Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.103/
Ședința publică din 19 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu președinte secție
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208-209 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 18 din 25.01.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză au răspuns inculpatul recurent, personal și asistat de av. -, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 29.01.2008 eliberată de Baroul Brăila - Cabinet individual și av. - apărătorul inculpatului recurent, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 207 din 17.04.2008 eliberată de Baroul Brăila - Cabinet individual.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța aduce la cunoștință apărătorului inculpatului că s-a acordat termen și pentru ca acesta să fie prezent în instanță.
Apărătorul inculpatului depune la dosar acte în circumstanțiere: două declarații ale vecinilor inculpatului. Precizează că la termenul anterior a arătat că inculpatul este în Spania, dar că ca veni, este prezentă în instanță și mama inculpatului, care i-a spus că inculpatul va veni în această săptămână, pentru că lucrează.Nu știe dacă s-a făcut procedura prin afișare, având în vedere susținerile mamei inculpatului că acesta este plecat în străinătate și neavând un domiciliu acolo, care să fie cunoscut, situație în care consideră că inculpatul ar fi trebuit citat și prin afișare. Este în Spania, dar nu știe unde anume, domiciliul său este în România, dar reședința este în Spania. Consideră că ar trebui făcută procedura și prin afișare.
Reprezentanta Ministerului Public consideră că nu se mai impune citarea inculpatului și prin afișare, dispozițiile Codului d e procedură penală, fiind în sensul indicării domiciliului din țară.
La întrebarea instanței, apărătorul inculpatului recurent arată că a vorbit cu acesta în Spania și că știe de proces.
Curtea, apreciază că procedura de citare este completă. Nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent arată că motivul de recurs vizează netemeinicia hotărârilor. Consideră că fapta inculpatului este lipsită de pericol social, având în vedere modul de săvârșire, prejudiciul cauzat, care între timp a fost acoperit în întregime, persoana inculpatului care este tânăr. Într-adevăr, acesta a mai avut un contact cu legea penală și a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, dar apreciază că fapta din prezentul dosar este lipsită de pericol social, motiv pentru care solicită achitarea inculpatului, iar în temeiul art. 38515pct.2 lit.b Cod pr.penală, urmează a se casa hotărârile instanței de fond și de apel, iar în rejudecare, a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.1l pct.2 lit. a în ref. la art.10 lit.1Cod pr.penală.
În subsidiar, față de valoarea prejudiciului acoperit, apreciază că pedeapsa de 3 ani aplicată pentru fapta dedusă judecății este mult prea aspră față de gravitatea faptei. Dacă totuși se va aprecia că fapta săvârșită are întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni,apreciază că pentru un bun care este un fier vechi și prejudiciul care a fost acoperit în întregime, pedeapsa de 3 ani este mult prea aspră, iar în rejudecare, solicită redozarea pedepsei.
Apărătorul inculpatului arată că acesta a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 18/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, prin care i s-a respins apelul și s-a menținut hotărârea instanței de fond prin care a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 3 ani pentru furt calificat.
Recursul inculpatului vizează cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.14 Cod pr.penală, în sensul că s-au aplicat pedepse greșit individualizate, în raport cu prevederile art.72 Cod penal. Solicită ca, verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului cauzei, a înscrisurilor noi prezentate în recurs, în temeiul art.385 pct.2 Cod pr.penală, a se dispune admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și a hotărârii primei instanțe și în rejudecare, în principal, pe latură penală, a se constata că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în sensul că față de valoarea modică a prejudiciului cauzat - de 1200 RON, cât și a faptului că această bară metalică, practic un cornier metalic, prin modul în care a fost găsit, lângă gardul, lângă curtea întreprinderii SC, crea inculpaților impresia că este un cornier abandonat, cu posibilitatea de a fi valorificat la fier vechi. De altfel, îndeletnicirea de bază a inculpatului este valorificarea fierului vechi și întreținerea familiei, care este compusă din soție și un copil de 10 ani. În circumstanțele date, cornierul respectiv, aflat lângă gardul întreprinderii, așa cum au declarat și martorii de la urmărirea penală - - directorul SC - declarație aflată la fila 7 prin care a arătat că, cornierul era lângă stâlpii de susținere aflați pe trotuar și respectiv, martorul, agentul de pază, care a arătat că grinda de metal se afla către fabrica ce se afla în reparații, deci crea impresia inculpaților că datorită modului în care au găsit cornierul, acesta ar fi putut să nu prezinte o valoare economică prea mare.
