Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 121/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 499/2/2010
161/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 121
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica
JUDECĂTOR 2: Găgescu Risantea
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER: G -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind judecarea recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT împotriva Încheierii de ședință din data de 18.01.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-inculpat, în stare de arest și asistat de apărător ales cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului formulat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT, considerând încheierea Tribunalului București ca fiind netemeinică, având în vedere că motivele invocate de instanță sunt neîntemeiate. Astfel, arată că perioada de 1 an și 9 luni de zile - cât a fost arestat inculpatul, este o perioadă în care putea să-și revizuiască comportamentul. Această perioadă trebuie analizată din punct de vedere al complexității, întrucât inculpatul a săvârșit infracțiuni informatice împotriva unei societăți din E, fiind necesare multe investigații pentru identificarea inculpatului, într-un timp de un an de zile. Autoritățile române au efectuat cercetări complexe care au necesitat doi ani de zile pentru a-l localiza pe inculpat care era plecat de acasă de la vârsta de 14 ani. Toată perioada în care s-a efectuat cercetarea inculpatului, în vederea identificării au totalizat 5 ani.
De reținut, este faptul că inculpatul a comunicat cu fratele său care l-a atenționat că este căutat, inculpatul dând ca răspuns "stai liniștit că nu o să mă găsească niciodată".
Astfel, consideră că durata a arestării preventive de 1 an și 9 luni de zile, trebuie raportată la perioada de 5 ani, în care au fost efectuate cercetările de către organele judiciare.
MINISTERUL PUBLIC apreciază că desfășurarea cercetării judecătorești se datorează exclusiv activității infracționale a inculpatului.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că prejudiciul reclamat de către partea-civilă este mult mai mic decât cel reclamat. Această critică nu poate fi adusă acum întrucât la termenul anterior au fost admise de judecător obiecțiunile formulate de către partea-civilă și de inculpat.
Referitor la lipsa antecedentelor penale și buna conduită în societate a inculpatului, pe care le motivează instanța, reprezentanta parchetului arată că declarațiile date în cauză în care apar aspecte pozitive despre inculpat sunt date de către mama și fratele inculpatului, apreciindu-le ca fiind subiective. Mai apreciază că nu se poate reține o bună conduită din partea inculpatului, atâta timp cât inculpatul a plecat de acasă la vârsta de 14 ani, a abandonat școala și familia și, cu toate insistențele mamei, nu a ținut cont de aceste aspecte.
Din probele existente la dosar rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiuni informatice în urma cărora primea sume de bani care-i permiteau un trai decent.
Pentru toate aceste motive și față de probele existente la dosar, reprezentanta Ministerului Public apreciază că încheierea Tribunalului București este nelegală și netemeinică.
Apărătorul ales pentru intimatul-inculpat solicită a se avea în vedere hotărârea fondului prin prisma tuturor argumentelor prezentate, atât față de materialul probator cât și față situația de fapt reținută.
Critică susținerea parchetului, în sensul că dosarul a avut o perioadă de 5 ani cercetări din partea parchetului, arătând că - oficial - firma E sesizează organele judiciare în cursul anului 2007, cercetările fiind efectuate pe o perioadă de 1 an.
De asemenea, arată - cu privire la termenul trecut de la momentul arestării preventive - că acesta nu poate fi imputat nici instanței de judecată, nici inculpatului sau apărătorului, întrucât nu au existat cereri în sensul tergiversării cauzei, dosarul având cursul firesc.
Referitor la obiecțiunile expertizei efectuate, arată că nu are legătură cu legislația română, considerând că în cazul în care instanța a admis toate obiecțiunile raportului de expertiză, înseamnă că judecătorul nu are nelămuriri.
Apărătorul face referire la rechizitoriul efectuat în cauză, în sensul că nu există nicio probă sau indiciu că inculpatul ar fi obținut vreun interes material în urma unor infracțiuni.
Referitor la temeiurile care au stat la baza arestări preventive, apărătorul apreciază că s-au schimbat toate aceste temeiuri, gravitatea cauzei fiind depășită, de la momentul arestării inculpatului.
Arată că nu există niciun risc sau presupunere că inculpatul ar putea să distrugă vreo probă în dosar, având în vedere că inculpatul se află arestat.
Apărătorul susține faptul că inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală.
În ceea ce privește prejudiciul, precizează că acesta a fost mult mai mic decât a fost solicitat de partea-vătămată.
De asemenea, având în vedere că nu există nicio probă sau indiciu că inculpatul s-ar sustrage de la urmărirea penală, solicită punerea de îndată în libertate a inculpatului. Sens în care face referire decizia Curții de APEL BUCUREȘTI din 19.01.2009 și practica CEDO respectiv art. 5 paragraful 3.
Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul în replică, consideră că temeiurile care au stat la baza arestări preventive nu s-au schimbat, fiind prev. de art. 148 lit. a, b, f Cod de Procedură penală, iar cu privire la art. 148 lit. a Cod de Procedură penală, arată că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală nu că s-ar sustrage.
În ceea ce privește art. 148 lit. b Cod de Procedură penală, reprezentând un alt temei al arestării, arată că inculpatul a distrus probe, întrucât în momentul localizării sale în apartament, în urma percheziției domiciliare, inculpatul a aruncat pe geam laptopul în scopul distrugerii de probe. Mai mult decât atât, în urma expertizei informatice efectuate în calculatorul inculpatului, acesta fiind întrebat care sunt parolele de la anumite fișiere nu a vrut să răspundă, motivând că nu-și mai amintește, astfel expertiza a durat foarte mult timp ceea ce rezultă că în continuare inculpatul zădărnicește aflarea adevărului.
Apărătorul ales precizează că actele premergătoare au început în anul 2007. Cu privire la persoana inculpatului, învederează că era un copil de 18 ani care și-a recunoscut fapta, arătând că a făcut aceasta dintr-un act de teribilism.
Intimatul-inculpat solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-, în baza art. 3002Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 139 alin. 1 și alin.35Cod procedură penală raportat la art.145 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
În baza art. 145 alin.11și alin.12Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul, ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea B, să se supună următoarelor obligații:
a). să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b). să se prezinte la organul de poliție în a cărei circumscripție se află locuința ori de câte ori este chemat;
c). să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată care a dispus măsura;
d). să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
e). să nu se apropie de martorii, și A și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza art. 145 alin. 22Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea nr.76/UP/17.04.2008, emis de Tribunalul București - Secția a Il-a Penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 66/D/P/2007 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 raportat la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 42 alin. 1, 2 și 3, art. 44 alin. 2, art. 46 alin. 1 și 2 și art. 48 din Legea nr. 161/2003, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și respectiv disp. art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în cursul anului 2007, accesat neautorizat în mai multe etape conturi de e-mail ale angajaților și clienților eBay. prin folosirea unor programe speciale și afectând măsurile de securitate ale sistemelor companiei. Prejudiciul comunicat inițial de persoana vătămată se ridică aproximativ la suma de un milion USD. Investigațiile întreprinse au relevat că inculpatul a fost ajutat în comiterea faptelor de mai mulți indivizi neidentificați până în prezent, ajutorul constând în suport material și tehnic.
Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a Il-a Penală, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 76/UP/l7.04.2008, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prev de art. 143 și 148 lit. a, b și f Cod procedură penală.
Potrivit dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală, instanța este datoare să verifice din oficiu, în situația în care inculpatul este arestat, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
Verificând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că, în cauză, măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor art. 143, art. 148 lit. a, b și f, art. 1491 și art. 151 toate din Codul d e procedură penală, respectiv există suficiente indicii temeinice și probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind declarațiile inculpatului, procesele-verbale de percheziție domiciliară și informatică, declarațiile martorilor, precum și înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală, inculpatul, fiind legal citat la datele de 12.11.2007 și 27.12.2007 nu s-a prezentat în vederea audierii, deși i s-a adus la cunoștință acest lucru de către fratele său, iar cu ocazia unei discuții pe cu acesta, inculpatul i-a comunicat că nu se va prezenta la poliție, mai mult, inculpatul a schimbat frecvent locațiile unde își desfășura activitatea ilicită, a aruncat de la fereastră în momentul sosirii organelor de urmărire penală laptop-ul cu care realiza operațiunile informatice, încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptelor, modalitățile și împrejurările concrete în care acestea s-au comis, precum și urmările produse.
A apreciat Tribunalul că - în prezent, însă, după audierea de către instanță a inculpatului, a coinculpaților și, precum și a mai multor martori, față de raportul de expertiză contabilă dispus în cauză și mai ales față de timpul scurs de la momentul arestării preventive și până în prezent, respectiv aproape 2 ani de zile de arest preventiv (1 an și 9 luni de zile) - temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au schimbat.
În acest context, Tribunalul a avut în vedere în vedere, pe de o parte timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive și până în prezent, așa cum s-a reținut anterior aproape 2 ani de zile de arest preventiv, faptul că cea mai mare parte din probatoriu a fost administrat, pe situația de fapt, rămânând de audiat numai patru martori din acte, precum și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și depus la termenul din 18 ianuarie 2010, din care a rezultat o valoare mult mai mică a prejudiciului creat față de cel pretins de partea vătămată - parte civilă, iar pe de altă parte circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, buna conduită în societate anterior săvârșirii faptelor pentru care este cercetat, aspect ce rezultă și din caracterizările favorabile depuse la dosarul cauzei și din declarațiile martorilor audiați.
Față de aceste argumente, Tribunalul a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 139 alin. 1 Cod procedură penală și, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, precum și pentru împiedicarea inculpatului de la o eventuală sustragere de la judecarea în continuare a cauzei sau executare, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
Împotriva acestei încheierii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei dispuneri de către prima instanță a înlocuirii măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea B, argumentele fiind expuse pe larg în practicaua prezentei hotărâri.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate de Parchet, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă.
Verificând situația inculpatului din perspectiva dispozițiilor legale anterior invocate, Tribunalul constată că în momentul de față împrejurările care au fost avute in vedere drept temeiuri pentru luarea măsurii arestării preventive față de aceasta au suferit unele modificări și de asemenea, că în cauză nu există alte temeiuri care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpatului, însă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, este necesar ca punerea in libertate a acestuia să fie subordonată unor garanții procesuale conferite de adoptarea față de inculpat a unei alte măsuri preventive restrictive de libertate.
De asemenea, pentru a se stabili dacă se impune sau nu menținerea măsurii arestării preventive ori este recomandabilă înlocuirea acestei măsuri preventive cu o altă măsură mai blândă, Curtea trebuie să aibă în vedere și dispozițiile reglementărilor internaționale care garantează drepturile persoanei, întrucât potrivit art. 11 alin.2 din Constituția României tratatele ratificate de parlament, conform legii fac parte din dreptul intern, statele contractante obligându-se să le aplice cu prioritate în caz de neconcordanță (art.20 alin.2 din Constituție), cu excepția situațiilor in care reglementările interne sunt mai favorabile.
Dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale (CEDO) sunt direct aplicabile în România, convenția fiind ratificată de țara noastră prin Legea nr.30/1994.
Art.5 paragraful 3 din CEDO garantează dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi pus în libertate în cursul judecății sub rezerva unor garanții care să asigure că persoana se va prezenta la audiere.
Regula este ca judecarea inculpatului să se realizeze cu persoana în stare de libertate, iar excepția este privarea de libertate. Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar arestarea persoanei este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege (art.23 din Constituția României).
Un alt principiu al procesului penal de care trebuie să se țină seama inclusiv atunci când se pune în discuție măsura arestării preventive este acela potrivit căruia orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă (art.52și 66 alin.1 Cod proc. pen.). De asemenea, nu trebuie omis nici art.136 Cod procedură penală, care stabilește scopul măsurilor preventive precum și criteriile complementare ce trebuie avute în vedere la alegerea măsurii de prevenție (scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura).
În legătură cu aplicarea art.5 paragraful 3 din CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe decizii (a se vedea, și contra Austriei, Letelier contra Franței, Toth contra Austriei), că autoritățile juridice naționale sunt competente să cerceteze toate circumstanțele de natură să se admită sau să se înlăture existența unei veritabile exigențe de interes public care să justifice o derogare de la regula respectării libertății individuale, însă pericolul că inculpatul s-ar sustrage de la judecată nu poate fi dedus numai pe baza gravității sancțiunilor penale aplicabile acestuia pentru fapta ce face obiectul cauzei. Trebuie să se țină seama și de circumstanțele personale, precum caracterul, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legătura cu familia etc. Curtea Europeană a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp, însă prezervarea ordinii publice poate fi apreciată ca pertinentă și suficientă numai dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura in mod real ordinea publică. În afara de acestea, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, iar continuarea detenției nu poate să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate. Jurisdicțiile naționale nu trebuie să examineze de o manieră pur abstractă necesitatea de a prelungi privarea de libertate, limitându-se să ia în considerare gravitatea infracțiunii.
Având în vedere garanțiile legale anterior invocate și jurisprudența CEDO în materia arestării preventive, Curtea constată că în raport de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior săvârșirii faptei a dat dovadă de o conduită bună în societate, este în vârstă de numai 22 de ani, ceea ce justifică acordarea unei șanse de definitivare a procesului de maturizare psiho-socială a acestuia în stare de libertate, precum și față de împrejurarea că în momentul de față nu se poate reține existența unor date care să justifice temerea că prin lăsarea sa in libertate, aceasta ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, ori s-ar sustrage de la judecată sau de la executarea pedepsei, ținând cont și de scopul măsurilor preventive reglementat de art.136 alin.1 Cod procedură penală, la acest moment nu mai există un interes public real care să justifice privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Prin urmare, deși în cauză se menține incidența art.143 Cod procedură penală, în sensul că există probe și indicii temeinice care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o fapta prevăzută de legea penală și este îndeplinită și cea dintâi condiție prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală, cu privire la cuantumul pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, totuși față de circumstanțele personale ale acestuia și față de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, se poate aprecia că în momentul de față nu se mai poate reține existența unor probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul - au fost avute în vedere ca temeiuri ce au justificat privarea acestuia de libertate și dispozițiile art. 148 lit. a și b din Codul d e procedură penală, reținându-se că acesta s-a sustras de la urmărirea penală, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, însă aceste aspecte faptice nu pot justificasine diemenținerea măsurii preventive privative de libertate, cu atât mai mult cu cât riscul repetabilității acestor situații poate fi evitat cu succes prin restricționarea libertății inculpatului în condițiile impunerii unor obligații procesuale menite să garanteze buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea acestuia de a se sustrage de la judecată.
Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchet.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva încheierii de ședință din 18 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Președinte:Cîrstoiu VeronicaJudecători:Cîrstoiu Veronica, Găgescu Risantea, Bădescu Liliana
