Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 373/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 373/2009
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 126/06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat condamnatul recurent aflat în stare de deținere și asistat de avocat - cu delegație din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocatul condamnatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând a se admite cererea de întrerupere a executării pedepsei astfel cum a fost formulată.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate precizând că din concluziile anchetei sociale nu rezultă împrejurări speciale care să justifice întreruperea executării pedepsei.
Condamnatul având ultimul cuvânt solicită admiterea cererii pentru motivele invocate precizând că familia lui nu a stat în acea casă, iar pe mama lui nu are cine să o sprijine.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 126/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, iar în temeiul art. 192 alin.2 pr.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Petentul se află în prezent în Penitenciarul Aiud, în executarea unei pedepse de 7 de ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Motivarea cererii sale se circumscrie în drept dispozițiilor art. 453 lit. rap. la art. 455.pr.pen. în conformitate cu care instanța poate dispune întreruperea executării pedepsei închisorii, când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, potrivit textelor legale arătate, executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.
În cauză a fost întocmită o anchetă socială de către Primăria municipiului H, din care reiese faptul că familia petentului, respectiv mama, concubinul acesteia și un frate al petentului, nici unul nu realizează venituri, locuiesc într-un imobil proprietatea concubinului, compus din 2 camere și dependințe. Situația de fapt care reiese din anchetă este una permanentă, neavând caracter excepțional temporar.
În consecință, prezența petentului în cadrul familiei pe o perioadă determinată de 3 luni și o singură dată, nu ar fi în măsură să modifice modul de viață al familiei, în cauză nefiind dovedite împrejurările speciale datorită cărora continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave asupra familiei petentului, împrejurări ce trebuie să îmbrace un caracter excepțional, să presupună situații pasagere și nu de durată, susceptibile de înlăturare într-un termen relativ scurt.
Raportat la aceste concluzii, instanța a constatat că petentul nu a dovedit existența unor împrejurări speciale, care să justifice întreruperea executării pedepsei, astfel cum prevăd dispozițiile art.453 lit. c rap. la art. 455. pr. pen.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs condamnatul.
Recursul a fost declarat în termen.
În motivarea recursului, condamnatul a criticat hotărârea atacată susținând că în mod greșit prima instanță a reținut că starea precară imobilului, starea de sănătate și dificultățile financiare ale familiei nu constituie împrejurări speciale care ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului.
Deoarece prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385/9 pr.penală, instanța va examina, în afara temeiurilor invocate și cererile formulate de recurent, întreaga cauză, cub.toate aspectele.
Recursul condamnatului este nefondat, din următoarele considerente:
Împrejurarea că familia inculpatului nu realizează venituri, locuiește într-o locuință cu două camere și dependințe, care este racordată la rețeaua de curent electric, sursa de apă fiind la robinet, iar încălzirea cu lemne, nu reprezintă o stare temporar excepțională, ci este o stare permanentă.
Prezența temporară a condamnatului în familie pe o durată de 3 luni nu este de natură a modifica esențial modul de existență al familiei și nu evidențiază presupunerea rezonabilă că lipsa acestuia ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 lit.c pr.penală raportat la art. 455.pr.penală.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin.1 pct. 1 lit.b pr.penală, instanța va respinge ca nefondat recursul condamnatului.
Conform art. 192 alin.2 pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de condamnatul recurent.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent împotriva sentinței penale nr. 126/2009 pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. CL /10.06.2009
Tehnored. VV 2 ex/10.06.2009
-
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Leontin Coraș, Marius Aurel