Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 227/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROM NIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENAL NR. 227/ DOSAR NR-
Ședința public din 19 martie 2008
Completul de judecat format din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Țînț Judector
- - - Judector
- - - Judector
- - - Grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 490/S din 3 octombrie 2007 pronunțat de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de faț s-au desfșurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedur penal, în sensul c toate afirmațiile, întrebrile și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecat, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat C -.
Procedur îndeplinit.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385/13 Cod procedur penal.
Avocat C - susține recursul astfel cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, casarea hotrârii atacat, iar în cadrul rejudecrii admiterea cererii de întrerupere a executrii pedepsei.
a se avea în vedere c din raportul de expertiz efectuat în cauz rezult c recurentul condamnat sufer de mai multe afecțiuni care în opinia sa nu pot fi tratate corespunztor decât în rețeaua sanitar civil.
Pentru a da posibilitatea condamnatului s se îngrijeasc de starea sntții sale solicit admiterea cererii formulate în sensul întreruperii executrii pedepsei.
Reprezentantul parchetului solicit respingerea recursului și menținerea ca fiind legal și temeinic a sentinței atacate. Invedereaz instanței c din raportul de expertiz efectuat în cauz reiese c afecțiunile de care sufer condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitar a Administrației Naționale a Penitenciarelor, astfel c în opinia sa nu se justific întreruperea executrii pedepsei.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, își însușește concluziile aprtorului su, solicitând admiterea cererii de întrerupere a executrii pedepsei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de faț;
Constat c, prin sentința penal nr. 490/S din 3 octombrie 2007, Tribunalul Brașova respins cererea de întrerupere a executrii pedepsei formulat de condamnatul și a constatat c în cauz nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii.
Împotriva hotrârii a declarat recurs condamnatul solicitând casarea acesteia, iar în cadrul rejudecrii a cerut întreruperea executrii pedepsei de 14 ani închisoare aplicat prin sentința penal nr. 357/2002 a Tribunalului Brașov datorit strii sale precare de sntate.
Examinând hotrârea atacat pe baza actelor și lucrrilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art. 3856Cod procedur penal, se constat c recursul nu este fondat pentru urmtoarele considerente:
Prin sentința penal nr. 357/2002, Tribunalul Brașova aplicat condamnatului o pedeaps de 14 ani închisoare pentru svârșirea infracțiunii e viol prevzut de art. 197 Cod penal, pedeaps pe care o execut în prezent în Penitenciarul Codlea.
În cauz s-a dispus efectuarea unei expertize la Serviciul Județean de Medicin Legal
Conform dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 lit. a Cod procedur penal, întreruperea executrii pedepsei se poate dispune atunci când se constat pe baza unei expertize medico-legale c cel condamnat sufer de o boal care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, ceea ce nu este cazul în speț.
Potrivit actelor medicale, condamnatul sufer de gastrit cronic și tulburare de personalitate, boli ce pot fi tratate în rețeaua sanitar a, recomandându-se tratamentul necesar ce urmeaz a fi asigurat prin intermediul Cabinetului medical al locului de detenție.
Având în vedere aceste concluzii, se constat c în cauz nu sunt incidente dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit. a Cod procedur penal, astfel c cererea formulat este nefondat.
Faț de aceste considerenre, Curtea de Apel va respinge în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedur penal recursul și va menține hotrârea atacat ca legal și temeinic, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare conform art. 189 și art. 192 alin. 2 Cod procedur penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sent. pen. nr. 490/2007 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedur penal, onorariul aprtorului din oficiu în cuantum de 40 lei se suport din fondurile Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedur penal, oblig pe recurent s plteasc statului suma de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public, azi, 19 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.LP/03.04.2007
Tehnoredact.DS/04.04.2008/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Nicoleta ȚînțJudecători:Nicoleta Țînț, Alexandru Vasiliu, Laura Popa