Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 115/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 115/
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liviu Herghelegiu
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Constantin Cârcotă președintele secției penale
Grefier:
-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, de inculpatul e și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 281/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns inculpatul e asistat de apărător ales av. și pentru recurenta parte vătămată - lipsă și intimata parte vătămată -lipsă, a răspuns apărător ales av..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor formulate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază decizia penală pronunțată de Tribunalul Vrancea ca fiind netemeinică în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 85 alin. 1 și 85 alin. 2 din OUG 195/2002 în sensul că, probele administrate în cauză atestă comiterea infracțiunilor săvârșite de către inculpatul e prin declarațiile martorilor, și care au confirmat în ambele faze procesuale faptul că inculpatul a fost văzut la 17 iunie 2008 cum circula cu autoturismul respectiv purtând numere de carton aplicate la acesta.
De asemenea, a mai precizat că actele existente la dosar și anume procura, confirmă faptul că autoturismul a fost împrumutat martorei și că inculpatul nu avea un drept asupra lui, fapt confirmat și de declarațiile și plângerea părții vătămate precum și ale părții vătămate și ale martorului existente la filele 45 -47 dosarului de fond. De altfel, aceleași persoane au confirmat și refuzarea restituirii autoturismului respectiv de către inculpat precum și faptul că în urma acestui refuz partea vătămată i-a luat plăcuțele de înmatriculare deplasându-se ulterior în Elveția unde a solicitat radierea acestuia conform adresei existente de la fila 88 - dosar fond a societății de asigurare elvețiene.
Din probele administrate rezultă în mod cert că inculpatul în condițiile în care a aplicat numerele de carton pe autoturismul respectiv a avut cunoștință de faptul că el aparținea părții vătămate și că-i fusese luate în vederea radierii acestuia, confirmă faptul că a avut intenția de comitere a celor două infracțiuni. De altfel, poziția procesuală a inculpatului atestă afirmații contradictorii în legătură cu comiterea acestor infracțiuni și din aprecierea acestora rezultă că nu a făcut demersuri pentru a înmatricula mașina întrucât știa că nu deține acte pentru ea și că ulterior a realizat faptul că autoturismul respectiv fusese radiat. Inculpatul a continuat să circule aplicându-i numere false de înmatriculare. În aceste condiții apreciază ca fiind legală soluția Judecătoriei Adjud în sensul condamnării inculpatului și pentru aceste infracțiuni.
Totodată, a mai arătat că nu solicită menținerea în totalitate a sentinței penale întrucât apreciază că în conținutul ei nu se impunea aplicarea față de inculpat a prevederilor art. 64 lit. a tz.a II-a și 64 lit. c în ceea ce privește pedeapsa accesorie.
În concluzie, apreciază că modalitatea de soluționare a laturii penale și a laturii civile prin această sentință penală este legală impunându-se a fi menținută de către instanța de judecată.
A mai arătat că, la momentul în care autoturismul a fost radiat din circulație numărul respectiv nu mai putea fi aplicat și nu se mai putea circula. Numărul a devenit număr fals din momentul în care cele reale nu mai erau în vigoare
Pentru recurentul inculpat e, av. arată că motivele pentru care a recurat hotărârea instanței de apel și implicit pe cea de fond sunt prevăzute de disp. art. 385 ind. 15 pct. 10, 14 și 18 întrucât instanța de apel dar și cea de fond nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale, având în vedere că, pe tot parcursul cercetării penale dar și a cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat audierea proprietarului autoturismului întrucât înscrisul aflat la dosar aflat la fila 96 - este un act sub semnătură privată și nu un act autentic.
Proprietarul, deși identificat, deși cunoscut cu adresă nu a fost niciodată întrebat dacă acel autoturism a fost încredințat celor doi așa cum a susținut inculpatul e cât și. Procura depusă de îmbracă în opinia sa, sigiliul notarial doar sub aspectul traducerii, dar este un act sub semnătură privată ce emană de la adevăratul proprietar al autoturismului.
În ceea ce privește infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 214.Cod Penal inculpatul a susținut tot timpul că nu a săvârșit această faptă și că a circulat cu acordul proprietarului. În ceea ce privește cele două infracțiuni prev. de art. 85 alin. 1 și 2 din Legea circulației pe drumurile publice, când a fost oprit în trafic a avut întotdeauna la el actele de proprietate ale autoturismului și mai mult decât atât nu a cunoscut de radierea acestuia decât atunci când a venit poliția acasă și i-a spus de acest lucru.
