Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 138/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 138/R/2008
Ședința publică din data de 20 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Covrig
JUDECĂTORI: Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 32/24.01.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, cauza având ca obiect cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul, A în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță, condamnatul arată că își menține recursul declarat în cauză, fiind nemulțumit de faptul că instanța de fond i-a respins cererea de întrerupere formulată în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, curtea constată închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și în urma rejudecării cauzei, solicită admiterea cererii formulate în cauză și întreruperea executării pedepsei. Solicită a se avea în vedere ancheta socială efectuată în cauză, din care rezultă situația precară a familiei condamnatului, care are doi copii minori, iar soția acestuia este plecată în Spania, prezența condamnatului în familie fiind necesară măcar temporar, pentru a fi rezolvată situația copiilor săi. De asemenea, solicită a se avea în vedere că din concluziile anchetei sociale rezultă că familia condamnatului este un caz social, fiind pusă în pericol siguranța și educația copiilor condamnatului. Cu onorariu din.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 453 lit. c pr.pen. Constată că din concluziile anchetei sociale rezultă că familia condamnatului este într-o situație deosebită, însă consideră că lăsarea condamnatului pentru o perioadă de 3 luni nu e în măsură a rezolva situația copiilor acestuia. Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, învederează instanței că, concubina sa este plecată în Spania, iar copii săi au rămas nesupravegheați, astfel că solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei, pentru a-și ajuta copii. Solicită a i se acorda o șansă, mai ales că mai are de executat doar 5 luni din pedeapsa aplicată.
CURTEA
Prin sentința penală nr.32 din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Clujs -a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 26.08.1973, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 40 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. ), sumă care s-a avansat din.
Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Condamnatul se află în Penitenciarul Gherla în executarea pedepsei de 9 ani și 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată de Tribunalul Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
A în executarea pedepsei amintite, condamnatul a formulat prezenta cerere, solicitând a se dispune întreruperea executării sale pentru motive familiale, în concret arătând că cei doi copii minori ai săi au rămas fără supraveghere, urmare a faptului că mama lor i-a abandonat, plecând în străinătate.
Raportat la motivele invocate de condamnat în cuprinsul cererii sale și oral în fața instanței s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, ale cărei concluzii se regăsesc în cuprinsul scriptului depus la filele 9-10 ale dosarului.
În acest sens, așa cum rezultă din concluziile anchetei sociale efectuate de Primăria comunei, condamnatul are doi copii minori în vârstă de 14 ani, respectiv 10 ani, aflați până în luna ianuarie-februarie a anului 2007 în grija mamei lor, concubina condamnatului. Urmare a faptului că la această dată mama celor doi copii i-a abandonat, plecând în străinătate, cei doi copii s-au A în grija unchiului lor patern, Primăria comunei sesizând cu privire la acest caz serviciul de specialitate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului telefonic acest serviciu conform notei depuse la fila 12 a dosarului s-a comunicat instanței că cei doi copii au fost dați în plasament unei rude apropiate, acest caz fiind în atenția acestui serviciu.
Fără îndoială ancheta socială efectuată în cauză a evidentiat o situatie deosebită a familiei condamnatului, în special acelor doi copii ai săi minori însă în ciuda acestui fapt instanța a apreciat că nu se impune întreruperea executării pedepsei pentru acest motiv în condițiile în care această situație nu ar putea fi rezolvată prin lăsarea în libertate a inculpatului care oricum ar fi doar pentru o perioadă de trei luni, după care situația s-ar repeta. Or, la acest moment, cei doi copii se bucură de o oarecare stabilitate, aflați în grija unei persoane apropiate iar condamnatul potrivit afirmațiilor sale, mai are de executat circa 5 luni până la momentul când ar putea beneficia de liberare condiționată.
Pe de altă parte, nu vedem în ce măsură lăsat în libertate condamnatul ar contribui la bunăstarea economică a familiei sale, cu atât mai mult cu cât acesta ar putea fi eliberat doar pentru o perioadă de 3 luni, perioadă insuficientă pentru o schimbare radicală a situatiei materiale a familiei sale.
Art. 453 al. 1 pen.Cod Penal stabilește în mod expres care sunt cazurile în care este posibilă amânarea ori întreruperea executării pedepsei închisorii, art.453 lit. c pen.Cod Penal referindu-se la situația în care din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave, printre altele, pentru familia condamnatului. Or, raportat la cele expuse deja, nu rezultă prezența unor împrejurări speciale pentru familia condamnatului care să justifice admiterea unei cereri de natura celei supuse judecății.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs condamnatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, și rejudecând cauza să fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni.
În motivele de recurs condamantul a arătat că are doi copii minori în întreținere, care în prezent sunt în îngrijirea rudelor sale, întrucât soția sa este plecată în Spania, iar în perioada întreruperii executării pedepsei intenționează să rezolve situația precară în care se află cei doi copii minori ai condamnatului.
Recursul formulat de condamnat urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond în mod întemeiat a reținut că cei doi copii minori ai condamnatului au o situație materială precară, însă întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni nu ar fi în măsură să ducă la o îmbunătățire a situației materiale în ceea ce privește familia condamnatului.
Din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că petentul are doi copii, respectiv Contele în vârstă de 14 ani și în vârstă de 10 ani, rezultați dintr-o relație de concubinaj cu numita, care s-a ocupat de îngrijirea celor doi copii minori, până în urmă cu circa 10 luni, când aceasta a plecat în Spania, iar cei doi copii au rămas în grija rudelor condamnatului, care au fost dați în plasament social acestora, de către autoritatea tutelară.
adevărului că cei doi copii minori ai condamnatului au o situație materială precară, însă această stare este de durată fiind anterioară începerii executării pedepsei de către condamnat și se va prelungi și după ce condamnatul va fi pus în libertate, așa cum afirmă acesta peste circa 5 luni, iar întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni nu ar fi în măsură să rezolve situația materială precară în care se află cei doi copii minori ai condamnatului.
Având în vedere că situația materială în care se află cei doi copii minori ai condamnatului este de durată și nu doar temporară, că această stare nu poate fi îmbunătățită de către condamnat, prin întreruperea executării pedepsei, pentru o perioadă de 3 luni, că cei doi copii minori ai condamnatului sunt un caz social A în grija autorității tutelare, care i-a dat în plasament familial rudelor condamnatului, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. recursul formulat de acesta împotriva sentinței penale nr.32 din 24.01.2008 a Tribunalului Cluj, urmează să fie respins ca nefiind întemeiat.
In baza art.189 pr.pen. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 40 lei reprezentând onorariu avocațial oficiu care va fi suportat din.
Conform art.192 al.2 pr.pen. condamnatul urmează să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care, 40 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 26.08.1973, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.32/24 ianuarie 2008 a Tribunalului Cluj.
Stabilește in favoarea Baroului de avocați C suma de 40 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, care va fi suportat din
Obligă pe condamnat sa plătească statului, suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.VG/MR
29.02.08/4 EX.
Președinte:Ana CovrigJudecători:Ana Covrig, Vasile Goja Claudia Ilieș