Aceasta, în principal, pe latură penală, în sensul că, față de prejudiciul mic de 1200 lei, solicită înlocuirea răspunderii penale și achitarea, respectiv aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, în conformitate cu art.91 Cod penal.
În subsidiar, cu mai multă convingere, pune concluzii de admitere recursului și aplicarea disp.art.74 lit.b Cod penal, în sensul de a se aprecia că există un concurs între circumstanțele agravante și atenuante, fapta fiind săvârșită și cu un minor, căruia i-a aparținut inițiativa, dar instanța poate să facă aplicarea circumstanțelor atenuante în cazul inculpatului, reținând ca circumstanță atenuantă stăruința lui în recuperarea pagubei și modul de comportare după comiterea faptei.
Fapta a fost comisă în urmă cu doi ani, în data de 19 august 2006, dată de la care evoluția inculpatului, așa cum, rezultă din probele dosarului, respectiv din actele în circumstanțiere aflate la filele 16,17,18 din dosar, acesta s-a reintegrat în societate, practic a avut o evoluție, ar zice deosebită: s-a angajat în septembrie, imediat după săvârșirea acestei fapte. A obținut între timp și calificarea de tubulator naval,iar pe lângă faptul că s-a calificat într-o meserie și are un loc de muncă stabil în prezent, are o bună comportare în unitate, timp de 2 ani nu s-a mai întâmplat nimic deosebit în viața lui. A urmat un curs de operator calculator date, un curs de limbă engleză și consideră că a-l arunca în închisoare timp de 3 ani de zile, după această evoluție, ceea ce a realizat, ce s-a întâmplat și stăruința lui de a achita și acest prejudiciu pentru familia lui, cu venituri foarte modeste, reprezintă un efort deosebit. Este pe cale de a avea un copil, soția sa este însărcinată, dar nu a putut produce și această dovadă, iar cu un copil minor, a-l reține trei ani de zile în închisoare ar însemna a priva și familia de veniturile pe care acesta le realizează.
Mai mult, există posibilitatea ca, în calitate de tubulator naval, să meargă la un curs în străinătate,- se cunosc contractele care există între Șantierul naval și parteneri străini-, motiv pentru care el nu a plecat în străinătate să-și câștige existența, a rămas în țară să-și ispășească această pedeapsă, după care urmează ca pe viitor, dacă penitenciarul îl va reeduca și îl menține pe aceeași linie pe care se menține timp de 2 ani, care dovedește că s-a reeducat.
Solicită instanței, deși nu există obligația în raport cu prevederile legale, dar există posibilitatea în cazul concursului între circumstanțele și agravante atenuante, să se poată dispune reducerea limitei de pedeapsă sub trei ani, cât a primit. Orice perioadă de timp care se apreciază că ar fi necesară pentru reeducare va fi înțeleasă de inculpat, dar va foarte mult și pentru familia lui perioada de a se întreține în tot acest timp și pentru el, ca om. Consideră că scopul pedepsei trebuie să fie și educativ. Ori, evoluția lui în această perioadă de 2 ani a fost una favorabilă, care îndreptățește instanța să creadă că, cuantumul de 3 ani ar avea un efect negativ față de persoana acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public consideră că fapta săvârșită de către inculpați prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. În concret, sub aspectul periculozității, modalitatea în care s-au sustras urmăririi agentului de pază este relevantă, întrucât inculpații nu au oprit, deși au fost somați, și-au continuat deplasarea, pe mai multe străzi din cartierul Lacul dulce, fiind urmăriți de către autoturismul martorului, inculpații aruncând în urma lor,cu pietre, pentru a - și asigura scăparea.
