Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.211/

Ședința publică de la 16 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței penale nr.64 din data de 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.1714/2009, emisă de Baroul Constanța;

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul condamnat învederează instanței că recurentul solicită efectuarea unei expertize medico-legal întrucât prezintă afecțiuni medicale. Formulează concluzii de admitere a recursului, de casare a hotărârii atacate și pe fond de admitere a cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea probei cu expertiza medico-legală solicitată de recurentul contestator, față de împrejurarea că acesta a fost examinat neurologic și psihiatric și s-a constatat că afecțiunile de care suferă pot fi tratate în Rețeaua Medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Consideră că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.453 li."a" Cod procedură penală, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de contestatorul, ca nefondat.

Având ultimul cuvânt, recurentul contestator arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că, prin sentința penală nr.64 din data de 24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, s-a hotărât respingerea cererii formulată de petentul - fiul lui și, născut la 28.12.1976, deținut în Penitenciarul Tulcea.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub numărul - din 15 octombrie 2008, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei privative de libertate pe motive medicale.

În motivarea cererii, condamnatul-petent a arătat că necesită a fi operat la creier, și nu a arătat de ce afecțiuni medicale suferă.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale a petentului care să reliefeze afecțiunile de care suferă acesta și dacă acestea pot fi tratate în rețeaua medicală a penitenciarelor.

Examinând cauza în raport de concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul medico-legal județean T, Tribunalul retine că petentul prezintă o tulburare de personalitate dissocială asociată cu un migrenoid în absența semnelor și simptomelor clinice neurologice cu o vădită tendință spre simulare.

Tot din concluziile raportului de expertiză medico-legală reiese că afecțiunile de care suferă petentul pot fi tratate în Rețeaua Medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, și nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa privativă de libertate.

Conform dispozițiilor art.455 raportat la art.453 alin.1 lit."a" Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât, pedeapsa să poată fi pusă în executare.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, instanța reține că, în speță nu se regăsesc acele împrejurări speciale prevăzute de textul de lege mai sus citat, nefiind demonstrat că petentul ar suferi de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele cuprinse în cererea de întrerupere a pedepsei cu care a investit instanța de fond.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, în raport de criticile aduse și din oficiu conform art.3856alin.3 Cod procedură penală Curtea constată că recursul declarat de condamnat este nefondat.

În mod corect a apreciat Tribunalul Tulcea, că față de concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de Serviciul Medico-Legal Județean T - potrivit cu care afecțiunile de care suferă petentul pot fi tratate în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, acesta neaflându-se în imposibilitatea executării pedepsei privative de libertate - nu sunt incidente dispozițiile art.455 rap.453 alin.1 Cod procedură penală.

Reținând că, hotărârea atacată este legală și temeinică, în lipsa unor cauze de nulitate a acesteia Curtea, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală va respinge recursul ca nefondat cu consecința obligării recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 160 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală;

Respinge recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței penale nr.64 din data de 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală;

Obligă recurentul la plata sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu care se avansează din fondul Ministerului Justiției către Baroul Constanța pentru avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

jud. fond.:

red.dec.jud.: -

tehnored.gref.

2 ex./21.05.2009

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Adriana Ispas, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Constanta