Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Anca Ghideanu
GREFIER: - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Ședința nepublica din data de 07.02.2008
DECIZIA PENALĂ NR. 11
Pe rol soluționarea recursurilor penale, având ca obiect furt calificat, declarate de către inculpata, aflată in stare de libertate, și de partea responsabilă civilmente, împotriva deciziei penale nr. 466/15.10.2007 a Tribunalului Iași data in dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința nepublica, lipsesc: inculpata recurentă, pentru care răspunde av., apărător desemnat din oficiu, cu delegație la dosar, părțile vătămate și, partea responsabilă civilmente, precum și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin Serviciul de registratură, procesul verbal nr.- emis de Poliția, privind imposibilitatea punerii în executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatei, întrucât aceasta de când a fost internată Centrul de Reeducare, jud. Dîmbovița, nu a mai revenit la domiciliu, procesul verbal nr. - emis de poliția I, privind imposibilitatea punerii în executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatei, întrucât, din declarația numitei Greta rezultă că inculpata este plecată din țară.
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor promovate de inculpată și partea responsabilă civilmente.
Av. având cuvântul susține că inculpatei i s-a aplicat de către instanța de fond măsura educativă a internării într-un centru de reeducare. Cu privire la această modalitate de individualizare a acestei sancțiuni s-a formulat apel, solicitându-se înlocuirea acestei măsuri cu măsura libertății supravegheate, indicându-se ca variantă o fundație religioasă și o persoană de cetățenie franceză.
Din păcate, la data de 6 ianuarie inculpata a împlinit vârsta de 17 ani, și prin urmare nu mai este posibilă aplicarea libertății supravegheate, și prin urmare, avocat lasă la aprecierea instanței soluția ce va pronunța cu privire la cele două recursuri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că decizia pronunțată de Tribunalul Iași este legală și temeinică, fiind corectă modalitatea de individualizare a pedepsei aplicată, solicită respingerea recursului promovat de inculpată ca fiind nefondat.
De asemenea, procurorul apreciază și recursul declarat de partea responsabilă civilmente ca fiind nefondat și solicită a fi respins.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANTA DE JUDECATA:
Deliberând asupra recursurilor penale de față.
Prin sentința penală nr. 30/15.01.2007, Judecătoria Pașcania dispus următoarele:
În.art.104 Cod penal, aplică inculpatei minore, fiica lui G și, născută la 6.01.1991, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art.208 al.1 209 al.1 lit. a, i Cod penal și art.208 al.1 209 al.1 lit. e Cod penal, cu aplic. art.33 lit. a și 99 al.2 Cod penal.
Admite acțiunea civilă formulată de partea vătămată și obligă inculpata minoră în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către acesta a sumei de 170 RON reprezentând despăgubiri materiale.
Constată că partea vătămată a fost integral despăgubită.
În.art.191 al.1 Cod procedură penală, obligă inculpata minoră în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON in care 100 RON onorariu apărător din oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Numitul sesizează organele de poliție că în ziua de 22.01.2006, în jurul orelor 16,00 la el acasă a venit o fată de aproximativ 11-12 ani, pe care nu o cunoștea, și în timp ce vorbea cu aceasta a văzut-o pe inculpată care ieșea dintr-o cameră a locuinței sale. Ulterior partea vătămată a văzut că cele două fete s-au întâlnit în drum și au plecat împreună. Partea vătămată nu a sesizat dezordine în camera respectivă, astfel încât de abia la data de 2.02.2006 când avut nevoie de niște bani, sesizat că din buzunarul unei haine aflate în camera unde fusese inculpata lipsea suma de 170 lei.
Prin declarația sa, minora, în vârstă de 12 ani,
arată că în luna ianuarie 2006 s-a întâlnit cu inculpata care i-a propus să meargă la un pentru a-i lua banii. Ele au mers împreună la locuința părții vătămate și, așa cum îi spusese înainte inculpata, martora început să vorbească cu acesta. În acest timp inculpata a intrat într-o altă cameră a locuinței de unde a furat o sumă de bani. Ulterior, cele două fete au văzut că era vorba despre suma de 170 lei, bani pe care i-a cheltuit cumpărându-și diverse băuturi alcoolice, dulciuri, alimente și un telefon mobil de la numitul. Prin declarația sa, acesta susține faptul că la sfârșitul lunii ianuarie 2006, la el acasă a venit inculpata care avea asupra ei mai mulți bani. Văzând acest lucru, martorul i- vândut acesteia un telefon mobil pentru suma de 100 lei.
