Infractiuni silvice Spete. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.16/
Ședința publică din data de 13 Ianuarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
Procuror-șef Secție judiciară
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de Parchetul DE PE Lângă TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr.276/03 octombrie 2008 Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 19/26 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr- -nr. în format vechi 2534/2006) privind pe intimatul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, prev. de art.32 alin.1-4 din G 96/1998, și furt de material lemnos, prev. de art. 98 alin.1-4 lit.a din Codul silvic, și pe intimatul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt de material lemnos, prev. de art.98 alin.1 - 4 lit. a din Codul silvic, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță
La apelul nominal făcut în ședință publicăla prima strigarea cauzei a răspuns intimatul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat -, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr.124 emisă de Baroul Galați la data de 09.01.2009, lipsă fiind: intimatul inculpat, care a fost reprezentat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 3/12.01.2009 emisă de Baroul Vrancea - Cabinet avocat, intimatul-parte vătămată și intimatul-parte vătămată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că la data de 06.01.2009 s-a luat legătura telefonic cu Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță F, unde s-a constatat că intimatul-inculpat se află încarcerat, inculpatul fiind citat în acest penitenciar; ulterior inculpatul a fost prezentat în instanță de către Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B; la data de 08.01.2009 au fost depuse la dosar memorii formulate de intimații-părți vătămate și.
Potrivit disp.art.318 Cod procedură penală, Curtea procedează la identificarea recurentului-inculpat, care arată că este fiul lui și, născut la data de 29.03.1982 în orașul P, județul V, cu domiciliul în comuna, județul
Curtea, potrivit disp.art.38514alin.11Cod procedură penală, având în vedere că inculpații au fost achitați la instanța de apel, pune în discuție dacă aceștia doresc să fie reaudiați.
Recurentul-inculpat, personal, precizează că nu dorește să mai fie audiat în prezenta cauză, menținând declarațiile date anterior.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se pune în discuție împrejurarea că inculpatul se află în stare de deținere, în penitenciar, având în vedere soluția instanței de apel d e achitare, de anulare a mandatului și de punere în libertate a inculpatului, respectiv a se stabili dacă inculpatul este arestat în altă cauză.
Întrebat fiind, recurentul-inculpat precizează că este arestat în prezenta cauză iar inculpatul nu a fost arestat.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se efectua verificări la locul de deținere, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, cu privire la situația inculpatului.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei a răspuns intimatul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, în substituirea doamnei avocat -, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind: intimatul inculpat, care a fost reprezentat de avocat, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 3/12.01.2009 emisă de Baroul Vrancea -Cabinet avocat, intimatul-parte vătămată și intimatul-parte vătămată.
Procedura este legal indeplinită.
Curtea precizează că s-au efectuat verificări la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B constatându-se următoarele: inculpatul nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr.19/26.01.2007 pronunțată de Judecătoria Panciu; La data de 20/19.02.2007 a fost emis mandatul de executare, care a fost pus în executare, inculpatul fiind încarcerat iar, ulterior, a declarat apel inculpatul. Inculpatul, din penitenciar, a formulat apoi cerere de apel peste termen: a fost admis apelul declarat de inculpatul și s-au extins efectele apelului favorabil și asupra inculpatului. TRIBUNALUL VRANCEAa dispus anularea mandatului de executare nr.21/2007 și punerea de îndată în libertate. Insă, Decizia penală nr. 276/&3.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA nu se află la dosarul de executare a inculpatului, care a fost transmis în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, actualul loc de deținere a inculpatului.
Avocat arată că intimatul-inculpat dorește acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja avocat.
Totodată, formulează cerere de punere în libertate a inculpatului, având în vedere că acesta nu mai trebuie să mai fie în stare de deținere, în condițiile în care prin decizia Tribunalului Vrancea se dispune achitarea inculpatului și punerea de îndată în libertate, iar inculpatul nu este arestat în altă cauză. Precizează că este culpa celor de la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță V sau a grefierului care nu a comunicat decizia, pentru că inculpatul nu a fost pus în libertate.
Arată că amânarea judecării cauzei se impune și pentru a se efectua verificări cu privire la data încarcerării inculpatului.
