Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 224/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 224/
Ședința publică din 10 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu JUDECĂTOR 2: Corina Voicu
JUDECĂTOR 3: Teodora
Judecător: - G--
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petentul, fiul lui și, născut la data de 23 mai 1965, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.103 din 28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul petent I, în stare de arest și asistat de avocat, care substituie pe avocat din oficiu, în baza delegației de la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art.304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art.172 alin.7 Cod procedură penală, permite apărătorului recurentului, să ia legătura cu acesta, deoarece se află în stare de arest.
Recurentul petent arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul recurentului petent și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul petent I, solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni. Din concluziile anchetei sociale efectuată în cauză rezultă că părinții recurentului locuiesc împreună cu familiile a doi frați ai acestuia și au o situație materială foarte grea. Întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni ar îmbunătăți starea materială a părinților acestuia.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că recurentul petent nu se găsește într-o situație specială care l-ar pune în imposibilitate de a continua executarea pedepsei, așa cum cer prevederile art. 453 lit.c rap. la art. 455 din Codul d e procedură penală. Din ancheta socială rezultă că părinții recurentului locuiesc cu cei doi frați ai acestuia care se ocupă de ei și întreruperea executării pedepsei nu ar îmbunătăți cu nimic starea materială a părinților recurentului. Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Recurentul petent I, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni pentru a ajuta părinții la construirea unei camere.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.103 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, s- espins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul, fiul lui și, născut la data de 23.05.1965, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, și a fost obligat condamnatul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că prin sentința penală nr.2855 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a declinat competența de soluționare a cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de către condamnatul, în favoarea Tribunalului Argeș, ca instanță de executare.
Învestit cu soluționarea cererii, tribunalul a reținut că, petentul-condamnat se află în executarea pedepsei de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.187 din 30 martie 2004 Tribunalului Argeș, iar până în prezent nu a beneficiat de întreruperea executării pedepsei pe motive sociale.
Din referatul de anchetă socială nr.373 din 11 februarie 2008 întocmit în cadrul Primăriei comunei, județul A, rezultă că părinții condamnatului locuiesc împreună cu familiile a doi frați ai condamnatului în trei camere modest mobilate, sunt pensionari, cu pensii lunare în sumă de 730 lei. Față de toate acestea, tribunalul a apreciat că petentul nu se află în situația reglementată de art.453 lit."c" Cod pr.penală, respectiv nu există împrejurări speciale care să facă imposibilă executarea imediată a pedepsei. Părinții condamnatului trăiesc în condiții relativ normale, gospodărindu-se cu familiile a doi dintre copiii lor.
De altfel, din ancheta socială mai rezultă că petentul deține apartament în municipiul Pitești, iar înainte de arestarea sa nu a locuit împreună cu părinții.
Așa fiind, în baza art.455 Cod pr.penală, a fost respinsă cererea.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul-condamnat, susținând că sunt întrunite condițiile de admitere a cererii, față de concluziile anchetei sociale care a relevat situația materială foarte grea a familiei lui, care nu poate să construiască o cameră în care să locuiască petentul.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că acesta este nefondat.
Este adevărat că, din ancheta socială efectuată în cauză, rezultă că în cele două locuințe cu 4 camere trăiesc trei familii cu 10 membri, însă, această situație este una obișnuită pentru familia condamnatului, iar împrejurarea că petentul dorește să construiască o cameră în care să locuiască la momentul liberării sale, nu constituie o împrejurare excepțională pentru el sau pentru familia lui care să determine întreruperea pedepsei, conform art.453 lit.c la care trimite art.455 Cod pr.penală.
In consecință, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, curtea va respinge ca nefondat recursul condamnatului, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat I, fiul lui și, născut la data de 23.05.1965, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 103 din 28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă recurentul să plătească 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei, reprezentând onorariul datorat avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.3/17 aprilie 2008
Jud.fond
Președinte:Mirela Sorina PopescuJudecători:Mirela Sorina Popescu, Corina Voicu, Teodora