Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 102/

Ședința publică din 19 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTORI: Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu Constantin

Grefier -

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de

procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva Deciziei penale nr. 497/A din 27 noiembrie 20907 Tribunalului Galați.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 78/2007.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului inculpat susține că prezenta cauză este la al 5-lea ciclu procesual.

Arată că recurentul inculpat mai are de executat 2 luni și 15 zile din pedeapsă și se liberează la termen.

Inculpatul recunoaște fapta, recunoaște că a greșit acum 10 ani, când era minor, și a comis niște fapte. Pentru aceste fapte, Judecătoria Galați, în mod corect, în al cincilea ciclu procesual, l-a condamnat la o pedeapsă de 6 ani și 9 luni închisoare.

Inculpatul a luat legătura cu un avocat, care a declarat apel în cauză cu o zi după ce hotărârea pronunțată de Judecătoria Galația rămas definitivă, la acea dată fiind în țară. Precizează că după săvârșirea faptelor inculpatul a plecat din țară și că a depus la ribunalul Galați acte din care rezultă că locuiește și lucrează cu forme legale în Spania, că urma să se căsătorească.

Consideră că problema care se pune în cauză este aceea că inculpatul a fost condamnat la pedepse prea mari pentru fapte de furt comise cu mult timp în urmă, în urma cărora s-au produs prejudicii mici (pentru fapta de la pct. 5, comisă la data de 18.05.1998, pentru sustragerea unui radiocasetofon a fost condamnat la 3 ani și 6 luni, pentru fapta de la pct. 6, pentru sustragerea unui ceas auto în valoare de 200.000 lei, a fost condamnat la 3 ani și 3 luni închisoare, pentru fapta de la pct. 7, pentru că a sustras niște țigări, cafea, ciocolată a fost condamnat la 3 ani și 4 luni, pentru faptele de la pct. 8 - sustragerea unui radiocasetofon în valoare de 300.000 lei, de la pct. 9 - sustragerea a 8 perechi adidași în valoare de 1.200.000 lei, și de la pct. 10 - faptă mai gravă pentru că a pătruns într-un apartament - a fost condamnat o pedeapsă de 4 ani și 9 luni).

Inculpatul a declarat apel și a solicitat să se verifice cuantumul pedepselor raportat la timpul trecut de la data comiterii faptelor - 10 ani, la perioadele executate și să i se aplice o pedeapsă cu 3 luni mai mică. Dacă i s-ar aplica o pedeapsă de 6 ani închisoare, inculpatul ar fi pus în libertate imediat.

Susține că nu este vina inculpatului că după 10 ani de zile nu a fost condamnat și nu a executat pedeapsa. Acesta dorește doar să-și rezolve problemele pe care le are în România în legătură cu această pedeapsă și să se întoarcă în Spania.

Arată că inculpatul execută pedeapsa din luna septembrie și consideră că este vina sistemului că dosarul a ajuns abia acum în recurs.

Solicită să se constate că decizia penală 497/2007 a Tribunalului Galați este netemeinică și să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, pentru ca acesta să se poată întoarce în Spania. Totodată, solicită să se aibă în vedere că de 10 ani inculpatul nu a mai făcut comis nicio faptă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea recursului declarat de inculpatul.

Consideră că pedepsele s-au aplicat diferențiat, funcție de participarea inculpaților la activitatea infracțională și că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante. Solicită să se aibă în vedere că pedepsele aplicate inculpatului sunt orientate spre minim, că acesta era major la data comiterii faptelor și că a săvârșit nouă acte materiale în baza aceleiași rezoluții infracționale, respectiv a săvârșit furturi diferite din autoturisme, din consignații și dintr-un apartament. Instanța nu a avut în vedere doar valoarea prejudiciului pentru fiecare act material în parte, ci modalitatea de comitere a faptelor ( prin efracție și escaladare), faptul că inculpatul era și este recidivist postcondamnatoriu, faptele fiind săvârșite înainte de a începe executarea pedepsei aplicate prin 707/1997 a Judecătoriei Caransebeș.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că îi expiră rezidența pe 16 mai,că trebuie să depună o cerere pentru prelungirea autorizației de muncă. Această pedeapsă îi îngreunează situația foarte mult, pentru că în Spania are de plătit împrumuturi în bănci. Recunoaște că a comis fapte grave, dar solicită clemență din partea instanței.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.1401/09.07.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar -, în temeiul art.335 pr.pen. s-a dispus reunirea, cu prezenta cauză, a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 8857/1998, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 813/19.03.1999, sentință care a fost deființată în ceea ce privește latura penală, pentru ambii inculpați.

Cu privire la inculpatul -:

În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului -, din zece infracțiuni de furt calificat, cu aplicarea art. 99 și urm. pen. în șapte infracțiuni de furt calificat, cu aplicarea art. 99 și urm. pen. (fapte descrise la punctele 1-7) și o infracțiune de furt calificat în formă continuată (alcătuită din actele materiale descrise la punctele 8-10, precum și din actele materiale pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați, rămasă definitivă prin neapelare la data de 25.04.1999), prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și a art. 99 și urm. pen.

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. (faptă săvârșită la data de 06.08.1997; parte vătămată; faptă descrisă la punctul 1).

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. (faptă săvârșită la data de 08.12.1997; parte vătămată; faptă descrisă la punctul 2).

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. (faptă săvârșită în perioada 05-11.09.1997; parte vătămată; faptă descrisă la punctul 3).

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. (faptă săvârșită la data de 16/17.11.1997; parte vătămată; faptă descrisă la punctul 4).

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1 (un) an și 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. (faptă săvârșită la data de 17/18.05.1998; parte vătămată; faptă descrisă la punctul 5).

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. (faptă săvârșită la data de 17/18.05.1998; parte vătămată; faptă descrisă la punctul 6).

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 1 (un) an și 7 (șapte) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i pen. cu aplicarea art. 99 și urm. pen. (faptă săvârșită la data de 18/19.05.1998; parte vătămată G; faptă descrisă la punctul 7).

A fost condamnat inculpatul - la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și a art. 99 și urm. pen. (șase acte materiale săvârșite în perioada 26/27.05.1998 - 10.06.1998; părți vătămate, G, G, G și; actele materiale descrise la punctele 8-10, precum și actele materiale pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați ).