Solicită a se comunica Decizia Tribunalului Vrancea către Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, pentru ca aceasta să fie pusă în executare, respectiv pentru ca inculpatul să fie pus de îndată în libertate.
Intimatul-inculpat, personal, precizează că dorește soluționarea cauzei sale la acest termen și nu mai dorește amânarea cauzei.
Se prezintă mama inculpatului, care precizează că nu dispune de mijloace financiare pentru a angaja un avocat care să ii reprezinte interesele.
Se prezintă în instanță doamna avocat -, apărătorul desemnat din oficiu pentru a asigura asistența juridică a intimatului-inculpat.
Curtea ii aduce la cunoștință verificările efectuate.
Avocat - arată că nu e necesară amânarea judecării cauzei, întrucât se impune punerea în libertate a inculpatului și poate formula concluzii la acest termen.
Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și, potrivit disp.art.385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA este fondat pentru motive de nelegalitate a Deciziei penale nr.276/3.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA, în cauza privitoare pe cei doi inculpați.
Criticile parchetului au în vedere mai multe aspecte, unde dintre acestea nefiind evidențiate prin motivele scrise de recurs, astfel:
Principala critică vizează greșita soluție de achitare a celor doi inculpați pentru infracțiunile reținute prin actul de sesizare.
Arată că, indiferent care ar fi soluția pe care ar fi pronunțat-o instanța în cauză, analizând materialul probator administrat, obligația instanței este aceea de a da faptei încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
În mod clar, în motivele scrise de recurs este o eroare cu privire la art.98 alin.1-4.
Prin actul de sesizare a instanței, cei doi inculpați au fost trimiși in judecată astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni, prev. de art.32 alin.1 și 4 din Ordonanța 96/1998 și pentru art.98 alin.1,4 lit.a din Legea 26/1996, aceeași infracțiune fiind reținută și în sarcina inculpatului.
În această incadrare juridică instanța de fond a dispus condamnarea celor doi inculpați și este adevărat că Parchetul nu a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate, insă, în continuare hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA este nelegală cu privire la Încadrarea juridică.
Atât articolul 32 din Ordonanța 96/1998 cât și art.98 din Codul silvic prevăd art.32 alin.1-4 sau 98 alin.1-4 nu există. Încadrarea juridică se face potrivit dispozițiilor legale. Era vorba de alineatul 1, 2, 3 sau 4. pune cratima intre alineat 1 și 4 inseamnă că în sarcina fiecărui inculpat s-ar reține toate formele prevăzute la art.32 sau respectiv art.98.
Pe de altă parte, învederează că și încadrarea juridică stabilită de către TRIBUNALUL VRANCEA este nelegală pentru că soluția de achitare este pronunțată tot pe aceeași încadrare juridică.
Dat fiind faptul că ulterior săvârșirii faptelor de către cei doi inculpați a apărut pe parcursul judecării cauzei noul Cod silvic, Legea nr.46/2008, care este favorabilă inculpaților, dat fiind contribuția și modalitatea concretă în care s-au săvârșit faptele, pentru că infracțiunea de tăiere de este reținută ca fiind săvârșită doar de inculpatul, deci, prin urmare, este greșit reținută de TRIBUNALUL VRANCEA. forma calificată și aplicarea lit. a, când fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane.
Apreciază că în cauză încadrarea juridică corectă este următoarea:
- pentru inculpatul este vorba de săvârșirea infracțiunii prev. de art.108 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 și, respectiv art.110 alin.1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008, cu aplicarea art.13 Cod penal;
- pentru inculpatul este o singură infracțiune, art.110 alin.1 lit.a alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 cu art.13 Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante.
Chiar dacă soluția pronunțată de către instanța de apel este o soluție de achitare, având în vedere că se afla în calea de atac a inculpatului, instanța, pentru acuratețea hotărârii, respectând principiul neagravării situației în propria cale de atac, era obligată să menține circumstanțele prev. de art.74 76 din Codul penal.
Cu privire la soluția pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în sensul că fapta nu mai constituie infracțiune ci, eventual o contravenție, fiind incidente dispozițiile art.10 lit., reprezentantul Ministerului Public arată că la data săvârșirii faptei infracțiunea săvârșită de către cei doi inculpați și valoarea prejudiciului, metru3/ masă lemnoasă, valoarea prejudiciului era de peste 5 ori valoarea unui metru cub de masă lemnoasă.