Față și de situația că au antecedente penale, consideră că fapta săvârșită prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, din acest punct de vedere recursurile fiind nefondate.
În schimb, întrucât inculpatul Muchie a achitat prejudiciul, consideră că pot fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.c Cod penal,față de acesta, cu efectul coborârii pedepsei aplicate sub minimul stabilit deja de instanță - de 3 ani, iar pe latură civilă, în urma admiterii recursului și casării sentinței și deciziei în parte sub aspectul laturii penale, în ce-l privește pe și sub aspectul laturii civile, pe latură civilă, solicită a se constata că prejudiciul a fost acoperit.
Inculpatul recurent arată că regretă tot ceea ce a făcut și că îi pare sincer rău.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1738 din 10.09.2007 a Judecătoriei Brăila au fost ondamnați inculpatii și la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea dispozițiilor art. 75 lit.c Cod penal.
În baza baza art. 83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată celor doi inculpați prin sentința penală nr.1511 din data de 16 iunie 2oo6 a Judecatoriei B și s-a dispus ca aceștia să execute în total câte o pedeapsa de 3 ani și 6 luni inchisoare.
S-a aplicat disp.art.71 Cod penal și art. 64 literele a, b și c Cod penal.
Prin aceași hotărâre au fost condamnați și inculpații minori și.
Au fost obligați inculpații în solidar și inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1.200 lei către partea civilă B cu titlul de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ziua de 19.08.2006 inculpatul s-a înțeles cu învinuiții, și să-l ajute să care niște pietriș cu ajutorul atelajului său hipo.
În jurul orei 11.45, în timp ce inculpații se deplasau cu căruța pe șoseaua R S, au observat în incinta o piesă metalică de dimensiuni mari și la propunerea învinuitului s-au hotărât să sustragă piesa respectivă și s-o valorifice la un centru Remat pentru a face rost de bani.
Întrucât sediul societății se afla în curs de modernizare, gardul care împrejmuia clădirea era demolat pe o porțiune, astfel că inculpații au pătruns prin spațiul respectiv, au sustras piesa și au încărcat-o în căruță.
Deși au fost somați de paznicul societății să restituie bunul, inculpații s-au urcat în căruță și și-au continuat deplasarea pe mai multe străzi din cartierul Lacu, fiind urmăriți de autoturismul unui angajat al, martorul.
Întrucât la un moment dat inculpații au început să arunce cu pietre în autovehicul, martorul a abandonat urmărirea.
Ulterior inculpații s-au deplasat pe strada - la numărul 102, unde se află centrul de achiziții materiale feroase aparținând B și au predat piesa în greutate de 128 kg.
Chitanța de achiziție a bunului a fost întocmită pe numele inculpatului acestuia înmânându-i-se și suma de 60, 16 lei, bani pe care inculpații i-au împărțit în mod egal.
Bunul sustras nu a mai putut fi recuperat, fiind predat împreună cu alte materiale achiziționate.
A s-a constituit parte civilă cu suma de 1.200 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și, solicitând achitarea conform art. 11 pct.1 în ref. la art. 10 lit.1Cod pr.penală.
Prin decizia penală nr. 18 din 25.01.2008 a Tribunalului Brăila au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de cei doi inculpați.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
La individualizarea pedepselor și a stabilirii gradului de pericol social concret al unei fapte, instanța trebuie să aibă în vedere, pe lângă infracțiunea propriu-zisă și consecințele acesteia, și persoana făptuitorului care prin conduita anterioară, a demonstrat că nu este ușor integrabil în societate, în sensul de a nu mai fi săvârșit fapte antisociale.
În cauza de față, cei doi apelanți nu au fost trimiși în stare de recidivă în judecată, dar ambii au antecedente penale, în sensul că prin sentința penală nr.1511 din 16.06.2006 a Judecătoriei Brăila, au fost condamnați la câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni (furt calificat), moment la care instanța, ținând cont că erau la primul impact cu legea penală, le-a acordat largi circumstanțe atenuante, legale și personale, coborând mult pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege și dispunând suspendarea condiționată a acesteia.
Este de remarcat că ambii inculpați apelanți nu au înțeles clemența legii și la două luni (18.08.2006) de la data pronunțării sentinței penale nr.1511/2006 au săvârșit fapta pentru care au fost trimiși în judecată în prezentul dosar.
Totodată, instanța de apel a constatat că inculpații nu sunt la prima infracțiune comisă împreună și că față de prima condamnare, au atras în săvârșirea faptei și doi minori, ceea ce face ca fapta lor să capete o gravitate mărită, gravitate reliefată și de legiuitor prin dispozițiile art.75 lit."c" Cod penal.
De altfel, prim instanță, ținând cont de prejudiciul relativ modic s-a orientat la o pedeapsă care coincide cu minimul special prevăzut de lege, astfel că din nou cei doi au beneficiat de clemență, având în vedere că legiuitorul a stabilit ca pericol social abstract al faptei de furt calificat, un cuantum al minimului și maximului special destul de mare (3 - 15 ani).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații Muchie și.
Cei doi inculpați au solicitat în principal achitarea conform art.11 pct.2 lit.a în ref.la art.10 lit.1Cod pr.penală.
În subsidiar au solicitat reținerea în favoarea lor a circumstanțelor atenuante, cu consecința reducerii pedepsei.
S-a solicitat să se constate că în recurs a fost acoperit prin plată prejudiciul cauzat părții vătămate.
Recursurile sunt fondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu în limita cazurilor de casare prev. de art.3859Cod pr.penală se constată următoarele:
Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că în ziua de 19.08.2006 au sustras o presă metalică în valoare de 1200 lei aparținând părții vătămate SC SA B.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpaților pe baza unei analize complete a materialului probator.
Considerăm că primul motiv de recurs al inculpaților vizând achitarea conform art.11 pct.2 lit.a în ref.la art.10 lit.1Cod pr.penală este nefondat.
Conform art.181Cod penal nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În speță, contrar susținerilor recurenților nu putem considera că fapta comisă de aceștia nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni.
în vedere în acest sens gravitatea faptei comise, modalitățile și împrejurările săvârșirii ( în participație penală, prin atragerea în activitatea infracțională a celor doi inculpați minori), persoana și atitudinea celor doi inculpați recurenți care nu se află la primul impact cu legea penală, manifestând perseverență infracțională după ce inițial au fost condamnați la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată, putându-se trage concluzia că scopul preventiv educativ al pedepsei nu a fost atins.
Este fondat însă al doilea motiv de recurs vizând reindividualizarea pedepselor aplicate celor doi recurenți inculpați.
Se constată că în recurs inculpatul a achitat prejudiciul cauzat părții civile SC SA,în sumă de 1200 lei ( chitanța nr.- din 26.03.2008 fila 28 dosar).
Conform art.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Față de gradul concret de pericol social al infracțiunii comise, față de modalitățile și împrejurările săvârșirii - așa cum s-a arătat mai sus -, față de urmarea produsă și valoarea relativ redusă a prejudiciului cauzat, având în vedere și împrejurarea că prejudiciul a fost acoperit în recurs, față de situația că inculpații sunt tineri, inculpatul Muchie a fost prezent la toate termenele de judecată și a avut o atitudine sinceră, considerăm că se impune reținerea în favoarea acestora a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.b și alin.2 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub limitele minimului special.
Având în vedere cele de mai sus arătate, se vor admite recursurile declarate de inculpații Muchie și.
Având în vedere împrejurarea că în recurs a fost achitat integral prejudiciul cauzat părții vătămate, conform art.3857Cod pr.penală se vor extinde efectele recursurilor declarate de inculpații Muchie și și asupra inculpaților și, dar numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Se va casa în totalitate decizia penală nr.18/25.01.2008 a Tribunalului Brăila și în parte sentința penală nr.1738/10.09.2007 a Judecătoriei Brăila și în rejudecare:
Se vor înlătura din sentința penală recurată dispozițiile prin care s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 6 luni închisoare și prin care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, prin care s-a aplicat inculpaților recurenți pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal și prin care au fost obligați inculpații în solidar la plata despăgubirilor civile.
