Înlocuirea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 753/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 753
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 05 decembrie 2008
COMPLET FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Crîșmaru Gabriel judecător
- - - - judecător
- - judecător
-A - grefier
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - Serviciul Teritorial Bacău -
reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, împotriva încheierii din 2.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat intimatul-inculpat - în stare de arest asistat de avocat - apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat, arată că a luat legătura cu inculpatul și acesta nu are alte cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Parchetului, față de motivele invocate în scris, solicită în baza art. 38515al. 2 lit. d Cod procedură penală admiterea recursului, rejudecarea cauzei și casând încheierea de ședință din 2.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU menținerea stării de arest a inculpatului.
Avocat având cuvântul pentru inculpat, susține că TRIBUNALUL BACĂUa admis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Instanța de fond a avut ca un element nou declarația inculpatului, care a fost completă, cu multe elemente legate de persoana sa și a altor persoane. Inculpatul nu are o participație importantă, față de celelalte persoane, el a făcut un transport de persoane, iar infracțiunea de favorizare a infractorului nu poate coabita cu infracțiunea principală.
Motivele de recurs formulate de Parchet nu pot fi primite, instanța a motivat corect soluția dată, a analizat și a stabilit că poate lua împotriva inculpatului măsura de a nu părăsi țara., este trimis în judecată pentru infracțiunea de favorizare a infractorului, persoanele din dosarul principal sunt puse în libertate aproape toate, mai puțin una și ar fi inechitabil și discriminatoriu ca inculpatul să aibă alt tratament cu privire la starea de libertate, față de celelalte acțiuni grave.
În concluzie, solicită respingerea recursului, menținerea soluției pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU, ca fiind temeinică și corectă. Inculpatul a mai fost pus în libertate, s-a prezentat la proces și nu a plecat nicăieri. Situația acestuia nu poate fi comparată cu situația altor persoane, există garanții că inculpatul se va prezenta la orice termen. Infracțiunea de favorizare a infractorului trenează de infracțiunea principală, cauza nu se va putea soluționa din cauza dosarului principal, iar ceilalți inculpați nu sunt interesați să se soluționeze cât mai urgent.
Intimatul-inculpat, susține că a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, are 7 luni executate până în prezent, soția sa trebuie să nască în curând și lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 02.decembrie.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr-, în temeiul art.139 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv luată împotriva inculpatului -, -, fiul lui G și, născut la 16 noiembrie 1967 în B, domiciliat în B, str.- -.1,.C,.150, județul B, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Dispune ca supravegherea inculpatului pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi țara să fie exercitată de Poliția municipiului B, județul
În baza art.145(1) alin.2 Cod procedură penală, art.145 alin.1/1 și alin.1/2, a fost obligat inculpatul să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanțele de judecată ori de câte ori va fi chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către instanța de judecată;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să nu se apropie de martorele din lucrări:, -, -, și nici de inculpații și;
f) să nu se afle în locuințele martorilor și nici a inculpaților.
S-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus comunicarea unei copii certificate a prezentei încheieri inculpatului, Poliției municipiului B, Direcției Generale de Pașapoarte, Jandarmeriei, Poliției Comunitare, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în vederea asigurării obligațiilor ce-i revin.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din 39/2003 și art.264 Cod penal, fiind suspectat că a aderat la un grup infracțional organizat și că l-ar fi favorizat pe inculpatul, trimis în judecată într-un alt dosar penal pentru trafic de persoane.
Inculpatul este arestat preventiv de la data de 13 mai 2008.
A fost menținută până acum starea de arest a inculpatului, pentru a-l împiedica să intimideze martorele, care în marea lor majoritate sunt părți vătămate în dosarul de trafic de persoane, infracțiunea de favorizare a infractorului fiind o infracțiune prin care se aduce atingere înfăptuirii justiției.
Inculpatul a avut o bună comportare în timpul procesului, fiind de acord să dea în instanță o amplă declarație cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată.
N-au intervenit modificări legislative în ceea ce privește limitele de pedeapsă pentru cele două infracțiuni.
Cum între timp din dosarul de trafic de persoane au fost puși în libertate trei din membrii grupului infracțional organizat, nu se mai justifică menținerea stării de arest a inculpatului, întrucât nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Pentru a nu se împiedica desfășurarea procesului penal într-un termen rezonabil se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Inculpatul așteaptă un copil în următoarele săptămâni.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂUa criticat încheierea recurată, susținând că aceasta este netemeinică întrucât temeiurile care au stat al baza arestării nu au încetat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare și pericolul social concret rezultat din gravitatea faptelor comise, la care se adaugă și prevederile art.148 lit.b și e Cod procedură penală, inculpatul încercând să zădărnicească aflarea adevărului, exercitând presiuni asupra părților vătămate, pentru a le determina să-și modifice declarațiile inițiale în dosarul nr.21D/P/2007, existând și pericolul ca acesta să părăsească și țara.
S-a mai reținut și faptul că inculpatul este recidivist.
În această fază a procesului penal, se motivează de parchet, nu au fost audiați martorii asupra cărora au fost îndreptate acțiunile de intimidare și amenințare în vederea determinării să-și schimbe depozițiile inițiale conforme cu realitatea, în scopul denaturării adevărului juridic, înlăturării răspunderii penale a persoanelor cercetate în dosarul nr.21D/P/2007 și a îngreunării judecării cauzei.
Prin declarația dată în instanță, se mai arată de Parchet, inculpatul a încercat să minimalizeze rolul său în activitatea infracțională.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.
În conformitate cu dispozițiile art.300/2, cu art.160/b Cod procedură penală,"În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive."
Potrivit acestor texte, instanța, în cursul judecății, are obligația de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Deci, pentru a se menține măsura arestului preventiv, instanța trebuie să constate fie că subzistă temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului, fie să existe temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a acestora.
Apoi, în conformitate cu prevederile art.139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În conformitate cu prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală, legerea măsurii preventive se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Regula este judecarea inculpatului, pentru care funcționează, până la soluționarea definitivă a cauzei penale, prezumția de nevinovăție, în stare de libertate, judecarea acestuia în stare de arest preventiv fiind excepția și numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege.
TRIBUNALUL BACĂUa dispus arestarea preventivă a intimatului-inculpat, invocând ca temei în drept prevederile art.148 alin.1 lit.b, e și f Cod procedură penală.
Pentru reținerea dispozițiilor art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, se cere o condiție în plus - în sensul că trebuie să existe probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a intimatului-inculpat prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de formularea anterioară"iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică"; deci și aceste condiții prevăzute de art.148 lit.f, trebuie îndeplinite cumulativ; în cazul în care nu sunt îndeplinite cumulativ și aceste condiții nu se poate lua în mod legal și nu se poate menține măsura arestării preventive.
Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor pentru care este judecat intimatul-inculpat nu constituie temei pentru menținerea măsurii arestului preventiv, acesta nu se poate confunda cu pericolul concret pe care trebuie să-l reprezinte intimatul-inculpat pentru ordinea publică în condițiile în care acesta ar fi lăsat în libertate.
Desigur că, aceste aspecte trebuie analizate de fiecare dată în momentul în care instanța face aplicarea art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b Cod procedură penală, pentru a vedea dacă se mai impune sau nu menținerea arestării preventive, sau dacă nu este cazul a se înlocui această măsură extremă, care aduce atingere gravă dreptului fundamental la libertate, cu o altă măsură preventivă, care să asigure scopul prevăzut de art.136 alin.1 Cod procedură penală, respectiv de a asigura buna desfășurare a procesului penal, ori de a împiedica sustragerea inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei,
De altfel, așa se și explică de ce instanțele au obligația de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, pe tot cursul procesului penal, dacă se mai mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului preventiv, sau se impune înlocuirea acestei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă, sau revocarea măsurii arestului preventiv.
Acest lucru este, de altfel și firesc, deoarece, așa cum este cunoscut, ezonanța socială a faptelor reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret, iar în cazul estompării acesteia, odată cu trecerea timpului, trebuie să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură mai blândă.
Ori, intimatul-inculpat este arestat din data de 13.mai.2008.
Condiția pericolului concret pentru ordinea publică a fost prevăzută în mod expres prin Legea nr.281/2003, pentru modificarea și completarea Codului d e procedură penală, pentru a se înlătura arbitrariul în luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestului preventiv.
