Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 690/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 690 Dosar nr-

Ședința publică de la 24 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Barbu

JUDECĂTOR 2: Constantin Epure

JUDECĂTOR 3: Laura Popa

Grefier - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,

- procuror în cadrul parchetului de pe lângă

Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr 537/26.06.2008 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr -.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest, asistate de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.

Procedura îndeplinită.

Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul condamnat.

Avocat depune la dosar din partea condamnatului copia încheierii nr 302 din 23 mai 2008 pronunțată de Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Codlea prin care a dispus cu privire la transferul deținutului la infirmerie și copia scrisorii medicale din 22 august 2008 din care rezultă că i s-a aplicat tratament după ce a intrat în refuz de hrană.

Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art 385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat solicită admiterea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr 537/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnat din motive medicale.

În motivarea sentinței, deși se atrage atenția asupra stării de sănătate a petentului, asupra faptului că bolile de care suferă condamnatul pun viața în pericol, instanța respinge cererea condamnatului pe motiv că nu sunt de natura celor prevăzute de art 455 Cod procedură penală.

Solicită a se constata că recurentul condamnat suferă de hepatită cronică cu virus hepatic B și hepato splenomagaslie, tulburare de personalitate instabil impulsivă și că, astfel cum rezultă din actele dosarului, asocierea afecțiunii psihice de care suferă condamnatul nu permite instituirea unui tratament care să încerce încetinirea evoluției afecțiunii hepatice (respectiv interferon), condamnatul trebuind a urma un tratament cu alte medicamente care nu sunt în rețeaua sanitară a ANP.

Consideră că acest motiv este unul suficient pentru admiterea cererii condamnatului de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale.

În plus, mai arată că din fișa medicală rezultă că nu i s-au administrat condamnatului tratamentele indicate.

Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, pe cale de consecință, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat a recursului declarat de condamnat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, soluția bazându-se pe rapoartele de expertiză medico legală, potrivit cărora condamnatului i se poate aplica tratamentul recomandat de specialiști în sistemul penitenciar.

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, solicită a se admite cererea sa de întrerupere a executării pedepsei și a fi pus în libertate pentru efectuarea unui tratament corespunzător de către specialiști la o clinică din C sau B, ținând cont de faptul că în penitenciar nu i s-a administrat un astfel de tratament, nu au putut să îi stabilizeze un tratament, iar interferon îi este interzis a i se administra.

Precizează că are promisiuni de la o cunoștință că îl va ajuta să facă gratuit tratamentul de care are nevoie, așa încât solicită a i se da această posibilitate.

CURTEA

Constată că, prin sentința penală nr. 537/26.06.2008 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul privind întreruperea executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 74/2005 a Tribunalului Covasna.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în raport de concluziile expertizei medico-legale efectuată în cauză și ale răspunsului oferit de conducerea ANP, afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a ANP, astfel că nu se impune întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că bolile de care suferă condamnatul pun în pericol viața acestuia datorită faptului că nu poate fi tratat corespunzător în penitenciar.

Examinând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:

Din raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat de INML " Minovici" B, rezultă că, într-adevăr, condamnatul suferă de hepatită cronică cu virus hepatic B și hepato-splenomegalie, precum și de tulburare de personalitate instabil impulsivă, asistența medicală putând fi asigurată. S-a arătat, în cuprinsul expertizei, că boala psihică contraindică tratamentul cu interferon, putând fi evaluat pentru eventuala inițiere a tratamentului cu lominidină. Conducerea ANP, astfel cum rezultă din adresa emisă la cererea Tribunalului Brașov ( 88 dosar tribunal) poate aplica conduita terapeutică recomandată de specialiști în sistemul penitenciar, subliniind că, în cazul în care este necesară o internare pentru evaluare sau tratament într-o unitate medicală ce aparține Ministerului Sănătății Publice sau altui minister cu rețea sanitară proprie, aceasta se poate efectua sub pază asigurată de unitatea de penitenciar.

Totodată, din fișa medicală a condamnatului rezultă că acestuia i se administrează tratament.

Față de aceste considerente, curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală, soluția tribunalului fiind întemeiată, astfel că, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefundat recursul condamnatului și va menține hotărârea atacată.

În baza art. 189, 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească statului suma de 140 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr 537/26.06.2008 a Tribunalului Brașov.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - Pt. - -

aflată în concediu odihnă

semnează

PREȘEDINTE COMPLET

- -

GREFIER

- -

Red. EB/09.10.2008

Dact MB/09.10.2008

- 3 exemplare -

Jud fond -

Președinte:Elena Barbu
Judecători:Elena Barbu, Constantin Epure, Laura Popa

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 690/2008. Curtea de Apel Brasov