Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1055/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

Dosar nr-

(Număr în format vechi 1722/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1055

Ședința publică de la 21 IULIE 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mustață Stan

JUDECĂTOR 2: Podar Viorel Adrian

JUDECĂTOR 3: Ilie

GREFIER:

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de către condamnatul împotriva sentinței penale nr. 671 din data de 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul condamnat, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiu - avocat - cu delegație depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.

Având cuvântul, apărătorul din oficiu pentru recurentul condamnat învederează instanței că prin cererea de recurs promovată, recurentul condamnat solicită casarea sentinței atacate, iar, pe fond, să se dispună întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 455 rap. la art. 453 lit. a Cod pr. penală. În susținerea motivelor de recurs, solicită a se avea în vedere că, deși mențiunile din raportul de expertiză medico-legală nu-i sunt favorabile, condamnatul necesită de urgență o operație pe coloană, ce nu poate fi efectuată în rețeaua ANP. Apreciază, în opinia sa, că acestea constituie împrejurări prevăzute de textul de lege susmenționat, care, în eventualitatea continuării executării pedepsei de către condamnat, ar avea consecințe grave asupra sănătății sale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 455 rap. la art. 453 lit. a Cod pr. penală. Astfel, arată că din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză rezultă că bolile de care suferă condamnatul pot fi tratate în cadrul rețelei ANP, mai mult, solicită a se avea în vedere că, prin Legea nr.195/2009, a fost modificat art. 453 lit. a Cod pr. penală, în sensul că, în cazul în care tratamentul nu poate fi efectuat în rețeaua ANP, acesta se poate realiza sub pază în rețeaua Ministerului Sănătății.

Recurentul condamnat, în ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe o perioadă de trei luni pentru a-i da posibilitatea de a-și trata de afecțiunile de care suferă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului penal de față, constată:

Prin sentința penală nr. 671 din 24.06.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr-, a fost respinsă - ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul și s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat - pe baza raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză - că afecțiunile medicale pe care le prezintă condamnatul nu îl pun în imposibilitatea de a executa pedeapsa, acestea putând fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, condamnatul, criticând-o pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a cererii de întrerupere a executării pedepsei.

S-a arătat în motivarea recursului că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit. a) Cod procedură penală, având în vedere că petentul -condamnat necesită efectuarea de urgență a unei intervenții chirurgicale, ce nu poate fi realizată în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de condamnat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 455 rap. la art. 453 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Cererea de întrerupere a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art. 1391Cod procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

În speță, din raportul de nouă expertiză medico - legală nr. 5/444/5.06.2009 întocmit de " Monovici", rezultă că petentul - condamnat prezintă diagnosticul "1. Tulburare de personalitate de tip mixt. 2. Discopatie vertebrală. 3. septo - piramidală (nazală) veche. 4. Sechele post - otitice dreaptă. 5. radiculare" și că actualul stadiu evolutiv al bolilor de care suferă acesta permite acordarea asistenței medicale în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, condamnatul necesitând reevaluări în sfera neurochirurgicală în vederea decelării momentului optim de realizare a unei posibile intervenții operatorii la nivelul coloanei vertebrale, care în prezent nu este recomandată, nefiind, din punct de vedere medical, în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar.

Așadar, din concluziile raportului de expertiză medico - legală efectuat în cauză, rezultă, astfel cum în mod corect a constatat și instanța de fond, că bolile de care suferă condamnatul nu îl pun pe acesta în imposibilitatea executării pedepsei închisorii, putând fi tratate în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

De asemenea, Curtea reține că nici afecțiunea neurologică pe care o prezintă condamnatul nu impune întreruperea executării pedepsei închisorii, așa cum a susținut acesta în cadrul motivelor de recurs, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, care nu recomandă efectuarea unei intervenții chirurgicale, menționând doar necesitatea realizării unor reevaluări în sfera neurochirurgicală în vederea stabilirii momentului optim de efectuare a unei posibile intervenții de acest gen, reevaluări ce pot realizate și în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente și constatând că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 455 rap. la art. 453 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, Curtea apreciază sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat împotriva acesteia.

Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 671 din 24.06.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr-.

Obligă recurentul - condamnat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Dact.

26.07.2009

Ex.2

Red.--

Președinte:Mustață Stan
Judecători:Mustață Stan, Podar Viorel Adrian, Ilie

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1055/2009. Curtea de Apel Bucuresti