Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 270/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.270/2009

Ședința publică din 28 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 3: Oana Maria

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:

Procuror:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnata împotriva sentinței penale nr.97/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnata, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul condamnatei recurente și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnata solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se admite cererea de întrerupere a executării pedepsei astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată întrucât cele invocate de condamnată prin cererea de întrerupere a executării pedepsei nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege.

Condamnata, având ultimul cuvânt învederează că lasă la aprecierea instanței.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Prin cererea înregistrată la nr- la ribunalul Hunedoara condamnata a solicitat instanței ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare la care a fost condamnată susținând că este bolnavă și se află în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Prin sentința nr.97/2009 Tribunalul Hunedoaraa respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata .

Condamnata a fost obligată la plata sumei de 193 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 63 lei reprezentând taxă expertiză medico-legală efectuată de Serviciul Județean de Medicină Legală

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnată în sumă de 100 lei s-a dispus a fi plătit din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:

Condamnatei i s-a aplicat pedeapsa de 17 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat prin sentința penală nr.153/1997 a Tribunalului Hunedoara.

A început executarea pedepsei la data de 24.04.1997.

Până în prezent nu a beneficiat de întreruperea executării pedepsei.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul de medicină legală H (14) condamnata prezintă diagnosticul de: mastită fibrochistică sân stâng; anexită subcutanată stâng; cistită.

Condamnata suportă regimul de deținere, cu tratament la locul de deținere conform indicațiilor medicale

Având în vedere cele de mai sus instanța a constat că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.455 rap. la art.453 alin.1 lit.a cod procedură penală condamnata nesuferind de o boală gravă care să facă imposibilă executarea pedepsei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs condamnata solicitând casarea sentinței și în rejudecare admiterea cereri i de întrerupere a executării pedepsei astfel cum a fost formulată.

Deliberând asupra cererii de recurs Curtea constată că acesta este nefundat pentru motivele care vor fi expuse:

Potrivit dispozițiilor codului d e procedură penală:

"Art. 453 - Cazurile de amânare

1. Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri:

a) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare;

b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea;

c) când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată. "

" Art. 455 - Cazurile de întrerupere:

Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor arătate în alin. 2 al aceluiași articol.

Dispozițiile art. 4531și art. 454 alin. 11și 12se aplică în mod corespunzător."

În speță condamnata a susținut că bolile de care suferă sunt grave și că fac imposibilă executarea pedepsei. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în fața instanței de fond în mod corect aceasta a reținut că susținerile condamnatei nu sunt întemeiate. Astfel, deși s-a constatat că recurenta suferă de anumite afecțiune ele nu sunt de natură a face imposibilă executarea în continuare a pedepsei și pot fi tratate la locul de detenție.

Față de cele ce preced, în temeiul art.385 alin1 pct.1 litera b Curtea va respinge ca nefondat recursul condamnatei.

În temeiul art. 192 alin 2 din codul d e procedură penală recurenta va fi obligată să plătească statului suma de180 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei reprezentând onorarul avocatului numit din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnata împotriva sentinței penale nr. 97/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

Obligă pe condamnata recurentă să plătească statului suma de 180 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact. 2 ex/8.05.2009

Președinte:Alina Lodoabă
Judecători:Alina Lodoabă, Leontin Coraș, Oana Maria

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 270/2009. Curtea de Apel Alba Iulia