Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 126/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 126

Ședința publică de la 26 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu

Grefier - -

Ministerul Public - DNA - Serviciul Teritorial Iașia fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind soluționarea recursului penal, având ca obiect " cerere privind încuviințarea de a părăsi țara o perioadă determinată", promovat de petentul G împotriva încheierii de ședință din data de 04 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul penal nr-.

Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă avocat pentru petentul G, care lipsește.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă cele indicate mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este al doilea termen de judecată, că nu a fost atașat dosarul de fond nr- al Tribunalului Vaslui, dosarul fiind înaintat la Curtea Constituțională la data de 16.06.2009 în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.91 ind.1 Cod procedură penală, că s-au atașat la dosar copie după decizia penală nr.251 din 24.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul G cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, cât și copie după încheierea de ședință din 16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, după care:

Instanța, având în vedere că dosarul în care petentul a formulat cerere de încuviințare de a părăsi țara pe o perioadă determinată se află înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui, pune în discuția părților competența Curții de APEL IAȘI în soluționarea prezentei cereri.

Avocat, având cuvântul, apreciază că Tribunalul Vaslui este instanța competentă în soluționarea prezentei cereri

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, apreciază că instanța competentă în soluționarea cererii formulată de petentul G privind încuviințarea de a părăsi țara o perioadă determinată este Tribunalul Vaslui, având în vedere că dosarul de fond nr- a fost înregistrat la această instanță.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra acțiunii penale de față.

Prin cererea înregistrată la nr- inculpatul Gas olicitat instanței de judecată în conformitate cu prevederile art. 303 Cod procedură penală raportat la art. 1451Cod procedură penală încuviințarea părăsirii teritoriului țării pe o perioadă determinată, respectiv de la data de 11 decembrie 2009 până la data de 21 decembrie 2009 în vederea fructificării unor oportunități de afaceri și efectuarea unor tratamente medicale în Italia și Germania.

În susținerea cererii s-au invocat dispozițiile art. 25 din Constituție care garantează dreptul la liberă circulație și ale art. 53 din Constituție care prevăd în mod imperativ că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai pentru desfășurarea instrucției penale.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea constată că inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 3.06.1970 în comuna, județul V, cu domiciliul în B, sector 2, nr. 14,. 1,. 4, cu reședința în Râmnicu V,-, județul Vaf ost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă calificată, prev. de art. 61din Legea nr.78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vaslui în conformitate cu dispozițiile art. 3001Cod procedură penală s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instanței, iar în baza art. 3002Cod procedură penală raportat la art.160 alin. 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, măsura arestării urmând a fi verificată periodic în termenul prevăzut de art. 160 alin. 1 Cod procedură penală.

Încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2009 Tribunalului Vasluia fost casată în parte prin decizia penală nr. 251 din 24 aprilie 2009 Curții de APEL IAȘI, numai în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurii de arest preventiv luată față de inculpat.

Rejudecând cauza în limitele menționate în temeiul art. 139 Cod procedură penală, art. 1451Cod procedură penală, cu referire la art. 136 alin. 1 lit. c Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul G cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 1451alin. 2 cu referire la art. 145 al. 1 Cod procedură penală inculpatul Gaf ost obligat ca pe durata măsurii să se supună următoarelor obligații:

- să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliția orașului Râmnicu V organ de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere stabilit de acest organ și ori de câte ori este chemat.

- să nu își schimbe locuința decât cu încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu se apropie de martorii din cauză și de membrii familiei acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În baza art. 1451alin. 2 raportat la art. 145 alin. 22Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin se poate lua față de acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului G de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr- din 12.11.2008 emis de Tribunalul Argeș -Secția penală în dosarul nr- în baza încheierii nr. 91/CC din 12.11.2008, dacă nu este arestat în altă cauză.

Având în vedere că dosarul de fond nr- se află pe rolul Tribunalului Vaslui, rezolvarea tuturor chestiunilor incidente (cererile și excepțiile arătate în art. 301 Cod procedură penală) este de competența acestei instanțe.

În temeiul considerentelor expuse urmează ca în baza dispozițiilor art. 42 și art. 27 pct. 1 Cod procedură penală să se decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

În baza dispozițiilor art. 42 și art.27 pct. 1 Cod procedură penală declină în favoarea Tribunalului Vaslui competența de soluționare a cauzei având drept obiect cererea de încuviințare a părăsirii țării pe o perioadă determinată formulată de petentul G, inculpat în dosarul nr- al Tribunalului Vaslui.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 2009.

PREȘEDINTE

- -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 exd.

07.12.2009

Președinte:Gabriela Scripcariu
Judecători:Gabriela Scripcariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 126/2009. Curtea de Apel Iasi