Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 116/

Ședința publică de la 25 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea

JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru

JUDECĂTOR 3: Ion Avram

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind judecarea recursului declarat de inculpatul -, deținut în Pernitenciarul B, împotriva încheierii de ședință din data de 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns recurentul- inculpat - asistat de avocat - apărător ales în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat, având cuvântul, invederează instanței că în mod greșit a reținut instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1602Cod pr.penală întrucât în cauză pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat nu depășește 18 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului nu zădărnicește în nici un fel aflarea adevărului.Solicită ca instanța să aibă în vedere că inculpatul a fost audiat la instanța de fond și a recunoscut fapta, este la primul impact cu legea penală, are familie și 2 copii. De asemenea instanța ar putea avea în vedere și egalitatea de tratament întrucât coinculpata este judecată în stare de libertate. Solicită admiterea recursului și a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului avându-se în vedere și perioada mare de când acesta se află încarcerat, respectiv 7 luni.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, consideră că soluția recurată este corectă întrucât din declarația martorei rezultă că aceasta a fost amenințată de către inculpat că va fi mutilată. De asemenea inculpatul a ridicat tonul la partea vătămată în timp ce era audiat și deci lăsarea în libertate a inculpatului ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal. Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul- inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea recursului formulat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Inculpatul - a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 18.02.2008 în dosarul nr-, Tribunalul Brăila, în baza disp.art.1608adin codul d e procedură penală, a respins cererea inculpatului - de liberare provizorie sub control judiciar.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăilaa reținut că cererea inculpatului - privind liberarea provizorie sub control judiciar nu este întemeiată, dată fiind natura și gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul, precum și faptul că din probele administrate până în acest moment rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea părții vătămate, a martorilor, alterarea și distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte și că, în plus, temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive a inculpatului se mențin, impunându-se menținerea acestei măsuri pentru o mai bună desfășurare a procesului penal.

Impotriva încheierii de ședință susmenționate a formulat recurs inculpatul -, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii de ședință a Tribunalului Brăila și, în rejudecare, admiterea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că se află la primul impact cu legea penală, este căsătorit și are în întreținere doi copii minori.

A solicitat liberarea provizorie și pentru egalitate de tratament față de inculpata.

Recursul este nefondat.

Analizând încheierea de ședință recurată pe baza lucrărilor și materialului probator administrat în cauză, precum și pe baza susținerilor orale ale recurentului-inculpat, Curtea consideră că Tribunalul Brăilaa pronunțat o soluție temeinică și legală și o va menține.

In mod corect nu au fost reținute apărările inculpatului potrivit cărora acesta se află la primul impact cu legea penală, este căsătorit și are în întreținere doi copii minori, întrucât analiza condițiilor liberării provizorii, se bazează, în primul rând, pe comportamentul inculpatului, comportament ce ar putea pune în pericol cercetarea penală, în sensul obstrucționării aflării adevărului de către acesta.

Din probele administrate în cauză reiese că inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată cu mutilarea în situația în care ar relata organelor de urmărire penală realitatea activității desfășurate de el în Italia, precum și faptul că inculpatul a avut pe perioada cercetărilor un comportament agresiv față de aceasta.

Acest comportament al inculpatului dovedește nesinceritatea acestuia și dorința de a denatura adevărul, situație ce denotă că punerea sa în libertate ar fi de natură să pericliteze cercetările ce urmează a se desfășura în cauză.

Cât privește solicitarea inculpatului - de a i se aplica un tratament echitabil față de coinculpata, această apărare nu poate fi reținută întrucât condițiile de liberare provizorie sub control judiciar se analizează, conform art. 1602al.2 din codul d e procedură penală, prin raportare la comportamentul titularului cererii și nu prin raportare la ceilalți inculpați.

Având în vedere aceste considerente, urmează a respinge recursul inculpatului - formulat împotriva încheierii de ședință din data de 18.02.2008 pronunțat de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca nefondat și să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - (fiul lui și, născut la 2 iunie 1977, CNP - -) deținut în Penitenciarul Brăila, împotriva încheierii de ședință din data de 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosar nr-.

În baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală obligă inculpatul- recurent la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red./04.03.2008

Tehnored./2 ex./06.03.2008 Grefier,

Fond: - -

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea, Petruș Dumitru, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Galati