Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

DECIZIA PENALĂ NR. 255/ Dosar nr-

Ședința publică din 28 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Țînț JUDECĂTOR 2: Mihaela Alexandru

- - - JUDECĂTOR 3: Alina Constanța

- C - judecător

- grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 109/S din 6 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul condamnat, în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu - în substituire avocat din oficiu

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebați fiind, reprezentantul parchetului și apărătorul din oficiu al recurentului declară că nu au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Avocat din oficiu - solicită admiterea recursului promovat de recurent și pe cale de consecință, în temeiul art. 455 raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe o durată de 3 luni întrucât din concluziile anchetei sociale efectuate în cauză rezultă că recurentul are o mamă care bolnavă și el ar fi singurul care ar putea să o ajute.

Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, apreciind că motivele invocate de recurent nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 453 Cod procedură penală.

Recurentul condamnat, personal, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului pentru a-și ajuta mama bolnavă, care a fost prezentă și în instanță.

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 109/S/06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, s-a dispus respingerea cererii formulată de condamnatul, deținut în Penitenciarul Codlea, privind întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 213/2004 a Tribunalului Brașov.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, condamnatul a fost obligat către stat la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare, sumă în care a fost inclus și onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a efectuat o anchetă socială la domiciliul familiei petentului, din conținutul căreia a reținut că mama condamnatului are vârsta de 57 de ani, are probleme de sănătate specifice vârstei, locuind împreună cu fiica condamnatului, în vârstă de 6 ani, care frecventează grădinița. Cele două persoane ocupă o locuință de stat, compusă din 2 camere, cu plata unei chirii. Mama nu realizează venituri, urmând a primi 250 lei ajutor pentru încălzire.

S-a apreciat că problemele sociale cu care se confruntă familia condamnatului sunt preexistente încarcerării acestuia, mama are capacitatea de muncă și de a întreține familia, iar părinți minorei au obligația legală de întreținere, astfel încât punerea în libertate pentru scurt timp a condamnatului nu ar putea rezolva problema socială. Ca atare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, susținând că familia sa se află într-o situație deosebită și că dorește să fie pus în liberate pentru a-și ajuta mama bolnavă.

Examinând sentința recurată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul primei instanțe, prin prisma dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din ancheta socială efectuată de prima instanță (fila 20 dosar fond) rezultă că deși familia condamnatului se găsește într-o situație socio-materială dificilă, aceasta nu este una de excepție, mama având capacitate de muncă și nefiind înregistrată cu probleme grave de sănătate.

Nu a rezultat în ce măsură condamnatul contribuia la întreținerea familiei sale și nici în ce măsură ar putea îmbunătăți situația acesteia dacă ar fi pus în libertate pe perioada de 3 luni prevăzută de Cod procedură penală.

De asemenea, nu a rezultat din ancheta socială că situația în care se găsește familia recurentului s-ar fi înrăutățit datorită absenței sale din locuință.

În considerarea celor consemnate în ancheta socială efectuată la locuința familiei condamnatului, instanța de recurs constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 455 rap. la art. 453 lit. c Cod procedură penală pentru a putea dispune întreruperea executării pedepsei.

Pentru aceste motive, în baza art. 385 ind.15 pct. 1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 109/S/06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o va menține.

În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 40 lei, se va suporta din fondurile Ministerului d e Justiție și se va plăti Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Față de dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive

În numele legii,

D

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.109/S/06.02.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr-, pe care o menține.

Onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, în cuantum de 40 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului B, fiind inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - C

GREFIER

Red.NȚ/01.04.2008

Tehnoredact.DS/01.04.2008/2 ex.

Jud.fond.

Președinte:Nicoleta Țînț
Judecători:Nicoleta Țînț, Mihaela Alexandru, Alina Constanța

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Brasov