Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Încheierea 180/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 19835/3/2009

1280/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

ÎNCHEIEREA nr.180

Ședința publică din data de 29.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Hermina Iancu

JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu

JUDECĂTOR 3: Alina

GREFIER:

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror

* * * * * * * * * * * * *

Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Încheierii de ședință din data de 25.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat -, personal, aflat în stare de arest preventiv, și asistat juridic de apărător ales -, cu împuternicirea avocațială nr.45.413/29.2009, depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de fond, în mod greșit, a dispus înlocuirea măsurii de arest preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât a făcut aprecieri asupra încadrării juridice a uneia dintre faptele penale, în raport cu noul act medico-legal, potrivit căruia leziunile cauzate nu au pus în primejdie viața părții vătămate, însă, în acest moment procesual, nu se pot face aprecieri asupra calificării juridice, cu atât mai mult cu cât infracțiunea de omor poate fi comisă cu intenție indirectă. Susține că trebuie avute în vedere natura și gravitatea deosebită ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, care rezultă din modalitatea de comitere, mai precis în mod premeditat, într-un loc public, de către mai multe persoane, după care au abandonat-o pe partea vătămată, aflată în stare gravă, precizând că însuși inculpatul, într-o convorbire telefonică, a afirmat că i-a dat cu bâta, de i-a zdrobit creierii, la care se adaugă împrejurarea că a părăsit municipiul B, fiind găsit de organele de poliție pe raza municipiului În plus, grupul infracțional din care face parte inculpatul a exercitat presiuni asupra părții vătămate și a martorului -. Pune concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat.

Intimatul - inculpat, prin apărătorul ales, arată că temeiurile inițiale ale arestului preventiv s-au schimbat, întrucât, după luarea măsurii arestării preventive, a fost întocmit un al doilea raport medico-legal, cu nr.A1/13737/2008 din data de 6.III.2009, potrivit căruia leziunile nu au pus în pericol viața părții vătămate, în timp ce leziunile invocate ulterior de partea vătămată nu au legătură de cauzalitate cu loviturile din data de 19.VII.2008, ci sunt ulterioare datei respective, iar, în ceea ce privește existența unor indicii temeinice, învederează faptul că la dosar nu există decât declarațiile martorului -, care a afirmat că parcă l-ar fi văzut pe inculpat, însă, cu toate aceste incertitudini, a recunoscut că a fost prezent, fără să se implice în scandal, în timp ce premeditarea nu poate fi reținută, atâta timp cât nu există nici măcar o interceptare telefonică. Susține că nu există nici o probă din care să rezulte că s-a sustras urmăririi penale, atâta timp cât la dosar este depus un singur proces-verbal de căutare la domiciliu, ori prezența sa în municipiul B nu constituie o dovadă. Învederează faptul că nu există nici o dovadă că a exercitat presiuni asupra părții vătămate. Totodată, arată că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat în timp, în raport cu data de 19.VII.2008, solicitând să se țină seama de faptul că face parte dintr-o familie organizată, are un copil minor și nu este cunoscut cu antecedente penale. Solicită respingerea, ca nefondat, a recursului.

Intimatul - inculpat, personal, solicită să se aibă în vedere faptul că se află în stare de arest preventiv de 4 luni.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 25.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală, în temeiul art.139, alin.1, Cod procedură penală, a admis cererea de înlocuire a măsurii preventive, formulată de inculpatul -, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 zile, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, timp în care, în temeiul art.145, alin.1/1 și alin.1/2, Cod procedură penală, inculpatul trebuie să respecte obligațiile de a se prezenta la organul de urmărire penală atunci când este chemat, de a se prezenta la secția de poliție de domiciliu, conform programului de supraveghere, întocmit de organele de poliție, sau atunci când este chemat, de a nu-și schimba locuința, fără încuviințarea instanței de judecată, de a nu deține, folosi sau purta vreo categorie de arme, de a nu se apropia și comunica, direct sau indirect, cu partea vătămată, cu membrii familiei acesteia, cu participanții la comiterea infracțiunii și cu martorii, de a nu se afla în locuința părții vătămate, după care a atras atenția inculpatului asupra disp. art.145, alin.2/2, Cod procedură penală, dispunând punerea în libertate a acestuia, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În motivare, instanța de fond a arătat că temeiurile inițiale ale arestului preventiv s-au schimbat, întrucât a fost depus la dosar raportul de expertiză medico-legală nr.A1/13737/2008, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici", B, pe data de 6.III.2009, prin urmare ulterior arestării preventive, potrivit căruia leziunile traumatice produse pe data de 19.VII.2008 au necesitat un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața părții vătămate, iar, cu privire la infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321, alin.1, Cod penal, pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat pe durata de 11 luni de la data comiterii infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, care nu are antecedente penale.

În termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia declarat recurs, pentru netemeinicie.