Deci, revenind la condiția prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală - să existe probe certe că lăsarea în libertate a intimatului-inculpat prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pentru a se menține măsura arestării preventive acestuia, trebuie să existe probe, care să ducă la concluzia că lăsarea în libertate a intimatului-inculpat ar prezenta un pericol pentru ordinea publică,iar acest pericol să fie un pericol real și actual, iar nu doar unul abstract, ipotetic.
Din examinarea lucrărilor dosarului nu reiese căîn prezentar exista probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a intimatului-inculpat ar prezenta unpericol concret, real și actualpentru ordinea publică.
În conformitate cu dispozițiile art.136 alin.8 Cod procedură penală, alegerea măsurii care urmează a fi luată sau menținută se face ținându-se seama, pe lângă alte criterii și de situația privind persoana față de care se cere a se ia, se prelungește, sau se menține măsura arestului preventiv.
Din lucrările dosarului rezultă în mod cert că intimatul-inculpat nu reprezintăîn prezentun pericol concret pentru ordinea publică pentru a se menține măsura arestului preventiv, putând fi judecat în stare de libertate.
Intimatul-inculpat a fost audiat de prima instanță cu privire la infracțiunile pentru care este trimis în judecată și acesta a dat o declarație detaliată și amplă cu privire la împrejurările în care se presupune că s-au săvârșit faptele, participarea altor persoane, gradul de vinovăție al acestora, etc.
Apărătorul intimatului-inculpat a susținut că nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003.
Desigur că în această fază a procesului nu se poate analiza acest aspect, deoarece doar instanța de fond, după administrarea tuturor probelor, urmează să aprecieze dacă intimatul-inculpat se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, sau doar de infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art.264 Cod penal, sau de nici una dintre acestea.
Odată cu ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului de țara noastră, pe lângă condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile procedurale pentru luarea măsurii arestului preventiv s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraful 1 c) al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dată în aplicarea acesteia.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, raportat la prevederile Convenției și a practicii CEDO, rezultă că menținerea măsurii arestului preventiv a intimatului-inculpat nu ar fi conformă nici cu aceste dispoziții.
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării inculpatului în libertate trebuie pornit de la regula de principiu stabilită sub acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în mai multe cauze, printre care și cauzele:Letellier contra Franța, Hotărârea din data de 26.iunie.2001, împotriva Italiei, împotriva Austriei și împotriva Lituaniei,a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște, trebuie demonstrat că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică, ordinea publică fiind efectiv amenințatăși că ar exista indiciiprecisecu privire la un interes public real, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție a inculpatului, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Ori, în cauza dedusă judecății nu sunt astfel de indicii și nu se poate susține că prin judecarea în libertate a intimatului-inculpat ar fi amenințată în mod real ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie constatat, așa cum se arăta, în concret și dovedit prin probe, neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute delege pentru infracțiunile pentru care este judecat intimatul-inculpat.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului(cauza contra Austria),în sensul că pericolul pentru ordinea publică nu poate fi măsurat numai prin raportare la severitatea pedepsei pe care o riscă inculpatul în caz de condamnare, ci trebuie analizat din perspectiva altor factori relevați.
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că nu există indicii concrete care să impună luarea în considerare, așa cum rezultă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a unui interes public major, care ar impune a fi protejat precumpănitor, față de regula respectării libertății individuale(cauza Van der Tang contra Spania).
În cauză însă, dată fiind și complexitatea cauzei, în conformitate și cu prevederile art.5 paragraful 4 teza finală din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru a se asigura prezența intimatului-inculpat la instanțe și desfășurarea în bune condiții a judecării cauzei, eventual pentru a împiedica, în caz de condamnare, sustragerea de la executarea pedepselor, în mod corect prima instanță, având în vedere și prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală și constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 alin.1 Cod procedură penală și a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, iar punerea în libertate a acestuia a fost subordonată instituirii unor garanții, prin stabilirea obligațiilor prevăzute de art.145 alin.1/1 Cod procedură penală.