La acel moment, atât Legea nr.26/1996 cât și Ordonanța nr.96/1998 nu au făcut niciun fel de apreciere, de precizare cu privire la modalitatea în care se va stabili prejudiciul și ce relevanță are un metru3de masă lemnoasă în cazul în care, pe parcursul judecății ar interveni modificări urmare a ordinului ministrului mediului cu privire la prețul mase lemnoase.
În luna februarie 2008 intervenit recursul în interesul legii 12/2008, care a stabilit că în cazul în care la momentul judecării nu există de peste 5 ori valoare, nu ne aflăm în prezența unei infracțiuni.
Însă, ulterior, pronunțării recursului în interesul legii, a intervenit noul Cod silvic, Legea nr.46/1998, care a stabilit fără putință de tăgadă în art.108 că este vorba de infracțiune atunci cand se vorbește de valoarea unui preț de 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui3de masă lemnoasă/picior la data constatării faptei.
Or, la data constatării faptei, raportând la prețul unui metru3de masă lemnoasă, valoarea totală a materialului lemnos tăiat ulterior sustras de către cei doi inculpați era de peste 5 ori valoarea unui metru3. În aceste condiții, apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
În consecință, solicită a fi admis recursul declarat de parchet, să se caseze în totalitate Decizia Tribunalului Vrancea și, în parte, hotărârea instanței de fond, urmând ca, în rejudecare, prin schimbarea încadrării juridice, așa cum s-a menționat anterior, să se dispună condamnarea inculpaților cu refacerea antecedentelor penale deoarece ambii inculpați se află în stare de recidivă, urmare a aplicării dispozițiilor art.83 Cod penal, modalitatea de executare nu poate fi decat prin privare de libertate. De asemenea, solicită aplicarea doar a pedepsei accesorii prev. de art.64. teza II și lit.b din codul penal pentru că instanța de fond a aplicat și art.64 lit.c din codul penal, care insă nu are legătură cu prezenta cauză. Pentru inculpatul, reprezentantul Ministerului Public solicită să se deducă din pedeapsa aplicată durata executării pedepsei, pentru că acesta a executat din mandat, de la 5 mai 2008 până în prezent.
Curtea pune în discuție dacă mai este posibilă analizarea antecedentelor inculpatului din moment ce au fost extinse efectele favorabile ale apelului unui inculpat asupra celuilalt inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că inculpatul nu a declarat apel iar la instanța de fond era reținut art.37 lit.a, fiind condamnat a un an și 5 luni închisoare. Se poate desființa Decizia instanței de apel și să fie respins apelul inculpatului.
Intimatul-inculpat, prin apărător ales, avocat, consideră că Decizia penală nr.276/3.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA este legală și temeinică, solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA ca fiind nefondat.
Precizează că instanța de apel în mod corect a admis cererea inculpatului de repunere în termenul de apel iar apoi, pentru soluționarea cauzei, a dispus în mod corect schimbarea de încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului având în vedere modificările legislative intervenite de la pronunțarea hotărârii de către Judecătoria Panciu și până la soluționarea apelului declarat de către.
În ceea ce privește incadrarea juridică dată în hotărârea Judecătoriei Panciu, având în vedere faptul că aceasta nu a fost atacată de Parchet sub aspectul greșitei încadrări, consideră că poate fi avută în vedere numai schimbarea de încadrare juridică așa cum a fost făcută de TRIBUNALUL VRANCEA. Apreciază că în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice în art.108 alin.1 lit.a și art.110 alin.1 lit.a din Legea 46/2008.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs referitor la circumstanțele atenuante de care nu s-a mai făcut vorbire în considerentele deciziei penale pronunțate de TRIBUNALUL VRANCEA, apărătorul inculpatului apreciază că în mod corect s-a procedat în acest mod avâand in vedre că nu s-a dispus condamnarea inculpatului ci achitarea acestuia. Astfel, nu au mai fost avute în vedere circumstanțe atenuante pentru a justifica cuantumul unei eventuale pedepse.
Judecătoria Panciua precizat aceste circumstanțe pentru că a dispus condamnarea inculpatului și a aplicat o pedeapsă privativă de libertate a acestuia.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs cu privire la dezincriminare sau incriminarea faptei reținute în sarcina inculpatului, precizează că în adresa trimisă Tribunalului Vrancea de către Direcția Silvică, la cererea instanței, se arată faptul că valoarea prejudiciului, conform Legii 84/2007 este de 203,33 lei din care TVA este 32,46 lei și, de asemenea, se mai arată și că prețul unui3de masă lemnoasă pe picior la data respectivă, era de 74 lei, conform OM 933/30.11.2007.
De asemenea, în aceeași adresă a Direcției Silvice se arată faptul că în cauză prejudiciul nu depășește de 5 ori valoarea metrului3de masă de lemnoasă, astfel încăt în cauză este vorba de o contravenție.
Instanța de apel, având în vedere această situație, a aplicat legea mai favorabilă, potrivit art.13 Cod penal, astfel incat a considerat că fapta nu constituie infracțiune dispunând achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b Cod procedură penală.
Intimatul-inculpat, prin avocat -, achiesează la concluziile exprimate de inculpatul, prin apărător, solicitând respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA. apreciază că în mod corect instanța de apel, având în vedere legislația în vigoare, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei și în mod corect a dispus achitarea inculpatului având în vedere modul în care a fost calculată valoarea prejudiciului, stabilită după dispozițiile Legii 84/2007.
Avand in vedere că această valoare, raportată la metru3de masă lemnoasă pe picior și avand în vedere și adresa eliberată de Direcția Silvică, susține că în mod corect s-a stabilit prejudiciul ca fiind în valoare de 203,33 lei, ca atare, față de acest prejudiciu, nemaifiind vorba de acel 5 ori mai mare metru3ce conduce la stabilirea cu certitudine a infracțiunii de furt de arbori, consideră că în mod corect TRIBUNALUL VRANCEAa dispus achitarea inculpatului în conformitate cu art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.b Cod procedură penală.
Totodată, apreciază că în mod corect s-a constatat că această faptă nu reprezintă o infracțiune, ci o contravenție, conform Legii nr.31/2000.
Prin urmare, având în vedere situația inculpatului, avand în vedere că urmare a admiterii apelului declarat de către inculpatul, prin extindere a beneficiat de efectele noii încadrări, în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului, anularea mandatului și punerea de îndată în libertate.
Faptul că nu s-a comunicat și că nu s-a luat măsura punerii în libertate urmează a se reglementa de către instanța de recurs
Solicită menținerea instanței de apel ca legală și temeinică, cu plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Avocat ales pentru inculpatul, solicită ca, în eventualitatea în care va fi admis recursul parchetului, în rejudecare să se admită apelul inculpatului și, dacă se va considera că fapta reținută în sarcina acestui inculpat constituie o faptă penală, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art.181și să se aplice o amendă cu caracter administrativ.
De asemenea, învederează situația personală a inculpatului care are în întreținere doi copii minori. Aceste concluzii au fost susținute și de reprezentantul Parchetului la instanța de apel, considerându-se că ar fi o soluție de compromis având în vedere modificările legislative intervenite.
Intimatul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit art.38513alin.3 Cod procedură penală, lasă la aprecierea instanței recursul formulat de Parchet.
Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEAa formulat recurs impotriva deciziei penale nr.276/03 octombrie 2008 Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-.
Prin decizia penală nr.276/03.10.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 19 din 26 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr-.
Au fost extinse efectele acestuia și asupra inculpatului, aflat în Penitenciarul Focșani.
A fost desființată sentința penală și, pe fondul cauzei, s-a dispus achitarea inculpaților:
- pentru infracțiunea prev.de art. 108 lit.a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13.pen. și art. 37 lit.a pen.; art. 110 lit.a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13.pen. și art. 37 lit.a pen. prin schimbarea încadrării juridice;
- pentru infracțiunea prev.de art. 110 lit.a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13.pen. și art. 37 lit.a pen. prin schimbarea încadrării juridice; achitare în temeiul art. 11 pct.2 lit.a cu referire la art. 10 lit.b pr.pen.
Au fost anulate mandatele de executare:
- nr. 21/19.02.2007 emis pentru inculpatul de Judecătoria Panciu în dosarul nr-;
- nr. 20 din 19.02.2007 emis pentru inculpatul de aceeași instanță.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului.
