Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 922

Ședința publică din data de 17 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Ioana Nonea

JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu

JUDECĂTOR 3: Elena Zăinescu

Grefier:- - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA împotriva sentinței penale nr. 233 din 08 septembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, prin care a fost admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de intimata condamnată, fiica lui și, născută la 05 martie 1971, domiciliată în B, sector 4,-,. 80,. A,. 66, fără forme legale în B, sector 5, Prelungirea, nr. 52-60, -. 1,. 8,. 32 și în com. R,-, Județ D, privind pedeapsa de 24 (douăzecișipatru) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 446 din 11.12.2003 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 4536 din 15.09.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la împlinirea vârstei de un an a minorei, născută la data de 19 august 2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit intimata condamnată.

Procedură de citare este legal îndeplinită prin afișare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: învederează instanței că la dosar s-au depus adresa nr. -//09.12.2009 emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor B, din conținutul căreia rezultă că la data de 09.09.2009, intimata-condamnată a fost liberată prin întreruperea pedepsei pe timp de 12 luni, la data de 09.09.2009 din Penitenciarul.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în opinia sa cauza se află în stare de judecată.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților, în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul critică sentința pronunțată de instanța de fond, pe care o consideră nelegală și netemeinică.

Este de reținut faptul că intimata-condamnată se afla în executarea unei pedepse privative de libertate de 24 (douăzecișipatru) ani închisoare, pentru infracțiunea de omor.

Prin sentința penală nr. 446 din 11.12.2003 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 4536 din 15.09.2004 a Înaltei Curți de casație și Justiție, condamna a fost decăzută din drepturile părințești, atât pe perioada detenției (perioada accesorie), dar și după executarea pedepsei, timp de 10 ani (pedeapsă complementară).

Chiar dacă minora s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a mamei sale, în anul 2009, drepturile părintești nu pot fi recunoscute persoanei nedemne pe perioada prevăzută de lege, indiferent de numărul copiilor care s-ar putea naște ulterior și de natura altor drepturi ce s-ar invoca, interdicția nu poate fi decât absolută, nefiind divizibilă, pentru că acesta este unul din scopul pedepselor accesorii și complimentare - acela de măsură de constrângere.

Solicită în temeiul art. 38515pct.2 admiterea C.P.P. recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 233/08.09.2009, a Tribunalului Prahova, conform art. 456 comb. Cu art. 455 și art. 453 lit. b s C.P.P.-a admis cererea formulată de condamnata, (fiica lui și, născută la 05 martie 1971), domiciliată în B, sector 4,-,. 80,. A,. 66, fără forme legale în B, sector 5, Prelungirea, nr. 52-60, -. 1,. 8,. 32 și în com. R,-, Județ D, dispunându-se întreruperea executării pedeapsei de 24 (douăzecișipatru) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 446 din 11.12.2003 a Tribunalului Argeș, până la împlinirea vârstei de un an a minorei, născută la data de 19 august 2009.

Totodată, aceasta a fost obligată să respecte obligațiile înscrise în art. 4531alin.1 lit. a,b,c,d și alin.2 lit. c,b C.P.P. privind limita teritorială a mun. B, locuința părților civile G și, apropierea, ori comunicarea directă sau indirectă cu acestea, precum și martorii, și.

S-a atras atenția condamnatei asupra dispozițiilor art. 453 alin.12C.P.P. privind condițiile revocării întreruperii executării pedepsei și s-a comunicat hotărârea instanței de executare, cât și instituțiilor prevăzute la art. 454 alin.11din același cod, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse acestora de lege.

Pentru a hotărâ astfel, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin nr. 446/2003 a Tribunalului Argeș, definitivă prin nr. 4536/2004 a - Secția Penală, inculpata a fost condamnată pentru

omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. a,c,d Cod Penal, la pedeapsa de 24 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,d,e

Cod Penal

Cererea formulată pentru întreruperea executării pedepsei principale s-a considerat ca fiind legală, deoarece prin certificatul de naștere nr. -/25.08.2009, eliberat de Primăria sectorului 2, s-a confirmat susținerea acesteia în sensul că la data de 19 august 2009 a dat naștere minorei.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sub un prim aspect, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859alin.1, pct. 2 C.P.P. susținându-se că deși nu este instanță de executare, iar la data investirii ori judecata cauzei condamnata nu era deținută pe raza Tribunalul ui P, contrar disp. art. 456 C.P.P. acesta a procedat la soluționarea cererii, dispunând întreruperea executării pedepsei, cu depășirea limitelor de competență teritorială.

Al doilea motiv de casare vizează temeinicia hotărârii, considerându-se că în raport de circumstanțele cauzei, gravitatea faptei pentru care a fost condamnată, modalitatea de operare, dar și interzicerea drepturilor părintești, prin nr. 446/2003 a Tribunalului Argeș, în mod greșit s-a admis cererea, întrerupându-se executarea pentru o faptă și persoană ce prezintă pericol public și care nici nu este în măsură să asigure copilului condiții adecvate într-o reședință provizorie, fără alte venituri decât cele acordate de stat, pentru protejarea acestuia.

