Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 478/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 478/2009
Ședința publică de la 13 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier
DNA - Serviciul Teritorial Alba Iuliaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpatul - împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția penală la data de 10.08.2009 în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent aflat în stare de arest și asistat de avocat alea.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care avocatul ales al inculpatului a depus la dosar concluzii scrise însoțite de practică judiciară.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Reprezentanta DNA susține recursul astfel cum a fost motivat în scris și solicită admiterea acestuia, casarea încheierii penale atacate și procedând la rejudecare a se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive și în temeiul art. 300/1 pr.penală a se menține măsura arestării preventive a inculpatului.
Precizează că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a procedat la înlocuirea măsurii arestării preventive cu 9obligarea de a nu părăsi țara, astfel că verificarea din oficiu a măsurii arestării preventive la sesizarea instanței cu rechizitoriu a rămas fără obiect.
Instanța pe baza probelor de la dosar a apreciat că temeiurile s-au modificat, că există dubii cu privire la vinovăție, din declarațiile martorilor rezultă că nu a pretins suma de bani, iar postarea banilor nu înseamnă că i-a și primit astfel că nu rezidă pericolul concret.
Instanța a avut în vedere exclusiv declarația martorului însă nu a avut în vedere declarația inculpatului când s-a dispus arestarea acestuia. Martorul a precizat că nu a pretins bani dar el a lipsit câteva momente, dar postarea banilor pe scaunul mașinii rezultă din procesul verbal de consemnare a infracțiunii flagrante și transcrierea convorbirilor telefonice.
În ce privește pericolul social, instanța de fond a făcut referire la practica CEDO și că nu s-a făcut dovada probelor certe de vinovăție, că nu s-a făcut dovada pericolului concret pentru ordinea publică și a pericolului social al faptei.
și probele certe de vinovăție sunt cele care rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză. Din declarația inculpatului dată în fața instanței rezultă că acesta a prezentat o Gardă Financiară care funcționează pe principiul șantajului și pe un sistem discreționar.
Pericolul concret al faptei rezultă din modalitatea comiterii faptei și din suma mare de bani.
Avocatul ales al inculpatului solicită respingerea recursului declarat de DNA - Serviciul Teritorial Alba. Precizează că procurorul DNA nu a declarat recurs în ce privesc prevederile art. 300/1 pr.penală ci doar în ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive. Mai arată că parchetul a adus parțial probe iar judecătorul instanței de fond a fost primul care vizionat înregistrarea video de la dosar și această înregistrare video nu a fost prezentată tocmai pentru că banii au fost puși pe scaunul mașinii după ce inculpatul și denunțătorul a coborât din mașină.
În ce privește recursul inculpatului, avocatul ales al acestuia solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, inculpatului nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac.
Arată că în mod nelegal s-a făcut conexarea dosarelor fără a se fi menționat vreun temei juridic. Cererea de revocare a măsurii arestării preventive a fost respinsă, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a fost admisă, recursul este suspensiv de executare iar inculpatul se află sub incidența mandatului de arestare însă instanța nu s-a pronunțat în temeiul art. 300/1 pr.penală apreciind că verificarea a rămas fără obiect.
În dosar nu există temeiuri cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, el trebuie dovedit iar potrivit deciziei nr. 48/2005 a Curții Constituționale instanța este obligată să verifice din oficiu măsura arestării preventive.
, soția inculpatului în completarea susținerilor avocatului ales al inculpatului, învederează instanței că s-a avut în vedere doar proba directă (declarația denunțătorului), ceea ce inculpatul putea lua de la denunțător putea fi ceva material sau verbal (o informație), banii au fost restituiți denunțătorului fără fi respectate disp. art. 109 alin.5 pr.penală, nefiind atinși banii este inexplicabil cum au fost găsiți, nu s-a făcut nicio fotografie.
Mai arată că inculpatului i s-a înscenat săvârșirea faptei și este nedrept să stea în închisoare în condițiile în care urmărirea penală s-a făcut în 7 zile.
Reprezentanta DNA în combaterea motivelor susținute de avocatul ales al inculpatului arată că, conexarea s-a făcut având în vedere practica instanței precum și faptul că toate cererile vizau același obiect - starea de arest preventiv și orice soluție era susceptibilă de o cale de atac și astfel ar fi lipsit dosarul de la instanța de fond și nu se mai putea face verificarea din oficiu a măsurii arestării preventive.
În temeiul dispozițiilor art. 300/1 pr.penală instanța era obligată să verifice măsura arestării preventive, ori în speță, cererile se suprapun, astfel că să fi făcut recurs în temeiul art. 300/1 alin.4 pr.penală ar fi fost inadmisibil deoarece fi rămânea fără obiect verificarea din oficiu.
Avocatul ales al inculpatului, în replică, precizează că o procedură administrativă nu poate îngreuna procedura judiciară, iar conexarea trebuie făcută legal pe un text de lege.
Inculpatul - având ultimul cuvânt susține concluziile expuse de avocatul ales și soția lui, arată că nu este vinovat și este victima unei înscenări.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală la data de 10.08.2009 în dosarul nr- a fost respinsă cererea inculpatului - de revocare a măsurii arestării preventive formulată în dosarul conex -.
A fost admisă cererea formulată de inculpat în dosarul conex -, iar în baza art. 139 al. 1 și 3 ind. 5.pr.pen. a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului -, luată față de acesta prin încheierea penală nr. 23/18.07.2009 a Tribunalului Alba, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului - de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 64/2009 emis de Tribunalul Alba, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 145 ind. 1.pr.pen. cu raportare la art. 145 al. 1 ind. 1 și al. 1 ind. 2.pr.pen. pe durata măsurii preventive au fost impuse inculpatului următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; să nu se apropie de martorii și și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
În baza art. 145 ind. 1.pr.pen. rap. la art. 145 al. 2 ind. 2.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive.
A fost încredințată supravegherea respectării măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului Poliției Sibiu.
S-a constatat rămasă fără obiect aplicarea dispozițiilor art. 300 ind. 1.pr.pen. în dosarul nr-.
În baza art. 192 al. 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata parțială a cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a constatat că față de inculpatul -, comisar al Gărzii Financiare s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Alba, la data de 18.07.2009, în baza art. 148 lit.f motivat C.P.P. în esență de aceea că există indicii temeinice că a săvârșit infracțiunea de luare de mită pentru care a și fost prins în flagrant, iar lăsarea lui în libertate ar crea un pericol concret pentru ordinea publică rezultat din rezonanța negativă din partea opiniei publice în sensul că aceasta ar avea sentimentul că tocmai persoanele chemate să vegheze la respectarea legii sunt cele care o încalcă. Măsura arestării preventive a fost menținută prin decizia penală nr. 40/2009 a Curții de APEL ALBA IULIA care a respins recursul inculpatului cu motivarea că suspendarea din funcție nu înlătură de plano pericolul pentru ordinea publică, acesta nefiind reprezentat doar de riscul că inculpatul să săvârșească fapte similare, ci și de rezonanța negativă ce a fost generată în rândul opiniei publice de acuzația comiterii unor fapte de corupție de un funcționar cu atribuții de control. Curtea de APEL ALBA IULIAa mai reținut că luarea măsurii arestării preventive a inculpatului este proporțională cu gravitatea acuzației ce se aduce acestuia, care, conform practicii CEDO poate justifica, cel puțin pentru o perioadă, arestarea preventivă a unei persoane.
La data de 29.07.2009 Tribunalul Sibiua fost sesizat cu rechizitoriul DNA AIp rin care inculpatul - a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 254 al.1,2 rap.Cod Penal la art. 7 din Lg. 78/2000 constând în aceea că în calitatea sa de funcționar public - comisar al Gărzii Financiare - Secția Sibiu la data de 20.06.2009, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la SC SRL, a pretins de la reprezentantul acestei societăți, suma de 2000 lei RON pentru a nu îndeplini un act care intra în atribuțiile sale de serviciu, respectiv întocmirea unui proces verbal de constatare a contravenției prev. de art. 10 lit.b din OUG 28/25.03.1999 privind dotarea cu aparate electronice de marcat fiscale și utilizarea acestora și de a primi de la acesta la data de 17.07.2009 suma pretinsă și cantitatea de 5 kg.piersici.
La verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive față și de motivele cererilor inculpatului Tribunalul Sibiua avut în vedere mai multe aspecte:
1. În primul rând, aspectul legat de existența indiciilor săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de luare de mită; Cu ocazia luării măsurii arestării preventive la 18.07.2009 s-a avut în vedere existența indiciilor săvârșirii infracțiunii de luare de mită în modalitatea de comitere a pretinderii unei sume de bani în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu și nu acela de primire de bani.
Deși a fost organizată acțiunea de prindere în flagrant a inculpatului, și el a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254.Cod Penal și în modalitatea primirii de bani, din probele dosarului de până în prezent, în special din înregistrarea efectuată în mediul ambiental depusă la dosar, și Tribunalul Sibiu, la fel ca și instanța de la A nu poate reține că ar exista indicii temeinice în sensul art. 681.Cod Penal, că inculpatul, ar fi primit suma de 2000 lei de la denunțătorul la data de 17.07.2009 în jurul orei 1830.
Fără a face o analiză pe fond a cauzei, simpla postare a banilor pe scaunul mașinii, de pe care tocmai se ridicase inculpatul, fără ca acesta să-i fi atins anterior nu echivalează cu o "primire" în înțelesul art. 254.
Cod PenalPrin urmare existența în prezent a indiciilor temeinice avute în vedere cu ocazia arestării la 18.07.2009 se face doar prin raportare la "pretinderea de bani". Tribunalul Alba I, la momentul luării măsurii arestării preventive a avut la dosarul cauzei declarația denunțătorului, a soacrei acestuia și declarațiile angajaților lui cărora le-a comunicat că inculpatul aflat în control împreună cu comisarul i-ar fi pretins 2000 lei pentru a nu-i aplica o amendă contravențională mare pentru neregulile constatate în activitatea de comercializare a fructelor în din Sibiu.
După judecarea recursului, la 21.07.2009 este audiat comisarul (fila 120 dosar urmărire penală), ce a fost de față la controlul desfășurat, și care contestă că inculpatul ar fi pretins suma de bani arătată în scopul de a nu-i aplica amendă denunțătorului. În plus, confirmă cele spuse de inculpat: că ar fi dat numărul de telefon denunțătorului pentru ca acesta să-i comunice numele unor agenți comerciali mai mari ("un mai mare"), care nu respectă obligațiile fiscale, urmând să se întâlnească tocmai pentru acest aspect. Prin urmare această declarație creează dubii asupra celor reținute de Tribunalul Alba ca reprezentând indicii temeinice sub aspectul pretinderii de bani. Contradicțiile urmează să fie lămurite în cursul probațiunii ulterioare, prin reaudierea în fața instanței a tuturor martorilor și confruntarea martorului cu martorul.
Curtea Europeană în jurisprudența sa a subliniat că menținerea motivelor plauzibile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru validitatea continuării privării de libertate, dar, după trecerea unei anumite perioade de timp, aceasta nu mai este suficientă. Instanțele trebuie deci să stabilească dacă alte motive invocate de autoritățile judiciare justifică privarea de libertate (cauza c/a Austriei).
2. Un al doilea aspect este cel legat de existența pericolului social ca temei al arestării cu motivarea reținută de Tribunalul Alba.
Textul legal are în vedere acele infracțiuni care prin gravitatea lor deosebită pot să suscite o tulburare de natură să justifice o detenție provizorie. Este necesar ca lăsarea în libertate a inculpatului să în mod real ordinea publică. Pericolul social concret pentru ordinea publică se realizează atunci când în urma analizei tuturor circumstanțelor referitoare la faptă și făptuitor, se constată că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Această cerință nu rezultă din pericolul social al faptei săvârșite și nici nu se confundă cu aceasta, ci trebuie constatată pe baza altor împrejurări privind în principal persoana inculpatului. Pericolul pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit. Nu este suficient să se susțină că este vorba despre un pericol public care să justifice luarea măsurii arestării preventive, ci trebuie să se demonstreze că o întreagă colectivitate este pusă în primejdie dacă inculpatul este liber. Este necesar ca la dosar să existe date concrete din care să rezulte fără echivoc pericolul pentru ordinea publică, altfel, se poate ajunge la arbitrariu, situație inadmisibilă în luarea unei hotărâri în privința libertății persoanei.
Mai mult decât atât, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, continuarea detenției neputând servi pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.
Sub acest aspect nu poate fi ignorată practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauze precum Letellier c/a Franței și c/a Austriei. Curtea Europeană acceptă că datorită gravității deosebite a unor infracțiuni și a reacției publicului, arestarea preventivă apare justificată cel puțin o anumită perioadă de timp. Însă, acest motiv trebuie calificat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului "ar determina o tulburare reală a ordinii publice".
La momentul soluționării propunerii de arestare, față de actele cauzei se impunea admiterea acesteia, fiind necesară o reacție promptă din partea organelor judiciare chemate să apere ordinea de drept împotriva celor care săvârșesc sau sunt suspectați că au săvârșit infracțiuni de corupție.
Este adevărat că infracțiunea de luare de mită este una gravă ce impune reacții adecvate de prevenire și sancționare a acesteia însă apreciem că suspiciunile de săvârșire a ei pot justifica doar o scurtă perioadă de timp privarea de libertate, mai ales datorită modalității concrete de săvârșire în speța de față.
În acest sens, instanța de la Strasbourg a statuat că existența unui pericol pentru ordinea publică care să justifice menținerea unei persoane în stare de arest nu trebuie să se refere la o ordine publică abstractă, întrucât menținerea stării de arest este legitimă doar atât timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Această protejare a interesului general nu trebuie împinsă până la limita nerespectării drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, tribunalul a apreciat că prin punerea în libertate a inculpatului, ordinea publică nu ar mai fi în prezent în mod real tulburată.
Instanța este chemată conform art. 139 al.1 și al. 35.C.P.P. cu raportare la art. 136.C.P.P. ca atunci când constată că temeiurile ce au dus la luarea măsurii arestării s-au schimbat să procedeze la înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă și proporțională cu gravitatea faptei, persoana inculpatului și circumstanțele cauzei.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o hotărâre din 2008 în care s-a arătat că arestarea preventivă în cazul art.5 paragraful 1 lit.c trebuie să presupună cerința realizării unei proporționalități. Trebuie reamintit că în cazul Ambruszkiewicz contra Poloniei Curtea a aplicat un test de proporționalitate detenției în baza art.5 paragraful 1 lit.c atunci când a analizat dacă arestarea preventivă a reclamantului era strict necesară pentru a asigura prezența sa la proces și că alte măsuri, mai puțin restrictive, ar fi fost suficiente în acest scop.
Această jurisprudență în sensul "necesității" arestării preventive (că nu există alte măsuri, mai puțin intruzitive în viața persoanei) va conduce la abandonarea teoriei conform căreia singura condiție pentru arestare este existența unei bănuieli legitime cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Condiția necesității presupune ca și ipoteză existența unui interes public, interes care ar putea fi buna administrare a justiției (riscul sustragerii de la proces) protejarea publicului( riscul repetării faptei), etc. Altfel spus, în această concepție, măsura arestării trebuie să fie necesară pentru protejarea unui interes public, în sensul că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a proteja în mod eficient acel interes.
În plus într-o cauză relativ recentă: Tarău contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a dispozițiilor art.5 paragraful 3 din Convenție pentru aceea că tribunalele interne nu au furnizat rațiuni concrete în sprijinul tezei de "pericol pentru ordinea publică" care a justificat, în temeiul art. 148 lit.h C.P.P.(în reglementarea de la acel moment, actualmente 148 lit.f), necesitatea menținerii reclamantei în arest, iar jurisprudența internă nu cuprinde elemente sau criterii ce ar putea fi avute în vedere în acest sens. În realitate tribunalele s-au limitat la a reproduce textul articolului în discuție în mod stereotip. În fine Curtea a reținut că "jurisdicțiile interne au refuzat să examineze argumentele prezentate de reclamantă privind profilul său personal și situația familială a acesteia și nici nu au luat în discuție nici un moment posibilitatea adoptării unei măsuri alternative dintre cele prevăzute în dreptul intern, în timp ce art. 5 paragraf 3 cere autorităților să aibă în vedere astfel de măsuri în care situația se pretează și acuzatul furnizează garanții că va participa la proces".
Față de cele expuse anterior, tribunalul constatând deci că temeiurile ce au dus la luarea măsurii arestări preventive s-au modificat (în sensul existenței unui dubiu cu privire la indiciile temeinice ale săvârșirii faptei, și al lipsei pericolului social prevăzut de art. 148 lit.- invocat ca temei al arestării) a apreciat că se impune înlocuirea, în baza art. 139 al.1 și 35.C.P.P. cu o altă măsură preventivă din cele prev. de art. 136.C.P.P. și care să asigure totodată buna desfășurare a procesului penal, și pentru care nu mai este necesară existența uneia din situațiile prev. de art. 148.
C.P.P.Pe cale de consecință a fost admisă cererea formulată de inculpat în dosarul conex - și măsura arestării preventive a fost înlocuită cu cea obligării de a nu părăsi țara prev. de art. 1451.C.P.P. și au fost instituite în sarcina inculpatului o serie de obligații din cele prevăzute de art. 145 al.11 și 21.C.P.P. la care face trimitere art. 1451.
C.P.P.a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie de martorii și și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
f) să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta
Inculpatul urmând a fi pus în libertate însă, acest fapt se va întâmpla efectiv doar la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
De altfel situația personală și familială, caracterizarea obținută de la Garda Financiară și actele depuse azi în instanță a creat tribunalului convingerea că nu există pericolul sustragerii de la judecată.
În ce privește cererea de revocare anterior formulată de inculpat și înregistrată inițial la Tribunalul Alba instanța a constatat că față de cele anterior expuse, de faptul că motivele ce au dus la luarea măsurii arestării preventive nu au încetat ci doar s-au modificat, este neîntemeiată o asemenea cerere, sens în care ea a fost respinsă.
În ce privește cauza înregistrată sub nr- în care instanța urma a se pronunța din oficiu, s-a reținut că dispozițiile art. 3001.C.P.P. limitează posibilitățile judecătorului la două: fie dispune revocarea în situația încetării temeiurilor în care s-a dispus arestarea și inexistenței unora noi, fie menține această măsură în situația în care apreciază că temeiurile ce au determinat arestarea impun o continuare a privării de libertate sau există temeiuri noi ce justifică o asemenea măsură.
Față de faptul că, așa cum anterior s-a arătat, pericolul social concret invocat de instanța de arestare nu este de natură să justifice detenția și în continuare a inculpatului, măsura arestării preventive nu poate fi menținută în baza art. 300/1 al.3 Însă C.P.P. nu poate fi făcută nici aplicarea dispozițiilor art. 300/1 al.2 întrucât C.P.P. așa cum s-a arătat în paragraful anterior temeiurile arestării nu au încetat ci s-au modificat.
Prin urmare în lipsa unui aliniat ce să prevadă că la primirea dosarului instanța va putea dispune și înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură, singura soluție ce poate fi pronunțată în cauză în momentul de față este să se constate că, față de faptul că s-a dispus punerea în libertate a inculpatului ca urmare a înlocuirii măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, pronunțarea instanței în baza art. 300/1 a C.P.P. rămas fără obiect.
Ca urmare a respingerii cererii de revocare în baza art. 192 alin 2.C.P.P. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare parțiale în favoarea statului în cuantum de 30 lei, celelalte ocazionate de soluționarea dosarelor - și - rămânând în sarcina statului în baza art. 192 alin 3.
C.P.P.Împotriva acestei încheieri au formulat recurs, în termenul legal, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și inculpatul -, aducând-i critici de nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de recurs, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iuliaa susținut netemeinicia încheierii atacate, apreciind că în mod eronat instanța a concluzionat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul s-au modificat și, pe cale de consecință, se impune înlocuirea măsurii.
S-a arătat că urmărirea penală a relevat probe certe de vinovăție în susținerea acuzațiilor aduse inculpatului și au conturat într-o manieră lipsită de echivoc modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii.