În motivarea orală a recursului, s-a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a dispus înlocuirea măsurii de arest preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât a făcut aprecieri asupra încadrării juridice a uneia dintre faptele penale, în raport cu noul act medico-legal, potrivit căruia leziunile cauzate nu au pus în primejdie viața părții vătămate, însă, în acest moment procesual, nu se pot face aprecieri asupra calificării juridice, cu atât mai mult cu cât infracțiunea de omor poate fi comisă cu intenție indirectă. A susținut că trebuie avute în vedere natura și gravitatea deosebită ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, care rezultă din modalitatea de comitere, mai precis în mod premeditat, într-un loc public, de către mai multe persoane, după care au abandonat-o pe partea vătămată, aflată în stare gravă, precizând că însuși inculpatul, într-o convorbire telefonică, a afirmat că i-a dat cu bâta, de i-a zdrobit creierii, la care se adaugă împrejurarea că a părăsit municipiul B, fiind găsit de organele de poliție pe raza municipiului În plus, grupul infracțional din care face parte inculpatul a exercitat presiuni asupra părții vătămate și a martorului -.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat.

Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și încheierea de ședință recurată, atât din punct de vedere al motivelor de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul formulat de Ministerul Public este fondat.

Curtea reține că, prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 29.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală a dispus, în temeiul art.143, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.148, literele a și f, Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului -, zis "", față de care a fost emis nr.22/UP/29.2009, pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art.20, Cod penal, raportat la art.174-art.175, literele a și i, Cod penal, și de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art.321, alin.1, Cod penal, ambele cu aplicarea art.33, litera a, Cod penal, reținându-se în sarcina sa că pe data de 19.VII.2008, împreună cu inculpații -, -, și, după o înțelegere prealabilă, au urmărit autoturismul condus de partea vătămată G până pe -, Sectorul VI, B, unde l-au blocat, apoi, înarmați cu bâte și săbii, i-au aplicat părții vătămate numeroase lovituri, îndeosebi în zona capului, iar, prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 22.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, în consecință, a dispus prelungirea duratei stării de arest preventiv a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, respectiv 11.VI.2009-10.VII.2009, inclusiv.

Curtea apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că temeiurile arestului preventiv s-au schimbat.

Curtea constată că, atâta timp cât a dispus înlocuirea măsurii de prevenție, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită cerința prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală, în sensul că există cel puțin indicii temeinice că inculpatul a comis faptele penale reținute în sarcina sa, însă pericolul concret pentru ordinea publică, care constituie cea de-a doua condiție cumulativă prevăzută de art.148, ain.1, litera f, Cod procedură penală, s-a diminuat. în intensitate a periculozității inculpatului față de societate, este motivată prin apariția la dosar a unui nou înscris de natură medicală, și nu a unor elemente personale ale inculpatului, așa cum ar fi fost firesc. Acest argument hotărâtor al instanței de fond, pe lângă caracterul nerelevant asupra stării de arest preventiv, este lipsit de temeinicie. Astfel, la momentul luării măsurii de arest preventiv, pe data de 29.2009, la dosar se afla certificatul medico-legal nr.A2/5806/21.VII.2008, potrivit căruia leziunile traumatice au necesitat, pentru vindecare, un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, fără nici un fel de precizare cu privire la punerea în primejdie a părții vătămate. Cu toate acestea, având în vedere toate celelalte indicii temeinice, fapta penală a fost încadrată juridic în infracțiunea de tentativă la omor calificat. Prin urmare, raportul de expertiză medico-legală nr.A1/13737/2008, întocmit, pe data de 6.III.2009, de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici", B, în care se face mențiunea expresă că leziunile nu au pus în pericol viața părții vătămate, nu are caracterul unui înscris nou, care să justifice, mai ales, modificarea temeiurilor inițiale ale arestului preventiv. În plus, potrivit Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 22.2009, din Dosarul nr-, prin care s-a dispus, anterior înlocuirii măsurii de prevenție, prelungirea duratei arestului preventiv cu încă 30 zile, Tribunalul București - Secția a I-a penală a avut în vedere acest înscris de natură medicală, stabilind că nu poate fi evaluat în mod separat, ci în ansamblul probator.

Ca atare, cererea de înlocuire a măsurii de prevenție formulată de petentul-inculpat este neîntemeiată.

În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Încheierii de ședință din data de 25.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-, pe care o va casa, în totalitate, și, rejudecând pe fond, în temeiul art.139, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.145, Cod procedură penală, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de petentul-inculpat -, iar, în temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, va constata că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul 385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Încheierii de ședință din data de 25.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-.

Casează, în totalitate, încheierea de ședință recurată și, rejudecând pe fond:

În temeiul art.139, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.145, Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de petentul-inculpat -.

În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

Red.și dact.: jud.

- Secția a I-a penală: -.

3 ex.

Președinte:Ana Hermina Iancu
Judecători:Ana Hermina Iancu, Daniela Panioglu, Alina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Încheierea 180/2009. Curtea de Apel Bucuresti