În temeiul art. 36 alin. 1.pen. în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta sentință penală, cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 478/16.02.1999 a Judecătoriei Galați (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 647/R/26.05.2000 a Curții de APEL GALAȚI și modificată prin sentința penală nr. 1744/03.09.2001 a Judecătoriei Brăila; faptă săvârșită în perioada iunie - decembrie 1997), stabilind o pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 40 alin. 1.pen. s-a contopit pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, astfel cum a fost mai sus stabilită, cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1845/16.07.2004 a Judecătoriei Galați (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634/19.08.2004 a Tribunalului Galați; faptă săvârșită la data de 18/19.07.2003), urmând ca, în final, inculpatul - să execute o pedeapsă rezultantă de 6 (șase) ani, 4 (patru) luni și 24 (douăzeci și patru) zile închisoare.

În temeiul art. 36 alin. 3.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de o zi din data de 11.12.1997, perioada executată de la data de 10.06.1998, până la data de 08.09.2002, precum și perioada executată de la data de 05.02.2004, până la data de 28.03.2006, si s-a constata că inculpatul - a executat integral pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani, 4 (patru) luni și 24 (douăzeci și patru) zile închisoare.

Cu privire la inculpatul:

În temeiul art. 334 Cod de procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din cinci infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de complicitate la furt calificat, toate cu aplicarea art. 75 lit. c pen. și a art. 37 lit. a pen. în două infracțiuni de furt calificat, cu aplicarea art. 75 lit. c pen. și a art. 37 lit. a pen. (fapte descrise la punctele 5 și 7), o infracțiune de complicitate la furt calificat, cu aplicarea art. 75 lit. c pen. și a art. 37 lit. a pen. (faptă descrisă la punctul 6) și o infracțiune de furt calificat în formă continuată (alcătuită din actele materiale descrise la punctele 8-10, precum și din actele materiale pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați, rămasă definitivă la data de 20.09.1999, prin decizia penală nr. 1032/06.09.1999 a Tribunalului Galați ), prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. a art. 75 lit. c pen. și a art. 37 lit. a pen.

A fost condamnat inculpatul la:

- o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i pen. cu aplicarea art. 75 lit. c pen. și a art. 37 lit. a pen. (faptă săvârșită la data de 17/18.05.1998; parte vătămată; faptă descrisă la punctul 5).

- o pedeapsă de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26.pen. raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i pen. cu aplicarea art. 75 lit. c pen. și a art. 37 lit. a pen. (faptă săvârșită la data de 17/18.05.1998; parte vătămată; faptă descrisă la punctul 6).

- o pedeapsă de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i pen. cu aplicarea art. 75 lit. c pen. și a art. 37 lit. a pen. (faptă săvârșită la data de 18/19.05.1998; parte vătămată G; faptă descrisă la punctul 7).

- o pedeapsă de 4 (patru) ani și 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. a art. 75 lit. c pen. și a art. 37 lit. a pen. (șase acte materiale săvârșite în perioada 26/27.05.1998 - 10.06.1998; părți vătămate, G, G, G și; acte materiale descrise la punctele 8-10, precum și actele materiale pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați ).

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș, în pedepsele componente: 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e și g pen. cu aplicarea art. 13.pen. respectiv1an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g pen. cu aplicarea art. 13.pen.

S-a menținut revocarea grațierii condiționate cu privire la pedepsele de 4 luni închisoare, respectiv de 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș, astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 1294/18.04.2003 a Judecătoriei Galați.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 102/02.02.1998 a Judecătoriei Lugoj, în pedepsele componente: 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g și i pen.; 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g și i pen. și 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g și i pen.

În temeiul art. 36 alin. 2.pen. în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b pen s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș (1 an închisoare; 1 an și 6 luni închisoare; 4 luni închisoare; 6 luni închisoare), cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 102/02.02.1998 a Judecătoriei Lugoj (3 ani închisoare; 3 ani și 2 luni închisoare; 1 an și 6 luni închisoare), stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare.

S-a dispus repunerea in individualitatea lor pedepsele de 4 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i și alin. 2 lit. c pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. a art. 37 lit. a pen. și a art. 13.pen. respectiv de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. și a art. 13.pen. ambele aplicate prin sentința penală nr. 1294/18.04.2003 a Judecătoriei Galați (rămasă definitivă prin neapelare la data de 07.05.2003).

În temeiul art. 36 alin. 1.pen. în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b pen. s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință penală, cu pedepsele de 4 ani și 2 luni închisoare, respectiv de 1 an închisoare, ambele aplicate prin sentința penală nr. 1294/18.04.2003 a Judecătoriei Galați, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 6 (șase) ani închisoare.

În temeiul art. 39 alin. 1.pen. s-a dispus contopirea celor două pedepse rezultante astfel cum au fost mai sus stabilite (3 ani și 9 luni închisoare, respectiv 6 ani închisoare), urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă de 6 (șase) ani și 9 (nouă) luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.

În temeiul art. 36 alin. 3.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de o zi din data de 13.06.1997, perioada executată de la data de 10.06.1998, până la data de 13.03.2002, precum și perioada executată de la data de 16.07.2003, până la data de 29.07.2003.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentințelor penale mai sus arătate.

S-a constatat că latura civilă a cauzei a fost soluționată definitiv prin sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați.

În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției, către Baroul d e Avocați

În temeiul art. 191 alin. 1, 2 și 3 Cod de procedură penală, au fost obligați: inculpatul la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, respectiv inculpatul -, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Această soluție a fost pronunțată în rejudecare, după ce cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 4629/P/1998 din 02.09.1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților - și, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, după cum urmează:

- cu privire la inculpatul minor -, s-a reținut că în perioada 06.08.1997 - 10.06.1998, a sustras - în temeiul unor rezoluții infracționale distincte - diferite bunuri de la un număr de 10 părți vătămate, faptele sale întrunind elementele constitutive a zece infracțiuni de furt calificat, toate cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și a art. 33 lit. a Cod penal;

- cu privire la inculpatul, s-a reținut că în perioada 17/18.11.1997 - 10.06.1998, în temeiul unor rezoluții infracționale distincte, a sustras, respectiv a ajutat pe inculpatul - să sustragă diferite bunuri de la un număr de 6 părți vătămate, faptele sale întrunind elementele constitutive a 5 infracțiuni de furt calificat, respectiv a unei infracțiuni de complicitate la furt calificat, toate cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și a art. 33 lit. a Cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 12172/1998 din data de 17.09.1998.

Prin sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați, s-a dispus condamnarea inculpatului - la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa. În conformitate cu art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului -, aplicându-i-se acestuia o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare. Cu privire la inculpatul, de asemenea s-a dispus condamnarea la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 102/02.02.1998 a Judecătoriei Lugoj, în pedepsele componente (3 ani închisoare, 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare), iar în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea tuturor pedepselor, aplicându-i-se inculpatului o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, în referire la art. 64 Cod penal.

