Infractiuni silvice Spete. Decizia 707/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 707/
Ședința publică din 17 2008
Curtea compusă din:
Președinte:dr.- -
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu G--
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
procuror:
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței penale nr.123/A din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09 2008, când susținerile părților au fost consemnate în scris în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința penală nr.50 din 12.03.2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr-, în baza art. 97 al.2 din Lg.26/1996, cu aplic. art.74 si 76 Cod penal, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 02.10.1934, în localitatea, județul V, domiciliat în comuna, satul Berbești, județul V, cu -ul -, fără antecedente penale, a fost condamnat la 6 luni închisoare.
În baza art. 98 al.2 din Lg.26/1996, cu aplic. art.74 si 76 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare.
In baza art. 33, 34 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
În baza art. 81-82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 Cod de procedura penală, s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 si 346 Cod de procedura penala rap. la art. 998-999 Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă și obligat inculpatul la plata sumei de 336,10 lei, despăgubiri civile către parte civila Ocolul Silvic Bălcești.
În baza art. 191 Cod de procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 13.11.2006, inculpatul însoțit de mai multe persoane s-a deplasat în suprafața de pădure ce aparținea Ocolului Silvic Balcesti -parcela UA 120, cantonul, unde a tăiat un număr de 60 de arbori de specii și dimensiuni diferite, iar materialul lemnos l-a transportat la domiciliul sau.
Cu ocazia audierii inculpatului de către instanța de fond, acesta a recunoscut că a tăiat un număr de 60 de arbori, fără a solicita marcarea acestora organelor în drept (având doar aprobarea primarului localității de a tăia din pct."" 43lemne de foc).
Apărarea inculpatului în sensul că a tăiat acei arbori din proprietara fiului sau (care a cumpărat respectivul teren cu contract de vânzare-cumpărare de la diverși cetățeni) a fost înlăturată de instanța de fond deoarece atât martorii audiați în cauză, dar mai ales expertiza silvică efectuată, au concluzionat că terenul din care au fost tăiați cei 60 de arbori aparține Ocolului Silvic Bălcești.
Săvârșirea faptelor în modalitatea reținută de instanța de fond a rezultat din probele existente la dosar, și anume: raportul de expertiză silvică, întocmit în cauză, în care se concluzionează că arborii tăiați de către inculpat aparțineau Ocolului Silvic Bălcești -parcela UA 120, cantonul și nu erau proprietatea fiului inculpatului (terenul nu făcea parte din titlurile de proprietate care au stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare din data de 17.12.2002-fila 22-23 dosar de urmărire penală), rezultând îndeplinirea condiției cerute de lege pentru săvârșirea celor două infracțiuni, și anume "fără drept". De asemenea, martorii audiați în cauza și anume, și (filele 29-35 dosar) au arat că inculpatul a tăiat arborii respectivi din suprafața de pădure aparținând Ocolului Silvic Bălcești.
Având în vedere faptul că art. 97 al.2 din Legea nr. 26/1996 sancționează tăierea sau scoaterea din rădăcini fără drept de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național dacă valoarea pagubei este de peste 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, iar art. 98 al 2 din Legea nr. 26/1996 sancționează furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomenele naturale, ori de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național dacă valoarea pagubei este de peste 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, instanța de fond a reținut că inculpatul s-a făcut vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni care sunt prevăzute distinct în lege, deoarece a tăiat cei 60 de arbori și i-a însușit în scop personal.
La individualizarea pedepsei cu închisoarea, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale și obligatorii arătate de art. 72 Cod penal.
Instanța de fond a reținut pentru inculpat circumstanțele atenuante, prev. de art. 74 Cod penal, având în vedere conduita buna a acestuia, înainte de săvârșirea infracțiunilor și atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii.
Față de natura și gravitatea infracțiunilor comise, pedepsele aplicate, circumstanțele personale ale inculpatului, convingerea ca scopul înscris în art. 52 Cod penal, poate fi atins și fără executare, instanța de fond a apreciat ca incidente, în speță, dispozițiile art. 81 Cod penal, stabilind termenul de încercare 2 ani, prevăzut de art. 82 Cod penal și a atras atenția asupra posibilității de revocare a măsurii dispuse, în cazul nerespectării condițiilor impuse de art. 83 Cod penal.