Se vor reduce pedepsele aplicate inculpaților și pentru infracțiunea dedusă judecății de la câte 3 ani închisoare la câte 1 an închisoare,reținând în favoarea acestora dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. b și alin. 2 Cod penal.
În baza disp. art. 83 Cod penal se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 6 luni închisoare aplicate celor doi recurenți inculpați prin sentința penală nr. 1511/16.06.2006 a Judecătoriei Brăila și se va stabili ca în total aceștia să execute câte o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.
Având în vedere natura infracțiunii comise, precum și persoana celor doi inculpați, se va aplica acestora pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- și lit. b Cod penal.
Se va constata că în recurs inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat părții vătămate B, în sumă de 1.200 lei cauzat părții vătămate ABc onform chitanței seria - -. - din 26.03.2008.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art.192 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Urmează a se constata că în ceea ce privește latura penală a cauzei pentru inculpații și, sentința penală nr. 1738/10.09.2007 a Judecătoriei Brăilaa rămas definitivă la data de 17.10.2007, respectiv 06.10.2007, dată de la care a început să curgă termenul de încercare pentru aceștia, ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepselor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpații ( fiul lui si, ns.la data de 27.07.1982 în B, studii 8 clase si.profesionala, cetatean R, căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în B,- și în B,-,CNP:- ) și ( fiul lui și, ns.la data de 10.02.1985 în B, cetățean român, studii 5 clase, fără ocupatie, fără loc de muncă, necăsătorit, domiciliat în B,-, CNP:-), împotriva deciziei penale nr. 18/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- ( sent.pen. 1738/10.09.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila ).
Conform art. 3857Cod proc. penală extinde efectele recursurilor declarate de inculpații și și asupra inculpaților ( fiul lui și, ns.la data de 01.08.1989 în B, cetățean român, studii 2 clase, fără ocupatie, fără loc de muncă, necăsătorit, domiciliat in B,- și. în B,-, CNP:- ) și ( fiul lui și, ns.la data de 09.12.1988 în com.Gagesti jud.V, cetățean român, studii 5 clase, fără ocupatie, fără loc de muncă, cu domiciliul în com.Gagesti, jud.V și în B,- și B,-, CNP:- ), dar numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Casează în totalitate decizia penală nr. 18/25.01.2008 a Tribunalului Brăila și în parte sentința penală nr. 1738/10.09.2007 a Judecătoriei Brăila și în rejudecare:
Înlătură din sentința penală recurată dispozițiile potrivit cărora:
- s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1511/16.06.2006 a Judecătoriei Brăila și s-a dispus ca aceste pedepse să fie executate separat de pedepsele aplicate pentru infracțiunea din prezenta cauză urmând ca inculpații și să execute fiecare câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare;
- s-a aplicat inculpaților și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal;
- au fost obligați inculpații în solidar, iar inculpații minori în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1.200 lei cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă A
Reține în favoarea inculpaților și circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. b și alin. 2 Cod penal și aplicând disp. art. 80 Cod penal reduce pedepsele aplicate acestor inculpați de la câte 3 ani închisoare la câte 1 an închisoare.
În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1511/16.06.2006 a Judecătoriei Brăila și dispune ca aceste pedepse să fie executate separat de pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate pentru infracțiunea din prezenta cauză, urmând ca inculpațiiși să execute fiecare câte o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal aplică inculpaților și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) Cod penal.
Constată că, în recurs, prejudiciul în sumă de 1.200 lei cauzat părții vătămate ABa fost achitat integral prin plată, conform chitanței seria - -. - din 26.03.2008, de către inculpatul.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul recurs rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 19.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
NOTĂ
Constată că în ceea ce privește latura penală pentru inculpații și, sentința penală nr. 1738/10.09.2007 a Judecătoriei Brăilaa rămas definitivă la data de 17.10.2007, respectiv 06.10.2007.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.dec.jud.
Jud.apel -
Jud.fond
Tehnored.CG/2 ex./02.07.2008
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu, Mariana