Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 5 Dosar nr-
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Franguloiu
JUDECĂTOR 2: Constantin Epure
JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr 857/S din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul -.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest, asistat de avocat în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
Se permite apărătorului desemnat din oficiu, avocat, să ia legătura cu recurentul condamnat.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului declarat de condamnat, respectiv admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei în raport de concluziile anchetei sociale efectuate de Primăria, astfel cum rezultă de la fila 17 dosar, potrivit cărora membrii familiei condamnatului au o situație deosebită, o locuință precar întreținută, pereți neîngrijiți, cu o tâmplărie la geamuri și la uși în stare degradată, fără sursă de curent și fără sursă de încălzire.
Așa fiind, apreciază că s-ar impune o întrerupere a executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni pentru ca recurentul condamnat să isi ajute familia, mai ales că acesta nu a mai beneficiat de acest lucru.
Reprezentantul Ministerului Public, deși ancheta socială relevă situația dificilă a familiei condamnatului, apreciază că nu se circumscrie dispozițiilor art 455 raportat la art 453 lit c Cod procedură penală, fiind vorba, pe de o parte, despre o situație preexistentă, iar, pe de altă parte, că nu s-a făcut dovada că, în ipoteza întreruperii executării pedepsei pe o perioada de 3 luni, situația prezentată s-ar rezolva, astfel că pune concluzii de respingere a recursului declarat de condamnat.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvântul, lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 857/20 noiembrie 2008 Tribunalului Brașovs -a dispus respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Brașova reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința penală nr. 622/2005 a Tribunalului Brașov, a fost condamnat petentul la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare.
Tribunalul Brașova constatat că ancheta socială efectuată în cauză a stabilit că la domiciliul indicat de condamnat locuiește mama petentului, concubina acestuia și doi copii minori, dintre care numai unul a fost recunoscut de condamnat.
Locuința este compusă din trei camere, bucătărie și grup sanitar propriu, nu beneficiază de sursă de încălzire, cu igienă precară, alimentarea cu energie se realizează de la un vecin. De asemenea, petentul are cinci frați majori care, fie sunt plecați din țară, fie au reședințe separate împreună.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul care a solicitat admiterea recursului și a cererii formulate, arătând că familia este numeroasă și toți membrii locuiesc în trei camere precar întreținute, iar veniturile realizate sunt modice și insuficiente pentru întreținerea familiei și se impun reparații.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele de recurs, potrivit art. 385/10 Cod procedură penală, se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat în mod corect că în speță nu se impune întreruperea executării pedepsei. Astfel, ancheta socială efectuată la domiciliul petentului a stabilit că familia acestuia, compusă mama acestuia, concubina acestuia și doi copii minori, dintre care numai unul a fost recunoscut de condamnat; locuința este compusă din trei camere, bucătărie și grup sanitar propriu, nu beneficiază de sursă de încălzire, cu igienă precară, alimentarea cu energie se realizează de la un vecin. De asemenea, petentul are cinci frați majori care, fie sunt plecați din țară, fie au reședințe separate împreună.
Veniturile familiei sunt compuse din ajutor social și alocația de stat și se datorează membrilor familiei care nu desfășoară activități remunerate și situația nu s-ar putea prin lăsarea acestuia în libertate.
Prin urmare, judicios Tribunalul Brașova constatat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 455 rap. la art. 453 alin.1 lit. c Cod procedură penală, hotărârea fiind legală și temeinică.
Pe cale de consecință, potrivit art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală se va respinge recursul declarat de condamnatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 857/20 noiembrie 2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu, în suma de 100 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare.
Obligă condamnatul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. SF/Dact MB
- 3 ex/20.01.2009 -
Jud fond -
Președinte:Simona FranguloiuJudecători:Simona Franguloiu, Constantin Epure, Elena Barbu