Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 556/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 556 Dosar nr-
Ședința publică de la 23 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 2: Alexandru Șerban
JUDECĂTOR 3: Elena Barbu
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror șef Secție judiciară în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 471/S din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul condamnat aflat în stare de arest.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului declarat de condamnatul, casarea sentinței penale nr. 471/S din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov și, pe cale de consecință, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, având în vedere că din expertiza medico - legală efectuată rezultă că recurentul condamnat suferă de gastrită cronică și sindrom cefalalgic cronic, afecțiuni care fac imposibilă tratarea condamnatului în regim de detenție.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, având în vedere că cele două afecțiuni, cronice, de care suferă condamnatul nu fac imposibilă executarea pedepsei în regim de detenție.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, declară că medicația care i se dă nu este corespunzătoare afecțiunilor de care suferă, astfel încât solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr. 471/S/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de condamnatul privind întreruperea executării pedepsei de 10 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 38/29.01.2007 a Tribunalului Brașov.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din concluziile raportului de expertiză medico-legală reiese că cel condamnat nu prezintă afecțiuni care să îl pună în imposibilitatea de a se trata în rețeaua sanitară a
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul, solicitând admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
În motivarea recursului s-a susținut că recurentul condamnat suferă de afecțiuni care nu pot fi tratate corespunzător în rețeaua sanitară a
Curtea, examinând sentința recurată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Prima instanță a apreciat în mod corect că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
Din interpretarea rațională a textelor legale menționate mai sus rezultă că se poate dispune întreruperea executării unei pedepse privative de libertate când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză se arată că numitul poate fi tratat și supravegheat în rețeaua sanitară a Așadar, bolile de care suferă condamnatul (gastrită cronică și sindrom cefalalgic cronic) nu îl pun pe acesta în imposibilitatea de a executa pedeapsa.
Având în vedere aceste considerente, curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 471/S/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală condamnatul va fi obligat să plătească statului suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care onorariul de apărător desemnat din oficiu, în cuantum de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 471/S/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, pe care o menține.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul-condamnat să plătească statului suma de 90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.07.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
pt. - - - - - -
aflat în concediu de odihnă
semnează vicepreședinte instanță
- -
GREFIER
pt. - -
aflată în concediu de odihnă
semnează prim grefier
-
Red./07.08.2008
Dact./07.08.2008
3 exemplare
Jud.fond:
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Alexandru Șerban, Elena Barbu