Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
România
Curtea de Apel Iași
Secția pentru minori și familie
PREȘEDINTE: Scripcariu Gabriela
JUDECĂTOR 2: Dumitrescu Daniela
JUDECĂTOR 3: Ghideanu Anca
Grefier - - -
Cu participarea procurorului
Ședința nepublică din 7.02.2008
DECIZIA PENALĂ NR. 10
La ordine judecarea recursului penal având ca obiect art.211 Cod penal, formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 302/25.10.2007 pronunțată de Tribunalului Vaslui în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința nepublică se prezintă inculpatul recurent asistat, apărător ales, din cadrul Baroului de Avocați V, cu împuternicire avocațială la dosar, precum și partea responsabilă civilmente, lipsă fiind partea civilă, partea responsabilă civilmente, precum și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Avocat depune la dosar adeverința nr. 112 din 09.01.2008 emisă de V din care rezultă că inculpatul urmează cursul de calificare în meseria "ospătar (chelner)".
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului promovat de inculpatul.
Avocat, având cuvântul. solicită admiterea recursului formulat de inculpat, recurs care vizează încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina sa.
Trebuie observat că în toate plângerile părții vătămate există multe contradicții, începând cu prima plângere aflată la fila 31-32 din dosarul de urmărire penală, în care spune că nu știe și de ce a lovit, ajunge să spună ulterior, că a fost lovit de către inculpatul trimis în judecată și de alt inculpat care până la urmă a fost folosit ca martor de către parchet, fără motive.
În altă plângere partea vătămată declară că a fost lovită i s-au cerut bani, pepeni, mai multe lucruri, iar în declarația de la fila 36 aceasta precizează că nu i s-a cerut nici un leu.
Aceste declarații contradictorii ale părții vătămate ridică un semn de întrebare cu privire la ce s-a întâmplat în acea seară.
Prima plângere a părții vătămate s-a referit în primul rând la distrugerea gardului și la lovire, fără să se facă referire la infracțiunea de furt, ulterior a făcut referire la infracțiunea de furt dar nu a mai făcut referire la infracțiunea de lovire, arătând că de fapt nu a fost bătut de nimeni, problema sa fiind legată de faptul că i-a fost distrus gardul.
Analizând celelalte probe existente în cauză se poate observa că singurul martor care în mod constant îl acuză pe că ar fi lovit pe partea vătămată,este martorul.
La instanța de fond, apărarea a făcut dovada că familia martorului se află în dușmănie cu familia inculpatului de mai multă vreme și din mai multe motive, astfel că depoziția acestui martor nu poate fi crezută, cu atât mai mult cu cât a precizat tot timpul că el a rămas în drum, dincolo de gard dar a văzut cu exactitate tot ce s-a întâmplat, când în realitate acesta nu avea cum să vadă ce s-a întâmplat.
La pagina 25 există un referat prin care inițial s-a propus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea art.181din Codul penal pentru inculpatul, considerându-se că acesta a fost numai la furat de pepeni, aceștia au o valoare economică destul de redusă și prin practica judiciară frustul de fructe de către inculpații minori, în general se soluționează cu acordarea de mustrare la parchet.
Până la urmă inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, faptă care, apreciază apărarea nu a fost săvârșită de către inculpat și prin urmare încadrarea juridică dată faptei nu este legală.
este o infracțiune complexă ce presupune o infracțiune de furt săvârșit prin acte de violență.
Inculpatul a sărit gardul părții vătămate pentru a sustrage un de la partea vătămată și a-l consuma împreună cu ceilalți prieteni, tocmai la propunerea și insistența martorului care fusese înainte și adusese un de la partea vătămată.
Cum din declarațiile părții vătămate rezultă că aceasta nu știe de cine a fost lovită este foarte posibil ca ea să fi fost lovită chiar de către inculpatul când a fost prima dată la furat de pepeni.