S-a solicitat casarea sentinței atacate, urmând ca în principal să se dispună declinarea competenței de soluționare în favoarea instanței determinate în art. 456 C.P.P. iar în subsidiar rejudecarea cauzei de instanța de control judiciar și pe fond, respingerea cererii de întrerupere a executării formulată de condamnata, ca neîntemeiată.

Verificând hotărârea recurată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de casare invocate, rezultă că într-adevăr aceasta este afectată de nelegalitate, în sensul art. 3859alin.1 pct.2 comb. cu art. 456 C.P.P. fiind pronunțată cu nesocotirea normelor procedurale dilimante ce reglementează soluționarea cererilor privind întreruperea executării pedepselor, formulate de condamnați, după preluarea în custodia administrației penitenciarului.

În sensul acestor texte de lege, instanța competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei la acest moment al procesului execuțional este instanța de executare a hotărârii de condamnare, atari atribuții preluându-se de instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, numai în cazul în care persoana respectivă este privată de libertate, fie la momentul introducerii cererii, fie al soluționării acesteia.

În speță, la data de 3.08.2009 condamnata a investit TRIBUNALUL PRAHOVA cu o cerere având ca obiect " revocarea încheierii din data de 29.06.2009 pronunțată de acesta", în sensul ridicării restricției de a părăsi și localitatea R, județ D și încuviințarea "rămânerii pe teritoriul mun. B sau Târgoviște, până la terminarea perioadei de întrerupere a executării pedepsei aplicate prin nr. 446/2003 a Tribunalului Argeș, măsură dispusă prin nr. 210/25.06.2009, pronunțată de tribunalul sesizat, ca instanță competentă locului de deținere - Penitenciarul, în custodia căruia se afla la aceea dată.

Din conținutul cererii olografe, rezultă că la data de 3.08.2009, condamnata se afla în stare de libertate, declarându-și domiciliul în mun. B,-.. 80,. A,.66, sector 4 și reședința în orașul R,- județ

La termenul din 8.09.2009, fixat pentru judecata cererii în primă instanță, condamnata a făcut dovada că pe lângă adresele menționate, mai are și o altă reședință în mun. B, sector 5, Prelungirea, nr. 52-60, -. 1,. 8,. 32, însă a fost prezentată în stare de deținere, aflându-se în custodia provizorie a Poliției mun.

Or în atare situație, dovedindu-se că nici la data investirii și nici la aceia a dezbaterii cauzei pe fond condamnata nu avea domiciliul sau reședința ori locul de deținere în raza de competență teritorială a Tribunalului Prahova, rezultă că nelegal acesta a reținut cererea introdusă pe rol la data de 3.08.2009, dispunând întreruperea executării pedepsei de 24 ani închisoare aplicată prin penală nr. 446/11.12.2003 a Tribunalului Argeș, deși potrivit art. 456 competența C.P.P. aparținea exclusiv instanței de executare.

Întrucât normele procedurale ce reglementează atari competențe sunt de strictă interpretare, curtea de apel constată că sentința adoptată este lovită de nulitate absolută, în sensul cazului de recurs prev. de art. 3859pct.2 rap. la art. 197 al.2 C.P.P. nulitate ce nu poate fi înlăturată în nici un mod și poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar și din oficiu.

Ca urmare motivul de reformare invocat în principal de unitatea de parchet se apreciază ca fiind fondat și admițându-se recursul declarat se va proceda la casarea acesteia în baza art. 38515pct. 2 lit. c din același cod, se va declina competența de soluționare a cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnata, în favoarea Tribunalului Argeș, județ A, ca instanță de executare.

Față de cele ce preced examinarea motivului de recurs vizând temeinicia admiterii cererii, apare ca inutilă, aspectele de fapt și de drept susținute de condamnată, urmând a forma obiectul controlului judiciar ce se va efectua de instanța legal sesizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA împotriva sentinței penale nr. 233 din 08 septembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA.

Casează sentința și declină competența de soluționare a cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de condamnata, (fiica lui și, născută la 05 martie 1971), domiciliată în B, sector 4,-,. 80,. A,. 66, fără forme legale în B, sector 5, Prelungirea, nr. 52-60, -. 1,. 8,. 32 și în com. R,-, Județ D, în favoarea Tribunalului Argeș, județ

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 decembrie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - -

Fiind plecată în

concediu de odihnă,se

semnează de președinte

complet

Grefier,

- -

Red. /Tehnored.

2 ex./ 05.01.2010

Dosar nr- TRIBUNALUL PRAHOVA

Judec. -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Ioana Nonea
Judecători:Ioana Nonea, Elena Negulescu, Elena Zăinescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Ploiesti