Onorariul pentru apărătorii din oficiu în sumă totală de 200 lei urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond, TRIBUNALUL VRANCEA, a avut în vedere că, prin sentința penală nr. 19 din 26 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Panciu in dosarul penal nr-, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- tăiere ilegală de arbori prev. de art. 32 al. 1-4 din OG 96/1998 modificată cu aplicarea art, 37 litl a penal și cu aplicarea art. 74 și art. 76 al. 1 lit. e Cod penal la 4 (patru) luni închisoare;
- furt de arbori prev. de art. 98 al. 1-4 Cod Silvic cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și cu aplicarea art. 74 și art. 76 al. 1 lit. d Cod penal la 5(cinci) luni închisoare.
In baza art, 33 lit.a și art. 34 lit. Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare de 5(cinci) luni închisoare.
In baza art. 83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 633 din 19.12.2002 a Judecătoriei Panciu, urmând să o execute în cumul aritmetic cu pedeapsa de 5 luni închisoare, dispunând ca inculpatul să execute în total 3(trei) ani și 5(cinci) luni închisoare.
In condițiile art. 71 Cod penal, inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a,b,c Cod penal.
Pentru a hotărî astfel din actele si lucrările dosarului, declarația martorului, coroborate cu recunoașterea inculpaților prin declarații instanța de fond a reținut că în seara zilei de 22.08.2006 inculpații au mers în pădurea părții vătămate din comuna Cîmpuri, unde inculpatul cu o drujbă împrumutată a doborât 2 arbori esență fag nemarcați, i-a fasonat și împreună cu inculpatul i-a sustras și i-a transportat la domiciliile lor.
In data de 23.08.2006, inculpații au mers în pădurea părții vătămate din comuna Cîmpuri, unde inculpatul cu aceeași drujbă a doborât un nemarcat, l-a fasonat și împreună cu inculpatul, l-au încărcat în căruță pentru a-l sustrage însă au fost surprinși de martorul.
In drept, s-a apreciat că faptele inculpatului, așa cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 32 al.1-4 din OG 96/1998 modificată și furt de arbori prev. de art. 98 al. 1-4 Cod Silvic, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora inculpatul a fost condamnat.
Inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni în condițiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit. a Cod penal, a cărei aplicare se impune deoarece inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu art. 81 Cod penal, prin sentința penală nr. 633/19.12.2002 urmând ca instanța să facă aplicarea disp. art. 83 Cod penal.
Inculpatul a avut o conduită sinceră în cadrul procesului penal, este tânăr, are un copil minor.
In raport de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările în care s-a comis fapta, instanța constată că se pot aplica circumstanțe atenuante prev. de art. 74 și art. 76 al. 1 apreciindu-se în funcție de aceste elemente că o pedeapsă privativă de libertate orientată sub minimum special prevăzut de lege este îndestulătoare.
In condițiile art. 71 Cod penal pe timpul executării pedepsei, urmează ca inculpatul să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit.a,b,c Cod penal.
In drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, așa cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt de arbori prev. de art. 98 al. 1-4 penal, text de lege enunțat în ședință publică și în baza căruia inculpatul urmează să fie condamnat.
Inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt de arbori în condițiile recidivei postcondamnatorii, prev. de art. 37 lit. a Cod penal, a cărui aplicare se impune deoarece inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 683/2005 a Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 565/9.12.2005 a Tribunalului Vrancea la o pedeapsă de 1(un) an închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal, urmând ca instanța să facă aplicarea disp. art. 83 Cod penal.
Inculpatul a avut o conduită sinceră în cadrul procesului penal, este tânăr.
In raport de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările în care s-a comis fapta, instanța de fond a reținut că se pot aplica circumstanțe atenuante prev. de art. 74 și art. 76 al. 1 Cod penal, apreciindu-se în funcție de aceste elemente că pedeapsă privativă de libertate orientată sub minimum special prevăzut de lege este îndestulătoare.
In condițiile art. 71 Cod penal pe durata executării pedepsei s-a dispus ca inculpatul să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a,b,c Cod penal.
Cu privire la lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârșirea infracțiunilor, instanța de fond a reținut că acestea nu au fost ale inculpaților.
