Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 800/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 800/ DOSAR NR-
Ședința publică din 31 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Manuela Barbu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Hădărean
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.91/S din 12 august 2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat oficiu având cuvântul pentru recurentul condamnat solicită în baza art. 38515pct. 2 lit. Cod procedură penală admiterea recursului formulat de condamnat împotriva sentinței penale nr.91/S din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov și în cadrul rejudecării admiterea pe fond a cererii de întrerupere a executării pedepsei, apreciind că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit.c Cod procedură penală. Arată că din ancheta socială aflată la dosarul instanței de fond rezultă în detaliu condițiile precare în care trăiesc membrii familiei condamnatului, aceștia locuind într-o singură cameră, venitul material redus fiind asigurat doar de mamă, tatăl fiind decedat. Consideră că aspectul că petentul condamnat ar fi părăsit domiciliul înainte de a fi cercetat în cauză, nu are relevanță cu atât mai mult cu cât acesta a continuat să-și viziteze mama și frații și să le acorde ajutor. Apreciază că ajutorul condamnatului este imperios necesar și raportat la faptul că sunt întrunite dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit.c Cod procedură penală solicită admiterea recursului declarat de condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.91/S din 12 august 2008 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, apreciind hotărârea Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov ca fiind legală și temeinică. Arată că așa cum se precizează și în concluziile referatului de anchetă socială nu se impune întreruperea executării pedepsei.
Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului din oficiu.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr. 91/12.08.2008 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, a fost respinsă cererea condamnatului, privind întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 88/17.11.2006 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, deși din conținutul anchetei sociale rezultă faptul că familia condamnatului are condiții de viață modeste, acest aspect nu este de natură să atragă întreruperea executării pedepsei, acesta părăsind domiciliul familiei înainte de a fi condamnat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, arătând că ajutorul său pentru familia sa este imperios necesar pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale acesteia.
Verificând hotărârea pe baza materialului și lucrărilor de la dosarul cauzei, curtea reține următoarele:
Ancheta socială efectuată la domiciliul condamnatului nu a relevat existența unor împrejurări speciale din cauza cărora executarea imediată a pedepsei să aibă consecințe grave pentru condamnat și familia acestuia. Condamnatul este primul născut al unei familii cu 9 copii, din care 5 sunt majori, iar 4 minori, aceștia aflându-se în grija mamei, tatăl fiind decedat. În plus, în cuprinsul anchetei sociale se menționează faptul că cel condamnat a părăsit domiciliul familiei înainte de a fi condamnat. Văzând astfel că cel condamnat nu a făcut dovada faptului că se ocupa de întreținerea familiei sale, în calitatea sa de frate mai mare și nici a mijloacelor care i-ar permite sa se ocupe în prezent de aceasta, iar situația familiei sale, deși destul de grea din punctul de vedere al condițiilor materiale, nu s-a dovedit a fi pusă în primejdie prin continuarea executării pedepsei condamnatului, în mod întemeiat prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 lit. c Cod procedură penală.
Față de aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat recursul condamnatului și va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 189, 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul condamnat va fi obligat să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 91/12.08.2008 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pe care o menține.
Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./08.12.2008
Dact./08.12.2008
3 exemplare
Jud. fond: -
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Manuela Barbu, Nicoleta Hădărean