Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE PENALĂ Nr. 115/2008

Ședința publică de la 24 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție

Judecător - -

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror

Pe se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.236/A/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- recurent Inculpat - personal și asistat de avocat din oficiu,

- intimat Inculpat - personal și asistat de avocat în substituirea avocatului din oficiu,

- avocat din oficiu pentru - intimat Inculpat - și

- avocat în substituirea avocatului din oficiu pentru - intimat Inculpat -, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprezentanta parchetului solicită a se pune în discuția părților excepția tardivității declarării apelului.

Inculpatul recurent învederează instanței că a fost plecat din țară, drept urmare nu a știut nimic despre proces și nu a avut cunoștință că are posibilitatea de a formula apel, însă apreciază că apelul a fost declarat în termenul prevăzut de lege.

La întrebarea instanței dacă este de acord să fie asistat de către apărător desemnat din oficiu, inculpatul recurent a răspuns afirmativ.

Instanța de recurs a pus în vedere inculpatului că are dreptul de a fi ascultat, atrăgându-i totodată atenția asupra dispozițiilor art. 70 din Codul penal.

Inculpatul recurent a consimțit să dea declarație, astfel că instanța în baza disp. art. 323 cod pr. penală procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată separat la dosarul cauzei.

Apărătorii inculpaților și reprezentanta parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, avocatsolicită admiterea recursului, în sensul de a se constata că apelul este declarat în termenul legal și a se dispune trimiterea cauzei Tribunalului Hunedoara pentru rejudecarea apelului.

Reprezentanta parchetuluisusține că față de cele declarate de către inculpatul recurent la termenul de astăzi în mod corect Tribunalul Hunedoaraa apreciat ca tardiv apelul, nefiind depus în termenul prevăzut de lege, iar necunoașterea legii nu poate profita inculpatului.

Apărătoarea din oficiu a inculpaților intimați și, avocat în substituirea avocatului,solicită respingerea recursului declarat de inculpatul recurent.

Inculpatul recurent,având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului în sensul de a se constata că apelul este declarat în termen, iar la pronunțarea hotărârii să se țină seama de gravitatea redusă a faptei și că are în întreținere trei copii minori.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 976/2006 Judecătoria Hunedoaraa condamnat pe inculpații:

Prin sentința penală nr. 576/2006, Judecătoria Hunedoaraa condamnat pe inculpații:

-, la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.l, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 lit. c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal.

În baza art. 81, 82 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare compus din durata acesteia la care a adăugat un interval de timp de 2 ani.

A pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.

-, la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.l, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 74 lit. c și 76 lit. d Cod penal.

In baza art. 81, 110 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare compus din durata acesteia la care a adăugat un interval de timp de 6 luni.

A pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.

-, la 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 208 al.l, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 lit.b,c Cod penal, 76 lit. c Cod penal.

A privat pe inculpat de exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c,e Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

-, la 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prev. și ped. de art. 26 Cod penal, rap. la art. 208 al.l, 209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 75 lit. c și art. 37 lit. b Cod penal.

A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c,e Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal.

A constatat că partea vătămată SC Audio SRL H nu s-a constituit parte civilă.

A constatat că a fost recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile SC SRL.

In temeiul art. 118 lit. b Cod penal, a confiscat în favoarea statului obiectele înregistrate ca și corp delict la poziția nr. 9/2006 în Registrul de corpuri delicte al Judecătoriei Hunedoara, respectiv o brichetă, o pereche de mănuși chirurgicale și un de bere.

A obligat în solidar pe inculpații, și la plata sumei de câte 75 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

A stabilit în sarcina Ministerului Justiției și în favoarea BA H D plata sumei de 400 lei, asistență juridică din oficiu pentru inculpați, în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.

Prin decizia penală nr. 84/A/2007 Tribunalul Hunedoara - secția penală a admis ca fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara împotriva sentinței penale nr. 576/2006 și s-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 99 și 109 Cod penal, menținându-se pedeapsa aplicată.

Din oficiu, instanța de apel a înlăturat pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. e Cod penal pentru inculpații și și a înlăturat obligarea în solidar a inculpaților, și la plata cheltuielilor judiciare către stat în primă instanță, acestea urmând a fi suportate de fiecare în parte.

Inculpatul a lipsit atât la judecarea cauzei în primă instanță cât și la judecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, soluționat prin decizia penală nr. 84/A/2007.

În data de 08 mai 2008, inculpatul a declarat apel peste termen, împotriva sentinței penale nr. 576 din data de 24 ianuarie 2006 Judecătoriei Hunedoara, solicitând aplicarea unei pedepse egală cu perioada de timp executată iar în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni administrative.

La termenul de judecată din 18 septembrie 2008, tribunalul a pus în discuție admisibilitatea apelului peste termen declarat de inculpatul, având în vedere că acesta a fost încarcerat la data de 20 februarie 2008, așa cum rezultă din adresa nr. 13517 din 20 februarie 2008 IPJ H ( fila 10 dosar nr-).

Prin decizia penală nr. 236/A/2008 Tribunalul Hunedoara - secția penală a respins apelul peste termen declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 576/2006 a Judecătoriei Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 365 Cod proc. penală, partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei.

În speță, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind apelul peste termen.

Este adevărat că inculpatul a lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare, însă nu a declarat apelul în termenul de 10 zile de la data începerii executării pedepsei.

Inculpatul a început executarea pedepsei la data de 20 februarie 2008, iar apelul l-a declarat la data de 08 mai 2008.

Așa fiind, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 365 Cod proc. penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. a Cod proc. penală, apelul peste termen declarat de inculpatul a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva deciziei penale nr. 236/A/2008 a Tribunalului Hunedoaraa declarat recurs în termen inculpatul solicitând casarea deciziei atacate și soluționarea pe fond a apelului.

În motivarea recursului inculpatul arată că nu a formulat apel în cele trei luni de la încarcerare întrucât nu a știut că există această posibilitate legală.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu în limitele prev. de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma.

Așa cum în mod corect a reținut Tribunalul Hunedoara recurentul a început executarea pedepsei în data de 20.02.2008 iar apelul peste termen l-a declarat în data de 08.05.3008.

Cum, potrivit art. 365 Cod procedură penală, partea care a lipsit atât de la dezbateri cât și de la pronunțare poate declara apel și peste termen dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării pedepsei urmează că în speță sunt întrunite cerințele disp. art. 365 Cod procedură penală, apelul fiind declarat peste termenul statornicit legal.

Necunoașterea procedurii legale de către recurent nu este un motiv care să înlăture aplicabilitatea dispoziției menționate și să întemeieze recursul acestuia.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 38515Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul dedus judecății, cu consecința obligării recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.236/A/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală.

Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 1400 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 1200 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. 2 ex/04.02.2009

apel,

fond

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR.115/2008

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.236/A/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția penală.

Obligă pe numitul recurent la plata sumei de 1400 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 1200 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului d e Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Ss - - - ss - - ss - -

Pentru conformitate,

Președinte:Marius Aurel Motolea
Judecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Alba Iulia