Referitor la latura civilă a procesului, partea vătămata s-a constituit parte civilă cu suma de 3.144,8 lei reprezentând prejudiciul nerecuperat în care a fost inclus și
În raportul de expertiză tehnică, expertul a calculat prejudiciul efectiv cauzat, propunând instanței 3 variante, și anume: suma de 336,10 lei, fără TVA și 404,72 lei, cu TVA, pentru cei 60 de arbori tăiați și sustrași, precum și alte 2 variante în sumă de 261 lei, cu TVA, și respectiv suma de 227 lei, cu TVA.
Instanța de fond a luat in calcul prima variantă (având in vedere ca s-a dovedit, prin probele administrate, în cauza, că inculpatul a tăiat și sustras 60 de arbori), însa, nu a avut în vedere varianta la care a fost aplicata cota de TVA, deoarece arborii din pădure nu intra în categoria mărfurilor supuse taxei pe valoare adăugata, pe cale de consecință, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 336,10 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul-inculpat, prin avocat ales, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că, în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de Codul silvic în condițiile în care nu se face vinovat. Pe cale de consecință, solicită în principal, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună achitarea apelantului-inculpat în temeiul art.11 pct.2 lit.a), rap.la art.10 lit b1 cod procedură penală deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prin decizia penală nr.123/A din 17 septembrie 2008, Tribunalul Vâlcea a respins apelul declarat de inculpatul.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că situația de fapt, încadrarea juridică, vinovăția inculpatului și individualizarea judiciară a pedepsei au fost corect stabilite de către prima instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susținute oral, inculpatul critică decizia și sentința pentru greșita încadrare juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului și consideră că este necesar să se caseze decizia și să se trimită cauza pentru rejudecare la instanța de apel.
Totodată, este criticată sentința și decizia pentru greșita condamnare a inculpatului. Se apreciază că fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și prin urmare se solicită achitarea în baza dispozițiilor art.10 lit.d Cod procedură penală. În sprijinul acestei susțineri, recurentul invocă eroarea de fapt, ca fiind o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
În subsidiar, inculpatul solicită achitarea, apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Examinând decizia supusă recursului din punct de vedere al motivelor invocate în limitele cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală, inclusiv cazurile de casare ce pot fi invocate din oficiu de către instanță, curtea constată că recursul nu este fondat.
Situația de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite de către primele instanțe.
Din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că recurentul-inculpat, în ziua de 13 noiembrie 2006 tăiat cu fierăstrăul mecanic un număr de 60 de arbori din diferite specii, dintr-o suprafață de pădure, aparținând Ocolului Silvic Bălcești, județul
În timp ce încărca materialul lemnos în mijlocul de transport a fost surprins de către pădurarul care avea în pază cantonul respectiv.
S-a stabilit că valoarea materialului lemnos, fără TVA este de 2642,7 lei. Ocolul Silvic s-a constituit parte civilă cu suma de 3.144,8 lei, ce reprezintă valoarea arborilor tăiați, prejudiciu care include și suma reprezentând TVA.
Susținerile inculpatului-recurent sunt nefondate.
Încadrarea juridică a faptelor săvârșite de către aceasta este corectă.
Nu sunt întrunite elementele erorii de fapt ca și cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei săvârșite de către inculpat.
Potrivit dispozițiilor art.51 din Codul penal, eroarea de fapt există numai în situația în care făptuitorul nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Nici una dintre aceste condiții nu este îndeplinită în speța de față. Eventuala necunoaștere a legii sau a competenței a autorităților care sunt îndreptățite să elibereze autorizații pentru tăierea arborilor, nu poate constitui o eroare de fapt în sensul dispozițiilor legii penale.
Individualizarea judiciară a pedepsei9 s-a realizat de către primele instanțe în conformitate cu disp.art.72 Cod penal.
Astfel, s-a ținut cont de vârsta de peste 70 de ani a autorului, de faptul că nu are antecedente penale și împrejurările concret în care infracțiunea s-a produs.
S-a respectat principiul proporționalității, deoarece pedeapsa aplicată este adecvată situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.
Neexistând nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală, în temeiul disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge recursul ca nefondat.
În baza disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul-inculpat, domiciliat în comuna, sat Berbești, județul V, împotriva deciziei penale nr.123/A din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalului Vâlcea, în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă pe recurentul-inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.:dr.
Tehn.
2 ex.
Jud.fond: -.
Jud.apel.:
12.01.2009.
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Marioara Dumitru