S-a constatat că cei doi inculpați sunt arestați în alte cauze.

În temeiul art. 14.proc.pen. combinat cu art. 1000 alin. 2 Cod civil, a fost obligat inculpatul -, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata de despăgubiri civile către părțile civile (200.000 ROL), (20.000 ROL), (3.000.000 ROL), (5.000.000 ROL), - (900.000 ROL) și (50.000 ROL).

În temeiul art. 14.proc.pen. combinat cu art. 998 cod civil și art. 1000 alin. 2 Cod civil, au fost obligați în solidar inculpații - și, iar inculpatul -, în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata de despăgubiri civile către părțile civile G (1.630.000 ROL), (100.000 ROL), G (500.000 ROL), (1.500.000 ROL) și (100.000 ROL).

S-a constatat acoperit integral prin restituire prejudiciul cauzat părții vătămate.

S-a constatat că partea vătămată, precum și martorii cumpărători de bună-credință și - nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. 2 și 3.proc.pen. s-a dispus obligarea celor doi inculpați, iar a inculpatului - în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale s-a declarat apel d e către ambii inculpați. Prin decizia penală nr. 899/29.06.1999, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1215/1999, au fost admise apelurile declarate de către inculpați, dispunându-se desființarea în parte, numai în ceea ce privește latura penală (pe care o înlătură în totalitate), a sentinței penale nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a constatat că cei doi inculpați sunt arestați în alte cauze.

S-au menținut actele procedurale efectuate până la termenul din data de 07.12.1998.

S-a reținut de către instanța de apel că prima instanță nu și-a exercitat rolul activ și nu a depus toate diligențele necesare pentru rezolvarea completă a antecedentelor penale ale celor doi inculpați. Astfel, cu privire la inculpatul, instanța nu s-a pronunțat cu privire la pedepsele aplicate acestuia prin sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș, și nici cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 2622/03.10.1995 a Judecătoriei Galați. Totodată, nu s-a verificat data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 102/02.02.1997 a Judecătoriei Lugoj, neputându-se stabili prin urmare dacă în speță sunt incidente dispozițiile legale referitoare la concursul de infracțiuni sau cele referitoare la starea de recidivă. În privința inculpatului - s-a reținut că, deși față de acesta era pusă în mișcare acțiunea penală în alte trei cauze, instanța de fond nu a efectuat verificări pentru a stabili dacă cauzele respective au fost sau nu soluționate definitiv.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 10013/1999 din data de 11.08.1999.

Prin Sentința penală nr. 2566/02.11.1999 a Judecătoriei Galați, s-a dispus condamnarea inculpatului - la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa. În conformitate cu art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului -, aplicându-i-se acestuia o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare. Cu privire la inculpatul, de asemenea s-a dispus condamnarea la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 102/02.02.1998 a Judecătoriei Lugoj, în pedepsele componente (3 ani închisoare, 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare), iar în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea tuturor pedepselor, aplicându-i-se inculpatului o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, în referire la art. 64 Cod penal.

S-a constatat că cei doi inculpați sunt arestați în alte cauze.

Au fost menținute dispozițiile referitoare la latura civilă, cuprinse în sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați.

În baza dispozițiilor art. 191.proc.pen. s-a dispus obligarea celor doi inculpați la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale s-a declarat apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, precum și de către inculpatul -. Prin Decizia penală nr. 638/20.07.2000, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1067/2000, au fost admise apelurile declarate, dispunându-se desființarea sentinței penale nr. 2566/02.11.1999 a Judecătoriei Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a constatat că cei doi inculpați sunt arestați în alte cauze.

S-a reținut de către instanța de apel că prima instanță a aplicat inculpatului minor - pedepse mai mari decât cele aplicate prin sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați pentru unele dintre faptele reținute în sarcina acestuia, fiindu-i astfel agravată situația în propria cale de atac. Cu privire la inculpatul, instanța nu a atașat la dosarul cauzei Sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș și nici a Sentinței penale nr. 102/02.02.1997 a Judecătoriei Lugoj, neputându-se stabili prin urmare dacă în speță sunt incidente dispozițiile legale referitoare la concursul de infracțiuni sau cele referitoare la starea de recidivă.

În a doua rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 11411/2000 din 02.10.2000.

Prin Sentința penală nr. 69/12.01.2001 a Judecătoriei Galați, s-a dispus condamnarea inculpatului - la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa. În conformitate cu art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului -, aplicându-i-se acestuia o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare. Cu privire la inculpatul, de asemenea s-a dispus condamnarea la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 102/02.02.1998 a Judecătoriei Lugoj, în pedepsele componente (3 ani închisoare, 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare), iar în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea acestora cu pedepsele aplicate în cauză, precum și cu pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș, aplicându-i-se inculpatului o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, în referire la art. 64 Cod penal.

S-a constatat că cei doi inculpați sunt arestați în alte cauze.

Au fost menținute dispozițiile referitoare la latura civilă, cuprinse în sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați.

În baza dispozițiilor art. 191.proc.pen. s-a dispus obligarea celor doi inculpați la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale s-a declarat apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, precum și de către inculpatul. Prin Decizia penală nr. 906/18.09.2001, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1635/P/2001, au fost admise apelurile declarate, dispunându-se desființarea Sentinței penale nr. 69/12.01.2001 a Judecătoriei Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a constatat că cei doi inculpați sunt arestați în alte cauze.

S-au menținut actele procedurale efectuate până la termenul din data de 10.01.2001.

S-a reținut de către instanța de apel că prima instanță nu a motivat în fapt hotărârea pronunțată în cauză. De asemenea, au fost aplicate ambilor inculpați pedepse mai mari decât cele aplicate prin Sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați pentru unele dintre faptele reținute în sarcina acestuia, fiindu-le astfel agravată situația în propriile căi de atac. Instanța de fond trebuia să desființeze Sentința penală nr. 831/1999 a Judecătoriei Galați, cu privire la ambii inculpați. Pentru inculpatul, trebuia să se dispună revocarea grațierii cu privire la pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 707/1997 a Judecătoriei Caransebeș, pedeapsă ce trebuia alăturată pedepsei rezultante stabilite în cauză.

În a treia rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 16097/2001 din 05.12.2001.

Prin Sentința penală nr. 281/30.01.2003 a Judecătoriei Galați, s-a dispus condamnarea inculpatului - la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa. În conformitate cu art. 36 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în cauză, cu pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați ), precum și cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 478/16.02.2000 a Judecătoriei Galați, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, în referire la art. 64 Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 10.06.1998 până la 05.06.2002.

Cu privire la inculpatul, de asemenea s-a dispus condamnarea la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 102/02.02.1998 a Judecătoriei Lugoj, în pedepsele componente (3 ani închisoare, 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare), iar în temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea acestora cu pedepsele aplicate în cauză, precum și cu pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 813/1999 a Judecătoriei Galați, aplicându-i-se inculpatului o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 2 luni închisoare. În temeiul art. 10 din Legea nr. 137/1997, s-a dispus revocarea grațierii pedepselor de 4 luni închisoare și 6 luni închisoare (aplicate prin Sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș ), stabilindu-se o pedeapsă finală de 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, în referire la art. 64 Cod penal. S-au dedus din pedeapsa finală stabilită perioadele executate de la 10.06.1998 la 09.12.1999, respectiv de la 19.06.2000 la 13.03.2002.

Au fost menținute dispozițiile referitoare la latura civilă, cuprinse în Sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. 1, 2 și 3.proc.pen. s-a dispus obligarea celor doi inculpați, iar a inculpatului - în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale s-a declarat apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, precum și de către inculpații și -. Prin decizia penală nr. 12/09.01.2004, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 1431/2003, au fost admise apelurile declarate, dispunându-se desființarea Sentinței penale nr. 281/30.01.2003 a Judecătoriei Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-au menținut actele procedurale efectuate până la termenul din data de 29.01.2003.

S-a reținut de către instanța de apel că prima instanță nu a soluționat corect și legal antecedentele penale ale celor doi inculpați, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei. De asemenea, prima instanță trebuia să facă aplicarea art. 43 Cod penal, în referire la art. 335 alin. 2.proc.pen. în sensul că trebuia desființată sentința penală nr. 813/1999 a Judecătoriei Galați, urmând a se proceda la reunirea celor două cauze și reținerea a câte unei singure infracțiuni în formă continuată cu privire la ambii inculpați, pentru faptele săvârșite în perioada 26/27.05.1998 - 10.06.1998. Referitor la inculpatul, în mod greșit s-a dispus revocarea grațierii pedepselor de 4 luni închisoare și 6 luni închisoare (aplicate prin Sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș ), agravându-i-se astfel situația în propria cale de atac.

În a patra rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 476/P/2004 din 12.02.2004.

Prin Sentința penală nr. 1166/13.05.2005 a Judecătoriei Galați, s-a dispus - în temeiul art. 335 alin. 2.proc.pen. - reunirea la prezenta cauză a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 8857/1999 al Judecătoriei Galați, în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 813/1999, în privința ambilor inculpați. Pentru inculpatul -, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, prin reținerea formei continuate a infracțiunii de furt calificat cu privire la actele materiale săvârșite în perioada 26/27.05.1998 - 10.06.1998, dispunându-se condamnarea inculpatului, în noua încadrare juridică, la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare. În continuare, în temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare, cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați, pentru fiecare dintre infracțiunile care nu au fost absorbite în infracțiunea continuată, precum și cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 478/2000 a Judecătoriei Galați, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 40 Cod penal, s-a contopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 1845/2004 a Judecătoriei Galați, urmând ca inculpatul - să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.În conformitate cu art. 36 alin. 3 Cod penal, s-au dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate de la 10.06.1998 la 08.09.2002, precum și de la 05.02.2004 la zi. S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, în referire la art. 64 Cod penal. S-a menținut starea de arest a inculpatului, dispunându-se anularea mandatului de executare emis în temeiul Sentinței penale nr. 1845/2004 a Judecătoriei Galați.

Pentru inculpatul, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, prin reținerea formei continuate a infracțiunii de furt calificat cu privire la actele materiale săvârșite în perioada 26/27.05.1998 - 10.06.1998, dispunându-se condamnarea inculpatului, în noua încadrare juridică, la o pedeapsă de 4 ani și 7 luni închisoare. S-a dispus de asemenea condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare dintre infracțiunile care nu au fost absorbite în infracțiunea continuată. În continuare, în temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor de 1 an închisoare și 1 an și 6 luni închisoare (aplicate prin Sentința penală nr. 707/1997 a Judecătoriei Caransebeș ), cu pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani și 2 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare (aplicate prin Sentința penală nr. 102/1997 a Judecătoriei Lugoj, stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare. Tot în temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în cauză, cu pedepsele de 4 ani și 2 luni închisoare și 1 an închisoare (aplicate prin Sentința penală nr. 1294/2003 a Judecătoriei Galați ), stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 10 luni închisoare. În temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, în referire la art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor rezultante de 3 ani și 6 luni închisoare, respectiv de 4 ani și 10 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare. S-au dedus din pedeapsa finală perioadele executate de la 10.06.1998 la 13.03.2002 și de la 16.07.2003 la 29.07.2003, precum și reținerea de 24 de ore din 13.06.1997. S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, în referire la art. 64 Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. 1.proc.pen. s-a dispus obligarea celor doi inculpați la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale s-a declarat apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. Prin Decizia penală nr. 466/03.10.2006, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 287/P/2006, a fost admis apelul declarat, dispunându-se desființarea Sentinței penale nr. 1166/13.05.2005 a Judecătoriei Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-au menținut actele procedurale efectuate până la termenul din data de 27.04.2005.

S-a reținut de către instanța de apel că prima instanță nu a pus în discuția părților schimbările de încadrări juridice ale faptelor reținute în sarcina inculpaților. De asemenea, prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la șapte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului minor -. În fine, instanța de fond a procedat în mod greșit la judecarea cauzei cu lipsă de procedură cu părțile responsabile civilmente și.

În a cincia rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr- din 22.12.2006.

În cursul acestei rejudecări, instanța a dispus citarea inculpaților și a părților din proces, inclusiv a părților responsabile civilmente. Cu privire la inculpatul minor - s-a dispus întocmirea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați (filele 193-196 dosar nr-). De asemenea, s-a dispus atașarea la dosarul cauzei a fișelor de antecedente penale actualizate ale inculpaților (filele 64 și 104-105 dosar nr-)

În ciclurile de judecată anterioare s-a atașat la dosarul cauzei și dosarul nr. 8857/1998 al Judecătoriei Galați, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 813/19.03.1999.

Analizând și coroborând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, inculpații și -, neavând ocupație și pentru a-și procura sume de bani necesare traiului, au săvârșit în perioada 06.08.1997 - 10.06.1998 mai multe furturi din locuințe și autoturisme.

Activitatea infracțională a celor doi inculpați, activitate care a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 4629/P/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, s-a desfășurat astfel:

1. În ziua de 06.08.1997, inculpatul - - cunoscând faptul că la domiciliul părții vătămate (situat în municipiul G, cartier 20, -. 305) nu este nimeni acasă - a hotărât să sustragă bunuri din apartamentul respectiv. Inculpatul, fiind vecin cu partea vătămată, cunoștea apartamentul acesteia. În executarea rezoluției infracționale, inculpatul a urcat pe acoperișul blocului, după care - folosindu-se de forța brațelor - a coborât pe tronsonul dintre blocuri. Ajuns în dreptul apartamentului părții vătămate, inculpatul a forțat fereastra de la baie, pătrunzând în interior.

Din apartamentul părții vătămate, inculpatul - a sustras un epilator electric, un aparat de ras electric, mai multe dischete, o casetă audio, produse cosmetice, un blitz foto, precum și cheia de la ușa de acces în apartament, valoarea bunurilor sustrase fiind apreciată de către partea vătămată la suma de 500.000 ROL. În cursul urmăririi penale, epilatorul electric și aparatul de ras electric au fost recuperate și restituite părții vătămate, care a declarat că se constituie parte civilă în cauză pentru suma de 200.000 ROL.

2. În perioada 08-12.08.1997, partea vătămată a lipsit de la domiciliul său situat în municipiul G, cartier 20, -. 308. Inculpatul -, care locuia pe aceeași scară de bloc, aflând despre aceasta, s-a hotărât să sustragă bunuri din apartamentul părții vătămate. În acest scop, într-una din nopțile din acest interval de timp, inculpatul a urcat pe acoperișul blocului, de unde s-a lăsat până la terasa apartamentului părții vătămate. În continuare, inculpatul a forțat ușa de acces de la terasă, pătrunzând astfel în apartament.

Din interior, inculpatul a sustras un video-casetofon cu telecomandă marca, precum și o casetă video, după care a părăsit apartamentul în același mod în care a intrat. Ulterior, inculpatul a dat video-casetofonul sustras fratelui său, martorul, pentru a-l vinde, fără a-i spune nimic despre proveniența acestuia. Martorul a vândut video-casetofonul pentru suma de 300.000 ROL martorului -, acesta - la rândul său - vânzându-l pentru aceeași sumă martorului -. La acest din urmă martor a fost identificat bunul sustras, acesta fiind recuperat și restituit părții vătămate.

Partea vătămată a precizat că valoarea bunurilor sustrase la suma de 800.000 ROL. Întrucât a recuperat video-casetofonul, acesta a declarat că se constituie parte civilă în cauză numai pentru suma de 20.000 ROL, contravaloarea casetei video sustrase. La rândul său, martorul -, cumpărător de bună-credință, s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 900.000 ROL, reprezentând suma plătită pentru achiziționarea video-casetofonului și cheltuielile efectuate pentru reparația acestuia.

3. Partea vătămată, domiciliată în municipiul G, cartier 20, -. 257, lipsit de la domiciliu în perioada 05-11.09.1997. Cunoscând această împrejurare, inculpatul -, vecin și cu această parte vătămată, a luat hotărârea de a sustrage bunuri din apartamentul acesteia. Astfel, într-o noapte, folosindu-se de o frânghie pe care a legat-o de o bară de pe acoperișul blocului, inculpatul a coborât până în dreptul ferestrei de la apartamentului părții vătămate, fereastră care era deschisă. În continuare, inculpatul a pătruns în apartament, de unde a sustras mai multe bunuri (un televizor color marca Samsung, un dublu radiocasetofon marca Samsung-, un video-player marca, un telefon marca, două aparate foto, o cutie muzicală pentru bijuterii, mai multe obiecte de aur, două casete video, patru discuri pick-up, două brichete, o casetă cu jocuri video, produse cosmetice, un de lipit și un foen) pe care le-a transportat în mai multe rânduri la apartamentul său.

În timpul urmăririi penale, la domiciliul inculpatului - s-a efectuat o percheziție de către organele de poliție, fiind identificate cu această ocazie mai multe bunuri (televizorul color marca Samsung, dublu radiocasetofonul marca Samsung-, cutia muzicală pentru bijuterii, un disc pick-up, brichetele, caseta cu jocuri video și foen-ul), care au fost restituite părții vătămate. Partea vătămată a mai recuperat și video-player marca, pe care martorul, la solicitarea inculpatului, l-a vândut martorei pentru suma de 300.000 ROL. Aceasta din urmă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Organele de poliție au identificat și unul dintre aparatele foto sustrase de către inculpat, însă acesta nu a putut fi recuperat întrucât fusese dat - pentru a fi reparat - numitului, care plecase în străinătate. Inculpatul - îi dăduse aparatul foto fratelui său, martorul, căruia nu i-a spus de unde îl are. La rândul său, martorul a făcut cadou aparatul foto fiului martorului G, care - constatând că aparatul era defect - a apelat la pentru a-l repara.

Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză împotriva inculpatului pentru suma de 3.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea bunurilor nerecuperate.

4. În noaptea de 16/17.11.1997, inculpatul -, de această dată împreună cu făptuitorul, știind că partea vătămată (domiciliată în municipiul G, cartier 20, -. 32) nu este acasă, a pătruns în apartamentul acesteia prin forțarea mecanismului de închidere al ușii de acces în apartament. Din interior, cei doi au luat mai multe bunuri (un televizor color marca Profilo, un telefon marca Panasonic și un pick-up marca cu două boxe), pe care le-au transportat la domiciliul inculpatului -. Ulterior, inculpatul i-a dat televizorul martorului, fără a-i spune care este proveniența acestuia, organele de poliție recuperând televizorul de la acesta și restituindu-l părții vătămate. Telefonul marca Panasonic a fost vândut de către inculpat unei persoane necunoscute, pentru suma de 300.000 ROL, suma astfel obținută cheltuind-o în interes propriu. Cu privire la pick-up, cu ocazia percheziției efectuate, organele de poliție au găsit la domiciliul inculpatului mai multe piese de la acesta, precum și boxele.

Partea vătămată a apreciat valoarea bunurilor sustrase la suma de 6.000.000 ROL, dar a declarat că se constituie parte civilă în cauză numai pentru suma de 5.000.000 ROL, deoarece a recuperat televizorul.

Cu privire la făptuitorul, prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și efectuarea în continuare de cercetări, acesta nefiind identificat de către organele de poliție.

5. În noaptea de 17/18.05.1998, inculpații - și - aflându-se în cartierul 20 din municipiul G - au hotărât să sustragă bunuri din autoturisme. Astfel, inculpatul a spart geamul portierei din dreapta față a autoturismului Ford, având numărul de înmatriculare -, aparținând părții vătămate, după care amândoi inculpații au pătruns în interiorul autoturismului de unde au sustras radiocasetofonul auto marca Philips și un ceas electronic.

