Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 977/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr-

1545/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 977

Ședința publică din 06 iulie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Vasile Băjan JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 3: Damian

GREFIER - -

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel ști a fost reprezentat de procuror.

Pe rol solu ț ionarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurentul-condamnat împotriva sentinței penale nr. 566/F/22.05.2009, pronun țată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ș edin ță publică a răspuns recurentul-condamnat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, cu delegatie pentru asistenta judiciara obligatorie nr. -/30.06.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 6).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ș edin ță, după care:

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărărtorul desemnat din oficiu recurentului-condamnat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei conform disp. art. 455 rap. la art. 453 lit. a pr.pen.

Sus ț ine că recurentul suferă de anumite boli ce nu pot fi tratate în re țeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, astfel că se impune întreruperea executării pedepsei pentru a da posibilitatea acestuia să beneficieze de tratament corespunzător.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 455 rap. la art. 453 lit. a pr.pen. iar hotărârea instan ței de fond este temeinică și legală.

Solicită a se avea în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, conform cărora asistența medicală îi poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu respectarea indicațiilor terapeutice.

Recurentul-condamnat, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului întrucât are nevoie de tratament recuperator care nu i se poate administra în re țeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 566/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei pe motive medicale, efectuând în cauză o expertiză medico - legală.

Conform raportului aflat la dosar, condamnatul poate fi tratat în rețeaua sanitară a ANP și nu se află în imposibilitatea executării pedepsei.

Astfel că nu sunt îndeplinite cerințele legale prev.de art.453 alin.1 lit.a rap.la art.455 Cod procedură penală pentru a fi admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei în baza art.455 raportat la art.453 alin.1 lit.a Cod procedură penală, întrucât suferă de boli ce nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și nu există condiții pentru aplicarea tratamentului recuperator.

Analizând sentința recurată prin prisma criticii formulate, dar și în raport de toate motivele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 pr.pen. Curtea constată că recursul este nefondat.

Așa cum în mod corect a apreciat instanța fondului, nu poate fi primită cererea recurentului-condamnat de întrerupere a executării pedepsei deoarece afecțiunile de care suferă acesta - fractură tasare corp vertebral T6, mielopatie cervico-toracală posttraumatică, fără indicație neurochirurgicală la momentul actual, pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu respectarea indicațiilor terapeutice, după cum a concluzionat raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, petentul nefiind în imposibilitatea executării pedepsei pe acest motiv.

Față de probele administrate în cauză, constatând că examenul medical de specialitate nu a fost combătut prin vreo probă contrară, Curtea, în temeiul art. 385/15, punct 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-condamnat împotriva Sentinței penale nr.566/22.05.2009 pronunțată de Tribunalului București - Secția a I-a Penală, în dosar nr-, pe care, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, va obliga pe recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr.566/22.05.2009 pronunțată de Tribunalului București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.07.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact./7.08.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală

Președinte:Vasile Băjan
Judecători:Vasile Băjan, Carmen Veronica Găină, Damian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 977/2009. Curtea de Apel Bucuresti