Cu ocazia reconstituirii, în prezența martorilor asistenți, și, atât inculpata cât și făptuitoarea minoră, i, au recunoscut săvârșirea faptei, arătând modul în care au intrat în locuința părții vătămate sub diverse pretexte, după care au sustras suma de bani. Aici inculpata a intrat sărind gardul locuinței.
Și prin declarațiile lor, cele două făptuitoare recunosc săvârșirea
întocmai a acestei fapte.
De asemenea, instanța mai reține că numitul reclamat la organele de poliție că după ce a petrecut un timp cu inculpata la un bar din, unde au consumat băuturi alcoolice, ulterior, pe drum, inculpata i-a sustras de sub braț o sacoșă în care avea o sumă de bani după care a fugit. Partea vătămată arată că este vorba despre suma de 306 lei pe care îi ridicare anterior de la poștă, însă recuperându-și în cursul cercetărilor suma de bani nu s- mai constituit parte civilă în cauză.
Martora arată în declarația sa, că la data respectivă,
fiind de serviciu la bar văzut aici pa partea vătămată, care era însoțită de inculpată. Cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice după care au plecat din bar. Aceștia s-au întâlnit pe drum cu martorul, care arată în declarația sa cum la un moment dat, acea fată care însoțea partea vătămată i-a smuls acesteia din mână o sacoșă. respectivă, a fugit spre, martorul văzând însă cum aceasta băgat mâna în sacoșă de unde aluat ceva, după care a aruncat jos sacoșa. Partea vătămată i-a relatat ulterior, că respectivă îi furase banii.
La reconstituire, în prezența martorilor asistenți și, inculpata a recunoscut săvârșirea faptei arătând că după ce a părăsit împreună cu partea vătămată barul respectiv, pe drum, i- smuls sacoșa de sub braț. De aici inculpata a luat o sumă de bani.
Și prin declarațiile sale, inculpata recunoscut săvârșirea
întocmai a faptei.
Prin dovada existentă la dosar, prima instanța a constatat că în cursul
cercetărilor, întreaga sumă de bani sustrasă, respectiv suma de 306 lei a fost restituită părții vătămate.
Din raportul de expertiză medico -legală psihiatrică ca și din conținutul referatului de anchetă socială, instanța a reținut că inculpata minoră a mai săvârșit fapte penale, prezentând tulburări de conduită cu acte antisociale și act5e de încălcare a normelor vârstei pe fond de carențe educaționale și model familial negativ, precum și personalitate dizarmonică în structurare. S-a mai reținut că inculpata minoră are discernământ asupra faptelor.
Împotriva sentinței au declarat apel în termen legal inculpata și partea responsabilă civilmente care au solicitat desființarea hotărârii primei instanțe în sensul schimbării măsurii educative prev. de art. 104 Cod penal în cea prevăzută de art. 103 Cod penal.
În motivarea apelului, inculpata a arătat că din luna mai a anului 2006 și până la 24 mai 2007 fost asistată social de Așezământul S, fiind cuprinsă în activități de reeducare și reinserție socială a minorilor defavorizați, dând dovadă de o totală implicare în activitățile lucrative și de învățare a limbii franceze.
Deoarece tatăl minorei este decedat, iar mama lucrează mai mult în străinătate, inculpata solicită să fie încredințată spre supraveghere numitei, cetățean francez, voluntar în cadrul Așezământului S.
Prezentă în instanță și audiată în mod nemijlocit aceasta a declarat că solicită să-i fie încredințată minora pentru a contribui la reeducarea ei și la aducerea la îndeplinire a pedepsei.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința criticată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat că apelurile formulate de inculpată și partea responsabilă civilmente sunt nefondate, și au fost respinse, ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 103 Cod penal, măsura educativă a libertății supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an sub supraveghere deosebită.
