiese și din raportului de expertiză tehnică efectuată în faza de apel.
Instanța de recurs constată că nu poate fi însușit punctul de vedere al apărătorului inculpatului recurent privind intervenirea prescripției răspunderii penale. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este închisoarea de la 6 luni la 7 ani, în această situație termenul de prescripție a răspunderii penale fiind cel stabilit în art. 122 alin. 1 lit. c pen. respectiv de 8 ani, care potrivit art. 122 alin. 2.pen. a început să curgă la data săvârșirii infracțiunii (27.03.1999) și s-ar fi împlinit la data de 26.03.2007 (art. 154.pen.). Însă, prin încheierea din 20.04.2006 pronunțată în dosarul nr. 2746/29.07.1999, judecătoria Lugoja solicitat extrădarea inculpatului din către România. În acest mod au devenit incidente disp. art. 65 alin. 1 rap. la art. 35 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, conform cărora depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neîmplinită anterior. Contrar susținerilor apărătorului inculpatului recurent, disp. art. 35 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 nu se aplică doar în cazul extrădării pasive, ci și în cazul extrădării active, întrucât art. 65 alin. 1 din același act normativ prevede că dispozițiile secțiunii 1 cap. I din titlul II (din care face parte și art. 35) se aplică în mod corespunzător în cazul în care România are calitatea de stat solicitant. De altfel, o asemenea dispoziție era cuprinsă și reglementarea anterioară în materie de extrădare (art. 39 rap. la art. 21 alin. 3 din Legea nr. 296/2001 privind extrădarea). De asemenea, potrivit art. 123 alin. 1.pen. cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. Art. 10 rap. la art. 13 alin. 2 din Legea nr. 4/1971 privind extrădarea (în vigoare la data săvârșirii faptei) prevede un act de procedură ce trebuie comunicat persoanei a cărei extrădare se cere, respectiv mandatul de arestare emis în vederea extrădării. În prezent, acest act procedural se efectuează în baza Legii nr. 302/2004 completată cu normele Codului d e procedură penală. Un act îndeplinit în sensul art. 123 alin. 1.pen. și comunicat inculpatului este și decizia penală nr. 491/A/18.12.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- (nr. în format vechi 6469/09.05.2006), intervenit înainte de împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale (26.03.2007). Întrucât a intervenit întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, în cauză devine aplicabil art. 124.pen. care prevede că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție este depășit cu încă Cum termenul de prescripție specială de 12 ani nu s-a împlinit, răspunderea penală a inculpatului pentru fapta dedusă judecății în prezenta cauză nu s-a prescris.
Curtea observă că este neîntemeiată susținerea apărătorului inculpatului recurent potrivit căreia prima instanță a revocat în mod greșit suspendarea condiționată. Sentința penală nr. 1496/1997 a Judecătoriei Lugoja rămas definitivă la data de 06.01.1998 prin neapelare, astfel încât conform art. 82 alin. 3.pen. termenul de încercare de 3 ani stabilit prin această hotărâre a început să curgă de la data de 06.01.1998 și s-ar fi împlinit la data de 05.01.2001. Cum infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 27.03.1999, în cursul termenului de încercare, rezultă că sunt aplicabile disp. art. 83.Cod Penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Instanța de recurs înlătură și susținerea apărătorului inculpatului recurent în privința intervenirii reabilitării de drept pentru condamnarea anterioară. Deși instanța de apel a considerat în mod eronat că în cauză sunt aplicabile disp. art. 134 și 136.pen. a constatat în mod corect că termenul de reabilitare este de 3 ani și că acesta nu s-a împlinit până la data săvârșirii noii infracțiuni. Art. 86.pen. stabilește că reabilitarea de drept a condamnatului intervine dacă acesta nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84. Cum infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită în cursul termenului de încercare și astfel atrage revocarea suspendării condiționate, inculpatul nu a fost reabilitat de drept pentru condamnarea anterioară.
Curtea nu își poate însuși nici punctul de vedere al apărătorului inculpatului recurent conform căruia noua infracțiune nu ar fi fost săvârșită în stare de recidivă deoarece nu ar fi întrunite condițiile primului termen al recidivei. Art. 37 alin. 1 lit. a pen. arată că există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare de un an. Prin prima hotărâre de condamnare inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare (respectiv 1 an), iar înainte de începerea executării acestei pedepse (executarea fiind suspendată condiționat) și înainte de împlinirea termenului de încercare (care ar fi atras reabilitarea de drept și totodată incidența art. 38 alin. 2.pen.) a săvârșit cu intenție infracțiunea dedusă judecății în cauza de față, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an (respectiv de la 6 luni la 7 ani), așa încât sunt îndeplinite condițiile recidivei mari postcondamnatorii.
Instanța de recurs înlătură și susținerea apărătorului inculpatului recurent conform căreia pedeapsa aplicată în această cauză a fost grațiată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002. Astfel, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse stabilește că nu beneficiază de grațiere cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare. Întrucât inculpatul recurent este condamnat în această cauză pentru o infracțiune săvârșită în stare de recidivă, el nu beneficiază de prevederile legii de grațiere.
Recursul inculpatului este fondat însă sub aspectul aplicării de către prima instanță a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a teza I
Cod PenalÎn cauza Hirst contra Marii Britanii din 30 martie 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o interdicție absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât nu există o legătură între interdicția votului și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorilor. Dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției nu este absolut și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de aprecierea nu este nelimitată. Restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte. O restricție generală, automată și nediferențiată, la un drept consacrat de Convenție și care are o importanță crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea și este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Referitor la cauza de față, instanța de recurs consideră că față de infracțiunile contra patrimoniului săvârșite de inculpat (tăiere de arbori fără drept) nu se impune a se aplica acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. d pr. pen. va fi admis recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 332/A/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- din 20.12.2007, va fi casată decizia penală recurată cu privire la pedeapsa accesorie și, rejudecând cauza în latura penală, va fi înlăturată interzicerea dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a teza I
Cod PenalVor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. d pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 332/A/08.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- din 20.12.2007.
Casează decizia penală recurată cu privire la pedeapsa accesorie și, rejudecând cauza în latura penală, înlătură interzicerea dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a teza I
Cod PenalMenține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red /23.02.2009
Dact 2.ex./26.02.2009
Prima inst. - judecătoria Lugoj - Jud.
Inst. Apel - Tribunalul Timiș - jud.
- jud.
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Florin Popescu, Anca
