Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 125/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 125
Ședința publică de la 26 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
Grefier - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea cauzei penale directe, având ca obiect "plângere rezoluție procuror " promovată de petenții și împotriva rezoluției dată în dosarul nr.211/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI (rejudecare).
La apelul nominal, făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar, prin Serviciul de registratură al instanței, o cerere, prin care petentul solicită amânarea cauzei pentru a studia dosarul, a-și angaja apărător, a se prezenta în instanță și a-și susține cauza.
Reprezentantul Ministerului Public, se opune cererii de amânare formulată de petent. Solicită, având în vedere adresa prin care, la termenul anterior, s-a comunicat instanței că petentul nu a formulat plângere împotriva soluției din dosarul nr.211/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, a constata că în cauză se impune a se face aplicarea disp. art. 2781alin. 13 Cod procedură penală în sensul de a se trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, procurorului ierarhic superior, spre competentă soluționare.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra acțiunii penale de față.
Prin plângerea înregistrată la nr- petenții și au solicitat instanței de judecată desființarea rezoluției din 3.09.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr. 211/P/2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii: -, -, -, -judecători la Tribunalul Iași, - -prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, G -prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, - - grefieri la Judecătoria Iași, -locatari ai blocului în care se află apartamentul persoanei Vătămate, - -subcomisar de poliție, -agent adjunct de poliție, - de jandarmi, -avocat, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 2481, art. 259, art. 242, art. 271, art. 195, art. 289, art. 291, art. 196, art. 293, art. 205, art. 206 și art. 207 Cod penal.
În motivarea plângerii s-a invocat netemeinicia soluției pronunțate de procuror, în condițiile în care nu s-au efectuat verificări cu privire la existența vinovăției în săvârșirea faptelor de natură penală reclamate și nu s-a urmărit aflarea adevărului pe baza probelor depuse la dosarul cauzei și care atestă comiterea infracțiunilor pentru care s-a formulat sesizarea.
Analizându-se actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:
În perioada aprilie-august 2008 petenții și s-au adresat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI cu numeroase plângeri formulate împotriva unor ofițeri de poliție din cadrul Poliției municipiului I, magistrați judecători care își desfășoară activitatea la Judecătoria Iași, Tribunalul Iași sau Curtea de APEL IAȘI ori foști magistrați judecători din cadrul acestei instanțe, precum și împotriva unor persoane cu care petenții se află în litigii civile.
Prin plângerile formulate petenții reclamă fapte pretins a fi săvârșite de către ofițerii și ii de poliție care au efectuat cercetări în dosarele penale nr. 5772/P/2006 și nr. 762/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, de judecătorii sau grefierii care au intrat în ședințele de judecată privind dosarele civile nr. 7016/2006 respectiv 7017/2006 ale Tribunalului Iași și dosarul nr. 13052/2005 al Judecătoriei Iași, exprimându-și nemulțumirea cu privire la diverse aspecte ale activității desfășurate.
Prin rezoluția din data de 3 iunie 2008, dată în dosarul nr. 211/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘIs -a dispus în temeiul dispozițiilor art. 228 al Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate reținându-se că în cauză nu poate fi angajată răspunderea penală a acestora întrucât în urma efectuării actelor premergătoare nu au fost identificate indicii temeinice ori probe care să ateste existența infracțiunilor pretins săvârșite.
Împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 211/P/2008 petenții au formulat plângere în baza dispozițiilor art. 2781Cod procedură penală la instanță.
Conform adresei nr.211/P/2009 din 10.11.2009 înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI petenții nu au formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 3 iunie 2008 la procurorul general al parchetului în conformitate cu prevederile art. 278 Cod procedură penală.
Instituția plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată a fost introdusă în Codul d e procedură penală prin Legea nr.281/2003, ca procedură de atacare în justiție a soluției de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetarea urmăririi penale, respectiv pentru a da posibilitatea persoanei vătămate în interesele sale legitime a supune unui veritabil control jurisdicțional actele finale ale procurorului de netrimitere în judecată.
Conform art. 2781alin.(1) Cod procedură penală, "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță."
Din dispoziția legală mai sus enunțată rezultă că petiționarul nemulțumit de soluția de netrimitere în judecată dată de procuror trebuie să parcurgă următoarele etape:
- mai întâi să se adreseze cu plângere conducătorului unității de parchet din care face parte procurorul care a dat soluția de netrimitere în judecată.;
- apoi, dacă plângerea i-a fost respinsă de către conducătorul unității de parchet, să se adreseze cu plângere instanței de judecată.
Ca atare, admisibilitatea plângerii adresată instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 2781alin.(1) Cod procedură penală, este condiționată numai de respectarea fazelor procesuale reglementate de lege.
Această plângere adresată instanței, având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi direct analizată pe fond, ci numai după ce s-a efectuat un prim control al rezoluției procurorului, de către prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul ce a dat soluția în cauză.
Procedura instituită prin dispozițiile art. 278 Cod procedură penală reprezintă numai o etapă obligatorie ce trebuie parcursă de petiționar, înainte de a se adresa instanței cu plângere împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată.
De altfel, din sintagma "după respingerea plângerii făcute conform art. 275- 278" conținută în alin.(1) al art. 2781Cod procedură penală rezultă că legiuitorul, nefăcând nicio distincție între modalitățile respingerii plângerii de către procurorul ierarhic ca nefondată ori ca tardivă -a dorit să evidențieze că ceea ce trebuie să verifice mai întâi instanța, atunci când este învestită cu o plângere întemeiată pe prevederile art. 2791Cod procedură penală, este dacă persoana vătămată a parcurs etapa premergătoare la procurorul ierarhic.
Dacă se constată îndeplinită această obligație, instanța trebuie apoi să supună examinării actul procurorului de netrimitere în judecată, acesta fiind C vizat de legiuitor prin exercițiul democratic al instituției plângerii prevăzute în art. 2781Cod procedură penală.
Cum, în cauză, petenții și s-au adresat direct instanței de judecată cu plângere împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, fără parcurgerea prealabilă a procedurii prevăzute în art. 278 Cod procedură penală, urmează ca în baza dispozițiilor alin.13 al art.2781Cod procedură penală plângerea greșit îndreptată să se trimită organului judiciar competent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza dispozițiilor art. 2781alin. 13 Cod procedură penală scoate cauza de pe rol și o trimite la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în vedere soluționării plângerilor formulate de petenții și împotriva rezoluției procurorului din 3.09.2008 dată în dosarul penal nr. 211/P/2008.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 2009.
PREȘEDINTE
- -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
11.12.2009
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu