Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 513/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - înlocuire măsură preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 513
Ședința publică de la 14 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu
- - - președinte Secția Comercială
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, soluționarea recursului declarat PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva Încheierii nr. 120 din 10 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj, privind pe intimații - inculpați A, G.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat A (aflat în stare de arest preventiv în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță C), asistat de avocat ales; intimatul - inculpat (aflat în stare de arest preventiv în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță C), asistat de avocat ales și intimatul - inculpat (aflat în stare de arest preventiv în cadrul Penitenciarului d e Maximă Siguranță C), asistat de avocat ales..
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, critică hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, susținând motivele scrise de recurs, în sensul că în mod greșit instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv față de cei trei inculpați, cu măsura obligării acestora de a nu părăsi localitatea de domiciliu, întrucât, concluzia instanței este nejustificată în condițiile în care a fost ignorat aspectul că inculpații au fost surprinși în flagrant, activitatea grupului întinzându-se pe o perioadă mare de timp, în care s-au făcut trei aprovizionări cu hașiș ce a fost distribuit consumatorilor, cantitatea de drog fiind foarte mare, numai ultima livrare - primită în 10 martie 2008 - fiind de 500 grame.
De asemenea, nu s-a avut în vedere împrejurarea că inculpații au perseverat în activitatea infracțională ce s-a desfășurat într-un cadrul organizat, fiecare membru al grupului având un rol bine stabilit, frecvența faptelor de acest gen și gravitatea deosebită a infracțiunilor pentru care sunt cercetați penal.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat A, solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât, prima instanță în mod corect a apreciat în raport și de practica CEDO că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar scopul măsurii preventive poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia, relevându-se totodată circumstanțele personale ale inculpatului - care a recunoscut fapta pentru care este cercetat, iar până în prezent s-au administrat majoritatea probelor.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat, solicită, de asemenea, respingerea recursului Parchetului, ca nefondat, întrucât inculpatul este arestat de 4 luni, termen apreciat ca rezonabil, iar instanța de fond a luat o altă măsură preventivă, impunând numeroase restricții inculpatului, motiv pentru care, acesta nu se va sustrage de la judecată, arătând totodată circumstanțele personale ale inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale și faptul că este un element tânăr.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat G, precizează că s-au schimbat temeiurile avute în vedere inițial, la luarea măsurii arestării preventive, cu precizarea că acesta nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală sau judecată, invocându-se art. 5 și 6 din, precum și faptul că inculpatul nu face parte dintr-un grup infracțional organizat,m așa cum s-a reținut în actul de sesizare a instanței și că a fost provocat de investigatorul sub acoperire să săvârșească faptele de care este acuzat.
Intimatul - inculpat A, având ultimul cuvânt, declară că își însușește concluziile formulate de apărătorul său.
Intimatul - inculpat, în ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorului său și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
Intimatul - inculpat G, având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin Încheierea nr. 120 din 10 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr-, TRIBUNALUL DOLJa dispus dmiterea cererii formulată de inculpații A, G.
În baza art. 139 alin. 1 cod de procedură penală, rap. la art. 145 cod de procedură penală, a fost înlocuită măsura arestului preventiv luată față de inculpații: A - zis "Cap" - fiul lui și, născut 26.11.1981 în C, cu același domiciliu,-, - 40,.2,.1 jud. D, deținut în Penitenciar de Maximă Siguranță C, CNP--, cetățean român, cu antecedente penale, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu nr. 11/11 martie 2008 emis de TRIBUNALUL DOLJ în dosarul penal cu nr-; zis "", fiul lui și -, născut la data de 14.02.1986 în C, cu același domiciliu, str. -. -, -.1,.2,. 1, deținut în Penitenciar de Maximă Siguranță C, CNP - -, cetățean român, fără antecedente penale, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu nr. 12/11 martie 2008 emis de TRIBUNALUL DOLJ în dosarul penal cu nr-; G, fiul lui și, născut la data de 27.12.1982 în C, județul D, cu domiciliul în C, str. -. C-tin, br.17, - 14,.1,. 3,județul D, deținut în Penitenciar de Maximă Siguranță C, CNP -, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu nr. 13/12 martie 2008 emis de TRIBUNALUL DOLJ în dosarul penal cu nr-, cu măsura obligării de a nu păsări localitatea de domiciliu, C, fără încuviințarea Tribunalului Dolj.