În ceea ce privește recursul Parchetului de le lângă Tribunalul Vrancea, arată că declarația dată de inculpat în fața instanței de apel nu este pe deplin lămuritoare în sensul în care nu determină timpul, momentul la care inculpatul a luat cunoștință de faptul că autoturismul a fost radiat. au fost luate de. Poliția l-a îndemnat pe inculpat să-și pună numere de carton. Nu avea de unde ști că numerele ajung în Elveția, mașina fiind radiată - aceste momente fiind ulterioare, momente la care eas usținut că nu a mai circulat cu autoturismul respectiv, nefiind vorba despre abuz de încredere.
În ceea ce privește infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1.Cod Penal, arată că inculpatul a susținut constant că nu a săvârșit această faptă iar apărările făcute au fost în sensul că aceasta nu a fost probată niciodată. Învederează instanței de judecată declarația celui care a zidit - aflată la fila 80 dosar fond care a arătat:"am zidit, nu am mai tencuit" și nu mai reține dacă era vreo sobă. Inculpatul a fost căsătorit cu o femeie care i-a făcut multe plângeri penale printre care și "tulburare de posesie" și a fost trimis în judecată. S-a arătat că intrat cu un în terenul părții vătămate. În realitate intrase cu 3,402pe terenul acesteia dar partea vătămată intrase cu 5,802pe terenul inculpatului. Pentru inculpat s-a dispus începerea urmăririi penale și implicit trimiterea în judecată dar pentru fosta soție s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Această faptă a fost recunoscută de inculpat, dar revenind la infracțiunea de furt pe care o apreciază ca fiind cea mai gravă în opinia sa, din toate probele care se află în rechizitoriul Parchetului și reținute în sarcina inculpatului e arată că este martorul cheie al infracțiunii de furt, este cel care avea în administrare toate bunurile părții vătămate. Martorul G - martor audiat în fața instanței de fond - declarație fila 81, susținut că l-a văzut sustrăgând el bunuri din locuința părții vătămate - după partajul voluntar.
Față de aceste considerente, pentru că inculpatul nu a cunoscut despre radiere la momentul la care a condus autoturismul, apreciază că acesta nu a săvârșit infracțiunea de abuz de încredere atâta vreme cât proprietarul acelui autoturism nu a confirmat-o, nu a condus pe drumurile publice o mașină cu numere de înmatriculare false, nu a distrus și nu a furat. Singura faptă care ar rămâne ar fi tulburarea de posesie prev. de art. 220 alin. 1.Cod Penal
În principal solicită admiterea recursului inculpatului potrivit disp.art. 385 ind. 15 pct. 2 C.P.P. și în temeiul lit. c, solicită casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către Judecătoria Adjud în sensul celor susținute cu privire la abuzul de încredere.
În situația în care nu se va da curs acestei cereri, solicită casarea hotărârii atacate și în temeiul lit. b - achitarea inculpatului pentru toate faptele.
În ceea ce privește recursul Parchetului, solicită admiterea în parte privind greșita reținere a disp.art. 64.Cod Penal privind pedeapsa accesorie.
Av., pentru recurenta- parte vătămată și intimata-parte vătămată solicită admiterea recursului declarat de partea vătămată considerând că, atât instanța de fond cât și cea de apel nu au dat eficiență criteriilor legale în ceea ce privește individualizarea pedepsei, aplicându-i inculpatului pedepse la limita prevăzută de lege cu privire la infracțiunea de furt cât și infracțiunea de tulburare de posesie.
Consideră că probele administrate în cauză au format clar în opinia sa convingerea că, pentru îndreptarea inculpatului ar fi nevoie de o pedeapsă mult mai aspră, având în vedere multitudinea de fapte care au fost săvârșite și dovedite prin acte, martori și expertiză. A mai arătat că, inculpatul a sustras bunuri cu ajutorul cărora și-a construit anexe gospodărești de la temelie și până în acoperiș și anume - bolțari cu care și-a construit o magazie, de păsări, un wc și a sustras și demontat și un de porumb din sârmă și țeavă din fier pe care le-a folosit în gospodăria sa.
De asemenea, inculpatul a sustras foarte multă scândură cu ajutorul căreia și-a construit întreaga magazie din lemn. Pe lângă acestea, în cauză sunt probe din care rezultă că a distrus peretele despărțitor a locuinței și soba de teracotă a recurentei părți vătămate. acesteia au fost folosite în construcția unei sobe în partea de locuință care-i revenea inculpatului. Prejudiciul creat de acesta prin raportare la gospodăriile din mediul rural este în sumă de 3136 lei, prejudiciu care nu a fost recuperat.
De asemenea, nu a fost avut în vedere într-o manieră suficientă atitudinea inculpatului - în sensul că acesta a negat săvârșirea tuturor faptelor în ciuda tuturor probelor administrate atât în etapa de urmărire penală cât și la judecata la prima instanță și de asemenea și în apel.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului părții vătămate și cuantificarea pedepselor în sensul majorării acestora pentru a se putea preveni săvârșirea altor fapte în viitor. Arată că recursul nu o vizează pe, a fost angajată pentru a-i susține apărarea considerând că în cauză nu sunt interese contradictorii pentru a fi asistate separat.
Cu privire la recursul inculpatului, solicită respingerea acestuia considerând că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în cauză în ceea ce-l privește, absolut cu privire la toate infracțiunile.
În ceea ce privește recursul declarat de Parchet, cu privire la disp.art. 85 și 85 din OUG 195/2002 solicită admiterea acestuia cu consecința modificării sancțiunii în sensul condamnării inculpatului și pentru aceste infracțiuni, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanțele de onorariu.
Apărătorul recurentului inculpat, cu privire la recursul părții vătămate, arată că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă pe care o apreciază destul de gravă și apreciază că nu este necesar în opinia sa în sporirea acesteia și aplicarea unor sancțiuni mult mai severe decât cele pe care le-a primit inculpatul. Solicită respingerea recursului părții vătămate ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea recursului declarat de inculpat în ceea ce privește înlăturarea pedepsei accesorii așa cum a susținut în motivele formulate inițial. Consideră că soluția de condamnare a inculpatului dispusă de Tribunalul Vrancea este legală și apreciază că se impune a fi aplicată și pentru cele două infracțiuni vizând OUG 195/2002, având în vedere că probele care au fost administrate în cauză confirmă săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere relevante prin procura depusă la dosar și coroborate cu declarațiile părții vătămate și ale martorului care a luat la cunoștință despre încredințarea acelui autoturism și despre refuzul acestuia de restituire.
Referitor la infracțiunea de furt, arată că în cauză au fost audiați martori care au confirmat sustragerea bunurilor respective, infracțiunea de distrugere fiind evidențiată și de procesul verbal de cercetare la fața locului care a confirmat spargerea peretelui respectiv și sustragerea sobei care a fost refăcută în locuința inculpatului recunoscută de altfel de partea vătămată ca urmare a prezentării planșelor foto.
Cu privire la infracțiunea de tulburare de posesie, a precizat că în cauză a fost efectuată o expertiză care a confirmat afirmațiile părții vătămate și ale martorilor în legătură cu săvârșirea acestei infracțiuni.
În ceea ce privește recursul promovat de partea vătămată, solicită respingerea acestuia vizând motivul de netemeinice, apreciind că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului a fost corect individualizată de instanța de fond fiind situată la limita textului prevăzut de lege, care a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care nu prezenta antecedente penale, precum și relația personală existentă anterior comiterii faptei între inculpat și partea vătămată.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 132/04.05.2009 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul penal nr- s-a dispus condamnarea inculpatului, la următoarele pedepse:
- 3 (trei) ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- 6 (sase) luni închisoare, pentru infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal;
- 1 (un) an închisoare, pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- 8 (opt) luni închisoare, pentru infracțiunea de abuz de încredere, prev. de art. 213 Cod penal;
- 1 (un) an si 2 (doua) luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002;
- 1 (un) an si 6 (șase) luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
Conform art. 33 lit. a si b Cod penal si art. 34 lit. b Cod penal,s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Conform art. 861, 862Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
Conform art. 71 alin. 2 și 5 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal, cu excepția dreptului de a alege și s-a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform art. 863alin. 1Cod penal a fost obligat inculpat, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Conform art. 346 și art.14 Cod procedură penală, art.998-999 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 3136 lei, cu titlu de despăgubiri civile (suma de 2636 lei, c/valoarea bunurilor sustrase si suma de 500 lei, c/valoarea sobei de teracota distruse).
A fost obligat inculpatul sa restituie părții vătămate autoturismul acesteia, marca 3.3, care a fost înmatriculat sub nr. GE - in Elveția, cu seria de șasiu 1C4GHB5R9PU-, si care in prezent se afla parcat in curtea locuinței numitei, din comuna Păunești, județul
S-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, conform raportului de expertiza efectuat in faza de cercetare judecătoreasca de către expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în baza probelor administrate în cauză, următoarea situație de fapt:
Partea vătămata a fost căsătorită cu inculpatul până în anul 2002, când în urma sentinței civile nr. 568/10.06.2002 a Judecătoriei Adjud s-a pronunțat desfacerea căsătoriei. In anul 2006 între cele doua părți s-a încheiat contractul de partaj voluntar, autentificat sub nr. 868 din 18.05.2004, ocazie cu care cei doi au hotărât sistarea comunității de bunuri prin partajarea imobilului situat în comuna Păunești, satul, județul
Astfel, inculpatul eap rimit suprafața de 179. teren curți, construcții si locuința având 4 camere, bucătărie si baie, iar a primit suprafața de 204. teren curți construcții si locuința având 2 camere.
Partea vătămata a obținut autorizație de construire a unei anexe pe terenul sau, iar in vara anului 2004 construit aceasta anexa. De asemenea, a cumpărat de la martorul, vecinul sau, suprafața de 147 mp. teren arabil intravilan, situata in partea de nord a casei sale, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 35 din 29 iunie 2004. Partea vătămata a construit anexele conform autorizației de construcție in vara anului 2004 cu ajutorul martorului din comuna Păunești specializat in construcții civile. Cu aceasta ocazie, partea vătămata i-a solicitat martorului sa-i zidească ușa care desparte locuința sa de locuința lui e iar acesta a acoperit locul fostei uși cu bolțari și a tencuit in totalitate. Totodată martorul a precizat in declarația sa ca in prima camera de la intrarea în locuința părții vătămate, în partea de nord, pe era o soba de teracota. De asemenea, după ce i s-au prezentat fotografiile in urma cercetării la fata locului, martorul a precizat ca locul despărțitor pe care l-a zidit este modificat în partea de sus, față de cum a finalizat el lucrarea (declarație fila 76 dosar p).
La sfârșitul verii anului 2004, după ce a terminat de construit anexele respective, partea vătămata a plecat la munca in Italia și l-a lăsat sa aibă grija de gospodăria sa, pe cumnatul sau, martorul. În locuință, partea vătămată a lăsat depozitate mai multe materiale de construcție, respectiv 265 bolțari de ciment, 4.c de scândura de brad si 5 saci cu ciment. In primăvara anului 2006, martorul l-a surprins pe inculpatul e în timp ce se afla în locuința părții vătămate și sustrăgea scânduri pe geam. Martorul a constatat că scândura ce fusese depozitată în locuința părții vătămate a fost sustrasă și a constatat și lipsa altor bunuri din locuință precum o butelie de aragaz, covoare, 5 saci de ciment. I-a atras atenția inculpatului să nu mai fure bunuri din locuința părții vătămate iar acesta i-a vorbit insultător. De asemenea, vara anului 2007, martorul l-a surprins din nou pe inculpat in locuința părții vătămate în timp ce sustrăgea bolțari de ciment cu care si-a construit pe terenul proprietatea sa și a părții vătămate mai multe anexe, respectiv un pentru păsări si un wc.
Până la închiderea dezbaterilor nu s-a recuperat nici un bun sustras de inculpat, nu s-a recuperat nici paguba cauzată prin distrugerea bunurilor părții vătămate ori prin ocuparea unei suprafețe de teren din posesia acesteia.
La data de 15.09.2007 partea vătămată din comuna Păunești a formulat plângere penala împotriva inculpatului e pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere.
Aceasta a sesizat faptul ca i-a împrumutat inculpatului autoturismului cu nr. de înmatriculare GE - la data de 10.08.2007 iar inculpatul refuza sa îl mai restituie.
Din cercetări a rezultat faptul ca partea vătămata s-a întors din Elveția în România la data de 09.08.2007, împreună cu inculpatul care este vecinul său și totodată este finul părinților parții vătămate, cu autoturismul marca cu nr. de înmatriculare GE -.
Proprietarul autoturismului este cetățeanul elvețian și care a încheiat o procura de împrumut pe o perioada de 2 luni de zile cu partea vătămata ( filele 96 - 97 dosar p).
Ajunși în țară, partea vătămată i-a lăsat autoturismul inculpatului, la cererea acestuia pentru a avea mijloc de locomoție, întrucât partea vătămata mai avea in tara un alt autoturism de teren.
