Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Încheierea 47/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 2052/3/2010
242/2010
ÎNCHEIEREA NR. 47/
Ședința publică de la 03.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL Baf ost reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul București -Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul inculpat solicită să fie audiat in fata acestei instanțe.
La solicitarea expresă a recurentului inculpat, Curtea procedează la audierea acestuia, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicita admiterea probei cu înscrisuri.
Reprezentanta parchetului nu se opune probei solicitate.
Curtea, după deliberare, încuviințează inculpatului recurent, prin apărător proba cu înscrisuri si o contată administrata prin depunerea acestora.
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpat, față de disp.art.141 Cpp, și acordă cuvântul pe excepție și pe fondul recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat apreciază admisibil recursul și solicită admiterea acestuia, casarea încheierii de ședința și pe fond, rejudecând, admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Precizează că recurentul inculpat se află într-o stare haotică, este deznădăjduit, nu a mai fost audiat de la data arestării preventive, și el, ca apărător, a depus la poliție toată documentația privind societatea comerciala, dând astfel dovada de bună-credință si dovedind că lăsat in libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, că nu va zadarnici aflarea adevărului judiciar în cauza ori influențarea administrării probatoriilor. Precizează că la firma nu s-a făcut percheziție, acesta fiind motivul pentru care au depus la poliție toate documentația necesară. Din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă pericolul pe care l-ar prezenta judecarea acestuia în stare de libertate, mai ales raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, acesta neavând antecedente penale.
Reprezentantul parchetului apreciază admisibil recursul declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință prin care a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, fiind prevăzut expres de lege.
Pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat șsi menținerea încheierii de ședința, ca fiind legală și temeinică.
Precizează că față de inculpat s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de punere in circulație de valori străine falsificate - moneda de hârtie - și deținere de valori străine falsificate in vederea punerii in circulație, fapta prev. de art. 282 Cp alin. 2 Cp, rap. la art. 284 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. Prin încheierea din 20 10 2009 Tribunalul București -Secția I Penală a dispus arestarea preventivă a inculpatului și emiterea nr. 244/UP/20.10 2000 pe o durată de 29 de zile, începând cu data încarcerării. La luarea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere îndeplinirea condițiilor stipulate de art.143 C.P.P. rap. la art.681C.P.P. Tribunalul reținând că sunt probe și indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inc. a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat. In cauză există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care se realizează urmărirea penală, respectiv punerea in circulație de valori falsificate - moneda de hârtie - și deținere de și deținere de valori falsificate in vederea punerii in circulație, fapta prev. de art. 282 Cp alin. 2 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp și falsificarea de valori străine, fapta prev. de art. 284 Cp, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp, bazată pe materialul probator administrat până la acest moment.
Consideră că in mod corect tribunalul a constatat că arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art.136 al.l C.P.P. impunându-se pentru o mai bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până în acest moment.Conf. art. 139 Cpp, măsura preventiva se Înlocuiește cu alta măsura preventiva când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii inițiale. In cazul de fata, temeiurile inițiale avute in vedere la arestare preventiva, respectiv cele prev. de art. 148 lit. f Cpp, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale in materie.
Instanța a apreciat că infracțiunile care se rețin în sarcina inculpatului tulbură în mod grav ordinea juridică, dar și mediul social, raportându-se la prejudiciul mare creat, la numărul foarte mare de persoane prejudiciate, perioada îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională, la reacția publică stârnită, la ecourile deosebit de pregnante pe plan local pe care le au faptele săvârșite, punerea în liberate a acestuia fiind susceptibilă a determina o stare de neliniște capabile să justifice menținerea acestuia în stare de arest preventiv, in motivarea ideii că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publica.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat că numitul B și cei de la știau de bani, că numitul B l-a rugat să-i țină la el, si i-a păstrat 1 an și Precizează ca nu a pus în circulație banii, nu el i-a falsificat, și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea din 25.01.2010 dată de Tribunalul București - secția a II-a penală a fost respinsă ca neîntemeiată cererea inculpatului de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
S-a reținut că temeiurile legale care au condus la luarea măsurii arestării preventive se mențin și nu au intervenit elemente de natură să o infirme, inclusiv în ceea ce privește pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, reiterând cererea de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este inadmisibil.