Astfel drujba a fost împrumutată, o căruță a fost a lui, a doua a fost a lui.
In aceste condiții s-a apreciat că nu se pot face aplicarea disp.art. 118 lit. b Cod penal.
Împotriva sentinței a formulat apel in condițiile art. 365.pr.penală inculpatul, criticând soluția pronunțată ca nelegală si netemeinică, atât sub aspectul individualizării pedepsei dar si a faptelor reținute in sarcina acestuia.
De asemenea, a învederat instanței de apel, împrejurarea că la pronunțarea sentinței nu a fost prezent, pe parcursul desfășurării procesului penal, fiind nevoit să plece la muncă in Italia, deoarece are de întreținut o familie compusă din doi copii minori.
La termenul de judecată din 27 iunie 2008, instanța a pus in discuție cererea inculpatului, dispunând prin încheiere de ședință, admiterea acesteia, in condițiile art. 365 cod penal, față de inculpat făcând si aplicarea al. 3.pr.penală, respectiv suspendarea executării atacate.
TRIBUNALUL VRANCEAa apreciat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate de apelant si din oficiu, conform art. 371, al. 2 Cod penal, s-a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt care vina in contradicție cu probele administrate in cauză in apel, in legătură cu infracțiunile prev. de art. 108, lit. a si art. 110, lit. a din Legea 46/2008.
Dând o nouă apreciere probelor administrate in cauză, conform art. 378, al. 2.pr.penală, instanța de apel reținut următoarea situație de fapt:
Cei doi inculpați locuiesc in com., jud. V si împreună s-au deplasat la date diferite (22.08.2006 si 23.08.2006) in loturile de pădure aparținând părților vătămate si (loturi aflate pe raza comunei) de unde au tăiat, fasonat si sustras 2 arbori de esență fag, nemarcați si respectiv un nemarcat de la.
Referitor la faptele inculpaților, instanța din oficiu, in condițiile art. 334.pr.penală a pus in discuție schimbarea încadrării juridice, conform modificărilor survenite in materia Codului silvic (legea 46/2008), reținând si disp. art. 13 Cod penal si in raport de care s-au efectuat adrese la Direcția Silvică V in vederea cuantificării prejudiciului, potrivit noilor modificări de stabilire, evaluare a acestuia după factorul
Din adresa înaintată (fila 45 dosar apel) rezultă că valoarea prejudiciului stabilit conform Legii 84/2007 este de 203,33 lei RON din care 32,46 lei RON. Se mai arată că la această dată prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, conform OM 933/ 30.11.2007 este de 74 lei RON.
Cum valoarea prejudiciului depășește de 2,3 ori prețul mediu, prin urmare fapta nu mai constituie infracțiune, încadrându-se la art. 1, lit. c din Legea 31/2000.
Față de această situație de fapt, se constată că faptele săvârșite de inculpați nu mai sunt incriminate de nici una din prevederile legii silvice, astfel încât, lipsind o trăsătură esențială a infracțiunii - prevederea si în legea penală - nu există infracțiune.
Este rațiunea pentru care Tribunalul a admis apelul, in condițiile art. 379, pct. 2.pr.penală privind pe inculpatul, procedând la desființarea sentinței pe fondul cauzei, făcând aplicarea disp. art. 11, pct. 2, lit. a cu referire la art. 10, lit. b pr.penală.
Urmare a admiterii apelului inculpatului si in raport de care s-a constatat lipsa caracterului penal al faptelor săvârșite de acesta, Tribunalul, in condițiile art. 373.pr.penală, a procedat la examinarea cauzei prin extindere si cu privire la inculpatul, participant la faptele pentru care au fost trimiși in judecată penală.
Ca atare, au fost aplicate si față de acesta dispozițiile de achitare in sensul celor motivate.
Întrucât față de ambii inculpați s-au emis mandate de executare, inculpatul aflându-se deja sub puterea actului de procedură, in condițiile art. 350.pr.penală s-a dispus anularea acestora si punerea de îndată in libertate a acestora.
Împotriva deciziei penale nr.276/03.10.2008 a Tribunalului Vranceaa formulat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA.
