Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.107/R
Ședința publică din 24 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache Judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte secție
Grefier -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Public fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de inculpatul ( fiul lui și, născut la 20.01.1975, în Focșani, CNP- -) domiciliat în com. Năruja, sat. Pârâul, jud. V, împotriva deciziei penale nr. 59/29.02.2008 a Tribunalului Vrancea și a sentinței penale nr. 1975/24.10.2007 a Judecătoriei Focșani.
Se constată că dezbaterea recursului a avut loc la data de 12 iunie 2008 când părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei pe data de 16.06.2008 și ulterior la data de 24.06.2008.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1975/24.10.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr- prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat prev.de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.e Cod penal în infracțiunea de însușire a bunului găsit prev. de art.216 al.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de însușire a bunului găsit prevăzut de art.216 al.1 Cod penal, cu art.37 lit.a Cod penal la 2 luni închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzut de art.86 al.1 OUG nr.195/2002 republicat ( prin schimbarea încadrării juridice din art.78 al.1 OUG nr.195/2002) în art.37 lit.a cod penal la 1 an și 8 luni închisoare; pentru instigare la mărturie mincinoasă prev.de art.25 Cod penal raportat la art.260 al.1 Cod penal cu art.37 lit.a Cod penal la 1 an și 2 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a stabilit ca inculpatul să execute 1 an și 8 luni închisoare.
S-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului prin sentința penală nr.515/2003 a Judecătoriei Focșani și în urma cumulului aritmetic, s-a stabilit ca inculpatul să execute 2 ani și 4 luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în ziua de 30.01.2006 inculpatul a sustras un telefon marca Nokia 3120 aparținând părții vătămate și a condus pe DJ 2005 pe raza comunei Năruja un autovehicul fără a poseda permis de conducere iar în timpul anchetei a determinat pe, - și - să facă declarații necorespunzătoare adevărului în fața organelor de anchetă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul care a arătat că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de însușire a bunului găsit și inculpatul care prin apărător a arătat că nu a săvârșit infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere întrucât autoturismul a fost condus de concubina sa și că nu a săvârșit nici infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă întrucât tot concubina lui i-a instigat pe martori și că de asemenea greșit s-a revocat pedeapsa de 8 luni întrucât descoperirea noilor infracțiuni s-a făcut după expirarea termenului de încercare.
Prin decizia penală nr. 59/29.02.2008 a Tribunalului Vrancea, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul au fost admise. S-a desființat în parte sentința penală nr. 1975/24.10.2007 a Judecătoriei Focșani și, în rejudecare:
- au fost reținute pentru toate infracțiunile dispozițiile art. 74 al1 lit. b, al. 2, art 76 alin. 1 lit. c și d și art 80 Cod penal:
- a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal;
- sa redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de4 art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal de la 1 an și 8 luni închisoare la 10 luni închisoare și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap la art. 260 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a de la 1 an și 2 luni închisoare la 10 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 10 luni închisoare și 10 luni închisoare și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 83 Cod penal, s-a dispus ca pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 515/27.02.2003 a Judecătoriei Focșani să fie executată separat de pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca în total inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Vranceaa reținut că deși prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, soluția adoptată în cauză este nelegală și netemeinică sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de însușire a bunului găsit.
Astfel, deși instanța de judecată atunci când reține situația de fapt din cauză folosește expresia, de bun sustras" concluzionează în final că de fapt telefonul mobil al părții vătămate nu a fost sustras ci se încadrează în noțiunea de, bun găsit" potrivit dispozițiilor art.216 Cod penal.
În condițiile în care inculpatul a luat telefonul imediat după ce acesta i-a căzut din buzunar părții vătămate și a știut cine este partea vătămată, întrucât martorul i-a adus acest lucru la cunoștință, telefonul mobil nu mai poate constitui bun pierdut sau uitat în sensul dispozițiilor art.216 Cod penal.
Astfel bunul pierdut sau uitat chiar sub ochii făptuitorului nu poate fi considerat bun găsit întrucât el nu a ieșit în mod efectiv din posesia altuia și făptuitorul știa cui aparține. Așa fiind fapta însușirii unui astfel de bun nu poate constituit decât infracțiunea de furt.
Deci,infracțiunea de însușire a bunului găsit poate exista numai în condițiile în care făptuitorul nu a cunoscut cine este proprietarul bunului. Or, în speță inculpatul a știut cine este proprietarul bunului întrucât infracțiunea s-a comis imediat după ce telefonul mobil a căzut din buzunarul hainei părții vătămate, inculpatul a văzut partea vătămată iar martorul ocular i-a adus la cunoștință cine este această persoană. Inculpatul și-a însușit telefonul și a refuzat să îl restituie iar acest refuz nu poate fi încadrat în infracțiunea de însușire a bunului găsit întrucât s-a produs în alte împrejurări decât legea cere pentru existența acestei infracțiuni.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca inculpatul să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
Cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că autovehiculul a fost condus de concubina sa, apărare ce urmează a fi înlăturată ca nesinceră, întrucât din declarațiile martorilor, și, rezultă clar că inculpatul se afla singur în autoturism si în momentul în care a oprit autoturismul peste telefonul mobil aparținând parții vătămate, acesta a coborât de la volanul autovehiculului.
Cât privește declarația martorului audiat în cursul cercetării judecătorești, la propunerea inculpatului, instanța urmează să o înlăture apreciind-o ca nesinceră. Astfel,deși martorul susține că în data de 30 ianuarie 2007 venit spre stația de autobuz împreună cu, și fratele acesteia și că autoturismul era condus de, în declarația dată în cursul urmăririi penale de către aceasta din urmă nu rezultă că în autovehicul s-ar fi aflat si. De asemenea, în mod nesincer martorul susține că inculpatul ar fi venit în stația de autobuz si ar fi întrebat persoanele aflate în acel loc daca cineva a pierdut un telefon mobil, întrucât nici unul din ceilalți martori, inclusiv, nu au relatat o astfel de împrejurare.
Nesinceritatea martorului rezultă si din afirmația acestuia că faptele s-ar fi derulat în intervalul orar cuprins între 7,00 și 9,00, ori în realitate toate situația de fapt s-a desfășurat în jurul orei 12,00.
Deși martora nu recunoaște că inculpatul ar fi condus autoturismul, având în vedere relația de concubinaj dintre cei doi, instanța apreciază ca acesta ar fi tocmai motivul subiectivismului și nesincerității depoziției sale.
În cursul urmăririi penale, martorii, și au relatat că autoturismul a fost condus de către inculpat, acesta fiind de altfel și singur în autovehicul.
În timpul cercetării penale, însă atât inculpatul cât și concubina sa au încercat sa influențeze partea vătămata și să-i determine pe numiții -, si - sa facă declarații favorabile, în sensul că telefonul mobil ar fi fost găsit în centul comunei Năruja și că autoturismul era demontat pentru reparație în zona atelierului din localitate, astfel încât s-ar fi înlăturat acuzația că ar fi condus fără permis. Martorii au declarat însă că nu au cunoștință nici că inculpatul ar fi luat telefonul și nici despre faptul dacă ar fi condus sau nu autovehiculul la data respectivă.
Deși în cursul cercetării judecătorești, martorii au încercat să-și schimbe declarațiile, susținând că nu cunosc conținutul declarațiilor date în cursul urmăririi penale, fie ca nu li s-a citita cestea, fie ca nu cunosc ce s-a consemnat de către lucrătorul de politie, prima instanța corect a avut în vedere că aceștia recunosc în cursul relatărilor că declarațiile respective au fost semnate numai după ce li s-a adus la cunoștință conținutul și în plus, relevant este faptul că la audieri au fost de față si martori asistenți.
Astfel din probele enumerate mai sus este dovedit că inculpatul a săvârșit infracțiunile de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și instigare la mărturie mincinoasă.
Cu privire la reținerea dispozițiilor art.37 lit.a c Cod penal se rețin următoarele:
Din fișa de cazier judiciar rezultă că anterior inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare prin Sentința penala nr. 515/27.02.2003 a Judecătoriei Focșani, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 826/R/16.09.2003 a Curții de APEL GALAȚI.
Întrucât infracțiunile reținute în sarcina sa au fost comise cu intenție, în cursul termenului de încercare, iar pedeapsa anterioară constituie primul termen al recidivei, fiind mai mare de 6 luni, corect prima instanță a aplicat disp. art. 37 lit. a pen. privind starea de recidiva postcondamnatorie, precum si disp. art. 83. pen. privind revocarea suspendării condiționate executării pedepsei.
Cu privire la această circumstanță agravantă, inculpatul apelant a susținut la fond și în apel că nu se impune revocarea pedepsei de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării, motivând că hotărârea a rămas definitiva sub aspectul laturii penale la data de 09.07.2003, dată în raport de care termenul de încercare de 2 ani și 8 luni s-ar fi împlinit la 09.03.2006. Întrucât infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare, revocarea suspendării pedepsei nu poate avea loc în conformitate cu art. 83 alin. 3. pen. Susținerile inculpatului apelant urmează a fi înlăturate din următoarele considerente:
- prin sentința penala 515/2003 inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioada de 2 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea 87/1994. Ca urmare a apelului declarat de Parchet prin decizia penală 483/9.07.2003 a Tribunalului Vrancea, acesta a fost admis și s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 13 din Legea 87/1994 în infracțiunea prev. de art.12 din Legea 87/1994 aplicându-se aceeași pedeapsă, cu aceeași modalitate de executare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice dar și inculpatul, recursul fiind retras la termenul de judecată din 16 septembrie 2003, așa cum rezultă din practicaua deciziei și cum de altfel s-a luat act în dispozitivul acesteia.
