Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 647/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE. 647/R Dosar nr-
Ședința publică de la 05 2008
Completul compus din:
PEȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Manuela Barbu Nicoleta Hădărean Alexandru Vasiliu
udecător: - -
Grefier: - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror -
în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 560/S din 2 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat, în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat învederează instanței că recurentul condamnat ia comunicat că și-a angajat avocat.
Recurentul condamnat,arată că a luat legătura cu fratele său și că acesta urmează să achite onorariul avocatului, astfel că mai solicită un termen de judecată scurt pentru a putea fi asistat de apărătorul ales.
Având în vedere că recurentul condamnat a mai beneficiat de un termen de judecată în vederea pregătirii apărării și că a ridicat acestă problemă și la termenul anterior, instanța, respinge cererea de amânare formulată de condamnatul și urmează a dispune intrarea în dezbateri în prezența apărătorului desemnat din oficiu.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, apărătorul al recurentului condamnat arată că petentul a formulat recurs împotriva sentinței penale nr. 560/S/2.07.2008 prin care a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că petentul suferă de următoarele afecțiuni gastroduodenită acută și sindrom radicular moderat drept.
Consideră că pentru tratarea corectă și în mod eficient acestor afecțiuni, ar fi necesară lăsarea în libertate a condamnatului, având în vedere că acestuia nici măcar tratamentul medical minor nu s-a administrat în penitenciar.
Față de aceste considerente, în baza art. 38515pct.2 lit. d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului și în cadrul rejudecări, admiterea cereri de întrerupere a executării pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit.a Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de condamnatul, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală respectiv că afecțiunile de care suferă petentul pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În aceste condiții apreciază ca temeinică și legală sentința penală nr. 560/2008 a Tribunalului Brașov.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că nu a primit în Penitenciarul Codlea, nici un fel de tratament.
curtea
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 560/S/2.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- a fost respinsă în baza art. 455 Cod procedură penală raportat la art. 453 alin 1 lit. a Cod procedură penală cererea formulată de condamnatul privind întreruperea executării pedepsei de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 38/2007 a Tribunalului Brașov, iar în baza art. 189, 192 alin 2 Cod procedură penală condamnatul a fost obligat să plătească statului suma de 316 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că deși condamnatul a arătat în susținerea cererii sale că suferă de anumite afecțiuni care îl pun în imposibilitatea executării în continuare a pedepsei în regim privativ de libertate, din raportul de expertiză medico legală efectuat în cauză rezultă că petentul condamnat suferă de gastroduodenită acută și sindrom radicular moderat drept, însă aceste afecțiuni pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor prin medicamentație corespunzătoare administrată de medicii din cadrul cabinetului medical existent la locul de detenție, astfel încât în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru întreruperea executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs condamnatul solicitând admiterea recursului în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, casarea sentinței penale atacate iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună admiterea cererii formulate de el și să se întrerupă pedeapsa pentru a se putea trata în stare de libertate.
În motivarea recursului condamnatul a arătat că afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în mod corespunzător în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, chiar dacă în raportul medico-legal efectuat în cauză se arată acest lucru, întrucât în cadrul penitenciarului nu i se administrează tratamentul corespunzător.
Analizând sentința penală atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Petentul condamnat se află încarcerat în Penitenciarul Codlea în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă care i-a fost aplicată prin sentința penală 38/29.01.2007 a Tribunalului Brașov.
Prima instanță a reținut în mod corect că din concluziile raportului de expertiză medico legală nr.953/ 18.06.2008 întocmit de Serviciul Medico - Legal Județean rezultă că petentul condamnat suferă de gastroduodenită acută și sindrom radicular moderat drept, însă această afecțiune poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor prin medicamentație corespunzătoare.
Din conținutul aceluiași raport de expertiză medico - legală rezultă că petentul condamnat a fost examinat de mai mulți medici specialiști iar la întocmirea raportului de expertiză medico-legală a participat și medicul Penitenciarului Codlea.
Față de aceste împrejurări, văzând că petentul condamnat nu se află în situația prevăzută de art. 455 raportat la art. 453 lit. a Cod procedură penală întrucât afecțiunile de care acesta suferă pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor în mod judicios a procedat prima instanță respingând cererea de întrerupere a executării pedepsei de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 38/2007 a Tribunalului Brașov formulată de petentul condamnat, sentința penală atacată fiind legală și temeinică.
Împrejurarea că petentului nu i se administrează în mod efectiv tratamentul prescris în raportul de expertiză medico-legală nu poate constitui temei pentru admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei, chiar dacă afirmația acestuia ar fi reală, ci petentul are posibilitatea de a se adresa administrativ conducerii locului de detenție și chiar să-l sesizeze pe judecătorul delegat din cadrul Penitenciarului Codlea pentru a i se respecta drepturile, iar în măsura în care medicația corespunzătoare nu i se poate asigura în acest loc de deținere se poate dispune de către conducerea locului de detenție transferul petentului într-un spital penitenciar unde să fie îngrijit adecvat.
În considerarea celor expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul petent împotriva sentinței penale nr. 560/S/2.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- pe care o va menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală, se va suporta din fondurile Ministerului d e Justiție și se va plăti Baroului de Avocați B suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, sumă ce se include în cheltuielile judiciare.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală v-a fi obligat condamnatul să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul fiul lui și, născut la data de 2.11.1981, deținut actualmente în Penitenciarul Codlea, împotriva Sentinței penale nr. 560/S/2.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție și se plătește Baroului de Avocați B suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, sumă ce se include în cuantumul cheltuielilor judiciare.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă condamnatul recurent să plătească statului suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 5.09.2008
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
grefier
- -
red./15.09.2008
dact./16.09.2008
jud.fond-
Președinte:Manuela Barbu Nicoleta Hădărean Alexandru VasiliuJudecători:Manuela Barbu Nicoleta Hădărean Alexandru Vasiliu