Ulterior, partea vătămata i-a solicitat inculpatului, la data de 25.08.2007 să-i înapoieze autoturismul iar acesta a refuzat. Întrucât partea vătămată intenționa să se întoarcă în Elveția, în ziua de 04.09.2007 a luat plăcuțele cu număr de înmatriculare GE - de la autoturismul în cauză și care se afla parcat în fata locuinței lui din comuna Păunești, mama concubinei inculpatului, pentru a le preda proprietarului de drept, cetățeanul elvețian, în vederea radierii din circulație și a sistării plății de asigurare.
Conform adresei din 19.11.2007 de la firma de asigurări 8 traducerea legalizata din limba franceza rezulta ca s-au depus nr. de înmatriculare GE - la Serviciul de Automobile si de Navigație Geneva la data de 07.11.2007 și se confirma anularea poliței de asigurare nr. 17963.171 - 3,3 SE - GE - ( fila 98 dosar p).
Inculpatului eis -a adus la cunoștința să nu înstrăineze autoturismul și să nu circule cu acesta pe drumurile publice în raport cu care acesta și-a luat angajamentul respectării dispozițiilor legale.
Cu toate acestea, la data de 17.06.2008, orele 1100inculpatul eaf ost identificat conducând autoturismul marca cu număr de înmatriculare confecționate artizanal din carton, cu inscripția GE - pe drumul comun al din comuna Păunești, satul, județul V, după care s-a oprit în fața locuinței sale. Acest aspect este confirmat si de depozițiile martorilor, si. Conform adresei Direcției Politiei de Frontiera O, Biroul de Contact O, autoturismul cu nr. de înmatriculare GR - este radiat din circulație din data 08.11.2007, iar ultimul proprietar al acestuia a fost, cu domiciliul în, 34 1290, Elvetia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpatul e și partea vătămată, fără însă a le motiva.
Inculpatul, prin apărător, a susținut în fața instanței de apel că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât nu sunt probe care să dovedească vinovăția inculpatului motiv pentru a solicitat achitarea sa. In subsidiar, apelantul a solicitat redozarea pedepselor.
Partea vătămată a susținut prin apărător că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică iar pe latură civilă a solicitat instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, până la concurența sumei de 4736 lei, care să asigure recuperarea prejudiciului produs de inculpat.
Prin decizia penală nr. 281/19.10.2009, Tribunalul Vranceaa admis apelul declarat de inculpatul e, a desființat sentința apelată în ce privește condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 85 al. 1 si art. 85 al. 2 din OUG nr. 195/2002 și pedeapsa accesorie.
A descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare în pedepsele componente.
În baza art. 11 pct. 2 lit.a si art. 10 lit. d pr. pen a achitat pe inculpatul e pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 al. 1 din OUG nr. 195/2002 și de art. 85 al. 2 din OUG nr. 195/2002.
A menținut pedepsele aplicate inculpatului pentru celelalte infracțiuni și în baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen, le-a contopit în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A înlăturat pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. c pen.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
A respins apelul părții vătămate declarat împotriva aceleiași sentinței penale.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut în esență, că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului e cu privire la infracțiunile de furt calificat, de distrugere, de tulburare de posesie și de abuz de încredere, iar pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni au fost judicios individualizate, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 din Codul penal.
Tribunalul a constatat însă că în mod greșit prima instanță a reținut în sarcina inculpatului infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. 1 și de art. 65 alin. 2 din OUG nr.195/2002, deoarece nu s-a făcut dovada că, acesta a cunoscut faptul că autoturismul pe care l-a condus pe drumurile publice, în împrejurările reținute, este radiat.
De asemenea, din oficiu, tribunalul a constatat ca nefiind necesară pedeapsa accesorie prev.de art. 64 alin.1 lit.c Cod penal, întrucât nu s-a făcut dovada că inculpatul s-a folosit în săvârșirea faptelor de vreo funcție, profesie ori activitate pe care o exercită în mod legal la data comiterii infracțiunilor.
In ce privește cererea apelantei, de a se institui un sechestru asigurător pe bunurile inculpatului până la concurența sumei de 4736 lei, tribunalul a constatat că nu există nici o probă în sensul că prejudiciul stabilit nu ar putea fi recuperat ori că inculpatul s-ar opune reparării pagubei pricinuite apelantei. In aceste condiții, cererea apelantei apare ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei penale nr. 281/19.10.2009 a Tribunalului Vrancea au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpatul e și partea vătămată.
Prin motivele de recurs, Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală sub aspectul achitării inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. 1 și 85 alin. 2 din OUG 195/2002.
