Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 756/

Ședința publică din 15 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Raluca Elena Șimonescu Diaconu judecător

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe G-

Judecător

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de petentul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.267 din 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, personal, în stare de arest șți asistat de avocat din oficiu, în baza delegației de la dosar.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea încuviințează avocatului desemnat din oficiu să ia legătura personal cu recurentul-petent.

Curtea, pune ]n discuție, cererea petentului aflată la fila 4 verso din dosar prin care acesta dorește recuzarea domnului judecător.

Avocatul din oficiu, luând legătura cu recurentul-petent, arată că acesta nu își mai menține cererea privind recuzarea domnului judecător

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocatul din oficiu, având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și întreruperea executării pedepsei pentru o perioadă de 3 luni pe motive sociale.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, apreciind legală și temeinică sentința atacată.

Recurentul, personal, în stare de arest, având ultimul cuvânt, solicită întreruperea executării pedepsei.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Constată că, prin sentința penală nr. 267 din 7 iulie 2009, Tribunalul Argeșar espins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul "AMERICANU", fiul lui G și născut la 10.05.1970, CNP -, domiciliat în com.Vedea jud.A, deținut în Penitenciarul Colibași, obligându-l pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată pentru existența unor împrejurări speciale.

S-a apreciat că simpla intenție a petentului de a efectua lucrări în gospodărie nu reprezintă o situație specială, în sensul dispozițiilor art. 455 rap. la art. 453 alin. 1 lit. b) Cod de procedură penală, mai ales că referatul de anchetă socială întocmit de Primăria Comunei a stabilit că fiul și concubina petentului dispun de mijloace de trai decente și au condiții bune de locuit.

În termen legal, petentul a atacat cu recurs hotărârea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, cu consecința admiterii cererii sale, pe motiv că este îndreptățit a i se întrerupe executarea pedepsei.

La data de 08.09.2009, recurentul - condamnat a depus la dosar o cerere de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecată ( 12), însă în ședința publică din data de 15.12.2009, înainte de acordarea cuvântului asupra căii de atac promovate, după ce a luat legătura cu apărătorul ce i-a fost desemnat din oficiu, a arătat că nu își mai menține cererea respectivă, poziția sa fiind consemnată în preambulul prezentei decizii.

Examinând hotărârea recurată sub toate aspectele, așa cum impun exigențele art. 385/6 alin. ultim Cod de procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) din cod, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

La data de 10.03.2009, pe rolul Judecătoriei Piteștia fost înregistrată cererea prin care condamnatul, zis "", a solicitat a-i fi întreruptă executarea pedepsei de 9 ani închisoare, ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, însă această instanță, verificându-și competența din oficiu, a admis excepția și, prin sentința penală nr. 707/21.04.2009, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pe rolul tribunalului, cauza a fost înregistrată la data de 06.05.2009.

A fost efectuată ancheta socială la domiciliul familiei condamnatului, la solicitarea instanței, referatul întocmit de Primăria comunei fiind depus la data de 18.06.2009.

În raport cu concluziile acestuia, Tribunalul Argeșa pronunțat sentința cu numărul arătat la începutul prezentei expuneri, prin care a apreciat că cererea este neîntemeiată.

În adevăr, recurentul - petent se află în prezent încarcerat în Penitenciarul Colibași, în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în stare de recidivă (potrivit adresei nr. L/26.740//17.04.2009 emise de penitenciar și a mandatului de executare nr. 203/2004 din 14.06.2004 emis de Tribunalul Argeș - 9, 10 dosar nr- al Judecătoriei Pitești ).

Potrivit Primăriei din localitatea, concubina recurentului - petent are nevoie de sprijinul acestuia pentru creșterea copilului rezultat din relația celor doi, mijloacele financiare de care dispun aceștia și condițiile în care trăiesc fiind unele modeste.

Conform art. 455 rap. la art. 453 lit. c) din Codul d e procedură penală, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucrează. În acest caz, executarea poate fi întreruptă cel mult 3 luni și numai o singură dată.

Față de prevederile legale citate, în mod întemeiat tribunalul a apreciat că în speță nu se regăsește vreuna din împrejurările speciale care să reclame, de urgență și pe un interval scurt de timp, prezența la domiciliu a recurentului.

Starea materială precară a familiei sale nu poate constitui o asemenea împrejurare, iar prin lăsarea sa pe timp de 3 luni în libertate această situație nu ar putea suferi vreo îmbunătățire semnificativă.

Așa fiind, se va menține sentința atacată, ca legală și temeinică, și se va respinge recursul declarat împotriva acestuia, în baza dispozițiilor legale ce au fost deja invocate.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 din cod, va fi obligat recurentul - petent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr.267 din 7 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 15 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte Judecător, Judecător,

- - G dr.

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

3 ex./05.01.2009

Jud.fond:.

Președinte:Raluca Elena Șimonescu Diaconu
Judecători:Raluca Elena Șimonescu Diaconu, Teodora Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Pitesti