În recursul formulat, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEAa arătat că, în primul rând, TRIBUNALUL VRANCEA, ca primă instanță de control, judecând apelul declarat de inculpați, trebuia să se preocupe de stabilirea încadrării corecte din punct de vedere legal a stării de fapt reținută în sarcina inculpaților.
Analizând dispozitivul sentinței penale, s-a observat că încadrarea juridică nu este corectă. Astfel, consemnându-se: "art.32 alin.1-4 din OG 96/1998" și "art.98 alin.1-5.silvic", se deduce în mod indubitabil că fapta inculpaților se încadrează din punct de vedere legal textelor incriminatorii prev. de art.31 din OG 96/1998 și art.98 silvic, alineatele 1,2,3 și 4 adică, în final prejudiciul este de peste 50 ori mai mare decât prețul mediu al unui3de masă lemnoasă pe picior, faptele fiind săvârșite de două sau mai multe persoane împreună, de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică, în timpul nopții, în arii forestiere protejate (sau neindicându-se literele, în niciuna din aceste situații).
Potrivit acestei încadrări juridice, în raport cu legislația în vigoare la data judecării apelului, urmare a schimbării încadrării juridice, faptele inculpaților cad sub incidența disp. art.108 lit.a,b,c și d și al. 2 lit.a din n nr.46/2008- Cod silvic și art.110 li.ta,b,c, și al.2 lit. din același Cod.
În raport de aceste criterii, s-a arătat că trebuia să se stabilească în mod cert, fiind vorba și de judecarea apelurilor inculpaților, că faptele acestora cad sub incidența dispozițiilor art.32 alin.1 și 4 lit.a din G nr. 96/1998 și art.98 alin.1 și 4 lit. din Legii nr.26/1996-Cod silvic, dispoziții în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor.
Pe de altă parte, TRIBUNALUL VRANCEA, așa cum am arătat, fiind prima instanță de control, trebuia să preia circumstanțele prev. de art.74 și 76, reținute în favoarea inculpaților de către instanța de fond - Judecătoria Panciu (chiar așa neindicate),
S-a susținut că această critică își găsește rațiunea în respectarea principiului "non reformatio în pejus" și în raport de situația în care instanța superioară de control-cea care judecă recursul, s-ar concluziona că faptele inculpaților constituie infracțiuni silvice și nu contravenție silvică; ceea ce vor demonstra în continuare.
Potrivit art.108 din Legii nr. 46/2008 - Cod silvic, la calcularea prejudiciului se ține seama de prețul mediu al unui3de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
Față de această prevedere, s-a solicitat a se constata că faptele comise de inculpați au produs un prejudiciu de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui3de masă lemnoasă la picior, așa cum s-a stabilit în cursul urmăririi penale.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Instanța de apel a dat o corectă apreciere a situației de fapt în raport cu probele administrate în cursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, dar mai ales al probelor nou administrate în apel.
De asemenea, instanța de apel s-a conformat dispozițiilor deciziei nr.12/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, potrivit art.4142alin.3 Cod procedură penală.
Recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA are un caracter pur formal.
Primul motiv, vizând modul de calcul a prejudiciului se dovedește nefondat, raportat la considerentele deciziei nr.12/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, obligatorie pentru instanțe, precum și la principiul aplicării legii penale mai favorabile, în caz de succesiune în timp a legilor.
C de-al doilea motiv, vizând încadrarea juridică și reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, are un caracter formal, ținând mai mult de acuratețea și tehnica juridică, din moment ce prin noua încadrare juridică se ajunge la dezincriminarea faptelor, ca și infracțiuni, și la achitarea inculpaților, în baza prev. art.10 lit.b Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală).
Așa fiind și văzând și prevederile art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr.276/03 octombrie 2008 Tribunalului Vrancea.
Conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul DE PE Lângă TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr.276/03 octombrie 2008 Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 19/26 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr- -nr. în format vechi 2534/2006) privind pe intimatul-inculpat (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 20.07.1981 în orașul O, județul B, domiciliat în comuna, județul V) și pe intimatul-inculpat (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 29.03.1982 în orașul P, județul V, domiciliat în comuna, sat, strada - -, județul V, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B).
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpatul, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /14.01.2009
Tehnored. -/2 ex./19.01.2009
Fond: / Apel:,
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Maria Tacea, Petruș Dumitru