Supravegherea poate fi încredințată părinților minorului, celui care l-a adoptat sau tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului unei persoane de încredere sau unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
În cazul de față, este evident că mama minorei nu poate asigura o supraveghere corespunzătoare, fiind plecată foarte des din țară la lucru, împrejurare ce poate explica comportamentul deviant al minorei și releva mediul viciat în care aceasta a trăit până în prezent.
Pe de altă parte, față de înscrisurile depuse la dosar și depoziția numitei, instanța de apel a reținut că minora a depus eforturi pentru înlăturarea carențelor educaționale și adoptarea unei conduite corespunzătoare în societate. Prin intermediul fundației care s-a ocupat de educația sa, minora și-a continuat studiile, a început învățarea limbii franceze și urmează un curs de calificare profesională în domeniul croitoriei. Toate aceste aspecte pot reclama aplicarea unei măsuri educative mai blânde decât cea aplicată de instanța de fond și poate mai eficiente pentru reeducarea minorei.
Cu toate acestea, măsura educativă a libertății supravegheate presupune încredințarea minorei unei persoane ce poate veghea îndeaproape asupra comportamentului său în scopul îndreptățirii sale și impune persoanei și obligația de a încunoștința instanța, de îndată, dacă minorul se sustrage de la supraveghere, are purtări rele ori săvârșește din nou o infracțiune.
Ori, toate aceste condiții nu pot fi îndeplinite decât de o persoană ce are domiciliul stabili în România, nicidecum de un cetățean străin care are doar un drept de ședere temporară pe teritoriul statului român și care îndeplinește activități de voluntariat într-un așezământ religios, situație ce nu presupune stabilitate și nu oferă garanții că acesta poate aduce la îndeplinire obligațiile asumate prin hotărâre judecătorească.
De altfel, aceste condiții sunt impuse și de dispozițiile art. 58 alin. 2 din Legea nr. 272/2006 care reglementează cadrul general de încredințare a minorilor.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că aceasta nu este afectată de nici un viciu în stabilirea situației de fapt și în aplicarea dispozițiilor legale, și a fost menținută ca legală și temeinică.
În termenul legal prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpata și partea responsabilă civilmente și criticate ca nelegale și netemeinicie.
Prin recursul declarat, recurentele au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859pct. 4,5,10 și 14 Cod procedură penală și au formulat următoarele critici:
- instanțele de fond și de apel au pronunțat hotărârile în ședință publică cu încălcarea dispozițiilor art. 485 Cod procedură penală;
- citarea nelegală a inculpatei în faza judecății în apel;
- neaudierea inculpatei în fața primei instanțe și a celei de apel;
- omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra cererii prin care s-a solicitat încredințarea inculpatei minore către Așezământul "S " din Adunații, sat, județul G;
- înlocuirea măsurii educative a internării în centru de reeducare cu cea a libertății supravegheate, justificată de faptul că a fost asistată social în cadrul Așezământului și Fundației "S " și a depus eforturi pentru înlăturarea carențelor educaționale și adoptarea unei conduite corespunzătoare în societate, supravegherea sa urmând a fi încredințată numitei, director al Școlii din comuna în care domiciliază și persoana ce a vegheat asupra comportării sale în perioada ulterioară pronunțării deciziei instanței de apel și îi poate asigura o bună educație.
Curtea, verificând hotărârile recurate și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. 2 Cod procedură penală nerespectarea principiului publicității ședinței de judecată atrage nulitatea absolută a actelor procesuale astfel întocmite.
Excepția de la principiul publicității o constituie ședința nepublică cum este situația reglementată de dispozițiile art. 485 alin. 2 Cod procedură penală potrivit cărora judecarea inculpatului minor se face în ședință nepublică, însă încălcarea acestor dispoziții atrage nulitatea relativă, partea care o invocă trebuind să probeze existența unei vătămări, astfel cum prevăd dispozițiile art. 197 alin. 1 Cod procedură penală.
Ori în speță nu s-a dovedit existența unei vătămări a intereselor legitime ale inculpatei minore și nici nu s-a constatat că din cauza judecării minorei în ședința publică nu a fost posibilă aflarea adevărului și soluționarea justă a cauzei.