În baza art. 145 alin. 11, au fost obligați inculpații ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la instanța de judecată, ori de câte ori sunt chemați,
- să se prezinte la organul de poliție - Poliția municipiului C, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție desemnat cu supravegherea și ori de câte ori sunt chemați
- să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 145 alin. 12cod de procedură penală, au fost obligați inculpații ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea: să nu se deplaseze în cluburile: " ", " ", " Mc "; să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu martorii:, A, și.
S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor. art. 145 alin. 3 cod de procedură penală și s-a dispus punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv conform art. 3002cod de procedură penală și având în vedere și cererile formulate oral de către inculpați arestați, instanța de fond a considerat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive s-au modificat, impunându-se înlocuirea arestului preventiv cu o măsură restrictivă de libertate - cea prevăzută de art. 145 cod de procedură penală, aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu,
Sub aspectul verificării temeiurilor care au fost avute în vedere la dispunerea acestei măsuri preventive, instanța de fond a constatat că judecătorul a reținut incidența disp. art. 143 cod de procedură penală și art. 148 lit. f cod de procedură penală, argumentând că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol social concret față de gravitatea faptelor și sănătatea publică.
În speță, inculpații sunt arestați din data de 11 martie 2008 și respectiv 12 martie 2008, perioadă de 4 luni,timp în care s-a finalizat urmărirea penală împotriva lor, au fost trimiși în judecată, au fost audiați de către instanță, s-a procedat la administrarea de probe în cursul cercetării judecătorești, măsura preventivă atingându-și scopul prevăzut de art. 136 cod de procedură penală, respectiv acela de a garanta buna desfășurare a procesului penal.
Ca atare, la analizarea subzistenței sau modificării temeiului arestului preventiv pe parcursul judecății, instanța trebuie să aibă în vedere analizarea temeiului de arestare incident la acel moment și reținut în sarcina inculpaților și dacă există sau nu temeiuri noi.
Starea de pericol pentru ordinea publică în sensul art. 148 lit. f Cod procedură penală presupune un sentiment de temere în rândul societății civile, o rezonanță a acestor fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o reacție colectivă față de aceste stări de fapt negative.
Astfel, în speță, în concret, pericolul reținut în sarcina inculpaților la arestare, a avut în vedere gravitatea faptelor de care sunt acuzați.
Este adevărat că jurisprudența CEDO în materie admite că prin gravitatea deosebită a acuzațiilor și prin reacția publicului la acestea se justifică o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp (cazul Neumeister c Austria, cazul Letellier c Franța), astfel că la menținerea măsurii arestării preventive pe parcursul desfășurării procesului penal trebuie avute în vedere o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publică, fie prin trezirea unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului, fie prin crearea, menținerea sau amplificarea unei stări de tensiune în rândul colectivității precum și încurajarea comiterii de infracțiuni de către alte persoane.
Din analiza acestei jurisprudențe, rezultă fără echivoc că cercetarea în stare de arest preventiv a unor persoane acuzate de săvârșirea unor asemenea fapte este justificată doar de existența unei veritabile exigențe de interes public și pentru prezervarea ordinii publice, ceea ce face necesar derogarea de la regula cercetării în stare de libertate.
Astfel, judecătorul chemat să decidă asupra continuării cercetării inculpatului în stare de arest preventiv trebuie să aprecieze dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care ar justifica-o, respectiv prin luarea în considerare a unui interes public care trebuie să fie protejat precumpănitor față de regula respectării libertății individuale fixate de convenție.
Totodată judecătorul trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat având în vedere probele administrate nemijlocit de către judecător și procuror, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina acestora, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale și sănătatea acestora, etc.
De asemenea conform jurisprudenței CEDO în materie deciziile de prelungire a arestului provizoriu trebuie să fie motivate dincolo de o manieră abstractă unică și stereotipă sau prin limitarea la prevederile legale aplicabile, respectiv trebuie arătate criteriile concrete, motivele pentru care inculpații nu poți fi cercetați în stare de libertate și examinarea separată a situației fiecărui inculpat.
