Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 803/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.803

Ședința separată din data de 15 octombrie 2008,

PREȘEDINTE: Ștefana Anghel

JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu

JUDECĂTOR 3: Gabrriela Diaconu

Grefier: - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la 24 ianuarie 1983, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.244/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a luat act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr.316/2004 a Tribunalului Prahova rămasă definitivă prin decizia penală nr.5631/01.11.2004 a

A fost obligat condamnatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu apărător din oficiu s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul condamnat în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr.3435/2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu recurentul condamnat.

Recurentul condamnat, personal având cuvântul, declară că își retrage recursul formulat împotriva sentinței penale nr.244/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Avocat, având cuvântul solicită să se ia act că recurentul condamnat și-a retras recursul declarat împotriva sentinței penale nr.244/13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită a se lua act că recurentul condamnat și-a retras recursul declarat împotriva sentinței penale nr.244/13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Recurentul condamnat solicită a se lua act de retragerea recursului declarat împotriva sentinței penale nr.244/13 mai 2008.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față constată:

Prin sentința penală nr.244/13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins s-a luat act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată condamnatului, fiul lui și, născut la data de 24 ianuarie 1983, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, prin sentința penală nr.316/2004 a Tribunalului Prahova.

A fost obligat condamnatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu apărător din oficiu s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea adresată Tribunalului Prahova și înregistrată sub nr- condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.316/26.05.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5631/01.11.2004 a

În motivarea cererii condamnatul a precizat că mama sa a suferit o comoție cerebrală, fiind în imposibilitatea de a se deplasa, aceasta locuind singură, nerealizând nici un venit, condamnatul fiind singura persoană care ar putea să îi acorde sprijinul necesar.

Deși în cauză s-au depus acte medicale și s-a efectuat anchetă socială, în ședința publică din data de 13 mai 2008, recurentul condamnat prezent în instanță a declarat că înțelege să-și retragă cererea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prezent în fața Curții, în ședința publică din data de 15 octombrie 2008, recurentul condamnat a declarat că înțelege să-și retragă recursul formulat împotriva sentinței penale nr.244/13 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Față de această manifestare de voință a recurentului condamnat, exprimată de acesta în mod liber și fără echivoc și ținând seama de dispozițiile art.3854alin.2 rap. la art.369 alin.1 p, Curtea urmează să ia act de retragerea recursului.

În conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 pr.penală, recurentul condamnat va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul condamnat, fiul lui și, născut la data de 24 ianuarie 1983, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, prin sentința penală nr.316/2004 a Tribunalului Prahova.

Obligă recurentul la 190 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2008.

Președinte, Judecători,

Grefier,

MM

4 ex./17.10.2008

f-

Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3113/2006

Președinte:Ștefana Anghel
Judecători:Ștefana Anghel, Cristina Georgescu, Gabrriela Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 803/2008. Curtea de Apel Ploiesti