Inculpatul, în calitate de funcționar a cărui obligație principală este de a aplica legea, uzând de autoritatea conferită de stat, a oferit soluții de eludare a normelor legale în schimbul unor favoruri și avantaje patrimoniale.
S-a apreciat că probele administrate până în prezent nu fac decât să confirme că această metodă a fost aplicată și în speță, declarațiile denunțătorului coroborându-se cu cele ale martorilor, și, persoane care au avut cunoștință de efectuarea controlului, de realitatea deficiențelor constatate și de înțelegerea intervenită între cei doi, pe când declarația martorului, reținută de instanță, nu se coroborează cu nici o altă probă administrată.
Cu privire la pericolul concert pentru ordinea publică, s-a apreciat că acesta rezultă din însuși pericolul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, prezentând importanță reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
S-a opinat că pericolul social concret care justifică menținerea arestării preventive a inculpatului este reprezentat de modul în care acesta a acționat, de cuantumul mare al sumei pretinse și primite, precum și de scopul avut în vedere, acela al obținerii unui folos necuvenit abuzând de funcția deținută.
În concluzie s-a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a încheierii atacate, iar în rejudecare, respingerea propunerii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara și menținerea stării de arest a inculpatului.
Criticile aduse de inculpat încheierii atacate au vizat trei aspecte, după cum urmează:
S-a apreciat că hotărârea este nelegală, deoarece dispozițiile art. 300 ind. 1.pr.pen. sunt imperative, judecătorul este obligat să se pronunțe cu privire la starea de arest, deoarece verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive este o garanție procesuală ce nu poate fi ignorată, iar sintagma "rămasă fără obiect" utilizată de judecătorul fondului nu reprezintă o soluție recunoscută de legislația în vigoare.
Încheierea a fost criticată sub aspectul dispoziției de conexare a cererilor de revocare a arestului preventiv, respectiv de înlocuire a acestei măsuri la dosarul de fond, unde urma să fie pronunțată o soluție în baza art. 300 ind. 1.pr.pen. apreciindu-se că aceasta contravine dispozițiilor art. 34.pr.pen. care indică expres și limitativ cazurile în care este posibilă conexarea.
Pe fondul cauzei, s-a considerat că se impunea revocarea măsurii arestării preventive, deoarece temeiurile care au stat la baza luării acesteia nu subzistă, nu s-a administrat nici o probă în dosar cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, iar acest pericol nu poate fi dedus numai din indiciile săvârșirii unei infracțiuni și nici din pericolul social al faptei.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 6 al. 3.pr.pen. Curtea constată că recursurile formulate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpatul - sunt nefondate.
Inculpatul - a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 18.07.2009 până la data de 15.08.2009 prin încheierea penală nr.23/18.07.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-, definitivă prin încheierea penală nr. 40/20.07.2009 a Curții de APEL ALBA IULIA.
Drept fundament al arestării a fost reținut art. 143 rap. la art. 148 lit. f pr.pen. respectiv existența unor indicii temeinice privind comiterea infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254 al. 1, 2.pen rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum și pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de lăsarea inculpatului în libertate.
cu judecarea pe fond a cauzei, subsecvent trimiterii inculpatului în judecată pentru infracțiunea ce a determinat arestarea, Tribunalul Sibiu - Secția penală a procedat în conformitate cu prevederile art. 300 ind. 1.pr.pen. verificând legalitatea și temeinicia măsurii luate față de inculpat.
Cu același prilej au fost soluționate și cererile formulate de inculpat, în două dosare distincte, conexate la cel de fond, privind revocarea, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive.
Pronunțându-se mai întâi asupra criticii formulate de inculpat, vizând nelegalitatea dispoziției de conexare, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, măsura fiind justificată din rațiuni de utilitate procedurală, temeiul decurgând din interpretarea articolului 34 lit. d pr.pen. care permite conexarea cauzelor între care există legătură, pentru o mai bună înfăptuire a justiției.
Ori, este evident că între verificarea legalității și temeiniciei arestului și cererile de revocare, respectiv înlocuire a măsurii preventive există o strânsă legătură, conexarea impunându-se și pentru evitarea pronunțării unor soluții contradictorii.