Ulterior, inculpații au vândut radiocasetofonul auto marca Philips martorului - pentru suma de 100.000 ROL, fără a-i spune acestuia care este proveniența bunului. În cursul urmăririi penale, martorul a predat organelor de poliție radiocasetofonul, iar ceasul electronic a fost identificat la domiciliul inculpatului -, fiind de asemenea restituit părții vătămate.

Partea vătămată a evaluat prejudiciul cauzat de către inculpați (inclusiv distrugerea geamului de la portieră) la suma de 2.500.000 ROL, însă nu s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpaților. De asemenea, nici martorul - nu a formulat pretenții civile în cauză, deși nu și-a recuperat suma plătită pentru achiziționarea radiocasetofonului.

6. În aceeași noapte, folosind același mod de operare, inculpatul -, având de această dată paza asigurată de către inculpatul, a spart geamul de la portiera stânga față a autoturismului Break, cu numărul de înmatriculare -, aparținând părții vătămate, autoturism ce se afla în parcarea aferentă blocului B1 din cartierul 20. Din autoturism, inculpatul - a sustras un ceas electronic care era montat la oglinda retrovizoare.

Bunul sustras a fost recuperat ulterior de către organele de poliție cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului -, fiind restituit părții vătămate, care a apreciat prejudiciul cauzat la suma de 200.000 ROL, însă nu s-a mai constituit parte civilă în cauză împotriva inculpaților.

7. În noaptea imediat următoare (18/19.05.1998), inculpații - și s-au deplasat pe strada -, cu scopul de a sustrage bunuri dintr-o consignație. În realizarea rezoluției infracționale, cei doi au spart cu pietre un geam de la consignația aparținând MC Com Prin spațiul astfel creat, cei doi inculpați au pătruns în consignație, de unde au sustras mai multe bunuri (țigări, cafea, ciocolată), pe care ulterior le-au consumat.

Partea vătămată, prin adresa aflată la fila 85 din dosarul de urmărire penală, a precizat cuantumul prejudiciului cauzat la suma de 1.638.000 ROL. Prin reprezentant legal, administrator, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma indicată.

8. La data de 27.05.1998, partea vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în noaptea de 26/27.05.1998, persoane necunoscute au spart geamul de la portiera din stânga față a autoturismului proprietate personală, cu numărul de înmatriculare -, sustrăgând din interior radiocasetofonul auto marca și două boxe, bunuri în valoare de 300.000 ROL.

În urma cercetărilor efectuate au fost identificați ca fiind autorii furtului inculpații - și. Astfel, în timp ce avea paza asigurată de către inculpatul -, inculpatul a spart geamul de la portiera din stânga față a autoturismului, după care ambii inculpați au pătruns în interior, de unde au dislocat radiocasetofonul și boxele.

Inculpatul - i-a dat ulterior radiocasetofonul fratelui său, martorul, căruia nu i-a spus cum a procurat bunul. În timpul urmăririi penale, martorul a predat radiocasetofonul organelor de poliție, care l-au restituit părții vătămate.

Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză pentru suma de 100.000 ROL, reprezentând contravaloarea boxelor nerecuperate.

9. În noaptea de 31.05.1998/01.06.1998, inculpații - și au mers în cartierul 19 din municipiul G, în zona Spitalului Județean "Sf. ", unde au spart cu o piatră geamul consignației amplasate în stația de autobuz, aparținând părții vătămate în incinta consignației, inculpații au sustras opt perechi de adidași, valoarea totală a acestora fiind de 1.200.000 ROL.

Cu ocazia percheziției efectuate de către organele de poliție la domiciliul inculpatului -, au fost recuperate și restituite părții vătămate un număr de cinci perechi de adidași. Partea vătămată G, prin reprezentant legal, a precizat că se constituie parte civilă în cauză pentru suma de 500.000 ROL, contravaloarea celor trei perechi de adidași care nu au fost recuperate.

10. Într-una din nopțile din perioada 28.05.1998 - 10.06.1998, inculpații - și au pătruns în apartamentul părții vătămate, după ce aflaseră în mod întâmplător că acesta nu este locuit pentru o perioadă de timp. Pentru a pătrunde în apartamentul aflat la ultimul etaj, inculpatul - a urcat pe acoperișul blocului, de unde a coborât pe terasa apartamentului, după care a deschis ușa apartamentului pentru a intra și inculpatul. Din apartament inculpații au sustras, în două rânduri, un televizor color marca, un magnetofon marca, un telefon marca, un serviciu de cești de cafea, un ceas de perete, un set de tacâmuri, un covor persan și un colier de perle, bunurile fiind transportate la domiciliul inculpatului -.

La percheziția efectuată la domiciliului inculpatului - au fost identificate mai multe bunuri (televizorul color, telefonul, covorul persan, ceasul de perete, serviciul de cești de cafea și mai multe piese din setul de tacâmuri), care au fost restituite părții vătămate.

Partea vătămată a apreciat valoarea prejudiciului cauzat la suma de 7.000.000 ROL, dar a arătat că se constituie parte civilă în cauză numai pentru suma de 1.500.000 ROL, întrucât o parte din bunuri au fost recuperate.

În cursul ciclurilor de judecată anterioare prezentului ciclu, la dosarul cauzei a fost atașat și dosarul nr. 8857/1998 al Judecătoriei Galați, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 813/19.03.1999. Prin această sentință s-a dispus condamnarea inculpatului - la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 99 și urm. Cod penal (faptă săvârșită în perioada 30/31.05.1998 - 04/05.1998). De asemenea, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a art. 75 lit. c Cod penal și a art. 37 lit. a Cod penal (faptă săvârșită în perioada 30/31.05.1998 - 04/05.1998). În temeiul art. 39 alin. 1 Cod penal, a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 102/02.02.1997 a Judecătoriei Lugoj, stabilindu-se ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 4 ani și 5 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, în referire la art. 64 Cod penal. S-a menținut starea de arest a inculpaților, iar în temeiul art. 88 Cod penal s-au dedus perioadele executate de aceștia în stare de arest preventiv, de la 10.06.1998 la zi. Cu privire la inculpatul s-a dedus și reținerea de o zi din data de 13.06.1997.

Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză și s-a dispus obligarea inculpaților - în solidar -, iar a inculpatului minor - în solidar și cu părțile responsabile civilmente și, la plata de despăgubiri civile în sumă de 1.621.000 ROL către partea civilă G, respectiv în sumă de 323.450 ROL către partea civilă

În temeiul art. 118 lit. d Cod penal, s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpați a câte 2.500 ROL, sume dobândite prin săvârșirea infracțiunii.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis în temeiul sentinței penale nr. 102/02.02.1997 a Judecătoriei Lugoj, precum și emiterea unui nou mandat de executare după rămânerea definitivă a sentinței. Au fost menținute celelalte dispoziții din sentința penală nr. 102/02.02.1997 a Judecătoriei Lugoj.

