Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 577/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 577
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 3: Elena Scriminți
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " întreruperea executării pedepsei închisorii", promovat de condamnatul recurent, fiul lui și, născut la data de 02.08.1975, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, împotriva sentinței penale nr. 473 din 21 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă condamnatul recurent, asistat de avocat - ( ce substituie la acest termen de judecată pe avocat, apărător desemnat din oficiu).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că este al doilea termen de judecată, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Avocat având cuvântul, solicită a se lua act de declarația condamnatului recurent de la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2009 prin care și-a manifestat voința de retragere a recursului promovat împotriva sentinței penale nr.473 din 21 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași. Oficiul neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită a se lua ac de manifestarea de voință a condamnatului recurent de retragere a recursului promovat împotriva sentinței penale nr.473 din 21 iulie 2009 Tribunalului Iași, voință manifestată la termenul de judecată din 17 septembrie 2009.
Condamnatul recurent, a refuzat a avea ultimul cuvânt.
Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 473 din 21 iunie 2009 Tribunalului Iașia fost respinsă cererea formulată de petentul condamnat privind întreruperea executării pedepsei de 25 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47/2003 a Tribunalului Iași.
Condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 47/21.01.2003 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 917/17.02.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnatului (fiul lui și, născut la data de 2 august 1975 în comuna, județul I) i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 25 de ani închisoare, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 62/2003.
Pentru a verifica motivele și argumentele propuse de petent în susținerea cererii de întrerupere s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale și a unei anchete sociale, din a căror examinare se desprind următoarele:
1. Condamnatul, care este necăsătorit și nu are copii, a locuit în comuna, sat, județul I împreună cu mama sa, în vârstă de 55 de ani.
Chiar dacă mama condamnatului suferă de anumite afecțiuni, inerente vârstei, starea de sănătate a acesteia nu reclamă urgențe susceptibile de a fi surmontate prin eliberarea deținutului. De altfel, atât medicul de familie cât și mama petentului au menționat că aceasta se poate îngriji singură, iar eventualele urgențe medicale nu cad oricum în sarcina condamnatului. În plus, doamna se bucură de condiții bune de locuit (o casă proprietate personală, bine îngrijită), deține în gospodărie o vacă și un porc, împrejurări ce denotă că mama petentului este departe de a se afla într-o situație de risc ( 63-64).
Se constată astfel că situația mamei condamnatului, în nici un caz nu este una excepțională și într-atât de gravă încât să justifice întreruperea executării pedepsei, iar în speță nu au putut fi decelate aspecte care să justifice lăsarea temporară în libertate a petentului.
2. Potrivit raportului de primă expertiză medico-legală, întocmit de IML I sub nr. 7056/AP din 18.05.2009 (65-66), coroborat cu actele medicale depuse în dosarul nr- (18 și 23-163), deținutul suferă într-adevăr de anumite afecțiuni, care pot fi tratate fără risc în rețeaua sanitară penitenciară. În plus, instanța mai constată că petentul a fost cel care a determinat intervenția chirurgicală prin care i-a fost extras un obiect metalic străin, introdus voluntar în corp chiar de către deținut, fiind spitalizat în acest scop în perioada 31.03.2009-14.04.2009. În prezent, deși a acuzat aceleași simptome, deținutul a refuzat atât consultul neurochirurgical cât și intervenția de chirurgie toracică.
în medicină legală au stabilit că petentul suferă de tulburări de personalitate tip disociat și prezintă un corp străin subtegumentar precardiac, iar potrivit acestui diagnostic deținutul poate fi asistat medical în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, nefiind necesară întreruperea executării pedepsei.
În considerarea celor expuse mai sus, luând act de faptul că în speță nu sunt satisfăcute exigențele impuse de prevederile art. 455 raportat la art. 453 lit. a) și c) Cod procedură penală, instanța va aduce o soluție de respingere a cererii ce face obiectul judecății de față.
Împotriva sentinței, condamnatul a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din 17 septembrie 2009 condamnatul a declarat că retrage recursul formulat împotriva sentinței penale nr. 473 din 21 iunie 2009 Tribunalului Iași, declarația sa fiind consemnată în scris și semnată de recurent, atașată la dosarul cauzei.
Conform art.385 ind. 4 raportat la art. 369 Cod procedură penală părțile pot retrage recursul formulat, actul procedural și procesual al retragerii fiind pus la dispoziția părții care a declarat calea de atac, principiul disponibilității fiind operant.
Față de manifestarea de voință a recurentului în baza art. 385 ind. 4 raportat la art. 369 Cod procedură penală, Curtea va lua act de retragerea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale pronunțată.
Văzând și dispozițiile articolului 192 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr.473 din 21 iulie 2009 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul să achite suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpat se avansează din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
27.10.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Tatiana Juverdeanu, Elena Scriminți