Înlocuirea pedepsei amenzii penale (art.449 ind.1 c.p.p.). Sentința 34/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR.34/

Ședința publică din data de 12 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Dragomir

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

Pe rol, pronunțarea asupra cererii de modificare de pedeapsă formulată dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚAprivind pe condamnat - domiciliat în municipiul C, Strada - - nr.5, -, Sc.A, Ap.4, județul

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12 martie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată:

Prin cererea înregistrată la C sub nr- Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CONSTANȚA, în conformitate cu art.449 al.1 lit."b" și al.3 Cod procedură penală, a solicitat modificarea pedepsei referitoare la situația condamnatului.

Prin Sentința civilă nr.85/02.06.1997 a Tribunalului Militar Teritorial B - definitivă prin Decizia penală nr.892/10.03.1999 a Curții Supreme de Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.

Prin Sentința penală nr.52/P/27.11.2003 a Curții de APEL CONSTANȚA, definitivă prin Decizia nr.2179/22.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art.11, 12, 13 din Legea nr.87/1994 și art.37 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 Cod penal, la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Faptele ce au făcut obiectul acestei din urmă cauze, au fost comise în perioada 15.02 - 11.06.1999 după rămânerea definitivă a Sentinței penale nr.85/1997 a Tribunalului Militar Teritorial.

Se susține că, în cauză sunt astfel întrunite condițiile existenței stării de recidivă post condamnatorie, în sensul art.449 al.1 lit."b" Cod pr.penală.

S-au anexat în copie, Sentința nr.85/02.06.1997 a Tribunalului Militar Teritorial, Sentința penală nr.52/P/27.11.2003 a Curții de APEL CONSTANȚA și Decizia nr.2197/22.04.2004 a JB.

Analizând cererea formulată și înscrisurile anexate, Curtea constată că, cererea este întemeiată.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art.39 Cod penal.

Condamnatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr.85/02.06.1997 a Tribunalului Militar Teritorial B, sentință rămasă definitivă la data de 10.03.1999 prin Decizia nr.892 a Curții Supreme de Justiție.

Faptele pentru care a fost condamnat de Curtea de APEL CONSTANȚA prin Sentința penală nr.52/P/27.11.2003 (definitivă la data de 22.04.2004 prin Decizia nr.2179 a ICCJ) au fost comise în perioada 15 februarie - 11 iunie 1999.

Condamnatul nu a început executarea pedepsei aplicată de Tribunalul Militar Teritorial B la data pronunțării deciziei Curții de APEL CONSTANȚA, împrejurare în care se va proceda la contopirea pedepselor aplicate prin cele două sentințe penale.

În acest context se va proceda la contopirea pedepselor după repunerea pedepselor ce formează obiectul contopirii în individualitatea lor.

Astfel:

Se descontopește pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr.85/02.06.1997 pronunțată de Tribunalul Militar București în dosar nr.519/1996 în componentele sale, astfel:

- 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit."a-c" Cod penal, pentru infracțiunea prevăzută de art.254 al.1 Cod penal, cu aplicare art.13 Cod penal;

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.242 al.1 și 3 Cod penal.

Se descontopește pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr.52/P/27 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosar nr.1113/P/2003 în componentele sale, astfel:

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit."a,b" Cod penal - pentru infracțiunea prevăzută de art.11 - Legea nr.87/1994;

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64, lit."a,b" Cod penal, pentru infracțiunea prevăzută de art.12 - Legea nr.87/1994;

- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art.37 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 Cod penal.

În baza art.34 lit."b", art.35 al.3 Cod penal, contopește pedepsele mai sus-menționate și aplică inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit."a-c" Cod penal, pe o durată de 3 ani de la executarea pedepsei.

Anulează formele de executare vechi și dispune emiterea unui mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.449 Cod procedură penală, cu referire la art.39 Cod penal, admite sesizareaPARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANȚAprivind pe condamnat - domiciliat în municipiul C, Strada - - nr.5, -, Sc.A, Ap.4, județul

Descontopește pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr.85/02.06.1997 pronunțată de Tribunalul Militar București în dosar nr.519/1996 în componentele sale, astfel:

- 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit."a-c" Cod penal, pentru infracțiunea prevăzută de art.254 al.1 Cod penal, cu aplicare art.13 Cod penal;

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.242 al.1 și 3 Cod penal.

Descontopește pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr.52/P/27 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosar nr.1113/P/2003 în componentele sale, astfel:

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit."a,b" Cod penal - pentru infracțiunea prevăzută de art.11 - Legea nr.87/1994;

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64, lit."a,b" Cod penal, pentru infracțiunea prevăzută de art.12 - Legea nr.87/1994;

- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art.37 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 Cod penal.

În baza art.34 lit."b", art.35 al.3 Cod penal, contopește pedepsele mai sus-menționate și aplică inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit."a-c" Cod penal, pe o durată de 3 ani de la executarea pedepsei.

Anulează formele de executare vechi și dispune emiterea unui mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.hot.jud.-

Tehnored. Gref.-/ 4 ex.

Data: 31.03.2009

Președinte:Lucia Dragomir
Judecători:Lucia Dragomir

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înlocuirea pedepsei amenzii penale (art.449 ind.1 c.p.p.). Sentința 34/2009. Curtea de Apel Constanta