În temeiul art. 191 alin. 2 și 3.proc.pen. s-a dispus obligarea fiecăruia dintre inculpați, iar a inculpatului minor - în solidar și cu părțile responsabile civilmente și, la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Sentința penală arătată a rămas definitivă prin neapelare cu privire la inculpatul -, la data de 25.04.1999, fiind emis mandatul de executare nr. 1155/1999 din 18.10.1999. Cu privire la inculpatul, sentința penală a rămas definitivă la data de 20.09.1999, fiind emis mandatul de executare nr. 1156/1999 din 23.05.2000.

Pentru a pronunța sentința penală nr. 813/19.03.1999, instanța a reținut că în nopțile de 30/31.05.1998, respectiv de 04/05.06.1998, cei doi inculpați au sustras - în temeiul aceleiași rezoluții infracționale - bunuri de la trei părți vătămate.

Astfel:

în noaptea de 30/31.05.1998, cei doi inculpați au spart geamul consignației aparținând părții vătămate G (amplasată în cartierul 20, lângă Școala Generală nr. 43), de unde au sustras mai multe bunuri (săpunuri, deodorante, șampoane, etc.) în valoare totală de 584.500 ROL. O parte din bunurile sustrase au fost găsite la domiciliul inculpatului -, fiind restituite părții vătămate;

în noaptea de 04/05.06.1998, inculpatul -, având paza asigurată de inculpatul, după ce a ars cu bricheta o parte din peretele din PVC de la consignația aparținând părții vătămate G (amplasată în cartierul 20, în zona blocului J4), a pătruns în interiorul consignației de unde a sustras mai multe bunuri (țigări, săpunuri, șampoane, gume de mestecat, cafea, un radio cu ceas), pe care ulterior le-a transportat la domiciliul său, împreună cu inculpatul. Valoarea totală a bunurilor sustrase a fost de 1.877.000 ROL, o parte din bunuri fiind recuperate de către organele de poliție de la domiciliul inculpatului - și restituite părții vătămate;

în aceeași noapte, în timp ce se îndreptau către domiciliul inculpatului -, cei doi inculpați au observat în parcarea aferentă blocului J4 din cartierul 20, microbuzul cu numărul de înmatriculare -. Sesizând că acesta nu avea o portieră asigurată, inculpatul a pătruns în interiorul microbuzului, de unde a sustras suma de 5.000 ROL, precum și un certificat de înmatriculare și un atestat maxi-taxi. Inculpatul - a rămas afară, asigurând paza locului faptei. Documentele sustrase au fost ulterior restituite părții vătămate, proprietarul microbuzului, care a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Cu privire la toate aceste fapte, organele judiciare au apreciat că ele se constituie în acte materiale ale unei sigure infracțiuni de furt calificat, în formă continuată, făcând așadar aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Se observă că aceste acte materiale au fost săvârșite în aceeași perioadă în care au fost săvârșite și faptele descrise la punctele 8, 9 și 10 din cauza de față, respectiv cele săvârșite în dauna părților vătămate (în noaptea de 26/27.05.1998), G (în noaptea de 31.05.1998/01.06.1998) și (într-una din nopțile din perioada 28.05.1998 - 10.06.1998).

Față de perioada relativ scurtă de timp în care au fost comise toate aceste șase fapte (aproximativ două săptămâni), dar și de împrejurarea că faptele descrise la punctele 8, 9 și 10 din cauza de față au fost comise la date situate între datele comiterii actelor materiale reținute în infracțiunea continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților prin Sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați, instanța a apreciat că faptele descrise la punctele 8, 9 și 10 din cauza de față, alături de cele trei acte materiale reținute prin sentința mai sus arătată, se constituie în acte materiale ale unei infracțiuni unice, săvârșită în formă continuată. La concluzia existenței unei rezoluții infracționale unice duce și modalitatea folosită de către inculpați în comiterea faptelor.

Astfel fiind, în temeiul art. 335 alin. 2.proc.pen. instanța a dispus reunirea la prezenta cauza a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 8857/1998 al Judecătoriei Galați, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 813/19.03.1999. Ca și consecință a acestei măsuri, instanța - în temeiul art. 334.proc.pen. - a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriul nr. 4629/P/1998 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în sensul că a reținut faptele descrise la punctele 8, 9 și 10 ca și acte materiale ale unei infracțiuni continuate de furt calificat, alături de alături de cele trei acte materiale reținute prin sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați.

În drept:

Cu privire la inculpatul -, s-a reținut că:

fapta inculpatului minor -, care, la data de 06.08.1997, prin efracție și escaladare, a sustras din apartamentul părții vătămate bunuri în valoare de 500.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal (faptă descrisă la punctul 1);

fapta inculpatului minor -, care, într-una din nopțile din intervalul de 08-12.08.1997, prin efracție, a sustras din apartamentul părții vătămate bunuri în valoare de 800.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal (faptă descrisă la punctul 2);

fapta inculpatului minor -, care, într-una din nopțile din intervalul de 05-11.09.1997, prin escaladare, a sustras din apartamentul părții vătămate bunuri în valoare de 15.000.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal (faptă descrisă la punctul 3);

fapta inculpatului minor -, care, în noaptea de 16/17.11.1997, prin efracție, împreună cu făptuitorul, a sustras din apartamentul părții vătămate bunuri în valoare de 6.000.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal (faptă descrisă la punctul 4);

fapta inculpatului minor -, care, în noaptea de 17/18.05.1998, prin efracție, împreună cu inculpatul, a sustras din autoturismul parcat în loc public, aparținând părții vătămate, bunuri în valoare de 2.500.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal (faptă descrisă la punctul 5);

fapta inculpatului minor -, care, în noaptea de 17/18.05.1998, prin efracție, având paza locului faptei asigurată de inculpatul, a sustras din autoturismul parcat în loc public, aparținând părții vătămate, bunuri în valoare de 100.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal (faptă descrisă la punctul 6);

fapta inculpatului minor -, care, în noaptea de 18/19.05.1998, prin efracție, împreună cu inculpatul, a sustras din consignația aparținând părții vătămate G, bunuri în valoare de 1.630.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal (faptă descrisă la punctul 7);

fapta inculpatului minor -, care, în perioada 26/27.05.1998 - 10.06.1998, împreună cu inculpatul, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare, din loc public, a sustras - prin acte repetate, săvârșite însă în temeiul aceleiași rezoluții infracționale - bunuri în valoare totală de 10.966.500 ROL de la șase părți vătămate (, G, G, G și ), în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 99 și urm. Cod penal (faptă compusă din actele materiale descrise la punctele 8-10, precum și din actele materiale pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați ).