Dar, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul a formulat recurs doar pe latură civilă.
În atare situație ne aflăm în cazul prevăzut de art.4611pct.1 lit.a Cod procedură penală privind rămânerea definitivă a hotărârii instanței de apel și nu cel prevăzut de art.416 pct.2 Cod procedură penală, cum a arătat instanța de fond.
Așa fiind, decizia penală art.483/09.07.2003 a Tribunalului Vranceaa rămas definitivă la 21.07.2003.
Termenul de încercare prevăzut în sentința penală nr.515/2003 de 2 ani și 8 luni expiră la data de 21.03.2006.
Potrivit dispozițiilor art.83 pct.2 revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Ori, faptele inculpatului s-au descoperit la 24.02.2006 conform cererii nr.897/P/2006 depusă de partea vătămată la Parchet (fila 3 dosar ) prin care aceasta a anunțat despre furt, iar la 20.03.2006 s-a dispus deja începerea urmăririi penale prin procesul verbal depus la fila 4 dosar urmărire penală.
Deci, atât sesizarea Parchetului cât și începerea urmăririi penale a avut loc în interiorul termenului de încercare.
Având în vedere, faptul că inculpatul a achitat prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptul că e necăsătorit, nu are copii, că a fost grațiat și că nu a mai săvârșit acest gen de infracțiuni, urmează ca în cauză să se aplice circumstanțele atenuante prev.de art.74 al.1 lit.b, al.2 Cod penal aplicând inculpatului o pedeapsă coborâtă sub minimul prevăzut de lege cu aplicarea dispozițiilor art.80 Cod penal, pentru toate infracțiunile.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticându-le pe motive de nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele aspecte:
Încadrarea juridică dată faptei (aceea de a lua un telefon mobil ce era pierdut de partea vătămată) prin rechizitoriu și prin decizia penală a instanței de apel este greșită, deoarece partea vătămată, după ce autobuzul, în care se afla, a plecat din stație, nu mai avea niciun contact cu bunul, nici vizual și nici material, acesta ieșind complet din stăpânirea proprietarului său.
In aceste condiții, corect a reținut instanța de fond că inculpatul, prin refuzul de restituire, și-a manifestat intenția certă de însușire, aspecte ce îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a bunului găsit, prev. de art. 216 din Codul penal.
Faptul că anumiți martori au afirmat, față de inculpat, că telefonul ar aparține unei persoane cunoscute de ei, nu are relevanță atât timp cât inculpatul nu i-a văzut pe acei martori împreună cu partea vătămată.
Pentru aceste considerente, conform art. 334 din Codul d
procedura penală, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din
infracțiunea de furt, prev. de art. 208-209 al.l lit. e din Codul penal în
infracțiunea de însușire a bunului găsit, prev. de art. 216 al. 1 din Codul penal.
Arată că în rechizitoriu, cât și în cele două hotărâri atacate, se reține că inculpatul a încercat să-i determine pe martorii -, și - să facă declarații neadevărate, fără, însă, a reuși.
Reținerea săvârșirii faptei în sarcina inculpatului este greșita, deoarece persoana care a avut discuții cu martorii a fost concubina inculpatului, numita.
Mai mult, este de reținut că actele de instigare, neurmate de executarea faptei, constituie o infracțiune autonomă, prev. de art. 29 din Codul penal, care are o sancțiune proprie.
Ambele instanțe nu s-au preocupat să stabilească dacă actele de instigare săvârșite de inculpat au avut efectul de a determina martorii să săvârșească fapta penală respectivă.
Dacă încercarea de a determina mărturia mincinoasă nu s-a făcut prin corupere sau constrângere, inculpatul nu poate fi condamnat pentru instigare neurmată de executare, întrucât, sub jurământ, martorii au declarat adevărul.
Având în vedere cele menționate mai sus, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit.a în referire la art. 10 lit. d din Codul d e proc. penală, solicită achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 260 din Codul penal.
Hotărârile instanțelor de fond și apel sunt netemeinice și in
ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate.
Inculpatul este tânăr, este singurul întreținător al familiei sale și are un copil minor în îngrijire, fiind singurul susținător material al acestuia, astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză.
Având în vedere cele de mai sus, consideră că instanțele de fond și apel, reținând circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, nu au dat o suficientă eficiență acestora, reducând pedepsele doar în apropierea minimului prevăzut de lege.
