Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 281/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--22.01.2008

DECIZIA PENALĂ NR. 281 /

Ședința publică din data de 13 martie 2008

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 692/PI din 07.12.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă condamnatul recurent în stare de detenție, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe motive de sănătate.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, motivele invocate de condamnat nu se încadrează în cele prevăzute de art.455 Cod procedură penală, având în vedere că din concluziile raportului medico-legal rezultă că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor.

Condamnatul recurent,în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei pe motive de sănătate.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

prin sentința penală nr. 692/PI/07.12.2007,pronunțată de Tribunalul Timiș,în dosar nr-, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de condamnatul, având ca obiect întreruperea executării pedepsei de 20 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 944/12.10.2000, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr.4841/P/2007, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzut de art. 176 Cod penal.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, condamnatul a solicitat ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună întreruperea executării pedepsei de 20 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 944/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș.

În motivarea cererii, condamnatul - petent a precizat că boala de care suferă îl pune în imposibilitatea de a executa imediat pedeapsa.

Prima instanță, pentru a verifica temeinicia susținerilor condamnatului dispus efectuarea unei expertize medico - legală, din concluziile căreia rezultă că afecțiunile de care suferă acesta, pot fi tratate în rețeaua sanitară penitenciarelor.

În baza a acestei expertize medico- legală, cererea condamnatului a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs condamnatul - petent criticând-o pentru netemeinicie, întrucât cererea sa a fost respinsă, boala de care suferă neputând fi tratată în rețeaua penitenciarelor.

Recursul declarat de condamnat este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 455 Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile art. 453Cpp la cererea persoanelor arătate la alin. 2 al aceluiași articol, iar potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit.a Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, poate fi amânată când se constată pe baza unei expertize medico- legală că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate să execute pedeapsa. Din concluziile raportului de expertiză medico- legală rezultă că " asistența medicală poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor și în consecință nu se impune întreruperea executării pedepsei în regim penitenciar, din punct de vedere medical."

Cum expertiza medic-o legală la care face referire art. 453 lit.a Cod procedură penală concluzionează că afecțiunile de care suferă condamnatul, pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor, sentința penală recurată este temeinică și legală, astfel că în temeiul prevederilor art. 38515pct. 1, lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul- condamnat va fi obligat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs și se va dispune plata în contul Baroului din contul Ministerului Justiției, a sumei de 40 lei, onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat împotriva sentinței penale nr. 692/P/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 24.03.2008

Tehnored.

2ex/31.03.2008

Prima inst.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--22.01.2008

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 281 /

Ședința publică din data de 13 martie 2008

În temeiul art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat împotriva sentinței penale nr. 692/P/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 13 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 281/2008. Curtea de Apel Timisoara