Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1054/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

Dosar nr-

(Număr în format vechi 1701/2009 )

DECIZIA PENALĂ NR.1054

Ședința publică de la 21 IULIE 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mustață Stan

JUDECĂTOR 2: Podar Viorel Adrian

JUDECĂTOR 3: Ilie

GREFIER:

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATA ȘI TERORISM fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursul declarat de către inculpații, și împotriva încheierii de ședință data de 1 IULIE 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele inculpate, personal, aflate în stare de arest și asistate de apărător din oficiu - avocat - cu delegație depusă la dosar, recurenții inculpați și, personal, aflați în stare de arest preventiv și asistați de apărător din oficiu - avocat - cu delegație depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.

Pentru recurenta inculpată, apărătorul din oficiu solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, judecarea în stare de libertate a inculpatului, apreciind că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri ni care să justifice privarea de libertate a inculpatei. Sub acest aspect solicită a se avea în vedere că inculpata a recunoscut și regretat faptele, are trei copii minori în întreținere, astfel încât, lăsată în libertate nu va împieta buna desfășurare a procesului penal și nici nu ar reprezenta un real pericol pentru ordinea publică.

Pentru recurentul inculpat, apărătorul din oficiu, de asemenea arată că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestări preventive, pe parcursul cercetărilor inculpatul a dat dovadă de sinceritate, recunoscând și regretând fapta, are un domiciliu stabil, se va prezenta la solicitările instanței, astfel încât, solicită ca și pentru acest inculpat să se dispune cercetarea în stare de libertate.

Pentru recurentele inculpate, apărătorul din oficiu aduce critici încheierii recurate pentru nelegalitate apreciind că în mod nelegal s-a dispus menținerea măsurii arestări preventive față de cele doua inculpate, acesta fiind în contradicție cu disp. art.5 Cod pr penală, care prevăd că până la pronunțarea unei hotărâri inculpatul este beneficiarul prezumției de nevinovăție, în cauză nu sunt îndeplinite cele două condiții prev de art.148 lit.f Cod pr penală, respectiv nu există probe ori indicii că lăsate în libertate inculpatele ar reprezenta un real pericol pentru ordinea publică, referitoare în acest sens fiind lipsa antecedentelor penale, situația familială a inculpatelor, faptul că au un domiciliu stabile, mai mult, timpul executat în prevenție si-a atins scopul coercitiv. Față de aceste considerente, solicită a se dispune admiterea recursului și, pe fond, judecarea în stare de libertate a inculpatelor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondate, recursurilor formulate de inculpați și de menținea încheierii atacate,ca fiind legală și temeinică, instanța de fond apreciind, în mod corect, că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura si gravitatea faptelor comise, trafic de droguri de mare risc, amploarea și frecvența acestui fenomen infracțional, care pune în pericol sănătatea publică, dar și împrejurarea că lăsați în libertate si-ar relua activitatea infracțională, inculpata fiind cunoscută cu antecedente penale, inculpata nerecunoscând fapta comisă.

Având pe rând cuvântul, recurenții inculpați solicită să fie cercetați în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că prin încheierea din 01.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a I-a Penală, în baza art.160 rap.la art.3002Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților,.

În baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală s-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara formulate de inculpații, și, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, iar lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor reținute și modalitatea concretă de săvârșire.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații, și, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.

S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursurilor că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, inculpata este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit. Cod penal, reținându-se că la data de 30.10.2008, împreună cu numitul "" au vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea de 3,27 gr. substanță care conține heroină, contra sumei de 650 lei, provenită din fondurile MIRA.

Inculpata este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, la datele de 26.12.2008 și 29.12.2008, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut, împreună cu zis "", colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea totală de 0,75 gr. substanță care conține heroină, contra sumei de 240 lei, provenită din fondurile MIRA, astfel:

La data de 26.12.2008, împreună cu, zis "" au vândut colaboratorului cu nume de cod " " șase punguțe ce cântăreau 0,40 gr. substanță care conține heroină, contra sumei de 240 lei.

La data de 29.12.2008, împreună cu zis "" au vândut colaboratorului cu nume de cod " " cinci punguțe ce cântăreau 0,35 gr. substanță care conține heroină, contra sumei de 200 lei.

Inculpata este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că la datele de 21.12.2998 și 22.12.2008, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " cantitatea totală de 0,42 grame substanță care conține heroină, contra sumei de 180 lei, provenită din fondurile MIRA, astfel:

La data de 21.12.2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " trei punguțe ce cântăreau 0,20 gr. substanță care conține heroină, contra sumei de 90 lei.

La data de 22.12.2008, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " trei punguțe ce cântăreau 0,22 gr. substanță care conține heroină, contra sumei de 90 lei.

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se că la data de 30.10.2008, împreună cu inculpata, a vândut colaboratorului sub acoperire cu nume de cod " " o punguță ce cântărea 3,27 gr. substanță care conține heroină contra sumei de 650 lei.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap.la art.148 lit.f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați.

Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit.f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpaților, existând temerea că, puși în libertate, vor săvârși și alte fapte de același gen.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, le va respinge ca atare.

Având în vedere că recurenții sunt cei care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 și 4 Cod procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din 01.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

Obligă recurenții inculpați la câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei pentru fiecare recurent - onorariu apărător oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.07.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

GREFIER,

Red.

Dact./30.07.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală

Președinte:Mustață Stan
Judecători:Mustață Stan, Podar Viorel Adrian, Ilie

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1054/2009. Curtea de Apel Bucuresti