Pentru aceste motive, conform art. 385 pct.2 lit. b si d din Codul d e proc. penala, solicită:
1.achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.25
raportat la art. 260 din Codul penal;
2.schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt,
prev. de art. 208-209 al.l lit. e din Codul penal în infracțiunea de însușire
a bunului găsit, prev. de art. 216 al.l din Codul penal;
3.în rejudecare, pe fondul cauzei, solicită individualizarea justa
pedepselor.
Recursul declarat de inculpatul este fondat, urmând a fi admis dar pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
În condițiile în care inculpatul a luat telefonul imediat după ce acesta i-a căzut din buzunar părții vătămate și a știut cine este partea vătămată, întrucât martorul i-a adus acest lucru la cunoștință, telefonul mobil nu mai poate constitui bun pierdut sau uitat în sensul dispozițiilor art.216 Cod penal.
Astfel, bunul pierdut sau uitat chiar sub ochii făptuitorului nu poate fi considerat bun găsit, întrucât el nu a ieșit în mod efectiv din posesia altuia și făptuitorul știa cui aparține.
Așa fiind fapta însușirii unui astfel de bun nu poate constituit decât infracțiunea de furt.
Deci, infracțiunea de însușire a bunului găsit poate exista numai în condițiile în care făptuitorul nu a cunoscut cine este proprietarul bunului.
Or, în speță inculpatul a știut cine este proprietarul bunului întrucât infracțiunea s-a comis imediat după ce telefonul mobil a căzut din buzunarul hainei părții vătămate, inculpatul a văzut partea vătămată, iar martorul ocular i-a adus la cunoștință cine este această persoană.
Inculpatul și-a însușit telefonul și a refuzat să îl restituie iar acest refuz nu poate fi încadrat în infracțiunea de însușire a bunului găsit, întrucât s-a produs în alte împrejurări decât legea cere pentru existența acestei infracțiuni.
Se constată,însă, că fapta inculpatului de a încerca să-i determine pe numiții, - și - să facă declarații mincinoase întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 25 rap. la art. 260 alin. 1 Cod penal, deoarece dacă actele de instigare nu sunt urmate de executarea faptei, sau dacă autorul s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului, fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare neurmată de executare prev. de art. 29 în ref. la art. 260 Cod penal.
Sub acest aspect, din actele dosarului rezultă că încă de la prima declarație martorii și - au declarat că inculpatul i-a rugat să facă declarații mincinoase, lucru pe care nu l-au acceptat.
În ceea ce o privește pe martora se constată că inițial aceasta a cedat insistențelor inculpatului și a declarat că acesta a găsit telefonul mobil, pentru ca ulterior să revină să spună că a fost rugată de către inculpat să facă această declarație și că în realitate nu cunoaște nimic despre modul în cate inculpatul a intrat în posesia telefonului mobil.
Din declarațiile martorilor menționați mai sus rezultă cu prisosință că inculpatul a fost cel care a încercat să-i determine să facă. Pentru ca fapta să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de instigare, legea nu impune condiția ca instigarea să fie făcută prin corupere sau constrângere.
Având în vedere, însă, că inculpatul este tânăr, singurul întreținător al familiei, având în grijă pe mama sa în vârstă de 78 ani și pe fiul său în vârstă de 5 ani, iar din caracterizările depuse la dosar rezultă că a avut o comportare bună în familie și societate, se impune să se dea o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. b și art. 192 alin. 3 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul ( fiul lui și, născut la 20.01.1975, în Focșani, CNP- -) domiciliat în com. Năruja, sat. Pârâul, jud. V, împotriva deciziei penale nr. 59/29.02.2008 a Tribunalului Vrancea și a sentinței penale nr. 1975/24.10.2007 a Judecătoriei Focșani și în consecință:
Casează în parte decizia penală nr. 59/29.02.2008 a Tribunalului Vrancea și sentința penală nr. 1975/24.10.2007 a Judecătoriei Focșani și în rejudecare:
Condamnă pe inculpatul la:
- o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal;
- o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 Cod proc. penală din infracțiunea prev. de art. 76 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal;
- o pedeapsă de 250 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare prev. de art. 29 alin. 1 în ref. la art. 260 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 Cod proc. penală din infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă prev. de 25 rap. la art. 260 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b, d și e Cod penal, contopește pedepsele de mai sus și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 83 cod penal, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 515/27.02.2003 a Judecătoriei Focșani și dispune ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 6 luni închisoare, urmând ca în total inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
RED. 02 iulie 2008
Tehnored./2 ex./03.06.2008
Jud. apel - /
Jud.fond. -
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel
