Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 498/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.498/
Ședința publică de la 17 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Ispas
JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.307 din data de 10 august 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.3981/2009, emisă de Baroul Constanța.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală,
Având cuvântul, recurentul condamnat solicită a se lua act că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată în cauză, aspect consemnat în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.
Având cuvântul, avocat, solicită a se lua act că recurentul condamnat, înțelege să-și retragă cererea de recurs.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită a se lua act că recurentul condamnat, înțelege să-și retragă cererea de recurs.
- CURTEA -
Deliberând asupra cauzei penale de față constată:
Prin sentința penală nr.307/10.08.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a dispus, în baza art.455 pr.pen. cu referire la art.453 al.1lit.c)pr.pen. respingerea, ca nefondată, a cererii de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de condamnatul petent - fiul lui și G,născut la data de 26.12.1971, deținut în Penitenciarul Poarta - Albă,jud.
În baza art.192 al.2 pr.pen. a obligat condamnatul petent la plata sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.(din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea.Baroului C-av. -deleg.nr.3303/2009 s-a avansat din fondurile.Justiției).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 04.06.2009, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia, sub nr-, cererea formulată de condamnatul -deținut în Penitenciarul Poarta -Albă, jud.C, prin care a solicitat să se dispună întreruperea executării pedepsei închisorii pe motive familiale.-
În susținerea cererii sale s-a arătat că în urma relației de concubinaj, au rezultat cinci copii minori care trăiesc în prezent într-o situație foarte critică.
Prin sentința penală nr.1153/P/19.06.2009 pronunțată de Judecătoria Medgidiaa fost admisă excepția de necompetență materială invocată din oficiu și, în baza art.456 pr.pen.raportat la art.42 pr.pen. a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei -întrerupere a executării pedepsei -formulată de condamnatul -deținut în Penitenciarul Poarta - Albă,în favoarea Tribunalului Constanța, ca instanță corespunzătoare în grad instanței de executare și în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Pe rolul Tribunalului Constanța cauza s-a înregistrat sub nr-.
În cauză a fost efectuată o anchetă socială cu nr.4859/15.06.2009 de către Primăria orașului Țăndărei,jud.I,care în urma investigațiilor efectuate a constatat următoarele:
- Condamnatul petent (născut la data de 26.12.1971,în localit.Țăndărei)este fiul lui (decedat)și al G,și provine dintr-o familie numeroasă,mai are 3 frați și 3 surori,are ca studii 6 clase,atât el cât și cei trei frați au antecedente penale.
- Conform susținerilor mamei condamnatului,dintr-o relație de concubinaj a acestuia cu numita au rezultat 5 copii și anume: (ns.la 04.09.1989), (ns.la 16.10.1996), (ns.la 30.12.2002), (ns.la 19.08.1994 )și în vârstă de 7 ani.
În prezent concubina împreună cu copiii este plecată din țară,și nici condamnatul petent și nici concubina acestuia nu dețin locuință proprietate personală,pe raza orașului.
-Mama condamnatului G (născută la data de 16.09.1950)are în prezent o relație de concubinaj cu numitul G,și au împreună o fiică,iar mamanuși-a exprimat dorința ca fiul său, să fie pus în libertate.
În declarația pe care a dat-o în mod nemijlocit în fața judecătorului,condamnatul petent a precizat că știe că familia sa, respectiv concubina și cei cinci copii sunt plecați, în prezent, din țară, respectiv în Spania, dar dorește să-i ajute, dacă se va dispune întreruperea executării pedepsei închisorii, prin munca cu ziua la diverse persoane și obținerea în acest fel de venituri bănești.
-Din cuprinsul anchetei sociale efectuate în cauză nu s-a constatat însă existența unor împrejurări speciale, de excepție cu consecințe grave asupra membrilor familiei condamnatului, respectiv asupra copiilor săi,dacă s-ar continua executarea pedepsei închisorii de către petent. Consecințele grave pentru familie la care se referă textul de lege ar trebui să privească situația membrilor familiei a căror existență ar fi pusă în pericol grav dacă s-ar continua executarea pedepsei închisorii de către condamnat iar împrejurările speciale trebuie să fie de așa natură încât prin prezența condamnatului în familie într-o perioadă scurtă de timp(de cel mult 3 luni) acele urmări ar fi înlăturate.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu s-a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale, de excepție, cu consecințe grave asupra membrilor familiei condamnatului,nefiind îndeplinite astfel cerințele legale, în baza art.455 pr.pen.în referire la art.453 al.1 lit.c)pr.pen instanța de fond a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii formulată de condamnatul petent.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul petent, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Persoana condamnată nu a motivat în scris recursul, iar la primul termen de judecată din data de 17.09.2009, fiind prezentă în fata instanței și asistată de apărătorul desemnat din oficiu, în ședința publica, a declarat că își retrage recursul.
Potrivit dispozițiilor art.3854alin.(2) Cod procedură penală raportat la art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, oricare dintre părți, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, își poate retrage recursul declarat. Declarația de retragere poate fi făcută, în mod expres, de parte personal sau prin reprezentant convențional cu împuternicire specială (mandatar special), instanța urmând să ia act de această manifestare de voință.
Declarația de retragere poate fi făcută în scris sau oral în fața instanței de recurs și numai până la închiderea dezbaterilor, după acest moment retragerea recursului neproducând efecte.
Totodată, spre deosebire de renunțarea la recurs, asupra căreia părțile pot reveni în condițiile art. 368 alin. 2.C.P.P. în cazul retragerii recursului nici părțile și nici procurorul nu pot reveni asupra declarației de retragere.
Fața de dispozițiile legale menționate și de considerentele expuse, având în vedere declarația expresă de retragere a recursului făcută de persoana condamnată, curtea urmează să ia act de această manifestare de voință.
Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, va obliga pe recurentul condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
În conformitate cu prevederile art.189 Cod procedură penală, onorariul de 100 lei pentru avocat, se va plăti din fondurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.3854alin.(2) Cod procedură penală raportat la art.369 Cod procedură penală, ia act de retragerea recursului penal declarat de condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.307 din data de 10 august 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Conform art.189 Cod procedură penală, onorariul de 100 lei pentru avocat, se va plăti din fondurile.
Conform art.309 alin.ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond.: E
Red.dec.jud.:
Tehnored.gref.
2 ex./25.09.2009
Președinte:Adriana IspasJudecători:Adriana Ispas, Dan Iulian Năstase, Daniel