Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 802/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - întrerupere executare pedeapsă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.802

Ședința publică de la 19 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Liana Balaci

- - JUDECĂTOR 3: Robert

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr.352 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul petent asistat de avocat - apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt cereri sau excepții, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru recurentul petent a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Mehedinți și pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată, având în vedere ancheta socială și actele existente la dosarul cauzei.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea ca nefondat având în vedere actele existente la dosarul cauzei și din care rezultă că soția recurentului se află în îngrijirea unuia dintre copiii acestora, neavând de altfel relevanță întreruperea pedepsei pentru o perioadă de 2-3 luni, prin raportare la motivul invocat de către recurent.

Având ultimul cuvânt, recurentul condamnat a solicitat admiterea recursului și întreruperea executării pedepsei, deoarece este bolnav și soția sa are nevoie de operație dificilă care necesită prezența sa personală, declarând că își însușește și concluziile apărătorului său.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr.352 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul - fiul lui și, născut la 11 aprilie 1950, în prezent deținut în Penitenciarul Drobeta Turnu S.

A fost obligat petentul la 60 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 40 lei, reprezentând onorariul apărător din oficiu desemnat pentru petent și care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin cererea înregistrată sub nr-, petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, motivând că suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.

De asemenea, a mai susținut că soția sa a fost pensionată medical prin decizia nr.285 din 31.02.2004, aceasta având grave tulburări de locomoție, așa încât este necesară prezența sa acasă pentru aod uce și a avea grijă de ea la spital.

În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe disp. art.453 lit. a și d Cod pr.penală.

Prin declarația dată în ședința publică din 15.09.2008 aflată la fila 20, petentul a precizat că a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei pentru a putea să-și susțină soția care necesită o intervenție chirurgicală la cap, la Spitalul nr.9 din B, subliniind deci că nu este vorba despre starea sa de sănătate, ci a soției sale.

În dovedirea cererii formulate, petentul a depus la dosarul cauzei biletul de internare în spital trimis de Cabinetul medical " ", un extras al sentinței nr.96/26.03.2007 a Tribunalului Mehedinți și decizia penală nr.216/27.11.2007 a Curții de Apel Craiova.

În cauză au fost solicitate relații de la Penitenciarul Drobeta Tr. S cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află petentul, fiind dispusă totodată efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei petentului.

Examinând cererea formulată de petent, astfel cum a fost precizată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale în materie, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art.455 rap. la art.453 lit. c Cod pr.penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.

În cauza dedusă judecății din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că în prezent petentul se află în executarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tentativă la omor aplicată de Tribunalul Mehedinți prin sentința penală nr.96/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr.216/27.11.2007 a Curții de Apel Craiova.

Din ancheta socială efectuată la domiciliul familiei petentului rezultă că soția acestuia este pensionară cu gr. I de invaliditate cu diagnostic clinic hemipareză stânga forte spastica sechelară și posibil chist hidatic cerebral emisfera dreaptă, primind o pensie de 867 lei lunar.

Cu toate că această anchetă specială concluzionează că soția petentului are nevoie de o persoană care să o îngrijească, tribunalul a constatat că în aceeași anchetă se menționează faptul că din căsătoria petentului cu au rezultat 3 copii, respectiv două fete și un băiat, iar una dintre fete, respectiv locuiește și are grijă de mama sa și de gospodărie.

Totodată, în ancheta socială s-a menționat faptul că familia petentului deține o suprafață de teren de 2,56 ha, 130 ovine, 30 caprine, 10 porcine și o cabalină.

Chiar dacă actul medical depus la dosarul cauzei relevă faptul că soția petentului grav bolnavă, s-a reținut însă că petentul are două fiice care au obligația legală de aoî ntreține și îngriji pe mama lor, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.453 lit. c Cod pr.penală, așa încât tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petent.

Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs condamnatul, arătând că solicită întreruperea pedepsei deoarece soția sa este bolnavă de gradul la pat și are nevoie de o operație care necesită acordul său, aceasta nefiind în prezent îngrijită de către cineva, în condițiile în care și fiul său se află în detenție.

Examinând recursul, instanța urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b p, să-l respingă ca nefondat.

În urma modificării cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată inițial, condamnatul a invocat în susținerea acestei cereri doar dispoz.art.455 p, rap.la art.453 pct.1 lit.c din p, respectiv faptul că soția sa, grav bolnavă, are nevoie de îngrijire permanentă dar și de o intervenție chirurgicală, ambele făcând necesară prezența condamnatului, astfel încât se impune întreruperea pedepsei.

Art.453 pct.1 lit.c din p prevede că executarea pedepsei închisori poate fi amânată când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează, executarea neputând fi amânată mai mult de 3 luni și numai o singură dată.

Din textul de mai sus rezultă că întreruperea executării pedepsei are un caracter excepțional, ea putând fi acordată numai în situația dovedirii existenței unor "consecințe grave" pentru "condamnat, familie sau unitatea la care lucrează", adică a unor împrejurări speciale, deosebite și care ar avea o înrâurire puternică asupra condamnatului, familiei sau locului de muncă al acestuia.

În cauză se constată că recurentul a invocat în susținerea cererii sale starea gravă a sănătății soției sub două aspecte, respectiv faptul că aceasta are o nevoie permanentă de îngrijiri și se impune efectuarea unei intervenții chirurgicale care ar necesita acordul și prezența condamnatului la spital, cel puțin în perioada pre și post operatorie.

În ceea ce privește primul argument invocat de către recurent, din ancheta socială efectuată la dosarul cauzei și actele medicale depuse, rezultă fără dubiu starea gravă a sănătății soției condamnatului, însă de aceasta se îngrijește cu caracter permanent unul dintre copiii familiei, respectiv fiica, în vârstă de 30 ani, care de altfel locuiește împreună cu mama sa.

Nici cel de-al doilea argument invocat de către recurent nu poate fi reținut de către C deoarece, deși s-a dovedit incontestabil starea gravă a sănătății soției inculpatului, din nici un înscris la dosarul cauzei nu rezultă necesitatea efectuării unei intervenții chirurgicale în perioada imediat următoare, cât și necesitatea prezenței personale și acordului expres al inculpatului privitor la această operație, actele existente și ancheta socială dovedind doar că aceasta suferă de o boală foarte gravă și a fost internată.

Concluzionând, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Mehedinți de respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul este legală și temeinică, deoarece acesta nu a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale, excepționale pentru sine, familie sau unitatea la care și-ar desfășura activitatea, cu consecințe grave, dacă executarea pedepsei s-ar derula în continuare.

Pentru considerentele expuse anterior Curtea urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b p, să respingă recursul condamnatului ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.192 pct.2 p;

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr.352 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 19 noiembrie 2008.

- - - - - - -

Grefier,

Red.jud.RE.-

PS/27.11.2008

Președinte:Mircea Mugurel Șelea
Judecători:Mircea Mugurel Șelea, Liana Balaci, Robert

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 802/2008. Curtea de Apel Craiova