În declarația dată de partea vătămată de la fila 36, aceasta declară că:" eu m-am dus spre dânșii având furca în mână și pentru a-i speria pe aceștia, dar unul dintre ei, de frică, crezând că îl lovesc, m-a trântit la pământ dar nu știu cine era". Din această declarație rezultă că partea vătămată inițial nu a știut despre cine este vorba, ulterior când apărându-se pe el și acuzându-l pe, pentru că familiile erau în dușmănie, susține că acesta împreună cu inculpatul ar fi sărit gardul și ar fi lovit, abia atunci partea declarată îi indică pe aceștia din urmă.
Un element esențial este faptul că partea vătămată a precizat că a fost lovită de un sigur inculpat, iar inculpatul a recunoscut la poliție și la judecată că ar fi împins-o și lovit-o pe partea vătămată. Acest aspect creează un dubiu în favoarea inculpatului, care a arătat în toate declarațiile sale că nu a lovit pe partea vătămată, prin urmare infracțiunea acestuia rămâne în faza de tentativă la infracțiunea de furt.
Chiar dacă instanța ar ajunge la concluzia că inculpatul ar fi împins pe partea vătămată, apreciază avocat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, violența la care se referă tentativa de tâlhărie trebuie să aibă legătură directă cu furtul, trebuie să fie pentru a săvârși furtul sau pentru a-și asigura scăparea după furt.
În cauză nu este vorba nici de violență pentru a săvârși furtul nici pentru a scăpa și a fugi cu obiectul furat.
De altfel, după cum rezultă și din declarația părții vătămate, faptul că a inculpatul, nu se știe cine, a îmbrâncit-o și a lovit-o nu a avut legătură cu furtul ci cu frica, având în vedere că partea vătămată avea în mână o furcă, inculpatul aflându-se de fapt în legitimă apărare.
În concluzie, avocat apreciază că fapta săvârșită de inculpatul se încadrează la tentativă la infracțiunea de furt, și solicită instanței ca prin admiterea recursului să schimbe încadrarea juridică dată faptei și în baza disp. art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. b ind. 1 raportat la art. 18 ind. 1 din Codul penal să dispună achitarea inculpatului, având în vedere că fapta de tentativă la infracțiunea de furt nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, raportat și la persoana inculpatului care a fost caracterizat ca fiind un tânăr cuminte respectuos care nu a creat probleme în societate.
În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, avocat solicită reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră.
Inculpatul nu s-a dus acolo cu intenția de a tâlhări, iar succesiunea evenimentelor a luat o turnură nefavorabilă acestuia, astfel încât, apreciază apărarea că poate fi redusă pedeapsa sub 1 an și poate fi acordată suspendarea simplă a executării pedepsei, în temeiul art. 81 Cod penal, având în vedere că inculpatul locuiește într-o comună din județul V, își ajută părinții, și ar fi complicat pentru acesta să se prezinte la Serviciul de Probațiune V de fiecare dată când este cazul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că situația de fapt descrisă în actul de inculpare are o corectă susținere și în drept, constatându-se vinovăția inculpatului, de altfel acesta fiind și motivul pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată.
Modalitatea de executare precum și cuantumul pedepsei aplicată de instanță de fond sunt corect individualizate.
De altfel, la instanța de fond, inculpatul a solicitat proba cu acte în circumstanțiere și audierea martorului, care, -la fila 89-, arată că își menține declarațiile date și din cuprinsul acestora reiese următoarea împrejurare: inculpatul a dispărut de la discotecă, cu un altul, au încercat să fure pepeni și au fost surprinși, iar când a revenit i-a comunicat martorului că au lovit partea vătămată cu scândura peste, pentru a fura pepeni.
Prin urmare, fiind dovedită pe deplin vinovăția inculpatului, procurorul solicită a fi menținută decizia pronunțată de Tribunalul Vaslui și a fi respins ca nefondat recursul inculpatului.
Partea responsabilă civilmente, având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile formulate de avocat și precizează că este foarte bolnavă fiind operată.