Cu privire la inculpatul:

fapta inculpatului, care, în noaptea de 17/18.05.1998, prin efracție, împreună cu inculpatul minor -, a sustras din autoturismul parcat în loc public, aparținând părții vătămate, bunuri în valoare de 2.500.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal (faptă descrisă la punctul 5);

fapta inculpatului, care, în noaptea de 17/18.05.1998, a asigurat paza locului faptei inculpatului minor -, pentru ca acesta - prin efracție - să sustragă din autoturismul parcat în loc public, aparținând părții vătămate, bunuri în valoare de 100.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal (faptă descrisă la punctul 6);

fapta inculpatului, care, în noaptea de 18/19.05.1998, prin efracție, împreună cu inculpatul minor -, a sustras din consignația aparținând părții vătămate G, bunuri în valoare de 1.630.000 ROL, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal (faptă descrisă la punctul 7);

fapta inculpatului, care, în perioada 26/27.05.1998 - 10.06.1998, împreună cu inculpatul minor -, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare, din loc public, a sustras - prin acte repetate, săvârșite însă în temeiul aceleiași rezoluții infracționale - bunuri în valoare totală de 10.966.500 ROL de la șase părți vătămate (, G, G, G și ), în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 75 lit. c Cod penal (faptă compusă din actele materiale descrise la punctele 8-10, precum și din actele materiale pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 813/19.03.1999 a Judecătoriei Galați ).

Cu privire la inculpatul, la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina acestuia, instanța a facut aplicarea și a dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal, referitoare la recidiva postcondamnatorie, observând că faptele deduse judecății în prezenta cauză au fost săvârșite de către inculpat înainte ca acesta să înceapă executarea pedepsei 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 707/17.10.1997 a Judecătoriei Caransebeș.

Prima instanță a comunicat că vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită prin materialul probator administrat în cauză, aceștia săvârșind faptele reținute în sarcina lor cu intenție directă, urmărind sustragerea bunurilor de la părțile vătămate în scopul însușirii pe nedrept a acestora.

Audiați fiind cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpații au recunoscut comiterea faptelor în modalitățile în care acestea au fost descrise.

Față de situația de fapt reținută de instanță în prezenta cauză, a dispus condamnarea fiecăruia dintre inculpați la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege. La individualizarea și dozarea pedepselor aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 72.pen. instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpați, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. De asemenea, instanța a avut în vedere și pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 2942/09.12.1998 a Judecătoriei Galați, neputând aplica inculpaților pedepse mai aspre, deoarece s-ar încălca principiul neagravării situației în propria cale de atac, sentința arătată mai sus fiind desființată în apelul declarat de inculpați.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate a declarat apel, în condițiile art.365 pr.pen. inculpatul, criticand-o ca netemeinică. În motivarea apelului s-a susținut că pedepsele aplicate inculpatului sunt prea mari raportat la infracțiunile săvarșite, la valoarea relativ mică a prejudiciului, precum și față de pedepsele aplicate coinculpatului în cauză. S- solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a,c pen. și aplicarea unei pedepse rezultante rezonabile, motivat de faptul că de la momentul declanșării procesului penal a trecut o perioadă mare de timp, interval în care inculpatul s-a autoeducat, are o situație bună în Spania, unde lucrează cu forme legale.

Prin Decizia penală nr.497/A/27.11.2007, Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reținând, în esență, că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, iar pedepsele aplicate au fost judicios individualizate, fiind respectate criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le, prin apărătorul ales, ca netemeinice sub aspectul individualizării pedepselor aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, pe care le consideră prea aspre,cât și a pedepsei rezultante.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând cauza în raport cu motivul de recurs invocat de inculpatul - motiv prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală - Curtea constată că pedepsele aplicate acestuia pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecății au fost corect individualizate, fiind respectate criteriile generale, prevăzute de art.72 din Codul penal.

În acest sens, s-a ținut cont de gradul concret de pericol social al faptelor, de modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite (în mod repetat, împreună cu un minor, pe timp de noapte, în loc public, prin efracție sau escaladare), precum și de persoana și conduita inculpatului, care este recidivist și care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.

Curtea apreciază însă că hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul dimensionării sporului de pedeapsă aplicat la contopirea efectuată în temeiul art.39 alin.1 din Codul penal, între cele două pedepse rezultante care alcătuiesc termenii recidivei postcondamnatorii.

Având în vedere perioada îndelungată, de aproape 10 ani, care a trecut de la săvârșirea faptelor -perioadă în care inculpatul nu a mai săvârșit alte infracțiuni, dând dovezi că a tras învățămintele cuvenite și că este receptiv la procesul de reintegrare socială, Curtea își formează convingerea că sporul de pedeapsă, de 9 luni închisoare, aplicat la contopirea efectuată în temeiul legal mai sus menționat este prea sever și apreciază că scopul și funcțiile pedepsei, prevăzute de art.52 din Codul penal, pot fi atinse și prin aplicarea unui spor de pedeapsă mai redus.

Față de aceste considerente, văzând și disp.art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, urmează a fi admis recursul declarat de inculpatul, vor fi casate în parte hotărârile penale recurate, iar în rejudecare se va dispune în sensul mai sus arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 05.01.1978 în Focșani, județul V, domiciliat în T,-, - 1,. 20, fără forme legale în G, cartier, - 4A,.48 sau în G,-, - 11,. 6, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva Deciziei penale nr. 497/A din 27.11.2007 Tribunalului Galați (Sentința penală nr. 1401/09.07.2007 a Judecătoriei Galați ).

Casează în totalitate Decizia penală nr. 497/A din 27.11.2007 a Tribunalului Galați și în parte Sentința penală nr. 1401/09.07.2007 a Judecătoriei Galați, numai în ceea ce privește latura penală a cauzei și numai referitor la inculpatul și în rejudecare:

Reduce de la 6 ani și 9 luni închisoare la6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoarepedeapsa rezultantă aplicată inculpatului.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de o zi, din data de 13.06.1997 și perioadele executate: de la data de 10.06.1998 până la data de 13.03.2002; de la data de 16.07.2003 până la data de 29.07.2003; de la data de 03.09.2007 până la zi - 19.02.2008.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Cheltuielile judiciare efectuate în cauză rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu Constantin

Grefier,

Red. - 3.03.2008

Tehnored. - 5.03.2008

2 ex

Fond:

Apel: -

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Galati