Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 143
Ședința publică din data de 23 februarie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Mihai
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul -, fiul lui Și, născut la 26.08.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 595 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care, în baza art. 456 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepesei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 392/2007 a Tribunalului Prahova, ca neîntemeiată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr. 220/2009, fila 9 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul condamnat și apoi având cuvântul a arătat că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul condamnat, critică sentința penală nr. 595 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepesei, considerând că aceasta îndeplinește condițiile prev. de art. 453 lit. c Cod procedură penală.
Arată că, din concluziile anchetei sociale depusă la dosar rezultă că părinții acestuia sunt în vârstă, bolnavi, nu realizează venituri, iar întreaga familie suportă cu greu lipsa condamnatului.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 595 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării penale pentru o perioadă de 3 luni.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că motivele invocate de condamnat nu justifică admiterea cererii de întrerupere a executării penale și solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin sentința penală nr. 595 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza art. 456 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepesei de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 392/2007 a Tribunalului Prahova, formulată de condamnatul -, fiul lui Și, născut la 26.08.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost obligat condamnatul al 130 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr-, condamnatul, a solicitat întreruperea executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 392/03.07.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 124/10.09.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că, față de referatul de anchetă socială, din care rezultă că mama sa este bolnavă, iar tatăl lucrează ca zilier, mai are trei frați din care unul singur realizează venituri, iar imobilul în care locuiesc este format din două camere sărăcăcios amenajate. A apreciat că sunt îndeplinite acele condiții speciale prevăzute de lege și a solicitat admiterea cererii și întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni, pentru a-i da posibilitatea să își ajute familia.
În probatoriu, s-au depus la dosar acte, referat de la Biroul Executări Penale a Tribunalului Prahova prin care s-a menționat că acesta nu a beneficiat de întreruperea executării pedepsei, s-a efectuat anchetă socială la domiciliul condamnatului, al cărei referat a fost atașat la dosar.
Prin sentința penală nr.392/03.07.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 124/10.09.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTIi -a fost aplicată condamnatului o pedeapsă de 12 ani închisoare, acesta începând executarea pedepsei la data de 17.03.2007.
Conform referatului de anchetă socială depus la dosar, condamnatul împreună cu familia sa au locuit în,-, jud.P, mama sa este bolnavă, iar tatăl său lucrează ca zilier, condamnatul mai având trei frați din care unul singur realizează venituri, iar imobilul în care locuiesc este format din două camere, o bucătărie și un hol, sărăcăcios amenajate, încălzirea locuinței realizându-se cu gaze naturale, iar alimentarea cu apă, de la fântână.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a apreciat că, imprejurarile invocate de condamnat nu sunt de natura a produce consecinte grave asupra sa sau a familiei sale în cazul executării imediate a pedepsei, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 lit.c C.P.P. motiv pentru care, în baza art. 456 rap. la art. 453 lit. c cod pr.penală, a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea ei și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, întrucât are părinții în vârstă și bolnavi, iar familia sa nu realizează venituri.
Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate, dar și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Condamnatul - a solicitat întreruperea executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin sentința penală nr. 392/2007 a Tribunalului Prahova, invocând motive sociale și familiale.
Din referatul de anchetă socială aflat la dosarul tribunalului, rezultă că familia condamnatului este compusă din părinții săi și trei frați, din care unul lucrează ca zugrav. Aceștia locuiesc într-un imobil compus din două camere, bucătărie și hol, sărăcăcios mobilate și sunt beneficiari ai Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Ținând cont de aceste aspecte, în mod corect tribunalul a aprecait că nu sunt îndeplinite condițiile disp. art. 453 lit. c Cod procedură penală pentru a dispune întreruperea executării pedepsei.
Faptul că familia condamnatului are o situație materială grea nu poate fi un motiv pentru punerea condamnatului în libertate, pe o durată de maxim 3 luni. De altfel, nici nu s-a făcut dovada că petentul ar putea, în termenul arătat, să îmbunătățească situația materială a familiei sale.
Pe de altă parte, în familie mai sunt încă trei frați care ar putea acorda sprijinul necesar, dar numai unul din ei lucrează ca zugrav.
Față de aceste aspecte, executarea în continuare a pedepsei închisorii de petent nu ar produce consecințe mai grave pentru familia sa, astfel că, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 26.08.1982, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 595 din 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - -
Grefier,
4 ex/ 05.03.2009
Red.
Tehnored. ET.
f- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Florentin Teișanu, Mihai