În acest sens, Parchetul a susținut că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul a cunoscut faptul că autoturismul pe care l-a condus pe drumurile publice este radiat din circulație, astfel că în mod greșit instanța de apel a dispus achitarea acestuia.
Inculpatul e, prin apărătorul ales, a susținut că nu se face vinovat de niciuna dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, astfel că, soluția de condamnare este nelegală.
Partea vătămată prin apărătorul ales, a invocat netemeinicia hotărârilor recurate sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului, susținând că, în raport cu gravitatea concretă a infracțiunilor, s-ar fi impus aplicarea unor pedepse mai aspre.
Recursurile sunt nefondate.
Examinând hotărârile atacate în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că cele două instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului e, cu privire la infracțiunile de furt calificat, distrugere și tulburare de posesie săvârșite în dauna părții vătămate, precum și a infracțiunii de abuz de încredere, săvârșită în dauna părții vătămate.
Astfel, din ansamblul probelor administrate în cauză (respectiv din coroborarea declarațiilor date de partea vătămată în cursul urmăririi penale, cu declarațiile martorilor, și, cu procesele verbale de cercetare la fața locului, cu raportul de expertiză tehnică topometrică, precum și cu raportul de expertiză pentru evaluarea bunurilor) rezultă că în perioada 2004-2007, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, prin efracție și escaladare, inculpatul eas ustras din locuința părții vătămate materiale de construcții și alte bunuri în valoare totală de 2636 lei, a distrus cu intenție o sobă de teracotă și un perete, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal și de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 din Codul penal.
De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpatul a ocupat fără drept o suprafață de teren ce aparținea părții vătămate, pe care a construit un de păsări și un Wc, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Cât privește infracțiunea de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 din Codul penal, săvârșită în dauna părții vătămate - vinovăția inculpatului este dovedită prin coroborarea declarației acestei părți vătămate, cu înscrisurile referitoare la proveniența autoturismului marca cu număr de înmatriculare GE - și la transmiterea dreptului de folosință asupra acestuia, precum și cu declarațiile martorilor și.
Din aceste probe rezultă în mod indubitabil că proprietarul autoturismului -cetățeanul elvețian - l-a încredințat, pe bază de procură, părții vătămate. La rândul său partea vătămată a încredințat autoturismul, spre folosință, inculpatului e.
Așa fiind, în mod corect au reținut cele două instanțe că fapta inculpatului e, de a refuza să restituie părții vătămate autoturismul primit spre folosință, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzute de art. 213 din Codul penal.
Chiar dacă procura în baza căreia partea vătămată a intrat în posesia autoturismului este un înscris sub semnătură privată, nu poate fi pus la îndoială faptul că acest înscris provine de la adevăratul proprietar, existența unei înțelegeri între cei doi cu privire la folosința autoturismului este confirmată de împrejurarea că, atunci când partea vătămată a revenit în Elveția și i-a adus proprietarului plăcuțele de înmatriculare, acesta a procedat la radierea autoturismului, pentru a-l împiedica pe inculpat să-l folosească.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile formulate de inculpat, în sensul că nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat.
Totodată, Curtea apreciază că nu este întemeiată nici critica formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu privire la achitarea inculpatului e pentru infracțiunile prevăzute de art. 85 alin. 1 și ale art. 85 alin. 2 din OUG 195/2002.
Infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, respectiv cu număr fals de înmatriculare, pot fi săvârșite sub aspectul laturii subiective, numai cu intenție directă sau indirectă.
Prin urmare, în cauza de față, aceste infracțiuni nu ar putea fi reținute în sarcina inculpatului e decât dacă s-ar face dovada că inculpatul, deși știa că autoturismul este neînmatriculat sau radiat, a circulat cu un astfel de autovehicul pe drumurile publice.
În opinia Curții, din probele administrate în cauză, nu rezultă în mod indubitabil că, în raport de fapta săvârșită, inculpatul a avut o poziție subiectivă de natură să atragă răspunderea sa penală.
Astfel, la dosarul cauzei nu există vreo dovadă că organele de poliție i-ar fi adus inculpatului la cunoștință faptul că autoturismul este radiat și că nu mai poate circula cu el pe drumurile publice. De altfel, din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că inculpatul eac unoscut mai înainte de data de 18.06.2008, că autoturismul este radiat.
Sub acest aspect, se reține că, la data de 13.09.2007, partea vătămată a formulat o plângere penală împotriva inculpatului e, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, constând în aceea că inculpatul a refuzat să-i înapoieze autoturismul, pe care i-l împrumutase.
Urmare acestei plângeri, la data de 16.10.2007 organele de poliție s-au deplasat la locuința inculpatului e, unde au găsit autoturismul la care se referă plângerea, autoturism pe care l-au lăsat în custodia inculpatului, atrăgându-i atenția să nu-l înstrăineze și să nu circule cu el (fila 116 urmărire penală).
Date fiind împrejurările în care a fost întocmit procesul-verbal de custodie, este evident că prin această atenționare organele de poliție au urmărit să asigure conservarea bunului până la soluționarea litigiului penal, fără a avea vreo legătură cu radierea autoturismului, care a fost efectuată mult mai târziu, respectiv la data de 19.11.2007.
La data de 23.10.2007, inculpatul eaf ormulat la rândul său plângere penală împotriva lui, susținând că aceasta i-a furat plăcuțele de înmatriculare de la autoturism.
Urmare acestei plângeri, Postul de Poliție Păunești i-a comunicat inculpatului, cu adresa nr. 34/466/17.11.2007 relații privind stadiul soluționării cauzelor penale în care era implicat, fără vreo referire la radierea autoturismului (fila 123 urmărire penală).
Din actele dosarului rezultă că abia la data de 18.06.2008, la solicitarea Poliției municipiului Adjud, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a comunicat că autoturismul marca cu număr de înmatriculare GE - a fost radiat din circulație în Elveția, la data de 08.11.2007 (fila 132 urmărire penală).
În lipsa unor probe contrare, Curtea apreciază că nu poate fi înlăturată apărarea inculpatului e, în sensul că a aflat despre radierea autoturismului abia după data de 17.06.2008, când a fost depistat în timp ce circula pe drumurile publice din comuna Păunești, județul V, având montate numere de înmatriculare confecționate artizanal, din carton, dar care corespundeau numerelor reale.
Prin urmare, în mod corect instanța de apel a considerat că, sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului e, săvârșită în modalitatea și în împrejurările mai sus arătate nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. 1 și de 85 alin. 2 din nr.OUG 195/2002, ci ar putea constitui contravenție prevăzută de art. 99 alin. 1 pct. 17 din același act normativ.
Totodată, Curtea reține că este neîntemeiat motivul de recurs invocat de partea vătămată.
Sub acest aspect, se reține că pedepsele aplicate inculpatului e au fost judicios individualizate, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și ca modalitate de executare - prima instanță ținând cont atât de gradul concret de pericol social și de împrejurările în care faptele au fost săvârșite, cât și aspectele referitoare la persoana inculpatului care beneficiază de reabilitare față de condamnările anterioare și care pe parcursul procesului penal s-a prezentat în fața organelor judiciare, având însă o atitudine în general nesinceră.
Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârilor penale recurate, în limitele prevăzute de art. 3859alin. 3.pr.pen. nu se constată motive care să justifice casarea acestora, Curtea având în vedere și dispozițiile art. 38515pct.1 lit. b pr.pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpatul e și partea vătămată.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU OPINIE
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, de inculpatul e (fiul lui și, născut la data de 21.02.1952, domiciliat în sat, comuna Păunești, județul V) și partea vătămată (domiciliată în sat, comuna Păunești, județul V) împotriva deciziei penale nr. 281/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (sentința penală nr. 132/04.05.2009 a Judecătoriei Adjud ).
Obligă pe recurenții și la plata sumelor de câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2010.
Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
Cu opinia separată a d-lui judecător - -
Red./24 februarie 2010
Tehnored./4 martie 2010
Fond:
Apel:
OPINIE SEPARATĂ
În ceea ce mă privește consider că se impunea admiterea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea casarea deciziei penale nr. 281/19.10.2009 a Tribunalului Vrancea și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale nr. 132/04.05.2009 a Judecătoriei Adjud, cu singurul amendament că trebuia înlăturată pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal aplicată inculpatului.
Opinia divergentă constă asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor prev. de art. 85 alin. 1 și art. 85 alin.2 din OUG195/2002 R, asupra cărora Tribunalul Vranceaa dispus achitarea inculpatului, în baza prevederilor art. 11 pct.2 lit. a) pr.pen. în referire la art. 10 lit. d) pr.pen.
În ceea ce mă privește, consider că inculpatul e, a comis aceste infracțiuni, cu intenție, sub forma intenției indirecte, aceasta deducându-se "ex re" din materialitatea faptelor, chiar dacă inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor și a acționat într-un mod abil, construindu-și o linie de apărare elaborată, astfel:
1.Atât inculpatul e cât și partea vătămată au lucrat împreună în Elveția, iar pentru revenirea în țară, cetățeanul elvețian le-a încredințat autoturismul marca " ".
Autoturismul a fost condus de către inculpatul e, deoarece partea vătămată nu avea permis de conducere, însă paza juridică a acestuia a fost încredințată părții vătămate, după cum o dovedește și procura notarială care atestă acest drept.
Inculpatul cunoștea acest aspect, după cum rezultă din faptul că i-a solicitat inițial părții vătămate să-i încredințeze acest automobil pentru câteva zile, după care a refuzat să i-l mai restituie.
Ulterior, a invocat o apărare destul de uzitată, în sensul de a invoca o posibilă datorie către cetățeanul elvețian, astfel încât acesta, în schimbul muncii prestate i-ar fi dat autoturismul marca.
Această apărare, nu este dovedită cu nimic, deoarece cetățeanul elvețian nu a fost audiat în cauză, iar inculpatul nu deține niciun act de proprietate asupra autoturismului.
De asemenea în mod constant Curtea Constituțională a combătut acest gen de apărare, arătând în principiu că nimănui nu îi este permis ca sub pretextul unei datorii (reale sau imaginare) să își facă singur dreptate.
2.Din declarațiile părții vătămate rezultă că a solicitat în mod expres inculpatului restituirea autoturismului însă acesta a refuzat în mod categoric.
În această situație partea vătămată a desfăcut plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului în ideea de a-l împiedica pe acesta să mai circule pe drumurile publice, până la stabilirea situației juridice a acestuia.
Despre acest aspect partea vătămată a încunoștințat organele de poliție, după care, trebuind să se întoarcă la muncă în Elveția, a părăsit țara, având asupra sa numerele de înmatriculare.
Inculpatul, care în mod evident cunoștea că autoturismul nu îi aparținea și că prin refuzul explicit de a-l restitui partea vătămată avea să reacționeze într-un fel, și-a dat seama că aceasta luase plăcuțele de înmatriculare.
Cunoscând că partea vătămată părăsise țara, inculpatul a recurs la stratagema de a sesiza și el organele de poliție cu plângere penală arătând că i-au fost sustrase numerele de înmatriculare.
Din adresa aflată la fila 123 dosar urmărire penală rezultă că organele de poliție i-au adus la cunoștință că acest aspect nu poate conduce la eliberarea unor noi numere de înmatriculare și nu poate constitui dovada de circulație pe drumurile publice.
Totodată organele de poliție, i-au adus la cunoștință faptul că îi încredințează autoturismul în custodie, principala îndatorire a unui custode fiind aceea de a conserva bunul păstrat în custodie.
Încălcând aceste dispoziții legale inculpatul a confecționat artizanal, alte numere de înmatriculare și a circulat cu autoturismul pe drumurile publice.
3.La revenirea în Elveția, partea vătămată a luat legătura cu cetățeanul elvețian, proprietarul autoturismului căruia i-a relatat cele petrecute, acesta procedând la radierea din circulație a acestui autoturism la data de 08.11.2007, din dorința evidentă ca acesta să devină neînmatriculat sau furat, astfel încât inculpatul e să ia legătura cu el și să stabilească situația juridică a acestui bun.
Din probele administrate nu rezultă în niciun fel că inculpatul e ar fi luat legătura cu proprietarul autoturismului, tocmai pentru ca acesta să îi remită vreun act constatator al dreptului său de proprietate asupra autoturismului, dacă acesta ar fi existat așa cum susține inculpatul.
Din aceste motive, consider că se impunea condamnarea inculpatului e și pentru infracțiunile prev. de art. 85 alin.1 și art. 85 alin.2 din OUG195/2002 R, așa cum corect a dispus Judecătoria Adjud, după cum urmează:
Admite recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva deciziei penale nr. 281/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Casează decizia penală nr. 281/19.10.2009 a Tribunalului Vrancea și în parte sentința penală nr. 132/04.05.2009 a Judecătoriei Adjud și în rejudecare:
Înlătură din sentința penală nr. 132/2009 a Judecătoriei Adjud pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c Cod penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale nr. 132/2009 a Judecătoriei Adjud.
Respinge recursurile inculpatului și partea vătămată.
Având în vedere însă opinia majoritară a acestui complet, urmează a se proceda în consecință.
Președinte,
- -
Președinte:Liviu HerghelegiuJudecători:Liviu Herghelegiu, Ion Avram, Constantin Cârcotă