Inculpatul recurent, personal, având ultimul cuvânt arată că regretă fapta și că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr.1054 din 28.06.2007, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Vasluis -a respins cererea formulată de inculpat prin apărător privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.211 alin.1, 2 lit. b, alin.21lit. a, c Cod penal, cu aplicarea art.75 lit. c Cod penal în infracțiunile prevăzute de art.180 alin.1 Cod penal și art.192 alin.2 Cod penal sau în infracțiunea prevăzută de art.20 raportat la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art.99 Cod penal și s-au dispus următoarele:
În baza art.11 pct.2 lit. b și art.10 lit. h Cod procedură penală încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, fiul lui și, născut la 2.08.1988 în Bîrlad, județul I, cu domiciliul în comuna, sat, județul V, studii 10 clase, elev, necăsătorit, fără antecedente penale, la plângerea prealabilă formulată de partea vătămată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.99 Cod penal, prin împăcarea părților.
În baza art.20 Cod penal raportat la art.211 alin.1, 2 lit. b, alin.21lit. a, c Cod penal, cu aplicarea art.99 Cod penal și art.74 lit. a Cod penal, în condițiile art.76 lit. d Cod penal condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.
S-au aplicat inculpatului dispozițiile art.71, 64 lit. a, b Cod penal.
În baza art.1101Cod penal și art.861Cod penal s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe o durată de 3 (trei) ani, termen stabilit în condițiile art.110 Cod penal.
În baza art.863alin.1 Cod penal inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui
la datele fixate de acest serviciu;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Datele prevăzute la literele b), c) și d) au fost comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, art. 86 ind. 4 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării și face cunoscute inculpatului măsurile de supraveghere la care este supus.
În baza art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 lit. a, art. 76 lit. e teza II Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 31.07.1985 în municipiul V, județul V, la o pedeapsă de 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, iar în baza art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a,c Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal, în condițiile art. 76 lit. c Cod penal, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. d Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani închisoare.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal.
În baza art. 86 ind. 1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 (patru) ani, termen stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 Cod penal, care se socotește de la data rămânerii definitive a sentinței pronunțate de Judecătoria Vaslui.
În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod penal inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, la datele fixate de acest serviciu;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Datele prevăzute la literele b), c) și d) au fost comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, art. 86 ind. 4 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării și a făcut cunoscute inculpatului măsurile de supraveghere la care este supus.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală instanța de fond a obligat pe inculpatul la plata către partea vătămată - parte civilă a sumei de 50 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și a respins cererea acestuia privind acordarea de despăgubiri pentru daune morale.
În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul la plata către stat a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 Cod procedură penală, art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală a obligat pe inculpatul la plata către stat a sumei de 110 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală a obligat partea vătămată - parte civilă la plata către stat a sumei de 10 lei cheltuieli judiciare.
Suma de 250 lei, reprezentând onorariu apărători desemnați din oficiu inculpatului pe parcursul urmăririi penale (150 lei) și în fața instanței (100 lei) a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zilei de 07.08.2005, inculpații și, împreună cu martorii, și numitul au mers împreună cu mai mulți tineri la discoteca organizată de AF în incinta Cultural din satul, comuna, județul
În jurul orei 21.00, martorul a adus doi pepeni pe care i-a consumat împreună cu ceilalți, după care le-a propus să meargă la locuința părții vătămate, situată în apropierea Cultural, pentru a fura pepeni. Astfel, au mers întâi la locuința vătămatului și care, după puțin timp s-au întors,spunând că vătămatul este în curte cu o furcă în mână, propunându-le celorlalți să meargă cu toții pentru a-1 speria.
Astfel, în jurul orelor 23.00, după terminarea discotecii, inculpații, martorii, și numitul au plecat către locuința părții vătămate iar acesta, văzându-i, a început să strige "hoții", a luat un par și s-a ascuns în dreptul unei căpițe de fân. Ajunși la locuința vătămatului, cei doi inculpați, dar și martorii, și numitul au început să tragă de gardul părții vătămate, smulgând din cuie 20 de scânduri, care s-au aplecat către pământ, iar alte 8 scânduri cu tot cu le-au rupt din gard.
Apoi, inculpații, și martorul au sărit gardul în curtea părții vătămate pentru a lua pepeni, urmând să îi dea peste gard celor care rămăseseră în drum. În acel moment le-a ieșit în față vătămatul, care le-a cerut să plece, dar inculpații au început să-1 amenințe că îl vor dacă nu le dă pepeni, după care l-au împins într-o căpiță de fân și au început să îl lovească.
Martorul a sărit și el gardul în curtea părții vătămate dar s-a oprit pe o stivă de lemne, fără a interveni în conflictul dintre vătămat și inculpați.
Deoarece vătămatul țipa în timp ce era lovit, pentru a nu fi văzuți de alți vecini ce ar fi putut ieși la poartă, inculpații și au sărit gardul înapoi în drum și au fugit, fără a mai lua pepeni. De asemenea, și martorii, și numitul au fugit atunci când au auzit țipetele vătămatului.
Situația de fapt reținută a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, proces-verbal de cercetare la fața locului.
Inculpații, fiind interogați in cursul cercetării judecătorești, au recunoscut parțial săvârșirea faptelor, arătând că nu au rupt scânduri din gard, ci acestea s-au rupt atunci când au sărit gardul datorită stării avansate de deteriorare și nu au lovit vătămatul, ci doar inculpatul 1-a împins pentru că vătămatul a vrut să îl lovească cu furca.
Susținerile lor nu au fost reținute deoarece nu s-au coroborat cu restul probelor administrate iar martorii audiați la propunerea lor nu au perceput în mod direct incidentul dintre inculpați și vătămat. Mai mult decât atât, relatările referitoare la starea gardului părții vătămate au fost contrazise de mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului, iar pretinsele relații de dușmănie dintre familiile inculpatului și a martorului, invocate de inculpat pe parcursul cercetării judecătorești, nu au fost pe deplin dovedite.
S-a reținut de către instanța de fond că faptele comise de inculpatul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal, și art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1,2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a,c Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal.
Față de situația de fapt reținută, instanța a apreciat că fapta acestui inculpat de a pătrunde pe timp de noapte în locuința părții vătămate și de aol ovi pe aceasta, solicitându-i să-i dea pepeni, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie și nu ale infracțiunii de furt calificat, astfel încât a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a,c Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal, formulată de inculpat prin apărător.
În condițiile în care partea vătămată s-a împăcat cu inculpatul, iar acesta a declarat că este de acord să se împace cu partea vătămată, văzând și faptul că, pentru infracțiunea de distrugere acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, iar împăcarea părților înlătură răspunderea penală, instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. h Cod procedură penală a încetat procesul penal față de inculpatul, pornit la plângerea prealabilă formulată de partea vătămată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal, constatând împăcarea părților.
Săvârșirea faptei de tentativă la infracțiunea de tâlhărie și vinovăția inculpatului fiind dovedite, instanța 1-a condamnat pe acesta la o pedeapsă cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul incriminator, reduse conform art. 109 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările și modalitatea de comitere a acesteia, persoana inculpatului, care avea 17 ani la data comiterii faptei și care provine dintr-o familie legal constituită, elev la Liceul " " din V, fără antecedente penale și nu a recunoscut săvârșirea faptei.
De asemenea, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal: conduita buna a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii.
Pe cale de consecință, s-a coborât sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare pedeapsa stabilită, în limitele permise de art. 76 lit. d Cod penal.
Faptele comise de inculpatul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal și art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a, c Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal.
Astfel, în condițiile în care infracțiunile de lovire sau alte violențe și respectiv violare de domiciliu sunt absorbite în conținutul complex al infracțiunii de tentativă la tâlhărie, forma calificată, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a, c Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, în două infracțiuni prevăzute de art. 180 alin. 1 Cod penal și respectiv art. 192 alin. 2 Cod penal, formulată de inculpat prin apărător
Săvârșirea fiecărei fapte și vinovăția inculpatului fiind dovedite, instanța de fond 1-a condamnat pe acesta la câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare faptă, în limitele prevăzute de textul incriminator, reduse conform art. 109 Cod penal.
La individualizarea judiciară a fiecărei pedepse, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 penal, și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările și modalitatea de comitere a acesteia, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a recunoscut parțial săvârșirea faptei.
De asemenea, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal: conduita buna a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii.
Pe cale de consecință, s-au coborât sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare pedepsele ce au fost stabilite, în limitele permise de art. 76 lit. e teza II Cod penal și respectiv art. 76 lit. c Cod penal.
Fiind incidente dispozițiile art. 33 lit. a Cod penal, pedepsele stabilite au fost contopite confort art. 34 lit. d Cod penal în pedeapsa închisorii, care a fost aplicată inculpatului.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. 2 Cod penal s-au interzis ambilor inculpați drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
În raport de elementele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, ținând seama și de mărimea prejudiciului, instanța a apreciat că scopul pedepselor aplicate inculpaților poate fi atins și fără privarea de libertate a acestora, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.
Sub aspectul laturii civile, partea vătămată s-a constituit parte civilă doar față de inculpatul cu suma de 12.000 lei daune materiale și 4000 lei daune morale.
Referitor la cererea vătămatului privind daunele materiale, instanța a reținut că, pe parcursul urmăririi penale, prin proces-verbal, s-a stabilit că valoarea celor 8 leațuri de gard este de 50 lei, iar în fața instanței partea vătămată - parte civila nu a propus administrarea de probe pentru a face dovada unui prejudiciu material într- un cuantum mai mare.
În privința cererii privind acordarea de daune morale, față de faptele reținute în sarcina inculpatului, instanța a apreciat că aceasta nu este admisibilă deoarece vătămatul nu a necesitat zile de îngrijiri medicale în urma loviturilor aplicate de inculpat, iar faptele comise de acesta nu sunt de natură a aduce atingere onoarei sau reputației unei persoane ori a produce alte consecințe susceptibile a fi compensate prin acordarea unor sume de bani.
În consecință, în baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală instanța a obligat inculpatul la plata către partea vătămată - parte civilă a sumei de 50 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și a respins cererea acestuia privind acordarea de despăgubiri pentru daune morale.
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul pe care nu și 1-a motivat în scris. Oral, prin apărător, inculpatul minor a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că în mod greșit a fost trimis în judecată acest inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin 2 ind. 1, lit. a, c Cod penal, deoarece inculpatul a comis tentativă la infracțiunea de furt și a infracțiunii de distrugere, faptă recunoscută în această formă de inculpat dar și de partea vătămată. A mai arătat că actele de violență nu au existat, fapt pentru care instanța de fond în mod greșit a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de tâlhărie în tentativă la infracțiunea de furt, și că ar fi trebuit să i se aplice dispozițiile art. 18 ind. 1 Cod penal, pentru că inculpatul minor a mers cu celălalt inculpat să sustragă fructe, fapte pe care le comit de obicei minorii fără să conștientizeze că ele sunt fapte antisociale, periculoase, care atrag consecințe penale.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate de apelant, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că apelul este nefondat, pentru argumentele prezentate în continuare.
În mod corect instanța de fond a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la tâlhărie în tentativă la infracțiunea de furt, deoarece față de situația de fapt reținută, acesta, împreună cu coinculpatul - - au pătruns pe timp de noapte în curtea părții vătămate, au lovit-o pe aceasta, solicitându-i să-i dea pepeni - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, aspecte dovedite cu declarațiile părții vătămate și a martorului.
Așa fiind, tribunalul a respins ca nefondat acest motiv de apel invocat, apreciind că, este legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art. 18 ind. 1 Cod penal, avându-se în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările și modalitatea de comitere a acesteia, persoana inculpatului care a recunoscut parțial săvârșirea faptei.
Dând curs acestor circumstanțe atenuante precum și criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, corect a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare pedeapsa aplicată, reținându-se dispozițiile art.76 lit. e teza II și art. 76 lit. c Cod penal, și corect s-a apreciat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără privarea de libertate, cu suspendarea condiționata a executării pedepsei sub supraveghere.
Examinând hotărârea apelată și din oficiu, nu s-a constatat existența vreunui motiv de netemeinicie ori de nelegalitate, așa încât, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, prin decizia penală nr.302/A din 25.10.2007 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În termenul prevăzut de art.3853alin.1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că faptei reținute în sarcină i s-a dat o greșită încadrare juridică și s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art.72 din Codul penal.
Instanțele de fond și de apel nu au analizat atent probele din dosar și nu au lămurit împrejurările săvârșirii faptei, în condițiile în care inculpatul nu a exercitat violențe asupra victimei.
Se solicită, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din tentativă la infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt calificat în formă tentată motivat de împrejurarea că este dovedită pătrunderea inculpaților în curtea părții vătămate prin distrugerea gardului împrejmuitor în scopul de a sustrage pepeni, nefiind probată întrebuințarea de violențe sau amenințări și pronunțarea unei soluții de achitare în baza art.11 pct.2 lit. a și art.10 lit.1Cod procedură penală, raportat la art.181Cod penal, deoarece fapta inculpatului, prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță.
În subsidiar, se solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate, pe care o consideră disproporționată raportat la circumstanțele personale: tânăr integrat social, fără antecedente penale și aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Verificându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate, ce vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală, se rețin următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.3 și ale art.62 Cod procedură penală în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, scop în care organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Instanța de fond a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, evidențiind aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al hotărârii pronunțate. De asemenea, a verificat probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, argumentând soluția de înlăturare a unora dintre acestea, a analizat elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de condamnare dispusă, rezolvând astfel fondul cauzei și făcând posibil controlul judiciar.
Din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză a rezultat că instanța de apel a stabilit corect și motivat vinovăția inculpatului, atât prin însușirea argumentelor primei instanțe, cât și pe baza propriului examen, în raport de situația de fapt reținută.
În procesul de evaluare a mijloacelor de probe ambele instanțe, în mod just, au reținut că prezumția relativă de nevinovăție prevăzută de dispozițiile art.66 Cod procedură penală în favoarea inculpatului a fost răsturnată, existând elemente care să conducă în mod cert la concluzia că acesta este autorul actelor materiale pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Curtea constată că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art.63 alin.2 Cod procedură penală referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod cert că în noaptea de 7/8 august 2005 inculpații și, însoțiți de martorul, după ce au smuls scânduri din gardul părții vătămate, au pătruns în curtea acesteia cu intenția de a sustrage pepeni. Fiind surprinși de partea vătămată, inculpații au amenințat-o cu bătaia dacă nu le dă pepeni și au îmbrâncit-o, trântind-o la pământ.
Din coroborarea declarațiilor inculpaților și date în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor, și au rezultat contribuțiile concrete ale inculpaților în săvârșirea infracțiunilor.
Astfel, prin mijloacele de probă evidențiate s-a dovedit că activitatea infracțională desfășurată de inculpați se circumscrie conținutului infracțiunii de tâlhărie calificată sub forma tentativei.
Din declarațiile date de inculpatul rezultă că la propunerea martorului au luat hotărârea să meargă să sustragă pepeni din grădina părții vătămate prin escaladarea gardului, iar în eventualitatea în care partea vătămată ar fi intervenit să o bată sau să o imobilizeze.
Totodată, inculpatul a precizat că a sărit gardul împreună cu inculpatul, iar în momentul în care partea vătămată înarmată cu o furcă le-a cerut să părăsească curtea, strigând "hoții", au îmbrâncit-o într-o căpiță de fân și aceasta a căzut la pământ.
Activitatea infracțională desfășurată de inculpați a fost prezentată și de martorul care a declarat în mod constant că ambii inculpați i-au adresat injurii și amenințări părții vătămate pentru a le permite să sustragă pepeni, inculpatul a trântit partea vătămată într-o căpiță de fân și împreună cu i-au aplicat lovituri, aspecte confirmate și de martorii, și.
Față de aspectele relevate și de martorii și, în prezența cărora inculpatul a declarat că a agresat partea vătămată, instanțele, în mod corect au înlăturat aspectele din declarațiile date de inculpat prin care acesta prezintă alte variante ale situației de fapt, lipsite de suport probator și mai mult, infirmate de celelalte probe ce dovedesc pe deplin vinovăția sa.
De altfel, poziția oscilantă a inculpatului și apărările formulate în susținerea nevinovăției sale sunt simple afirmații, fără a putea fi coroborate cu alte probe concurente.
este o infracțiune complexă. Elementul material al tâlhăriei constă într-o acțiune (principală) de furt și o acțiune (adiacentă) de exercitare a violenței, de amenințare sau de folosire a altor mijloace de constrângere.
Ca atare, tâlhărie se consideră ca fiind tentată sau consumată după cum infracțiunea principală - furtul - a rămas în faza tentativei ori s-a consumat.
În speță, fapta inculpaților care - fiind surprinși de partea vătămată după ce au escaladat gardul în grădina din apropierea locuinței cu scopul de a sustrage pepeni - pentru a-și asigura scăparea i-au adresat injurii, amenințări și au îmbrâncit-o, trântind-o la pământ, constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.20 raportat la art.211 alin.1, 2 lit. b, alin.21lit. a, c Cod penal.
În acest context Curtea nu poate reține critica apărării inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice a faptei, în tentativă la infracțiunea de furt calificat.
Nefondate sunt și criticile privind modul de individualizare a pedepsei aplicate.
La stabilirea tratamentului sancționator pentru comiterea infracțiunii reținute, instanțele au avut în vedere prin prisma prevederilor art.72 Cod penal, gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile concrete de săvârșire, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum și circumstanțele personale ale inculpatului care au fost judicios evaluate atât cu privire la cuantumul pedepsei, cât și cu privire la modalitatea de executare.
Pentru a face aplicarea textelor de lege privind existența și efectele circumstanțelor atenuante, instanțele au reținut în mod corect în favoarea inculpatului conduita bună anterior săvârșirii faptelor, împrejurare evaluată cu luarea în considerare a tuturor datelor cauzei semnificative sub raportul criteriilor de individualizare a pedepsei și în consecință s-a redus pedeapsa stabilită sub minimul prevăzut de lege în textul incriminator în conformitate cu dispozițiile art.76 și art.109 Cod penal.
Însă nu se poate admite ca aceeași circumstanță atenuantă să conducă instanța de control judiciar la o aplicare mai largă a efectelor ei în condițiile în care față de judecata în fața primei instanțe nu au apărut elemente noi care să conducă la o asemenea concluzie.
Modalitatea în care a acționat inculpatul pentru a obține bunuri de la partea vătămată profitând de vârsta acesteia, consecințele produse asupra integrității sale corporale și conduita sa pe parcursul procesului sunt împrejurări ce concretizează atât pericolul social al faptei, cât și pe cel al inculpatului, astfel încât nu se justifică înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ în baza art.11 pct.2 lit. a și art.10 lit.1Cod procedură penală raportat la art.181Cod penal.
În acest context, având în vedere posibilitățile reale de reeducare și reinserție socială ale inculpatului, de diminuare a riscului încălcării repetate a relațiilor sociale ocrotite de lege, se apreciază că aplicarea unei pedepse în cuantum de 1 (un) an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării înfăptuiește în concret atribuțiile funcționale ale sancțiunii penale ca mijloc de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, fără a se impune o reducere mai accentuată și aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal privind suspendarea condiționată a executării.
În temeiul considerentelor expuse criticile formulate nu sunt fondate, urmând ca în baza art.38515pct.1 lit. b Cod penal să se respingă recursul promovat de inculpat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală inculpatul-recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.302/A din 25 octombrie 2007 Tribunalului Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
-
19.II.2008.-
Președinte:Scripcariu GabrielaJudecători:Scripcariu Gabriela, Dumitrescu Daniela, Ghideanu Anca