Dispozițiile art.141 alin.1 teza finală Cod procedură penală sunt neechivoce în sensul că încheierea prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
Acest text, de strictă interpretare, este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional, astfel în cât, potrivit prevederilor art.38515pct.1 lit.a Cod procedură penală recursul va fi respins ca inadmisibil.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 25.01.2010 dată de Tribunalul București - secția a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./10.03.2010
OPINIE SEPARATĂ
Incontestabil, dispozițiile art.141 Cod procedură penală, ca și cele ale art.1403Cod procedură penală, stabilesc inadmisibilitatea recursului în cazul soluțiilor de respingere a cererii de revocare, de înlocuire, sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Aceste dispoziții trebuie însă interpretate și aplicate prin raportare la dispozițiile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Din această perspectivă, se constată că dispoziția art.141 Cod procedură penală, în sensul că "încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac" vine în contradicție cu dispozițiile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil include și egalitatea armelor, iar "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți are valoarea unui principiu, atât în civil, cât și în penal, -, egalitatea armelor implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza - în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea, în fiecare caz, la respectarea condițiilor unui proces echitabil, revine autorităților naționale" (cauza Dombo contra Olandei).
În procesul penal, principiul egalității armelor se aplică nu doar în raporturile dintre acuzat și partea vătămată sau, după caz, partea civilă, ci, mai ales, între acuzat și MINISTERUL PUBLIC, fiind vorba despre instituția care susține acuzarea.
Se constată astfel, că dispozițiile art.141 Cod procedură penală, mai sus menționate, îl pun pe inculpat într-o evidentă poziție de dezavantaj față de Parchet, deoarece, pe când inculpatul nu are posibilitatea să atace o soluție nefavorabilă referitoare la arestarea preventivă (mai precis, încheierea de respingere a cererii de revocare, de înlocuire sau de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive), MINISTERUL PUBLIC are posibilitatea legală de a ataca cu recurs soluția favorabilă inculpatului, pronunțată cu privire la asemenea cereri.
Aceasta constituie un evident dezechilibru al "armelor procedurale" puse la dispoziția inculpatului și Ministerului Public.
În opinie separată, se apreciază că argumentul referitor la dispozițiile art.5, paragraful 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu este pertinent, întrucât ceea ce se pune în discuție nu este asigurarea unui proces echitabil prin respectarea dublului grad de jurisdicție, ci, așa cum s-a arătat, o altă componentă a dreptului prevăzut de art.6 din Convenția de mai sus, respectiv egalitatea armelor.
De asemenea, rămâne fără relevanță și opinia exprimată de Curtea Constituțională prin decizia nr.330/2007, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.141 Cod procedură penală, dispoziții ce fac și obiectul analizei de față.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională reține că " mijloacele procedurale puse la îndemâna învinuitului sau a inculpatului, respectiv a procurorului, pot fi diferite - reiterarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv atacarea cu recurs a încheierii prin care s-a admis cererea de revocare, având în vedere poziția procesuală diferită a învinuitului sau inculpatului, respectiv a procurorului, și deci situațiile de fapt diferite în care aceștia se găsesc, fără însă ca în acest mod să fie afectată egalitatea participanților la procesul penal".
În opinie separată, această apreciere vine în contradicție cu interpretarea dată de Curtea de la Strasbourg articolului 6 din CEDO.
Pe de altă parte, potrivit art.11 alin.2 și art.20 alin.2 din Constituția României, instanțele au obligația să aplice, cu prioritate, dispozițiile din tratatele și convențiile internaționale, în măsura în care dispozițiile interne vin în contradicție cu acestea și sunt nefavorabile inculpatului.
Aceasta este situația și în cauza de față, așa încât, în opinie separată, se consideră că, deși legea internă stabilește, fără echivoc, inadmisibilitatea căii de atac, se impune aplicarea directă a art.6 din CEDO, iar pentru respectarea principiului egalități armelor, recursul declarat de inculpat nu poate fi respins ca inadmisibil.
Judecător,
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera
