Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 222

Ședința publică din data de 27 martie 2009

PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran

JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu

JUDECĂTOR 3: Paul

Grefier -

*****

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 10.05.1983, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 31 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art. 456 rap. la art. 455 și art. 453 lit. a Cod procedură penală a fost respinsă cererea de întrerupere executare a pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 675/2007 a Tribunalului Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale depusă la dosar, fila 15.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu permisiune instanței avocat a luat legătura cu recurentul condamnat și apoi având cuvântul, solicită efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească bolile de care suferă condamnatul, apreciind că expertiza efectuată în cauză și depusă la dosar nu reflectă toate bolile de care suferă acesta.

Recurentul condamnat, având cuvântul, arată că starea de sănătate i s-a agravat, că este sub tratament pentru TBC ganglionar, dar că în acest timp a rămas fără glas și consideră că suferă de cancer, solicitând efectuarea unei expertize medico-legale la Institutul " Minovici".

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea cererii formulată privind efectuarea unei expertize medico-legale, apreciind raportul de expertiză medico-legală efectuat ca fiind complet, iar în cazul în care condamnatul ar fi avut obiecțiuni, acestea ar fi trebuit făcute la instanța de fond.

Curtea, respinge cererea formulată de recurentul condamnat, având în vedere raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul condamnat, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.

Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul condamnat, critică sentința penală nr. 31 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care a fost respinsă cererea de întrerupere executare pedeapsă, apreciind că din raportul de expertiză medico-legală efectuată în cauză rezultă că recurentul suferă de TBC ganglionar care necesită un tratament corespunzător și care nu poate fi efectuat în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 31 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei în baza art. 455 rap. la art. 453 lit. a Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței penale nr. 31 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova ca temeinică și legală.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că boala a fost contactată în timpul detenției, că este sub tratament de circa 2 ani și cu toate acestea boala a evoluat, motiv pentru care solicită și efectuarea unei expertize medico-legale la "Institutul Minovici".

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 31 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în baza art. 456 rap. la art. 455 și art. 453 lit. a Cod procedură penală a fost respinsă cererea de întrerupere executare a pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni prin sentința penală nr. 675/2007 a Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în motivarea cererii condamnatul a arătat că suferă de o boală evolutivă ce nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În faza cercetării judecătorești instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale în cauză prin care să se stabilească dacă afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și să aprecieze dacă din punct de vedere medical se impune întreruperea executării acesteia și pentru ce perioadă.

La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză medicală nr. 52/2008 efectuat de P, prin care s-a concluzionat că din punct de vedere medical în raport de afecțiunile constatate, din analiza actelor medicale și examinarea nemijlocită a deținutului, în raport de posibilitățile terapeutice disponibile în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor nu se justifica la momentul expertizării înteruperea executării pedepsei privative de libertate, condamnatul putând continua tratamentului afecțiunilor sale conform indicațiilor medicale de specialitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul crticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, precizând că deși a fost în mai multe rânduri internat la Spitalul Penitenciar Jilava pentru afecțiunea menționată în raportul medico-legal, totuși starea sa de sănătate nu s-a ameliorat ci dimpotrivă boala a evoluat.

În acest sens a solicitat să i se permită tratarea în libertate.

Examinând recursul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că această cale de atac este nefondată, astfel cum se va arăta în continuare:

Din raportul de expertiză medico-legal amintit de către instanța de fond rezultă că prezintă diagnosticul "tuberculoză ganglionară latero-cervicală dreaptă confirmată histopatologică în curs de la T 4, retratament".

Comisia de expertiză a mai precizat că față de aceste afecțiuni nu este necesară întreruperea executării pedepsei deoarece posibilitățile terapeutice disponibile în rețeaua sanitară a ANP permit tratamentul acestora conform indicațiilor medicale. De asemenea, comisia a precizat în raportul întocmit și indicațiile de care trebuie să se țină seama în sensul că va continua /2, ritm 3/7, va reveni în Secția TBC II pentru continuarea și supraveghere clinică.

Având în vedere cele mai sus menționate, Curtea apreciază că în mod justificat tribunalul a respins cererea condamnatului, deoarece afecțiunile sale pot fi tratate în rețeaua sanitară a ANP.

Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI DE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 10.05.1983, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 31 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Obligă recurentul condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - - - -

Grefier,

4 ex/07.04.2009

Red. /Tehnored.

nr- Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Mihai Viorel Tudoran
Judecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Ploiesti