Astfel, analizând garanțiile arătate conferite de jurisprudența CEDO, s-a apreciat că nu există nici un argument de fapt sau drept care să concluzioneze că prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar crea o stare de insecuritate publică, rezonanța socială a faptelor - care de alt fel nici nu a fost avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive - dacă ar fi luată totuși în considerare s-a atenuat prin trecerea perioadei de timp de la arestare, iar alte riscuri pentru buna desfășurare a procesului penal nu pot fi identificate pe baza dosarului, respectiv nu rezultă și nu există date care să concluzioneze încercarea sau posibilitatea de influențare a martorilor, martori care în cea mai mare parte sunt martori asistenți la activitățile de urmărire efectuate.
În numeroase decizii, Curtea de la Strasbourg a statuat că persistența suspiciunii rezonabile, că persoana arestată a comis o infracțiune după o anumită perioadă de timp nu mai este suficientă pentru menținerea arestului ( cazul Castraveț, hot. Din 13 martie 2007;McKay regatului Unit, și Sargin Turciei,hot. Din 08 iunie 1995 ), iar justificarea oricărei perioade de detnție, indiferent cât de scurtă, trebuie în mod convingător demonstrată de către autorități ( Belchiev Bulgariei, 8 aprilie 2004, Șarban, hot din 04 octombrie 2005,SvispstaLetonia, hot din 09 martie 2007,Jurjves Letonia, hot din 15 iunie 2006 ).
În plus, jurisprudența CEDO impune analiza din partea instanțelor naționale a tuturor motivelor și garanțiilor avansate de către inculpați privind deliberarea lor și verificarea, dacă nu este posibilă recurgerea la alte modalități prin care să se asigure prezența inculpaților la proces ( cauzaJawonski Polonia, hot. Din 28 martie 2006;Swierzco Polonia, 10 ianuarie 2006;Tacinoglu Turcia, 2 februarie 2006,v Bulgaria, 02 februarie 2006,Golek Polonia, 25 aprilie 2006).
Ca atare pentru gravitatea faptelor de care sunt acuzați și în măsura în care se va stabili vinovăția inculpaților, instanța urmează a dispune - cu ocazia judecării în fond a cauzei - măsura arestării preventive, măsură procesuală cu caracter excepțional este justificată doar în scopul prezervării ordinii publice, respectiv să existe elemente pertinente și suficiente de natură să ducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților ar tulbura în mod real ordinea publică și în nici un caz pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.
Dacă măsura a fost oportună la acel moment având în vedere prinderea în flagrant a inculpaților, având în vederea stadiul procesului penal în curs, perioada de detenție preventivă, în prezent nu se mai justifică menținerea ei.
Pentru considerentele arătate mai sus instanța de fond a constatat că, de la dispunerea acestei măsuri s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea ei și în baza art. 139 alin. 1 cod de procedură penală, rap. la art. 145 cod de procedură penală, a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată față de inculpați, cu măsura obligării de a nu păsări localitatea de domiciliu - C, fără încuviințarea Tribunalului Dolj, considerând-o ca fiind suficientă, prin obligațiile fixate pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal în curs.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ, susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv față de cei trei inculpați, cu măsura obligării acestora de a nu părăsi localitatea de domiciliu, întrucât, concluzia instanței este nejustificată în condițiile în care a fost ignorat aspectul că inculpații au fost surprinși în flagrant, activitatea grupului întinzându-se pe o perioadă mare de timp, în care s-au făcut trei aprovizionări cu hașiș ce a fost distribuit consumatorilor, cantitatea de drog fiind foarte mare, numai ultima livrare - primită în 10 martie 2008 - fiind de 500 grame.
De asemenea, nu s-a avut în vedere împrejurarea că inculpații au perseverat în activitatea infracțională ce s-a desfășurat într-un cadrul organizat, fiecare membru al grupului având un rol bine stabilit.
Recursul este fondat.
Analizând încheierea recurată prin prima criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se constată că este nelegală și netemeinică, în raport de dispozițiile legale naționale și internaționale, care reglementează măsura arestului preventiv în cursul cercetării judecătorești.
Astfel, intimații inculpați au fost arestați la data de 11 martie 2008, reținându-se incidența cazului de arestare prev. de art. 148 lit. f C.P.P. respectiv lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar ulterior, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Dolj cu nr. 138/D/P/2007, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Lg. 39/2003, art. 2 alin. 1 din Lg. 143/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. 2 și Cod Penal, respectiv art. 26 rap.Cod Penal la art. 3 alin. 1 din legea menționată mai sus.
Instanța de fond a apreciat, verificând legalitatea măsurilor arestului preventiv luate față de inculpați, că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestora și că se impune înlocuirea cu alte măsuri neprivative de libertate, în raport de termenul rezonabil al duratei arestului preventiv a inculpaților, cu referire la practica
Intimații - inculpați au invocat circumstanțele lor personale, care ar justifica înlocuirea măsurii arestului preventiv, întrucât nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar inculpatul Gai nvocat lipsa vinovăției, cu privire la infracțiunea prev. de art. 7 din Lg. 39/2003 și faptul că a fost provocat de investigatorul sub acoperire să săvârșească celelalte fapte.
Aceste aspecte însă nu pot fi examinate de instanța de recurs în acest moment procesual, fiind atributul instanței de fond ca, pe baza probelor ce se vor administra, să stabilească vinovăția sau nevinovăția fiecărui inculpat.
S-a mai invocat, de asemenea, de către instanța de fond, că o eventuală prelungire a detenției preventive a inculpaților, arestați la data de 11 martie 2008 și respectiv 12 martie 2008, s-ar face cu depășirea duratei de timp rezonabile și s-ar încălca principiul înscris în art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretare apreciată de instanța de recurs ca eronată a conținutului textului enunțat.
Sub acest aspect, se constată că termenul rezonabil invocat nu a fost depășit și nici durata măsurii arestării preventive a inculpaților, întrucât, potrivit art. 5 din și art. 23 alin. 1 din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate, aceleași texte conținând și excepții de la regula generală mai sus menționată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c din O, ratificată prin Lg. nr. 30/1994, se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.
Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care-l deservesc.
În cauza de față, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă, instanța de fond având obligația să examineze și să rețină ca atare și nu să aprecieze că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, așa cum incorect a procedat.
De altfel, acesta constituie un alt motiv de casare, respectiv împrejurarea că au dispărut temeiurile ce au impus luarea măsurilor preventive arătate în art. 143 și art. 148 lit. f C.P.P. neexistând probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că numai gravitatea faptelor comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că inculpații s-au asociat în vederea săvârșirii unor infracțiuni grave, de rezonanță în zona în care s-au produs.
În raport cu art. 5 din și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune, sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport atât cu comportamentul inculpaților, dar și cu reacția opiniei publice, rezonanța faptelor comise și, totodată, prin starea de neliniște și sentimentul de insecuritate în rândul societății, generate de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită, sunt cercetate și judeecate în stare de libertate.
În raport de aceste copnsiderente, recursul declarat de Parchet este fondat, astfel încât, în baza art. 38515pct. 2 lit. d se C.P.P. va admite, se va casa în totalitate încheierea recurată, iar pe fond, se vor respinge cererile având ca obiect înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații A-, și G.
Trecând la verificarea din oficiu a temeiniciei și legalității măsurilor arestului preventiv, se constată, în raport de considerentele de la sus, respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații și de necesitatea de a se asigura efectuarea în bune condiții a procesului penal, pentru a exista garanția că aceștia nu se vor sustrage de la mersul normal și operativ al procesului, că într-adevăr, există temeiuri pentru menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpaților.
În baza art. 192 alin. 3 C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva Încheierii nr. 120 din 10 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj, privind pe intimații - inculpați A, G.
Casează încheierea recurată, în totalitate.
Respinge cererile având ca obiect înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații A-, și G și menține starea de arest a acestora.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iulie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud. -
Jud. fond:
Dact. 3 ex./ 15 Iulie 2008
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Ligia Epure, Nicoleta Țăndăreanu