În consecință, susținerile recurentelor privind incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 4 Cod procedură penală sunt nefondate.
Prin recursurile declarate a fost invocat și cazul de casare prev. de art. 3859pct. 5 Cod procedură penală susținându-se că judecata în primă instanță și în apel a avut loc fără participarea inculpatei minore ce nu a fost legal citată și nici audiată.
Critica formulată nu este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 484 alin. 1 Cod procedură penală judecarea cauzei privind o infracțiune săvârșită de un minor se face în prezența acesteia, cu excepția cazului când minorul s-a sustras de la judecată.
În speță, în cursul primei judecăți, inculpata minoră a fost legal citată la adresa cunoscută, fiind emis și mandat de aducere conform dispozițiilor art. 183 Cod procedură penală, pentru a se asigura prezența sa în fața primei instanțe.
Din procesul verbal întocmit de Postul de Poliție al comunei a rezultat faptul că inculpata a plecat de la domiciliu și familia acestuia nu cunoaște locul în care se află.
În raport de relațiile comunicate de organele de poliție, în mod corect prima instanță a constatat că inculpata minoră se sustrage judecății, nefiind astfel posibilă nici audierea sa.
Judecarea cauzei în apel s-a făcut de asemenea, cu citarea la adresa cunoscută a inculpatei minore ce nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar, fiind plecată din țară.
Audierea inculpatei nu a fost posibilă nici în fața instanței de recurs ce a dispus citarea ei la adresele indicate și a emis mandatele de aducere, din procesele -verbale încheiate de organele de poliție rezultând că minora a plecat din țară.
În raport cu cele menționate mai sus, Curtea constată că au fost respectate de instanțe, dispozițiile legale în materie, inculpata minoră a fost legal citată și actele dosarului dovedesc poziția de sustragere de la judecată adoptată de aceasta, împrejurare ce a făcut imposibilă și audierea sa.
Cu privire la cea de-a treia critică formulată de recurente privind omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra cererii privind încredințarea minorei către Așezământul "S " din Adunații, sat, județul G, Curtea constată următoarele:
Cazul de casare prev. de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală se referă la omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Solicitarea inculpatei minore de a fi încredințată supravegherea sa acelei fundații a fost formulată prin motivele de apel ce au fost examinate de Tribunalul Iași, iar soluția de respingere a apelurilor declarate pronunțate de instanța de apel constituie o respingere implicită a cererii privind încredințarea minorei.
În consecință, nu se poate reține existența unei omisiuni esențiale a instanței în sensul prevederilor art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, nefiind operant cazul de casare invocat.
Verificând și ultimul motiv de recurs indicat ce vizează înlocuirea măsurii educative aplicate de prima instanță și menținută de instanța de apel cu măsura educativă a libertății supravegheate prev. de art. 103 Cod penal, Curtea constată că nu este fondat.
În cazul inculpaților minori, legiuitorul a statuat a statuat un regim sancționator, fundamentat pe tipul aparte de personalitate delincventă al acestora care prezintă o insuficientă maturizare bio -psihică, evidențiată uneori prin precocitate în abordarea actului infracțional, dar, caracterizată și prin oscilații comportamentale determinate de impulsuri instinctive, ca urmare a unor nevoi imediate, teribilism specific vârstei și relevarea aparentă a unei personalități sigure căreia răspunsul societății prin tragerea la răspundere penală, când comite o faptă penală trebuie să-i fie adecvat, așa cum este în speța de față.
Potrivit dispozițiilor art. 100 Cod penal la stabilirea tratamentului sancționator aplicabil minorilor se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei corelat cu împrejurările de comitere a acesteia, de dezvoltarea intelectuală și morală a minorului, de conduita acestuia în familie și societate, de condițiile materiale și morale ale familiei sale și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
În speță, instanțele au reținut vinovăția inculpatei minore în comiterea a două infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 lit. "a", "i" Cod penal și art. 208 alin. 1, 209 lit. "e" Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. "a" Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal, reținându-se în fapt că la data de 22.01.2006, în urma înțelegerii cu făptuitoarea minoră u, a pătruns prin escaladare, într-o cameră a locuinței părții vătămate G și din buzunarul unei haine a sustras suma de 170 lei, iar în ziua de 7.02.2006, inculpata, profitând de neatenția părții vătămate și fără a folosi violența, i-a sustras sacoșa în care avea suma de 306 lei.
În ceea ce privește persona minorei, datele prezentate în raportul de expertiză medico -legală psihiatrică relevă faptul că inculpata prezintă tulburări de conduită cu acte antisociale și acte de încălcare a normelor vârstei pe fond de carențe educaționale și model familial negativ și personalitate dizarmonică în structurare, fiind recomandate măsuri de reeducare instituționalizată.
Din referatul de anchetă socială rezultă că inculpata nu mai frecventează cursurile școlare, lipsește de la domiciliu, în comunitate este cunoscută ca o persoană ce a săvârșit mai multe abateri de la regulile de conviețuire socială și furturi de bunuri și bani, relațiile cu familia nu sunt apropiate, iar mama minorei nu este interesată de comportamentul acesteia.
Pe baza acestor date, instanțele de fond și de apel au apreciat că internarea în centru de reeducare este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatei minore față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Aprecierea instanțelor este corectă.
Gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite reflectat de modul în care a fost concepută și realizată activitatea infracțională, faptul că manifestarea infracțională a minorei s-a datorat carențelor educaționale și modelului familial negativ, că anterior a mai fost cercetată penal pentru fapte similare, fiindu-i aplicată amenda administrativă și a abandonat cursurile școlare susțin concluzia că reeducarea morală a inculpatei minore poate fi realizată doar prin aplicarea măsurii educative a internării în centru de reeducare, fiindu-i asigurată și posibilitatea de a dobândi învățătura necesară vârstei și nivelului său intelectual și o pregătire profesională adecvată aptitudinilor sale.
Împrejurarea că ulterior săvârșirii faptelor minora a fost sprijinită de o fundație umanitară străină, respectiv Fundația "Comunitatea "S " - Așezământul "S " din comuna Adunații, sat, județul G, fiind implicată în activități de reeducare și reinserție socială și că persoana ce activează ca voluntar în cadrul acestei fundații numita ori numita, în calitate de director al școlii din comuna s-au preocupat de educația sa nu este de natură a schimba convingerea instanței cu privire la tratamentul sancționator cel mai potrivit pentru inculpată.
Inculpata minoră nu are o familie consolidată - tatăl este decedat, mama pleacă la diferite intervale de timp din țară, iar cele două persoane indicate de recurente nu prezintă garanția că pot îndeplini obligațiile pe care dispozițiile art. 103 alin. 2 Cod penal le impun - respectiv de a exercita o supraveghere permanentă, specială în scopul îndreptării minorului și de a înștiința, de îndată, instanța în cazul în care minorul ar avea o comportare necorespunzătoare.
Astfel, cum a reținut și instanța de apel, numita este cetățean străin cu drept de ședere temporară pe teritoriul statului român, iar din verificările efectuate de organele de poliție rezultă că numita nu cunoaște locul în care se află minora și care este situația acesteia.
În raport cu cele menționate mai sus, cum în cauză există suficiente elemente de apreciere care formează convingerea că minora va putea fi reeducată doar printr-un regim de disciplină riguroasă ce o va deprinde să se comporte în mod disciplinat și îi va insufla respectul pentru ordinea de drept și pentru regulile de conviețuire socială, Curtea constată că reeducarea sa nu poate fi realizată în alte condiții decât cele stabilite de prima instanță și menținute de instanța de apel, critica formulată de recurente în acest sens fiind nefondată.
Pentru aceste considerente, motivele de recurs invocate fiind neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpata și partea responsabilă împotriva deciziei penale nr. 466 din 15 octombrie 2007 Tribunalului Iași, ce va fi menținută.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală vor fi obligate recurentele la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpata și partea responsabilă civilmente împotriva deciziei penale nr. 466 din 15 octombrie 2007 Tribunalului Iași hotărâre pe care o menține.
Obligă pe inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de 160 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului, iar pe partea responsabilă civilmente la plata sumei de 60 lei, cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.
Tehnored.
2 ex.
19.02.2008
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Daniela Dumitrescu, Anca Ghideanu