Examinând pe fond soluția dispusă de Tribunalul Sibiu prin încheierea atacată, Curtea constată că în mod just s-a procedat la aplicarea prevederilor art. 145 ind. 1.pr.pen.
Chiar dacă în cauză există în continuare indicii, în accepțiunea art. 68 ind. 1.pr.pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul - ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat(în acest sens fiind reținute interceptările convorbirilor telefonice, declarațiile denunțătorului și ale martorilor, și ), nu poate fi ignorată nici apărarea formulată de inculpat, în ceea ce privește modalitatea alternativă de comitere a infracțiunii, în varianta primirii banilor.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a constatat intervenirea unui element nou, care nu a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în speță depoziția martorului, colegul inculpatului.
Coroborarea depoziției acestuia cu celelalte probe administrate în cauză, interpretarea acestor probe și acordarea unei eficiențe mai mari probelor administrate în acuzare sau apărare sunt chestiuni care țin de fondul cauzei, în cadrul procedurilor derulate în această fază interesând doar existența sau inexistența indiciilor privind comiterea faptei, respectiv modificarea acestor temeiuri.
Pe de altă parte, Curtea constată că arestarea reprezintă cea mai gravă dintre măsurile preventive, iar restrângerea libertății persoanei trebuie să răspundă unui interes public major, să urmărească protejarea intereselor generale ale societății.
În acest sens, Curtea constată că tulburarea ordinii publice, luată în considerare la soluționarea propunerii de arestare, poate justifica pentru un timp detenția provizorie, însă acest factor nu este pertinent și suficient, detenția rămânând legitimă doar dacă ordinea publică ar continua să rămână amenințată, ceea ce nu este cazul în speță, Curtea însușindu-și argumentele expuse pe larg de instanța de fond.
Totodată, măsura trebuie circumscrisă scopului reglementat de art. 136.pr.pen. urmând să fie de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată.
În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat asupra obligației instanțelor de a analiza posibilitatea dispunerii unor măsuri alternative detenției provizorii(Vrencev, Kanckowski Poloniei, etc.).
Luând în considerare și criteriile reglementate de art. 136 al. 8.pr.pen. Curtea apreciază că alegerea unei măsuri alternative detenției, în măsură să asigure îndeplinirea exigențelor unui proces echitabil, precum și scopului prevăzut de art. 136.pr.pen. este oportună.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea reține că măsura dispusă de Tribunalul Sibiu - Secția penală în ceea ce îl privește pe inculpatul - este cea justă, întrucât nu se impune nici continuarea procedurilor cu inculpatul în stare de arest preventiv, conform solicitării Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, însă nici revocarea acestei măsuri, cum a solicitat inculpatul în cadrul recursului formulat, subzistând o parte din temeiurile inițiale.
Un ultim aspect se impune a fi subliniat, referitor la motivul de recurs formulat de inculpat, vizând constatarea rămânerii fără obiect a dispozițiilor art. 300 ind. 1.pr.pen.
Deși soluția adoptată de instanță nu este expres reglementată de lege, în condițiile în care concomitent au fost soluționate și cererile de revocare și înlocuire a arestului preventiv, ultima în sensul admiterii, nu se poate reține o încălcare a dreptului fundamental al inculpatului la apărare.
Pe de altă parte, recursul inculpatului în acest sens este lipsit de utilitate funcțională, deoarece în ipoteza admiterii lui, instanța de recurs s-ar pronunța tot în sensul luării măsurii prevăzute de art. 145 ind. 1.pr.pen. pentru considerentele expuse anterior.
Pentru toate motivele arătate, reținând că încheierea atacată este legală și temeinică, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondate recursurile formulate în cauză, iar în temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. va obliga inculpatul recurent la plata parțială a cheltuielilor judiciare efectuate de stat în recurs.
Conform art. 192 al. 3.pr.pen. o parte a cheltuielilor judiciare vor fi lăsate în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpatul - împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Sibiu - Secția penală la data de 10.08.2009 în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 40 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în recurs.
Celelalte cheltuieli judecare avansate în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red./tehnored MF
2 ex/21.08.2009
LR
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Monica Farcaș, Marius Aurel
