Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 289/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 289/2009
Ședința publică de la 05 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 48/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat condamnatul recurent - deținut în Penitenciarul Aiud, asistat de avocat - apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul condamnatului recurent susține recursul astfel cum a fost motivat în scris solicitând admiterea lui, casarea sentinței recurate și rejudecând, față de motivele medicale invocate, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei până la ameliorarea stării de sănătate.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului formulat de condamnat ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, întrucât concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză nu justifică întreruperea executării pedepsei.
Având ultimul cuvânt, condamnatul solicită admiterea recursului și a cererii de întrerupere a executării pedepsei, susținând că s-a îmbolnăvit în timpul executării acesteia.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 48/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția penală în dosarul nr- a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, privind pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 330/2004 a Tribunalului Sibiu.
A fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că petentul a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei pentru motive medicale, însă raportat la expertiza medico-legală întocmită de SJML H și la dispozițiile art. 455 rap. la art. 453 lit. a pr.pen. s-a apreciat că solicitarea acestuia este neîntemeiată, comisia de expertiză formulând concluzii de internare a petentului într-un spital penitenciar pentru tratament corespunzător.
Totodată, raportat la infracțiunea pentru care petentul se află în detenție - omor calificat, s-a apreciat că subzistă teza a II-a a textelor menționate, privind pericolul pe care l-ar prezenta persoana petentului condamnat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, petentul, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii și în rejudecare, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei până la ameliorarea stării sale de sănătate.
În expunerea motivelor de recurs, petentul a susținut în esență că regimul de detenție a dus la agravarea bolilor de care suferă, stresul din penitenciar și alimentația necorespunzătoare constituind factori de înrăutățire a stării sale de sănătate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și prin raportare la prevederile art. 385 ind. 6 al. 3.pr.pen. Curtea constată că recursul condamnatului este nefondat.
Potrivit art. 455 rap. la art. 453 lit. a pr.pen. se poate dispune întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În mod corect instanța de fond a constatat, raportat la concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză și la infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea petentului, că în speță nu sunt îndeplinite cerințele textului legal arătat.
Pe de o parte, comisia de expertiză a stabilit că bolile de care suferă petentul pot fi tratate în rețeaua sanitară a ANP, recomandând internarea acestuia într-un spital penitenciar, iar pe de altă parte, natura faptei pentru care s-a dispus condamnarea petentului la o pedeapsă de 20 ani închisoare(omor calificat) justifică aprecierea instanței de fond, în sensul că lăsarea în libertate a petentului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Considerațiile personale ale petentului, referitoare la faptul că regimul din penitenciar nu oferă premisele unei vieți echilibrate, iar alimentația este necorespunzătoare raportat la bolile de care suferă, nu pot constitui temeiul adoptării unei soluții favorabile acestuia, în lipsa unor concluzii ale specialiștilor în acest sens.
Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile petentului, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. Curtea va respinge recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 48/2009 a Tribunalului Hunedoara, iar în baza art. 192 al. 2.pr.pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 48/12.02.2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Obligă pe recurent să plătească suma de 250 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 50 lei, se va avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.LS/2ex/28.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Monica FarcașJudecători:Monica Farcaș, Oana Maria Călian, Alina