Prin instituirea obligațiilor: de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de instanța de judecată, de a nu se apropia de martorele din lucrări:, -, -, și nici de inculpații și și de a nu se afla în locuințele martorilor și nici a inculpaților, prima instanță a asigurat și buna desfășurare a procesului penal.
Relativ la riscul presiunii asupra martorilor, la care se adaugă, ratione legis, victime, părți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un asemenea risc trebuie evaluat în concret.
aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor.
Pe de altă parte, influențarea unor subiecți ai procesului penal, în acest context, trebuie să se sprijine pe date reale și nu pe bănuieli extrase din interferențele pe care le-ar avea asupra celorlalți inculpații și chiar a martorilor.
Ori, așa cum se arăta, intimatul-inculpat a fost audiat de prima instanță și a dat o declarație detaliată cu privire la împrejurările în care se presupune că s-au săvârșit faptele, participarea altor persoane, unele care nu au fost trimise în judecată, gradul de vinovăție al participanților, etc.
Apoi, potrivit art.145 alin.3 Cod procedură penală, organul desemnat cu supravegherea are obligația de a verifica măsurile și a obligațiile instituite de instanță și dacă va constata încălcări ale acestora din partea inculpatului, va sesiza instanța și aceasta are posibilitatea de a dispune înlocuirea cu măsura arestului preventiv.
Deoarece măsura arestului preventiv s-a înlocuit cu măsura obligării de a nu părăsi țara și această măsură a fost comunicată, în conformitate cu prevederile art.145 alin.2/1 Cod procedură penală, respectiv și organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră, nu poate exista riscul, așa cum susține Parchetul, ca intimatul-inculpat să părăsească țara.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂUa mai invocat în susținerea recursului și faptul că intimatul-inculpat este recidivist.
Așa cum este cunoscut, acest temei al luării măsurii arestului preventiv era prevăzut de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, anterior modificării prin Legea nr.356/2006.
Din examinarea cazurile prevăzute de Convenție pentru privarea de liberate a unei persoane, rezultă că cel care era prevăzut de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală nu se regăsește printre acestea, și era incompatibil cu exigențele impuse de Convenție și practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Prin această dispoziție legiuitorul român consacra o"prezumție puternică de pericol social"în sarcina infractorului recidivist, pornind de la ideea perseverării pe cale infracțională a acestuia.
După cum a statuat Curtea, Convenția nu se opune în principiu operării de sistemele de drept a unor prezumții de fapt sau de drept, dar a impus statelor contractante să nu depășească anumite limite rezonabile având în vedere, în special, importanța drepturilor persoanei - dreptul la libertate.
S-a apreciat că prin instituire unei astfel de prezumții este încălcat și dreptul la apărare arestatului, persoana arestată pe temeiul art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală nemodificat, este lipsit ab initio, de beneficiul dreptului la revocarea măsurii arestului preventiv.
Potrivit art.139 alin.2 Cod procedură penală, măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea acesteia.
Ori, în situația prevăzută de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală nemodificat, revocarea nu mai poate opera niciodată, calitatea de recidivist nefiind susceptibilă să dispară pe parcursul procesului penal decât în situații cu totul deosebite.
Pe de altă parte, dacă s-ar lua măsura preventivă pe acest temei instanța nu ar mai fi obligată să-și motiveze hotărârea prin raportarea la starea de fapt creată în urma săvârșirii noii infracțiuni, din moment ce starea de recidivă - fiind prin excelență o stare de drept, se poate dovedi prin simpla anexare a certificatul de cazier judiciar. În acest fel, nefiind pusă în discuție situația de fapt, arestarea ar putea fi dispusă chiar în lipsa vreunui pericol care să amenințe buna desfășurare a procesului penal, fapt care, la o examinare exigentă apare ca o nesocotire a însăși scopului măsurilor preventive.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU.
Se va constata că intimatul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU împotriva încheierea din data de 02.decembrie.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr-.
Constată că intimatul-inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi lăsate în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.12.2008, în prezența intimatului-inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Grosu Valerica Niculina, Pocovnicu
GREFIER,
a
Red.încheierea
Red.dec.
05.12/05.12.2008
Președinte:Crîșmaru GabrielJudecători:Crîșmaru Gabriel, Grosu Valerica Niculina, Pocovnicu
